Alberto Bomba

Cea mai ieftina jucarie din lume pentru copiii muncitorilor din Gheorghe Gheorghiu-Dej era zapada. Dar asta doar daca voiai sa faci un om de zapada, o cazemata sau o batalie cu bulgari. In momentul in care te credeai Alberto Tomba (singurul campion de schi pe care il cunostea Grasul de la tv) era mai greu. Trebuia sa ai sanie, bob, schiuri, patine sau sac de polietilena. Inutil de spus ca Grasul se credea zeul partiilor improvizate din Onesti, cel mai rapid sanior din gasca, teroarea partiilor si a copiilor mici care veneau singuri pe deal, pulverizatorul de zapada proaspata si terminatorul de sanii. Dar cine a spus ca e usor sa fii "Alberto Bomba", porecla data de Sperila Grasului, inainte de a fi bulgarit.

Sania amfibie
Prima partie incercata de noi a fost cea de "la pod", sub batrana salcie, partie formata din doua bucati abrupte, una de trecere lina si ultima bucata... gheata groasa de pe raul Casin, chiar in centrul orasului. Toti aveam sanii grele, facute de parinti pe la atelierele mecanice din uzinele unde prestau pe atunci. Le frecam talpicile de fier cu resturi de lumanari ciordite de la bunicile religioase si spuneam ca le dam cu parafina. Aflasem asta de la Marius Craciun, si cine eram noi sa il contrazicem. Era de o varsta cu Sperila, dar era vazut drept unul din golanii batrani si intelepti. Polonic era protejatul lui si din cand in cand ne mai aducea cate un pont de asta. Grasul frecase talpicii ca nebunul cu vreo 5 lumanari, voia sa bata orice record de viteza, dar singur pe sanie. Eu si Sperila ne dadeam cu sania mea, pentru ca a lui era la Gogu sau la Rodica (asa e cand ai multi frati, ajungi sa imparti totul). Polonic avea cea mai simpatica sanie, de lemn, cu talpici de lemn peste care era asezata sina subtire de metal. La prima coborare, Sperila statea in fata pe sania mea, eu il impingeam, in timp ce Grasul si Polonic alergau cu saniile in fata, apoi plonjau pe ele. Grasul iesea mereu primul, eu si Sperila pe locul secund iar Luca se sforta sa ne ajunga. Era insa prea usor si nu aluneca la fel de bine ca noi. Cand s-a dat cu Sperila, aproape l-au egalat pe Gras. De acolo si razboiul saniilor care a urmat.
-Sunteti smecheri, da, ca v-ati suit amandoi. Ia sa ma dau si eu cu Ochi pe sanie, sa vedeti ce tare mergem... incepe Grasul razboiul psihologic, ca un boxer la conferinta de presa dinainte de meci.
-Bai sunculitza, degeaba te agiti ca Polonic are sania mai buna si va batem oricum, pune Sperila botul la provocare, fara sa stie ca Grasul avea strategia lui de campion. "Ochi, ma lasi pe mine in fata. Impingi in viteza cat poti de tare sania, apoi sari langa mine. Cand mai e putin pana la baza partiei, te arunci de pe sanie si imi mai faci un vant, sa le luam fata", imi impartaseste Durdulimea Sa strategia castigatoare.
Zis si facut. Aliniem saniile. Matahala de fier a Grasului, cu scanduri groase ca barnele de cabana, alaturi de zvarluga lui Luca. Eu si Sperila impingem. Sarim pe sanii, iar animaloiul de Gras e number one. Luca lasase putin picioarele jos, le sarise zapada in ochi, se franase sania, dar recuperau repede distanta. Pe final de cursa, cat pe ce sa ne intreaca. "Sari", imi zice Grasul, si ma las pe spate, cad in zapada si imping cu picioarele in sanie. I-a intrecut pe cei doi cu mult, cu pera mult. Sania lui a intrat pe gheata groasa, a depasit-o, apoi pe gheata subtire care a cedat sub pachiderm si vehiculul lui. In apa pana la brau, Grasul a inceput sa racneasca de se uitau toti pietonii de pe pod la el. A luat-o la fuga, dar nu spre noi, ci direct pe malul opus. Se facuse fleasca, sania zacea pe fundul Casinului, iar Grasul nu s-a oprit pana acasa, la caldura. A mai iesit seara din casa, cand Sperila povestea tuturor, pe banca din spatele blocului cum au decurs lucrurile.
-Ba, odata il aud ca incepe sa urle ....oaaaa...oaaaa si isi belise ochii si arunca din maini si din picioare. Eu radeam cu Oki si cu Polonic, il strigam la noi, dar el fugea dincolo. Innebunise, sa moara Bibi. De acum ii zic... Alberto Bomba... ha ha ha ha,...aaaaaa.........aaaaaa, dar acolo s-au incheiat hohotele, ca Grasul venise prin spate si ii bagase un bulgare de zapada dupa gat, sub haine.

Gogosarul zburator si Grasul acrobat
La un an dupa toata patania, Grasul tot nu avea sanie. Nu o mai scosese din Casin, de fapt, nici nu o mai gasise. Inundatiile din primavara maturasera tot de pe fundul apei. taica-su lucra la una, dar nu mai mergea sa faci de toate la munca, se inasprise paza. Grasul era suparat mai mereu, iar incursiunile noastre pe Perchiu, la sanius, erau acompaniate de rugamintile lui de a ii da careva sania sa se dea si el. Sperila si Gogoshar aveau si niste schiuri facute din doage de butoi, asa ca mai apuca sa se dea pe sanie cu fratele care nu schia. Pana cand am vazut ca partia mica, de la poale de deal, era folosita de o gasca de prichindei. A intrat Grasul in ei ca uliul in poiata de gaini. A ochit cea mai faina sanie de la un copil neinsotit de parinti si direct de sub cur i-a luat-o. Puradelul a tulit-o sa se planga la parinti, dar distanta pana la blocuri se masura mai degraba in kilometri decat in aruncaturi de bat, asa ca Grasul avea timp sa probeze noua sanie. Tot mare, masiva, cu scanduri solide, cu talpici grosi, inalta si asemenatoare lui din toate punctele de vedere. Partia mica avea sa fie terenul de incercare. Beleaua e ca Grasul avea tendinta sa imite tot ce vedea la golanii mai mari, ba chiar sa ii surclaseze. Gogu ataca partia ca un super schior, iar pe micul damb de la final facea si mici figuri acrobatice, salturi si rasuciri, cu schiurile si cu sania.
-Ia Grasule, imita asta daca poti, ii arunca Gogosar momeala pofticiosului de adrenalina.
Imediat, Grasul a luat sania si dus a fost la capat de partie. S-a asezat cat de confortabil a putut si a impins puternic. A prins viteza, iar la damb a fost aruncat in sus bine de tot. Nu a tinut de sanie, asa ca atunci cand i s-a prabusit curul pe ea, praf s-au facut scandurile. Arata ca un gandac de colorado cu curul infipt intre scandurile rupte, patindand pe turul pantalonilor mai mult decat pe talpicii de sanie. Am ras pana cand a inceput sa ploua, asa ca am lasat totul balta si am plecat acasa. Pe drum, copilul deposedat de sanie si parintele furios ne opresc.
-Asta mi-a luat sania, tatiiiiiii, da drumul la urlatoarele micro pagubitul.
-Nu am furat nimic, doar m-am dat si eu de cateva ori si am lasat-o la copiii aia cu care era el. Nu am sanie nenea, mi s-a rupt, dar nu am furat-o... a scapat Grasul de batalau.
Copilul si-a gasit sania la partie, e adevarat, dar pe Grasul nu l-a mai vazut de atunci.

Alberto Bomba revine
Schiurile lui Sperila si Gogosar devenisera un soi de vedete. Eu si Gras incercasem sa ne dam cu ele, dar nu reusisem decat sa ne invinetim prin locurile moi. Sperila, Gogu si Marius faceau furori cu ele. Ne holbam ca matele la oala cu smantana cand ei zburau pe partie pe langa sanii si nu stiam ce sa facem sa invatam si noi sa schiem. Erau, de fapt, niste bucati incovoiate de lemn, scurte de 40-50 de cm, cu o fasie de piele in loc de legaturi de clapari. Sanii, canci, ca se dadea Frax cu a mea, iar eu si Gras ne dadeam cu curul de partie pe sacii de polietilena. La inceput aveam directie, dar cand prindeai viteza, ajungeai sa te invarti prin zapada ca un carabus cu cracii in sus. Pana cand l-a aburit Grasul pe Sperila sa ia schiurile si sa ne invete si pe noi. Sa mergem doar noi 3 pe partie si sa invatam de la el. Perspectiva academica l-a entuziasmat pe Scheletron, care a doua zi ne arata cum se executa o cristiana. Am luat o serie buna de mufe in zapada pana cand sa ma las batut, dar Grasul era incapatanarea in carne, sunca si oase. Facea doi metri, pica si se ridica, o mai lua un schi razna si fugea dupa el, incerca din nou, termina partia si se intorcea si o lua de la capat. Pana cand a decis el sa se dea mai aproape de padure. Cum-necum, a stat cateva minute pe schiuri, dar ele il duceau pe Gras, nu invers. Cap compas catre primul copac mai zdravan. Ei, si odata s-a lasat Gras pe spate si au zburat schiurile din picioare direct in padure. Copacul a fost doar mangaiat cu un umar de Grasul, dar ia de cauta schiurile. Si da-i scotocire, mai ceva ca in Seek and Destroy. Nexam schiuri. Scandal. Urlete isterice de la Sperila care deja isi imagina batalia pe care i-o da Gogu acasa. Trei zile la rand am revenit pe partie sa le cautam si nu le-am gasit. Trei zile nu a vorbit Gogu cu Sperila, doar ii mai baga cate un ghiont in coaste, de fecare data cand trecea pe langa el. Suma se inmultea cu doi cand era vorba de Grasul, ca doar nu era Sperila prost sa il lase nepedepsit. Cand am gasit schiurile, Sperila nici nu mai voia cadou de Mos Gerila, asa fericit era.

Cowboys and ... injectoare

Handyman
De mic, inveti ca e bine sa faci de toate, sa iti ajuti tatal sa mai mestereasca una-alta, de mic te duceai la orele de atelier sa afli cum se masoara cu sublerul, cum se lucreaza la menghina, la strung si alte activitati care imi aduc aminte de Stefan Banica Jr in timp ce sarea gardul liceului noaptea sa faca el piese de tractor. Asa ca, de mici, umblam cu tunul de carbid, dar mai ales cu pistoalele in care puneam paie de chibrit. Era vorba de o teava subtire, cat sa incapa un cui in ea, asezata pe un pat simplu, de fier sau de lemn, legata bine de tot cu banda izoler. In teava bagai gamaliile de fosfor de la paiele de chibrit, frecai bine cu cuiul, prindeai o guma de cui si de teava, apoi il scoteai putin. Cand apasai pe elastic, cuiul intra fortat in teava si aveai o bubuitura de la paie. Partea cea mai grea era sa ascunzi pistolul de parinti, mai ales cand droaia de babe de la scara turna tot, doar ele erau cele care traiau cu bubuiturile sub geam.

Sperila vs Grasul
Cei doi amici ai mei aveau unii dintre cei mai rabdatori si dumnezeiesc de iertatori parinti, asa ca ei mereu aveau pistoale. In timp ce Polonic ii ascundea arma pe unde putea, sa nu fie confiscata de parinti sau de golanii mai mari, astia doi se distrau la meserie. Daca le lua unul mai mare pistolul, paguba in ciuperci, isi faceau altul imediat. Organizau si adevarate dueluri intre ei, asa cum vazusera in filmele vechi de la cinemateca. Spate in spate, numarau cate 10 pasi, se intorceau fata in fata si isi trosneau pistoalele unul spre altul. Castiga cel care bubuise mai tare. Daca se intampla (si de obicei era cazul) ca pistolul Grasului sa scoata un plicirasuflat, era cazul sa fugi. Toti izbucneau in ras, iar pachidermul nu era adeptul criticii constructive. Totul a culminat cu o vizita a lui la un service auto. Se stia ca injectoarele de la masini sunt cele mai bune pistoale. Bubuiau de iti sarea ceara din urechi, ba chiar mai scoteau si o flama "la gura tevii". Cum-necum, Gras a pus mana pe un injector, marfa de contrabanda si alta nu.

El duel maximo. Maximo am zis!
A bibilit pistolul cel nou pana cand a crezut el ca e cazul sa ii faca proba. Direct in duel. Ca sa fie totul palpitant, duelul a fost propus pe scara la Polonic, locatie cu un ecou demn de haurile din Mordor. Un plici rasuna acolo de parca ai scapat un butoi pe scari. Luca nu prea avea babe la parter, deci erau conditii pentru un duel la amiaza, cand lipseau adultii, dusi la munca. Abia vazuse Gras un film western, asa ca se pregatise special. Tinea pistolul intr-un buzunar putin rupt de la pantalonii lui scurti, sa fie asemanator cu o teaca de cowboy, demna sa gazduiasca cel mai tare pistol din incinta. Nu doar el era nerabdator, toata gasca eram acolo. Eu, Polonic si Sperila, Frax, Gogosar, Marius si Adi, Romica si Daniel Stoica, Tica si Dan Duta, abia asteptam sa auzim traznetul. Grasul tinea cont de toate regulile duelului si avusese grija sa isi incarca injectorul cu un ditamai pachetul facut din 10 gamalii de pai de chibrit. Incarcatura asta facea de obicei sa crape tevile subtiri, cum avea Sperila, dar Grasul voia sa il umileasca odata pentru totdeauna pe Scheletron. Noi tineam de usi sa nu intre aia mici peste noi, ca miorlaiau toti fratii mai mici pe afara, sa vada si ei evenimentul zilei. Gras si Sperila isi incalzeau pistoalele si frecau cuiele peste incarcatura. Ne stransesem ochii, de oarca voiam sa ii protejam de flama care avea sa iasa din injectorul Grasului. Jur ca simteai si transpiratia pe spate, auzeai musca in zbor si vedeai cum un boschete rotund este dus de vant pe strazile oraselului din Vestul Salbatic. Primul care a tras, la semnalul lui Marius, a fost Sperila. A duduit scara. Grasul, tacticos, a indreptat teava armei spre fata duelistului din poza alaturata si a apasat cu sete. Plici. Freaca repede incarcatura si trage din nou. Plici. Si tot asa de inca opt ori. Am rupt-o toti la goana, sa putem rade in voie de victoria suncosului care deja era verde la fata.

Nu e pentru cine se pregateste
Convins ca are un pistol de doi bani, Grasul i-a vandut injectorul lui Frax. Doua bile de sticla sau doar una, nu mai stiu exact ce pret de nimic a avut arma. Cert e ca eu am aflat de tranzactie abia cand am vazut pistolul la Frax. Eram in camera noastra, in casa, si el incarca arma. Pusese doar un sfert de pai, maximum o jumatate.
-Ba, nebuneeee... Nu in casa, ca ne omoara mama, incep eu sedinta de imbarbatare.
-Taci ma, nu te mai mocosi atata, ca am pus putin chibrit. Daca la 10 paie a facut plici, asa, nici macar nu o sa ne auda mama.
E drept ca era duminica, mama, mamaia si tata erau pe la bucatarie si mestecau intr-o dulceata de nuci verzi, sa ii mai indulceasca pe aia mici. Sporovaiau in legea lor, nu aveau cum sa ne auda. A bagat Frax cuiul in injector, a frecat putin, a asezat elasticul, a tras cuiul. Cand a apasat pe elastic, lumea s-a intors pe dos. Bubuitura ca bubuitura, ca dadea sa darame geamurile, flama aproape il parlise pe Frax la mana, de a scapat si injectorul, iar cuiul sarise pana in tavan, unde facuse ditamai borta. (Bine, nu era asa de mare, dar noua ni se parea pe atunci ca o fisa de 3 lei e cat capacul de wc). Nu stiu cand ne-am trezit cu mama si tata in camera, cert e ca peste cateva minute aveam curul plin de dungi rosii de la cureaua tatei (Da chilotii jos, ca eu nu bat haine!, citatul lui preferat inainte sa ne mangaie cu fasia de piele).
Ce folos ca toti au vrut sa cumpere de la Frax pistolul mai apoi, ce folos ca se promiteau averi intregi, masurabile in carlige de undita si briceag cu plasele de os, pistolul fusese confiscat de parinti.

Vom muri, dar vom zambi

Urasc spitalele, dar asta o stie toata lumea. Urasc ambulantele, dar saptamana asta a fost parca prea mult. Oaki da de belele. Voma, greturi, deshidratare, nebunii. Stare de rau grava de tot. 23,59...telefon la 112, legatura la ambulanta, povestesc ce se intampla. Mi se spune ca pleaca o salvare spre noi, dupa ce dau adresa. 00,30...Oaka e tot mai rau, mai sun o data. Mi se spune ca se va urgenta totul si ca va veni ambulanta. 00,45....un mic moment in care se simte Oaki in stare sa se miste...chemam taxi si suntem dusi la primul spital de langa noi, Sf Pantelimon. Sun la 112 si le spun sa anuleze ambulanta, ca ma cac in promptitudinea lor. Ajunge taxiul in 3 minute, la spital in alte 3. 01,10.... ma suna un nr necunoscut.... soferul de pe salvare nu gase blocul meu. Ii spun ca am anulat apelul, m-am descurcat cumva. 01,14... dispeceratul de la salvare ma suna... nu mai stau sa fiu amabil, o iau la 11 metri si ma anunta ca soferul nu gasise blocul si de aia a facut 70 de minute de la ora apelului. Noi sa fim sanatosi si sa nu avem nevoie de voi.
La spital, alt film prost. Un nene in verde sta si dormiteaza la primiri urgente. Introduc Oaka, ii explic simptomele, el se ridica si iese. Ma uit la Oaki, care se topea pe picioare si o asez pe un scaun. Vine o tanti, alte explicatii. Ii face o fisa, o ia cu ea in alta camera, sunt invitat pe hol. Mizerie, vb Parazitilor - la noi si in spital e mai murdar ca la altii pe strazi. O creola locala isi face de lucru cu un mop cu care mai tare manjeste decat sa curete. Oaka mea, gura bogata, le spune medicilor ca suspecteaza o gastrita, cu deshidratare grava, ca a mai avut. Nu o crede nimeni. Dupa 20 de minute si o injectie cu o solutie ciudata, mi se pune Oaka in brate.
-Tot inainte, treceti de usa aia, pe trepte, la radiologie, la etajul intai, ma anunta cu un zambet larg o tinerica asistenta.
Fac 20 de metri cu Oaki la brat. E mai alba decat peretii spitalului. Si se scurge langa mine. Iau Oaka in brate si o repatriez in cabinetul de urgente. Se da alarma, vine o tanti cu burta cat a mea si o ia in primire. 5 minute mai tarziu, iese femeia, trece pe langa mine si intra la alta camera, chiar langa peretele pe care il impingeam eu cu spatele. Aud o voce care o recomanda pe Oaki ptr un consult la o noua tanti. Se muta Oaka acolo. Sunt chemat. Noua tanti e naltuta, slaba, cu ochelari si pare ca stie ce face.
-Sunteti prietenul, da? Treceti strada, la farmacia din stanga si luati un test de sarcina Sure Check.
Ajung acolo, dau banul, testul se cheama Pure Check. Revin. Dupa juma de ora sau mai putin aflu ca Oaki nu e gravida, (le spusese deja, dar cine sa creada o broasca?). Doctorita de la ginecologie ma cheama si ma anunta ca nu voi avea mormoloci in urmatoarele 9 luni. Si ca Oaki e deshidratata grav, are gastrita si mai are ceva. Nevoie de o perfuzie, deci sa o duc iar la prima camera. Fac si asta. I se pune si perfuzia.
Mai trece o ora, mi se returneaza Oaka. E mai bine, are culoarea alb galbui, ca peretele cel curat al spitalului. O reteta agatata de ea, medicamente ptr gastrita si sfatul sa tina regim. Taxi, casa, instalare in pat, ceaiuri. E ora 4 si jumate, aproape cinci. Inainte sa doarma, ii spun ca nu mai mergem la Sf Pantelimon niciodata, e prea mare competenta medicilor. A durat cateva ore sa o creada lumea ca are gastrita si e deshidratata. Ea ma asigura ca a fost cat de cat ok, fetele de la Urgenta au zambit, au fost ok. Asta e, vom muri, dar vom zambi.

Dor de Sulina

E vara, deci e clar ca imi e dor de Sulina. De faleza Dunarii care arata ca o Venetie rurala, cu pavajul ornamental si cu casele lasate in paragina, de restaurantele de langa apa tulbure a Dunarii, de pescarii somnorosi care asteapta turistii sa ii dea cu barca, de cateii mici care ti se incurca printre picioare. Imi e dor de normalitatea de oras fara cersetori a Sulinei, de bancile postate la umbra salciilor mari, de turistii habarnisti care dau la peste printre barcile legate de ponton, de gramezile de pepeni proaspat dati jos de pe barci si de mica piata.

Imi e dor de drumurile prafuite de tara din oras, de masina care duce turistii la plaja pentru 1,5 sau 2 lei, de casele pe piloni ridicate de lipoveni cu cherestea adusa acum zeci de ani de prin India sau alte capete de lume. Imi e dor de smochinii care se intind lenesi peste garduri si din care poti lua fructele coapte cu mana, de localnicii cu ochi albastri care se uita la tine cu intelegere cand te ratacesti pe strada 1, 2, 3 sau 4.

Imi e dor de aglomeratia de la venirea pasagerului, cand jumatate de oras se bate sa ia turistii sa ii cazeze, iar cealalta jumatate asteapta produsele alimentare trimise de la Tulcea. Hamalii se bat pe incarcaturi, sa mai faca un ban, pentru ca la Sulina nu poate cersi nimeni... i se spune sa iasa la pescuit sa isi ia singur masa. Imi lipseste sunetul motoarelor de la barcile Laguna care trec pe langa malul Dunarii ca turbatele cu localnici care abia asteapta sa isi umfle pieptul si sa isi ambaleze motorul in fata turistelor, poate poate ... "trage si la caramida, nu doar la undita".

Imi e dor sa ma trezesc dimineata la ora 5 sau 6, sa imi fac o cafea, sa o arunc in cana de metal si cu unditele sub brate sa ma indrept spre bazinul mic, la pescuit. Sa trec prin oraselul amortit si linistit spre locul unde isi tin localnicii barcile si unde e peste mare, dar nimeni nu il prinde. Sa ma asez la locul meu nadit cu paine si mamaliga si sa ma joc cu babusca, platicile, rosioarele si carasii de acolo, sa vad cum pluta se scufunda repetat, iar seara, inainte sa adorm, cu ochii inchisi, sa vad numai plute care intra sub apa.

Mi-e dor de berea rece din halbele de pe terasele de pe plaja, de terenul de volei unde ma distram ca un copil alaturi de Nucu, Paul, Anca si Andrei. Sa servesc mingea peste fileu doar spre Paul ca sa il vad cum sare in nisip dupa minge ca un caras burtos dupa ramele din carlig. Mi-e dor sa ies la pescuit cu Oaki, mama pestilor, ocrotitoarea bibanilor si babustilor, innecatoarea de rame si scufundatoarea de paine, eliberatoarea purtatorilor legali de solzi. Are fata asta niste glume pe balta de vrei sa te muti acolo. :)

Imi e dor sa stau pe scaunul de plastic, seara, dupa ce ud iarba din curte, sa joc wist, rentz, table sau sa stau pur si simplu de povesti cu amicii, sa umplu cu aer sticla de bere si sa ma feresc de tantarii vampir din Delta. Sa spal carnea de gratar, sa fac mujdeiul cu ulei si sa ma chinui sa aprind focul cu stuf. Sa miroasa a fripura si la 2 ore dupa ce s-a stins focul, iar eu sa ma chinui sa spal vasele.

Sa plec din Sulina si sa imi jur in barba ca tot ma mut in orasul asta vara viitoare daca imi gasesc banii necesari sa imi iau casa si sa imi deschid o pensiune.

Portugalia 2011. partea a 5-a. ZOO

La zoo in Lisabona e cu totul altceva decat la noi. Nu gasesti vulpe, lup, cerb, dai in schimb peste o sumedenie de chestii noi. Oamenii au o telegondola care te poarta pe deasupra tuturor standurilor si custilor de animale. Majoritatea sunt standuri, nu custi. Doar la anumite specii se aplica o cusca, gen tigru alb, leopard de zapada. Vezi leii cum stau tolaniti, elefantii, maimute de tot soiul si participi la activitati interactive. Mergi sa hranesti pelicanii, sa alinti iguanele sau dai o fuga la delfinariu sa vezi un show de 45 de minute. Faza buna e ca exista mai multe spectacole zilnice, asa ca nu ai cum sa ii ratezi. Paunii sunt acolo un soi de gaini si se plimba pe toate aleile din parc, la liber. Cand a scapat un macac din cusca am anuntat un vanzator de la o ghereta de inghetata, sa le spuna administratorilor. Replica a venit lent... sa il las in pace, ca asa mai iese cate o maimutza. Cerseste putin, apoi intra singura inapoi.
Partea cea mai faina e de departe delfinariul. Primul show e cel cu lei de mare. Unul din ei vine prin tribune cu dresoarea si pupa tot ce prinde. La indemnul femeii, se apropie de fiecare spectator si ii aplica un bot rece pe obraz. La Oaki a refuzat sa pupe, stia ca venise insotita. :) Urmeaza apoi un mega spectacol cu delfini, iar dupa cinci minute m-am trezit ca aplaudam si eu cot la cot cu pustimea portugheza.

Portugalia 2011. Partea a 4-a. SF

Cand stai numai in Alfama, cartier istoric, stradute mici si inguste, trepte cu droaia, balcoane si maghernite, a merge in Parco dos Nacoes e o gura de aer proaspat. Ti se pare ca ai schimbat brusc orasul, tara si secolul. Zona este SF de-a dreptul. Cladiri pe care le-a visat un arhitect pe cand avea un trip de la o tigara cu marijuana si aurolac, imaginatie debordanta, ca sa fim sinceri. Autogara Oriente seamana a orice numai a autogara Obor nu, desi e tot in estul unei Capitale. In loc de maidanezi si pereti scorojiti gasesti forme care aduc a Deep Space 9 sau Matrix. Iar ca sa iti amintesti ca totusi te afli in Lisabona, intre cladiri e plin de spatii verzi, de palmieri si copaci de care nu mai vazusem pana atunci. E umbra, e plin de fantani arteziene, iar langa Ocenariu exista o gradina de apa. Mergi pe pietre sau busteni, poduri si podete, treci pe langa utilaje fanteziste cu care sa scoti apa din bazine si sa o torni inapoi, pe sub perdele de apa si ajungi la estuar.
Fotografii mai multe am pe Facebook.
Te sui frumos in telegondola si urci. Ai o priveliste nemaipomenita. Vezi pestanii aia cat un picior de om sub apa si apoi ajungi sa te uiti la Gemenii lor, la un turn care seamana izbitor cu Burj al Arab si te simti iar in cu totul alt oras si in cu totul alta lume.

Portugalia 2011. Episodul 3. Trasee turistice

Trei zile am batut Portugalia cu o masina inchiriata. Sintra, Cabo da Roca, Porto, Sesimbra, Fatima, sa tot mergi. Iar la ei la tara chiar nu se vede buda din fundul curtii. Se vad case albe, ca alea grecesti, cu acoperisuri cu olane pe care troneaza instalatiilor solare. Plin de maslini, palmieri si leandri. Buruienile de la ei... aloe, exact ca a mea din balcon. GPS-ul e o fita in Portuglia, unde ai o retea de autostrazi si de sosele nationale pusa la punct de vreun neamt, altfel nu se explica de ce ai atata indicatoare. Practic... e greu, foarte greu sa te ratacesti.

Guincho
Asta e cea mai tare plaja de surf a lor. Batea un vant de te lua din picioare. Nisipul iti zbura in ochi daca nu aveai ochelarii de soare, si simteai mici particule cum te lovesc in chelie. Am scuturat perisorii mei (5 milimetri) timp de 5 minute sa scap de nisip. Dar ramane cea mai faina plaja pe care am vazut-o. Cu toate ca mereu am spus ca vreau sa fac surf, cu toate ca era acolo o scoala de surf, m-as fi gandit de 10 ori inainte sa intru in Atlantic, acolo.Dupa Guincho, Cabo da Roca. Cel mai vestic punct al Europei. Frumos. Hau de cateva sute de metri la picioarele tale, vant moderat, priveliste... sa innebunesti. Stai si te uiti si se scurge stresul pe panta pana la Ocean. Totul e in drum spre Sintra, un soi de Sinaia a portughezilor, doar ca au mai multe castele si nu au vile inghesuite si urate ca la noi. Un drum plin de serpentine, pe care simti ca sofezi sau ca ai mancat prea mult, depinde de personaj. La Sintra, sa cautati Villa David, un restaurant superb. Portiile sunt extrem de generoase, o spun eu care am 104 kile, dar vinul casei e totalmente de doi bani. Nota de plata e ceva mai scumpa, vreo 10 euro pentru un pranz copios cu salata si desert si bautura. Dar evitati vinul ala al casei ca e acru ca lamaia. Asta e, nu am papila antrenata, sunt taran si prefer spritul cu Jidvei sau Sarica Niculitel.

Porto....
... mi s-a parut mai frumos decat Lisabona. Nu stiu de ce, dar raul Duro pare mult mai fain decat estuarul lui Tejo. Poate ca pestii aia imensi de langa mal sunt de vina, poate pustanii care sareau de pe pod si care mi-au adus aminte ca si eu faceam de astea la varta lor. Sincer, as fi sarit si eu de pe pod, dar cand esti cu o Oaka dupa tine incerci sa stai cuminte. Strazi micute, case etajate pana la nivelul la care au simtit ei ca e cazul sa se opreasca, niste catedrale si turnuri facute parca din nisip pe plaja, atmosfera ceva mai destinsa. Un oras frumos, un port frumos, doar dupa el a fost botezata tara - Portugalia, adica Portul Frumos.

Fatima
Locul aparitiilor Sfintei Fecioare Maria a devenit acum un soi de melanj intre religie si comercial. Hotelul Aleluia e un exemplu, dar mai sunt si altele. La magazin se vad figurine din ceara care imita corpul uman. Te doare piciorul, cumperi un picior de ceara si il lasi la topit, alaturi de o rugaciune si o lumanare. In viata mea nu am vazut mai multe soiuri de rozarii scoase la vanzare, si ... normal, mi-am cumparat cateva pentru membrii catolici ai clanului, sa aiba suvenir. Mai mult, chiar mi le-a binecuvantat un preot portughez. Ce mi-a ramas pe retina la final... nu biserica, nu slujba, nu mormintele ciobanasilor, ci o pelerina. Femeie la cam 30 de ani, mergea in genunchi, pe un soare demential, la pranz, avea de parcurs o distanta de aproape 1,5 km, iar in spate avea un copil de maximum un an. Ala micul zbiera din toti rarunchii, dar ea nu se oprea. L-a trecut in fata, cu ham cu tot, dar atat, a continuat sa mearga in genunchi spre biserica.

Sesimbra...
... nu e statiune la Ocean, e sat de pescari. Are strazi inguste, pavate cu piatra cubica, are o atmosfera de comunitate ptriarhala pe care abia acum se altoiesc hoeluri si magazinuri de suveniruri. Aici e si singura plaja care semana la perfectie cu superbele plaje de la greci. Nisip ft fin, apa extrem de rece, doar esti la Ocean, dar limpede. Si la fel ca la greci, era plin de pesti la mal si in apropiere. Ii vedeai de pe nisip, din apa, la adancimi de maximum 3 metri, de pe caiac, de pe faleza. Ii vedeai si la restaurant, dar acolo era deja alta smecherie. Am cerut la pranz un meniu al zilei pentru ca era scris mare si anunta peste spada. M-au speriat portughezii. Am avut patru bucati de peste prajit, mari cat palma mea de fost handbalist, plus o OALA de lut plina cu orez cu rosii, patrunjel si inca niste condimente ft fresh. Aveai impresia ca mananci un pilaf cu rosii in care a stors careva lime. Pret... 4,5 euro. :) E drept, ca inainte sa mananc am intrebat daca aia e doar portia mea si nu cumva trebuie sa mai dau si la altii. Era o portie doar! Am iesit mai scump cu berea, ca am bagat 2 caneca, adica halbe de 400 de ml, apanajul marilor betivi in Portugalia, unde au paharutze de 250 sau 330.

Portugalia 2011. Partea a doua. Romanii cresc si la Ocean

Lisabona a fost un oras plin de surprize placute. Pentru mine cel putin. Unele din ele... intalnirile cu romanii de acolo. Da astea parca erau desprinse din filme proaste, cu clisee, asa de regizate pareau.
Ziua 1. Lisabona. Lasat bagaje in casa, plecat sa cumparam diverse si sa cascam un pic gura in zona, sa vedem ce are de oferit Lisabona si mai ales cartierul Alfama. La intoarcere, o tanara blonda se tot invartea pe langa o sacosa imensa cu cearsafuri si prosoape, care sacosa se afla in imediata vecinatate a intrarii noastre. O chema Natalia, era din Republica Moldova si era menajera de la apartamentul unde locuiam. Vorbareata, cu un logodnic moldogotz din Iasi, Natalia se ocupa de curatenia in cele 9 apartamente de tip hotel pe care le avea patronul ei. Am stat de vorba cam o ora, apoi am plecat spre plaja si nu ne-am mai vazut.

Ziua 1. Cascais. Adica una din cele mai faine statiuni ale portughezilor. Se ajunge dupa 30 de minute cu un tren simpatic plin de localnici care merg sa faca baie in Ocean. Cascais e capat de linie. Gasit repede plaja, o baie, doua - de control, ca doar trebuia sa fiu primul din neamul Bufnila care se avanta in valurile Atlanicului. Chiar sub nasul meu, adica pe plaja noastra, in apa, la circa 10 metri, un tanar padela linistit pe un caiac. Normal ca am vrut sa ma dau si eu. Merg sa vad de unde are omuletul caiac. Gasit un centru de scufundari, unde mi se promiteau ore intregi de aventuri submarine pentru 70 de euro, intr-un mic recif al lor. Cu gandul sa revin, ma indrept si spre 4 caiace sit on top. Incep o conversatie intr-o engleza aproximativa, deschiderea de dialog fiind portughezul "Bom Dia", numai ca omul mi-o reteaza scurt.-E 15 euro o canoe de doua persoane pentru o ora, te-am auzit de pe drum ca vorbesti romana.
Am tacut, am belit ochii ca melcul la frunza de varza si am uitat sa il corectez ca ala sigur nu e canoe, e caiac. Am dat-o pe romaneste si am aflat ca e maramuresean, se numeste George si face un ban cinstit pe plajele din Cascais de ceva timp. Era din Baia Mare omul si i-am promis ca o sa revin sa iau un caiac. Era timpul de plecare spre tren.

Ziua 3. Feribotul a plecat spre Montijo cu toata gasca noastra. Cautam plaja cu flamingo roz, de la Sambucco. Cum am acostat dupa traversarea raului Tejo... mare mai e frate estuarul ala, am pierdut autobuzul. In timp ce noi cautam masina, casa de bilete si alte chestii de gen, tartaneata si-a luat zborul. A doua avea sa vina peste o ora, cum ne-a informat strepezit un functionar de la casa de bilete a feribotului. Si ia si stai pe mal de rau, la umbra de palmier. O mica incursiune la malul digului, unde era plin de crabi. Si atunci il vad in dreapt pe un nene care pescuia cu doua lansete infipte in pamant, dupa stilul romanilor care cauta chefalii de pe plja. ma apropiam de el si vorbeam cu oana. "Oare la ce o da, oare prinde, are si el un peste amarat acolo....", cand omul deschide gura.
-Nu am prins nimic azi, si pescuiesc cu rama de ocean. Se gaseste la magazin la Decathlon. Iar mi-au iesit globii oculari afara si am crezutca nu inteleg ce zice el.
-No portugues, il informez eu pe romanash,
-Pai stiu ca nu sunteti portughezi, ca v-am auzit ca vorbiti in romaneste. Eu sunt din Satu Mare! Si apoi mi-a depanat povesti de Portugalia. Era in concediu, la baiat. Dura totul cam de o luna, asa ca... batuse toata zona cu bicicleta si baga mana in foc ca nu o sa gasim flamingo roz. A avut dreptate, dar ce sa ii mai spun acuma. A urmat o zi tembela, de pierdut si schimbat autobuze, de draci, de caldura innabusitoare, de citi afise de corrida pe toti stalpii din Montijo si de intalnit alt roman.Aceeasi zi. Freeport. Adica acolo am reusit sa ajungem, la cel mai mare outlet din Europa, in timp ce noi cautam plaja cu flamingo roz. I s-a facut mila unui negru sofer de auobuz, care a auzit ca vrem sa vedem flamingo, a ras, si ne-a trimis la Zoo. Dar ne-a debarcat la Freeport, sa avem autobuz inapoi spre Lisabona. Pana cand au vazut fetele cum se inghesuie Mango, Adidas, Converse si multe alte branduri in ditamai complexul. Ei spun ca e cel mai mare din Europa, eu nu l-am masurat si eram musafir, asa ca am zis ca ei. Abia am scapat fara sa imi iau nimic, dar i-am promis Oakai ca o sa ma intorc cu ea la shopping. La plecare, urcam in autobuz si soferul are amabilitatea sa imi elibereze un bilet cerand bani ficsi, dar in limba lusitanilor. Pana sa spun in engleza ca nu pricep, a auzit-o pe Oaki ca imi spunea pe romaneste unde sa caut maruntii. Si asa am aflat ca el era tot George, ca era de pe langa Cernauti si de ani buni lucra acolo.

Alta zi. Lisabona. Ne chinuiam sa parcam masinutza inchiriata, un Nissan Note, cu care tocmai ne intorsesem din calatoria de la Sintra sau de la Porto, nu imi mai amintesc. Soferul nostru se intereseaza de parcare la un alt sofer, dar pe langa cele cateva cuvinte in engleza ii scapa si un "adica", in timp ce incerca sa se faca mai bine ineles. Asa am mai intalnit un roman in Portugalia, care ne-a spus si cum sta treaba cu parcarile de zi si de noapte din Lisabona.

Portugalia 2011. Partea 1. La umbra crucii

Mda, toata lumea vede altceva daca se uita toti la acelasi lucru, in acelasi timp. Asa si eu cu Portugalia si Lisabona. Vorba Oakai, Iisus era un tip cu simtul umorului, pentru ca altfel nu se explica ce e la portughezi. Religia e in centrul vietii cotidiene si toata lumea e ok cu asta. Sa o luam de la un capat, sa ajungem la altul....Cazarea noastra a fost la un apartament din Alfama, centrul istoric al Lisabonei. Cand urcam treptele pe stradute mici, inguste si intortocheate am iesit in fata unei biserici. Ghirlande multicolore pe sus, tejghele de bautura lasate vraiste si gratare care inca fumegau. Era 4,30 dimineata, sambata dimineata. Mirosea a peste ca in botul unei foci, dar a doua zi avea sa fie si mai puternic. Biserica... de rit catolic, inalta, cu pereti albi, fara zorzoane, centrul intregii piete. Dupa un sprit cu Starmina rose si apa minerala din bagaje am dormit ca ursii. Seara... party la biserica. Festa, carevasazica.Pe peretele din stanga al bisericii era amplasata o scena mica, maximum 3/3 metri. O orga mare cat o zi de post si un afis a4 color conform caruia acolo se produce formatia Nelson y Nelson. Cu fratele Nelson organista si cu ruda lui, Nelson vocalista. Pe la ora 9 a inceput muzica. Doi tipi la maximum 30 de ani, cu un microfon si o orga. Usurel, cateva cupluri de varsta a doua spre a treia au inceput sa danseze. Ceva in stilul practicat de romani la baiamuri pe vremea cand se asculta Modern Talking. Nu a mai durat o ora si piata era plina, betivii rezemau zidul bisericii, curgea berea la pahar ca la balamuc. Apropo, paharul de 1 euro de bere SuperBock are 250 ml, iar cel mare costa 1,5 euro si are 330 ml. Plangi dupa halbe Bufnila, ca altfel nu se mai poate. Intre timp, ninsoare de pahare de bere, carafe de sangria, farfurii de "sardinha assada" - adica au pus pestele pe gratar, carnati chorizo si multe fleici de porc si pui. Ca la romani la Festivalul Berii, numai ca la nebunii astia partyul tine o luna. Seara de seara. Iar noi picasem in ultima saptamana.Nu a fost niciun traznet, niciun fulger de sus, de la cruce, desi am vazut cativa tineri care dansau cam deocheat, cateva maini barbatesti lasate sa mai cada sub linia centurii la fete. Adica astia dadeau ditamai cheful, dansau lasciv, urlau pe acolo si niciun popa nu a iesit sa le spuna sa se opreasca. A, si astea sunt Festas de Sao Antonio, adica totul e in onoarea Sfantului Anton. Nu am mai fost eu demult la biserica, dar sunt sigur ca parohul din Onesti nu mi-a spus la catehism cum se cinstesc sfintii cu bere si sangria.
In Lisabona, vrei sau nu, treci de foarte multe ori pe langa biserici. Ai lor cetateni, spre deosebire de ai nostri, nu par sa fie nerabdatori sa bata cateva sute de cruci cand trec pe langa Casa Domnului. Mai degraba fac fotografii si trec mai departe. Iar in Alfama, biserica Sao Miguel e centru. Partyul e la biserica, dar si locul de barfa si dusurile si frizeria. Pe un perete de langa biserica scrisese un lache cu creta neagra ca e frizerie open air. Asa era. Omul venea cu un Peugeot 207 in fiecare zi, deschidea portierele si scotea scaune si arsenal. Stecherul de la masina de tuns intra intr-o priza de pe peretele casei, iar pe scarile bisericii era sala de asteptare. Aveai casca in cap, ca iti facea suvite blonde, stateai pe trepte, asteptai sa "intri" la frizer, luai un loc pe trepte, .... ce bine e la biserica. :) Seara, cand frizerul termina, vedeai cate un ultim ratacit cum face dus la cismeaua din fata unui restaurant de cartier. Asa e in Alfama, biserica si restaurantul sunt la cativa metri distanta, iar dusul e la liber, cat timp ai o bucata de sapun si inca iti mai pastrezi chilotii pe tine.Nu doar Alfama e patrunsa de febra religioasa, ci toata Lisabona. Mergi pe strada si incerci sa traduci reclamele vazute.... Banco de Esprito Santo. Hopaaa, Sfantul Duh a pogorat si pe oameni si pe fasicurile de bani la Rusalii, altfel nu imi explic. Oare ce dobanda or avea?

Dai sa iesi din Lisabona spre Sesimbra si Iisus iti zambeste de sus. E la capatul podului 25 aprilie 1974, sta cu bratele deschise, exact ca in statuia de la Rio. De fapt, asta de la Lisabona e o copie idela, aproape. Oricum, religia e ceva comun pentru ei, parte din viata cotidiana si nu am vazut multi habotnici, desi am ajuns si la Fatima, loc de pelerinaj catolic. A, sa nu uit... la Fatima exista Hotel Aleluia! In partea a doua sau a treia, insa.... vorbim si despre el.

Cea mai cautata carte din Romania

Nu vreau sa par dus cu capul, dar deja e teorie a conspiratiei in librarii. Se cauta o singura carte si nu o gaseste nici naiba. Vorbim despre prima editie de la Urzeala Tronurilor, volumul care sta la baza filmului Game of Thrones de la HBO.Primul bai... e ca nu o gasesti, desi acum cateva luni iti umplea ochiul in orice chiosc sau librarie. Cum a inceput serialul, editura Nemira (or mai fi in faliment, cum citeam candva pe net?) a si retras tot lotul de carti.A aparut o noua editie... care nu mai costa 35 de lei, ci ajunge la 87. A aparut si al doilea volum al seriei, si al treilea, desi alea nu se gaseau pe nicaieri. Intru ieri in cea mai obscura librarie a cartierului Titan. Nu exista nici editia noua. Intreb vanzatoarea ce si cum, ea imi spune ca si inaintea mea o cautase careva. Frumosssss. Sa nu imi ziceti ca e coincidenta.

Daca scoate Adevarul acum toata seria de carti, la preturi acceptable, se relanseaza tirajul la cotele dinainte de picaj. A, sa nu uit...nici in anticariate nu mai e cartea!

Ce sa faci cand ploua

-Sa va sparg botul. Ati spart mingea de 35 (de lei), acuma sa mai jucam noi fotbal... Si era asa de fain afara... se plangea Sperila stand cu curul pe bordura intr-o zi de mai superba. Corcodusii fusesera calariti corespunzator, jucasem fotbal pana cand a bagat Grasul o tapina in minge si s-a izbit de peretele scolii. Dracu stie in ce fel de cui se infipsese, cert e ca mingea a ajuns inapoi goala de aer si cu o gaura consistenta care sa dovedeasca finalul meciului. In prima faza, toata lumea s-a imprastiat, care acasa, care pe gardul din fata blocului sa caste gura la fetele care defilau in fuste mini, care sa mai manance sau sa isi faca o tema pentru luni. Era duminica, nu crestea nici iarba, iar asfaltul de pe terenul de fotbal al scolii generale nr 8 frigea. Nu puteai sta in fund pe el, de cald ce era. Pana cand s-a dezlantuit potopul. O ploaia de aia de vara, calda, cu stropi cat oul care te racoreau din cap pana in picioare. In doua minute era balta peste tot. Singurul canal din curtea scolii nu facea fata si terenul de fotbal devenise o balta imensa. Bulbuci de apa sareau peste tot, de credeai ca sunt broaste inauntru. Dupa cateva minute s-a potolit ploaia si atunci am intra noi in teren.

Primul era intotdeauna Grasul. Avea o atractie pentru balti, ceva de speriat. A inceput sa sara in ele si ne-a improscat pe toti. Din cap pana in picioare, sa fie treaba buna. Ne-am luat la stropit unii pe altii si improscam apa cu picioarele direct din balta. Unde erau baltile mai adanci, acolo se baga Grasul. Isi daduse tricoul jos de pe el si se balacea precum godacii de facocer in mocirla.
-Moooamaaaa, cat de calda e apa Ochi. Mai ceva ca la Casin, vara... baga Grasul textele de promo, sa nu se simta aiurea singur in mijlocul ochiului de apa adanca de doar doua degete. Primul care a sarit langa el a fost Sperila. Nu puteai face nimic riscant daca nu aparea si Sperila pe langa tine in secunda doi. Mereu voia sa dovedeasca faptul ca el e cel mai curajos.
Polonic, insa, avea alte preocupari. Si-a adus aminte ca ascunsese pe undeva o seringa de plastic, de unica folosinta. Erau rare de tot astea in vremea aia, dar fioecvare dintre noi avea cel putin o seringa sau o perfuzie cu care sa ne batem cu apa. O umplea tacticos cu apa si il stropea pe Grasu zicand... "Ia ma, arunca si tu apa ca elefantii, pe spate!". Nu treceau mai mult de 20 de secunde fara ca pachidermul sa nu se everveze. Turbat, o lua la fuga dupa Luca, dar bineinteles ca nu il putea prinde. Apareau apoi seringile ascunse si da-i bataie cu apa. Jucam prinsea pe echipe. Cei care ii stropeau pe ceilalti fugeau pana la prima balta sa reincarce pompitele de seringa, timp in care sigur isi luau un jet de apa de ploaie intre ochi. E drept, ca mai intra si in gura, dar... asa e tenis :)

Moartea pasiunii la fazele astea erau de obicei fratii cei mari. Gogoshar si Dragos aveau un dar aparte de a strica jocurile astea. Se bagau si ei la prinsea, dar nu ii puteai prinde ca fugeau mai tare. Stropeau doar in zona fetei, asa ca sigur inghiteai un jet de apa de ploaie care tocmai spalase terenul de fotbal. Totul se incheia pe banca, dupa cateva zeci de minute de agitatie si de fleoscaraie, la o sueta amicala. Numai ca in seara aia, a vrut Grasul sa mai faca o faza. Ii venisera ideile, asa ca a taiat o dunga pe mingea sparta, care zacea langa gard. A ingramadit cateva zeci de pietre inauntru si a lasat mingea, neglijent, in spatele bancii. Nu am numarat, dar ar fi trebuit... rand pe rand veneau toti golanii mai mari si "profitau" ca uitasem mingea jos, si voiau sa ii dea cate un sut, sa demonstreze cat sunt ei de barbatusi in fata unor cocosei in afirmare ca noi. Ii stergeau, asadar, cate un bombeu ... de se tineau cu mainile de picioare. A doua zi am mutat-o in mijlocul drumului, sa mai bulim si picioare de necunoscuti, ca il durea capatzana pe Grasul. Asa de multe castane luase de la golanii batrani care isi rupsesera degetele mari in maldarul de bolovani mascat de minge.
A, si poza e ciordita de aici.

La cirese!

Azi veneam de la Unirii spre Alba Iulia pe jos si a inceput sa ploua cu soare. Asta, plus o gasca de melodii din anii 90 mi-au adus minte de cum ne distram noi pe vremea asta.

Pai vremea asta il facea pe Grasul sa strige ca prostul... Ploua cu soare, maine-i sarbatoare. Stiam toti fraza...de unde naiba, nu mai tin minte. Ce naiba insemna, iar nu stiu, dar in astfel de momente, in mai, cand ploua cu soare... te duceai sa furi cirese.

Mici, necoapte inca, doar cu o umbra de galben si un strop de rosu pe ele, dintre frunzele de un verde crud din pomul oricui, numai pom sa fi fost. Nu trebuia sa pui pe Facebook ca vrei sa pleci la furat, era de ajuns sa fluieri pe rand, la fiecare din gasca si iti strangeai trupa de comando.

-Ba, nu mergem la Posta, ca e langa cinema 23 August si ma vede bunica-mea... incepea Polonic, care se temea sa nu fie turnat acasa in caz de ceva.

-Iar vrei ma sa mergem pana in TCR (un cartier marginas al Onestiului)... facem mult pe drum si aia au caini acolo, incerca sa scape Grasul de povara de a se deplasa mai mult.

-Hai ma in TCR, ca data trecuta ne-a lasat sa luam de acolo o tanti, se baga si Sperila in seama precum tanga. Data trecuta era acum un an, iar adresa exacta a casei binefacatoarei nu o mai tinea minte. Asa ca am luat-o la picior catre TCR. Ca sa ajungem acolo trebuia sa mergem pana la gara si de acolo fie peste linii, fie pe sub ele, prin pasarela subterana care te scotea in fata la IUC. Prin pasarela era mai aiurea, pentru ca ala era locul preferat al fratilor mai mari. Isi faceau carucioare din lemn, cu rulmenti in loc de roti si se dadeau pe panta abrupta de acolo. Cand treceam, ne reperau, ne luau la 11 metri. Unde mergem, de ce, cu cine mai suntem, cat stam, ce a zis mama cand am plecat, ne-am facut temele pentru maine, am mancat, ce fac fratii mai mici, cu cine au ramas, in grija cui, daca stiu parintii unde suntem si alte lucruri create special, parca, pentru a enerva pustanul care vrea sa fure cirese si care intotdeauna va minti ca sa scape.

Odata scapat din furcile caudine ale fratilor mai mari o tineam intins pana la prima casa cu cires la poarta. Ii dadeam tarcoale pana terminam tarcoalele. Si apoi incepea negocierea... Cine se suie in copac? Grasul era primul care refuza, ca el nu ajunge la cracile subtiri pe care se aflau ciresele fara sa cada. Cine tine de sase, iar la capitolul asta ne inghesuiam cu totii si niciodata nu stiam care sa fie alesul. Grasul voia sa se bage el, ca sa aiba o distanta apreciabila de obiectiv si sa o poata tuli primul. Fugea mai greu, deci era de inteles. Cum furam - daca luam cu craca intreaga sau daca ne apucam sa culegem fructele de pe crengi. Ca de obicei, eu si Sperila o sfarseam in varful copacului, sa luam cele mai coapte fructe. Normal ca era asa pentru ca faceam intrecere, care ia cele mai bune cirese. Bagam tricoul bine in pantaloni, ba il indesam si in chiloti ca sa nu cada fructele pe care le bagam "in san" si aveam cea mai incapatoare si ecologica sacosa.

De data asta gasisem un cires parguit, de mai, nu de iunie. Erau cirese mari, coapte, rosii, pline, carnoase si salivai numai cand te uitai la ele. Normal ca ne-am apucat sa balotam. Luai un pumn de cirese si le bagai in san, altul era aruncat direct in gura. Polonic, care se temea sa nu fie prins, statea mai pe poale, unde ciresele erau putine, copacul era ciugulit de orice trecator mai inalt... asa ca a avut timp sa sara din pom cand a aparut proprietarul. Nu a scos niciun sunet nemernicul, nici macar un semn nu ne-a facut. Grasul, care ramasese sa tina de sase, se ocupa cu cautatul de chistoace, ca iar nu aveam tigari, ca de obicei. Nu a scos nici macar un guitat sa ne anunte pe mine si pe Sperila ca vine omul. Ne-am trezit ca ne striga cineva de jos...

-Ba, ce mama dracului faceti acolo?

Eu ... mucles. Inghetasem pe craca, cu gura plina de cirese. Am inghitit si samburi si tot in timp ce omul a continuat...

-Bine, am inteles, va era pofta. Mai luati sa le dati si la prietenii vostri, dar nu cumva sa rupeti cracile ca ne suparam..... Si a plecat de sub pom, prin curte. Nu stiu daca au trecut doua minute, dar eram jos, pe strada, cu sanul plin de cirese, am strigat un Sarutmana si dus am fost cu tot cu Sperila dupa Grasul si Polonic, care asteptau bine mersi la o distanta de 100 de metri. Am mai fugit cateva sute de metri razand toti patru si a trebuit sa ne oprim sa impartim ciresele. Sperila, nici sa nu auda.

-Ce ba Grasule, ce vrei... nu ai tinut nici de sase, nu ai spus nimic atunci cand a venit ala, daca luam bataie cu Ochi de la el, te durea in curul ala mare.

-Sperila, nu face de astea, ca iti dau o carboaba peste ochi, de te duci invartindu-te la Gogoshar sa te plangi.

-Hai, mars, lasa-ma in pace, sa iti dea Ochi tie, eu ii dau lui Polonic.

Normal ca i-am dat de la mine, dar in niciun caz jumate din prada. M-a fugarit sa ii dau restul, dar fugeam bine, cu toate ca sarea tricoul in toate partile din cauza incarcaturii. A vazut ca nu ma prinde, s-a dus la Polonic si la Sperila, sa faca rost de cirese. Nebunul de Steli isi bagase cativa pumni de fructe in gura, ii daduse lui Luci cateva si mai avea putine. Ca sa nu i le ia Grasul, a turnat tot continutul in chiloti si a ridicat tricoul. N-a mai mancat niciunul cirese. Polonic a trebuit sa imparta apoi treimea lui din prada cu amandoi caposii. Am facut apoi acelasi lucru. Nu ne saturasem, dar ne trecuse pofta. Iar ca treaba sa fie completa, ne-au si fugarit fratii mai mari, care credeau ca am ascuns pe undeva ciresele. Deh, ploua cu soare, toti ar fi vrut cirese.

E primavara!

Da, e primavara. Acum, ca si in anii copilariei mele comuniste. Atunci...

Stiai ca e primavara cand pe Grasul il apucau ambitiile de arhitect.
-Mergem pe Perchiu, ne facem o cazemata de aia faina si ducem fetele acolo... sa vezi ce misto va fi! Cazematele Grasului se definitivau mereu cu ranirea unuia din noi. Sperila a reusit sa cada dintr-un brad in varful caruia amplasase Suncimea Sa citadela. A coborat din craca in craca, a cazut in picioare si urla cu ochii holbati la noi. Nu e de mirare, fiecare creanga il lovise intre picioare. I-a trecut duopa doua minute, timp in care il fugarise pe Grasul cu securea.
Stiai ca e primavara dupa certurile cu fetele. Tropaiau hormonii in noi ceva de speriat, dar naiba stia ce avea sa iasa de aici. Polonic incerca sa se dea bine pe langa Rodica, sora lui Sperila, dar termina prin a fi fugarit de Rodica si de prietenele ei. Palmele ocazionale pe care si le castiga erau un soi de medalii pe care si le purta mandru pe obraz. Noi eram ciudosi, nici macar atata nu aveam.

Stiai ca e primavara pentru ca ne bateam ca niste chiori. Cheile legate la gat de mame cu sfoara deveneau arme albe. Le scoatem si le invarteam deasupra capului spre oricine era atat de tupeist incat sa vina mai aproape de noi. Inutil de zis ca ne dadeam si la fratii mai mari, saream la bataie si faceam gat din orice, dar numai cand se uitau si fetele. Dupa cele 50-100 de secunde de glorie eram prinsi de frati si caftiti corespunzator. Ce vreti, si in ei tropaia hormonul.

Stiai ca e primavara dupa ideile pe care mi le inspiram din lista de lecturi suplimentare. Fie voiam sa fiu Huck Finn si sa imi construiesc o pluta cu care sa pornesc de pe Casin pana pe Dunare si chiar la mare, fie eram Winnetou si Grasul devenea Laba de Urs, Polonic era Soimul Ager, iar Sperila se transforma in Picioare de Foc. Nu ma intrebati de unde scoteam poreclele de indian, dar fiecare dintre ele ar fi trebuit sa arate o calitate a noastra. Obligatoriu ne mutam tribul pe terenul de antrenament al pompierilor onesteni. Dupa ce oboseam bine pe funii, barne, parapeti ... saream gardul la fabrica de paine sa le cerem "la tanti alea" cate o franzela calda. Sperila avea cel mai mare succes la sefele din panificatie.

Stiai ca e primavara deoarece iar se apuca Sperila de karate. Ne strangea pe toti in fata blocului, la nucul de sub geamurile lui Polonic, unde inventa el tot soiul de probe si gesturi inspirate din "Biciul Fermecat", "Lovitura Fulgeratoare" sau ce alt film mai vazuse la cinema. Ne credeam chinezi zburatori, saream din creanga in creanga, alergam o suta de metri cu gardurile de la scari drept obstacole si ne perfectionam lovitura "Unghiul Mortii". Transpirati bine ne rostogoleam pe iarba sa invatam caderile, apoi faceam cate un meci intre noi, sa ne obisnuim sa dam cu piciorul cat mai sus. "Va dau palme cu piciorul" era expresia pe care Sperila o scotea oricand simtea ca trebuie sa se gonfleze in fata cuiva.

Stiai ca e primavara cand ne vedeai pe toti suiti prin copaci ca omizile. Rontaiam orice fruct, cat ar fi fost el de mic si de acru. Gorgoazele, adica micile corcoduse, erau preferatele noastre. Cu dintii strepeziti de fructele acre ajungeam sa ne batem cu ele pe post de proiectile. Iar Onestiul avea provizii destule, orasul e napadit de corcodusi. Caisele si zarzarele se mancau fara samburele abia format, care era amar. Pe aia ii strangeam in buzunare si ii spargeam intre degete cu jetul albicios spre ochii fetelor. Ne impacam cu ele seara, pe bancile de la scara unde jucam Gaze, fete, flori baieti. Era asa o mare taina intre tine si ea cand va retrageati sa alegeti ce intrebari veti pune incat ti se parea ca e cel putin o nunta pe furis, cu voi fugiti de acasa si urmariti de potere formate din rude suparate.

Stiai ca e primavara cand ne apuca filosofia. Nimeni din noi patru, Ochi, Gras, Sperila, Polonic nu intelegea de ce nu avem succes la fete. Eram batausi, le trageam de codite, le puneam piedici, voiam sa tropaim in jurul lor ca niste manji iesiti prima oara la iarba verde, dar ele nimic. Si nu pricepeam de ce. Alegeau sa stea cu Jean, cu Marius, cu Gogosar si Dragos. Cei patru aveau cateva chestii in comun: erau mai mari decat noi si nu le trageau de par. A durat ceva timp pana sa aflam ca asta le deranja.

Stiai ca e primavara cand ne chinuiau mamele ca pe niste caini. Adica ne trimiteau sa batem covoarele. Niciun aspirator nu era demn sa fie situat deasupra unei batai bune aplicate covorului cu batator, paleta, lemn, coada de matura, scandura sau ranga. Rand pe rand, odraslele coborau cu covoarele facute sul pe umeri si se chinuiau sa le puna pe barele inalte la care abia ajungeau. Ceilalti prieteni stateau pe banca si radeau de tine, desi cu o zi inainte facusera la fel. Dupa operatiunea asta de batut covoae, care iti julea pielea de pe degete in mochetele tari, musai sa coboare mama gospodina cu un lighean cu apa si otet in care se afla o perie de paie. Si luai peria si frecai covorul ala de sus pana jos de arata mai bine ca in ziua cand a fost cumparat. Ne holbam ca prostii la cei care aveau doar covoare persane, era mega semn de prosperitate.

Stiai ca e primavara cand se uitau fetele altfel la tine. Era ceva in ochii lor de nu puteai spune ce, dar interpretai cum credeai tu ca e mai bine. Cand iti placea o fata, si era cazul tuturor, ti se parea ca ochii ei sunt o invitatie la ceva... dar o trageai de par. Cand o placea si un amic, era o declaratie de razboi si colegul era trantit in praf, batut, jumulit, orice ... numai sa mai simti ca ti se reda privirea invitatie.

Stiai ca e primavara cand dispaream o zi intreaga de acasa, sambata. Ne gaseai pe toate coclaurile din jurul orasului. Suiti in copaci, construind cazemate, cautand comori, facand expeditii, culegand urzici sau orice ne mai venea pe chelii.

Stiai ca e primavara cand ne gaseai lustruind si reparand vechile prastii cu pietre sau capse, cand asaltam santierele in cautare de tevi din plexiglas pe care sa le taiem si sa ne facem mitraliere de suflat cornete. Caietele de matematica erau primele victime cand era vorba de facut proiectile.

Stiai ca e primavara cand ne vedeai venind de la scoala. Tranteam cartile de pamant si fugeam la joaca. Nicio mama nu trebuia sa afle ca aveam teme de facut. Si daca se intampla ca un frate mai mare sa le spuna parintilor adevarul, stiai ca e primavara cand apaream afara cu ochii vineti sau plini de zgarieturi si de vanatai din expeditia de pedepsire a vinovatilor.

A, si poza corcodusilor infloriti e furata de aici.

Profii batausi

Pe vremea cand imi savarseam eu stagiul obligatoriu de opt clase la scoala generala numarul opt din Onesti, profii aveau voie sa te mai mangaie parinteste cu cate un sut in fund, catalog in cap si rigle peste degete. La palma, cum se spunea. Si in functie de bataile astea, aveam si noi, pionierii, un catalog al profilor.
Diriga, Madam Ilie: dadea cu rigla de lemn la palme, avea o rigla pe care o aducea mereu cu ea la ore. Nu prea avea forta, ca era cam pitica, asa ca trebuia sa se suie pe piedestalul de la tabla. Nu era demna sa fie bagata in seama decat atunci cand spumega. Scoasa din sarite, a dat cu rigla de la tabla, aia mare de un metru si ceva, dupa mine. Am parat cu un Maya-Geri de stanga, asa ca mi-a spart cadranul ceasului de mana, marca Pobeda, mosenire de la Unchiu Iosif. Pus ceasul intr-o batista, livrat pe catedra, sa mi-l repare. Nici de zama cucului nu era in stare, asa ca noul cadran pus de ceasornicarul ei era prea stramt si cadea. Reparat ceasul din banii mei.

Profa de romana. "Vino la mine sa iti dau cu batuta!". Asta spunea cand nu erai cuminte. Luai rigle albe de plastic, transparete, peste palme. Ocazional, daca boroboata nu era cine stie ce, te falcosea. Adica tragea cu abnegatie de falci si le intindea ca pe plastilina. Bataia memorabila a fost cea primita de Ionut Ciobanu, care la ora aia era cam cel mai inalt elev al clasei.
-Vino la mine, striga profa de langa prima banca, iar Ionut se deplaseaza catre ea.
-Da ochelarii jos!, comanda la care colegul se conformeaza.
Vrea profa sa ii dea o palma, vede ca isi luxeaza mana daca se intinde dupa el, asa ca se da doi pasi mai in spate si se urca pe postament. castiga 30 de cm inaltime si un kil de prestanta.
-Apropie-te acum! vine noua porunca, la care Ion se supune. Si odata il apuca Baba de Romana vanjos de falci si incepe sa traga de parca erau hamurile unui vizitiu la proba de carute slalom urias.
Ca urmare a fazei cand profa se urca pe piedestal, in clasa se radea ca la balamuc. Pentru ca nu era de fier, incepe si Ionut sa rada. Saliva rezultata a fost intinsa pe sacoul profei care nu se lasa si incerca sa ii dejghine falcile.

Baba Chirita, profa de geografie. Era de departe pachiderma corpului profesoral, nu putea fugi dupa tine sa te bata, deci eschiva printre banci era manevra de baza. Era cea mai simpatica, asa ca nimeni nu se ducea langa ea sa fie baut, desi te chema insistent. (Tentativa de) Bataie memorabila. Scoasa din sarite si pepeni de subsemnatul, care se afla in prima banca de la catedra, chiar sub nasul ei, profa a ridicat catalogul sa ma pocneasca la mir. Am sarit din banca inainte sa se pravale cartulia si am fugit in ultima banca. Una din surorile gemene Cantea si-a luat un catalog in cap apoi, dar a ras si mai tare...profa nu avea forta.

Profu de istorie, Vasile Momanu. Venit de la o scoala de tara, unde probabil preda si sport si istorie, profu avea boala sa arunce cu bucati de creta in elevi. Si le pregatea minutios, rupea bucata lunga in altele mici, sa aiba provizii la indemana. Tintas slab spre execrabil cu oprire la prost, niciodata nu ii nimerea pe elevii pe care voia sa ii loveasca. S-a lasat de obicei dupa ce a lovit intre ochi una din tocilaresele clasei. Memorabil: s-a aplecat sa isi recupereze un proiectil prin clasa si i s-au rupt pantalonii in fund, lungime aproximativ....o palma de nparstoc de clasa a sasea. Colega Aura l-a informat si a plecat din clasa cu catalogul la spate, mascandu-si curul.

Bantzu, pofu de atelier. Spaima chiulangiilor si prietenul celor care veneau la ore. Chiuleai, te tragea de perciuni cat mai sus, de simteai ca iti ia foc jumatate de fata si jumatate de cap. Cand veneai la ore, descopereai ca nu e baiat rau si te lasa o ora in pauza sa joci fotbal.

Dana Cornea, profa de fizica. Nu a batut niciun copil, dar a linistit ditamai scandalagiul ca mine cu doua note in doua zile. Un 1 si un 3. Sa tot inveti fizica de placere. Venea cu chistocul de Carpati aprins in clasa, il legana in coltul gurii ca un mercenar din Legiunea Straina, il stingea de toc si il arunca in cosul de gunoi.

Batausii scolii: directorii adjuncti Sabareanu si...... (loc liber, se va completa cand imi aduc aminte numele dansei, profa de Geografie, care era de doua ori cat un om normal). Ea... avea o palma cat lopata pizzerului de la Pizza Hut, dadea mai bine ca Lipa cand lua aur la Olimpiada. El... un tzar uscat si noduros, care purta un ghiul aurifer de bulibasa intors de la furat din Italia. Un dos de palma bine tintit si pentru prima oara dupa zeci de batai si cafturi, mi-a dat borsul pe nas. Razbunare: la meciul traditional de handbal dintre absolventii de clasa a opta si profesori, am fost adversari. I-am spart coastele, loveam doar cu cotul cand pivotam pe langa el. A scheunat cateva ore bune dupa meci. Yessss!