Ma intreba cineva de ce scriu mereu ca s-a imbatat Paul... ca a facut belele. Ca am ceva cu el, ca ii stric imaginea. Stati calmi, daca si acuma stam impreuna, e pentru ca are mai multe calitati decat defecte. Si e simpatic la betie, nu e bai de asta. Nu a fost niciuna asa de grava sa nu putem iesi din ea. Va lamuresc de indata, de ce e bine sa ai un Paul Dimulescu la indemana. Mai ales daca e de chemat Politia sau de aplicat niste bate la teasta alora de se iau de tine. E primul care canta cu mine cind o luam pe ulei si ultimul care se baga la somn. Ce sa mai, chef fara el ar fi aiurea, ca o nunta fara muzica si de ale gurii. Nu e asa praziliene?
Ecoul
Eu, Pictorul si Olteanul prin centrul Sibiului. Seara de noiembrie, ora 22. Liniste pe strada, ca ai nostri romani se culca la aceeasi ora ca sasii. Probam ecoul strazii.
-Uauu....raspundea si ecoul, era ok.
Nu bausem in exces, totul era fain pina la 2 tablagii care si-au facut de lucru cu noi. Ca tipam, ca deranjam, ca doarme contribuabilul sibian si nu il lasam noi sa aduca bani la bugetul urbei iohanesciene. Ne-au frecat ridichea corespunzator, cerut actele si se uitau in ele ca papagalii. Cand au vazut ca paul e din Slatina, oltean ca ei, mai ca il pupau. Dat acte inapoi, povestit de ale lor... totul la perfectul simplu. Pina atunci discutam cu perfectul compus.
Betie
Nu mereu a fost Paul mai matol decat mine. M-am lipit de un caft, continuare al altuia pornit de niste amici. Clampanisem niscaiva studenti de prin caminul 2, cu Fane si un amic. A venit potera, i-a plimbat cu masina, iar a doua zi am luat eu una in mufarina de la un student. Primul care a sarit a fost Olteanul, nu Fane, desi ne batusem cot la cot cu o seara inainte si spritam din acelasi pahar. Asta nu inseamna ca era pansamentul universal Paul. M-am lamurit de ziua mea, cind am avut proasta inspiratie sa o organizez la Sibiu, spre deosebire de anii cind plecam acasa. Adica el s-a proptit dansand in niste pustani la o discoteca. Noi (Dan si eu) i-am alungat pe aia. Aia au chemat vreo 5 insi in ajutor. Toti 5 erau impachetati intr-un munte de om. A venit ala la noi la masa, intrebat de probleme, impartit palme si pumni. Dan se mandrea a doua zi cu o vanataie de la ghiul in frunte, eu cu alta in apropierea okiului, iar Paul se mandrea ca fusese absent de la disputa incheiata cu cotonogirea noastra. Nu mai era scandalagiu, nu se baga in cafturi de crashma.
Si zau ca ar fi asa anosta viata mea cu un ardelean indragostit si absent din casa. Cum sa traiesc eu fara cele mai nasoale bancuri spuse vreodata de Paul... ca are talent, dar nu la asa ceva. Pe cine am mai beshteli noi daca s-ar muta capatzanosul de la noi? Si apoi, recunosc ... vorba lui Buster Keaton... esenta comediei e suferinta altora. Te mai plimbam cu magnetul prin casa mai Robopraz?
miercuri, februarie 21, 2007
sâmbătă, februarie 17, 2007
Cel mai tare chef
Preambul
Niciodata nu am reusit sa fac un chef asa cum am vazut la Iasi. Eram in clasa a XI-a si mi-au aratat moldovenii ca nimeni nu face un chef ca la ei. Mergeam la Dragos la facultate. Trebuia sa ma dau peste cap ca sa accepte frax sa ma primeasca. Dura cam 3 luni de zile treaba asta. Nu ii convenea sa se afiseze cu putzoiul de frac`su la chefuri. Si am nimerit de 1 aprilie acolo. Camera de 5 paturi. Un tocilar coclit in patul de la intrare, 2 nebuni cu chitarele, Frax si un alt smecherozaur. Nu stiu cu ce ii avea la mina, ori erau asa buni prieteni, ca m-am ales cu experiente de neuitat. Cartofi prajiti cubulete, Guns unplugged la 2 chitare si povesti de trubadur din Capitala Moldovei. Caminul din Copou era aproape de parc, asa ca menestrelii de la Informatica ieseau cu instrumentele pe banca. O bagau prima oara pe aia cu inima franta de femei, la ce or mai fi si ele bune pe lumea asta si in 10 minute banca era plina de albinutze gata de polenizat diverse flori. Schimbau repertoriul, treceau la aia cu "hai zdrang zdrang" si farfuzele cadeau pe spate ca Spider Man dupa ce a luat un jet de Raid in oki.
Farsele
Era 1 aprilie, asa ca toata lumea tragea cate o tzeapa oricui se nimerea. Tin minte ca tocilarul a luat-o cel mai tare. I-au scos becul de la veioza, au aplicat o bucata de scotch pe lamela care face contactul cu becul si nu mai trecea curent. A muncit saracul Lache pina seara tarziu si tot nu a stiut de ce nu se mai aprinde veioza. A luat alt bec, a schimbat prizele, tot nu avea lumina la pat. I-au spus doar dupa ce l-au convins sa nu mai vina la chef.
Pe perete aparuse un poster mic, agatat de un cui cu o fasie de snur. Scria mare, cu caractere gotice ca instructiunile in caz de incendiu sunt pe spatele posterului. Am intors foaia si am gasit mesajul: "Doar in caz de incendiu, boule!!!".
Vecinii de la camera 2, de la parter erau traficantii caminului. De la tigari cu bucata si pina la paine si iaurt, oua proaspete de doua saptamani si bere, gaseai de toate la ei in camera. Nu stiu cat i-au dat paznicului pentru privilegiul de a face afaceri acolo, dar camera fratelui era si mai si la capitolul spaga. Au cotizat si ei si s-a dus mosh Costica peste afaceristi.
-Raus baietii, pe geam cu marfa ca a aparut Politia, e razie...
Sareau borcanele, cartusele de tigari, pet-urile de bere ca in fil;mele cu prosti. De la geamul de linga studentii vecini se pisau pe ei de ras. Le iesise totul.
Party-ul
Petrecerea se da mereu in doua camere. Una e garderoba si camera de pauza, alta e sala de dans, haleu si macheala. Mesele erau date la perete, nu existau decat vreo cateva scaune si atata. Nu tu un sifonier, un pat, nimic. Pe masa erau insirate platourile cu aperitive si cateva bidoane de 20 de litri cu licoarea strabunilor biruitori de turcaleti si tatari: Cotnariul drag sufletului Mariei Sale, Stefan. Linga bidoane, sticle de un litru, cani, pahare si furtunase pentru bagat aerul in locul vinului. Mancai, beai, dansai. sa tot fie petrecere, ca voie buna au moldovenii mei de se scoala stramosii din groapa pentru un chef de asta. Nu exista calculatorul cu mp3-uri atunci. Era insa o magaoaie de casetofon cat toate zilele. Si da-i si combate. De la muzica celor de la The Doors si pina la Haddaway, de toate se bagau. Nu se certau la muzica, era un singur om care baga melodiile. Cind lincezea cheful, totul se muta la camera de linga. Atmosfera si mai si aici. Chitarele in brate, melodiile cu dedicatie. Pentru X ca i-au murit corabiile, pentru cutare ca are inima vesela si pentru cutarica, nu de alta dar femeia lui o are cat gura sobei. Si bagau cantecul ala cu sobitza, ca asa mica cum e ea, e sobitza sa. Ca vecinii sunt oameni buni, nu scot nici o vorba, dar vin si ei din cand in cand sa bage o cioata-n soba. La naiba, niciodata nu l-am retinut pe asta si e un cantec mortal de fain. Dupa cantari, bancuri si inapoi la dans.
Final
Finalul de chef e mai mereu acelasi. Aia de au venit la agatat stau ciorchine pe gagici prin cotloane. Ma agatasem de doua tipe. Una era sefa lor de an si dracu stia in ce belele se baga. M-a scapat o alta, sora a unuia din colegii fratelui. Era frumoasa serii si am condus-o acasa, pupat si alte alea. Cind a aflat ca sunt doar in clasa a 11-a, nu mi-a mai scris. Eu aburisem ca sunt anul 2, ca doar ma tinea fizicul.
Frax a facut 2 ore din "Gardutul verde" in camera. Gardul asta era crashma de la 100 de metri de intrarea in camin, loc in care se adunau aia de mai aveau cepul scos din gat si ceva parale prin buzunare. Nu stiu cind a ajuns in patul de sus, la coasta mea, dar stiu ca ardea de nerabdare dimineata sa ma trimita nabii acasa.
Drumul spre iad e pavat...
Pe tren, un fost amic din copilarie, acum student la scoala de popi. Nu aia de la Socola, a lui Creanga, ci aia de popi catolici. Omul meu cu cutia de lichior in mina si tigara in cioc.
-Hai salut Ovidiu, ce faci... da el drumul la conversatia de tren.
-Eu bine, de la frax de la facultate, chefuri si de alea. Tu... nu erai ma la scoala de preoti?
-A, ba da... dar inca mai sunt.
-Bun, dar... ba Gabi, va lasa sa fumati?
-Nu, e interzis.
-Va lasa sa beti?
-Nu, e interzis.
Casc ochii cat cepele domnesti la el si intreb ca prostul...
-Atunci, de ce naiba fumezi? Dai cu alcoolul mai ceva ca mine... Ce Dumnezeu e in capul tau...????
-Nu lua numele Domnului in desert. Si cam asa am dus-o cu conversatiile pina la Onesti.
Dupa cativa ani, la apartamentul lui Frax din Onesti venea preotul Alupei junior cu sfintit de case si alte smecherii. Popa ortodox asta. Ma busea rasul cind ma gandeam la el. Imi spusese Frax ca astia rupeau netul in 2 ca sa printeze cat mai multe poze cu zuze aratandu-si fofoloancele. Mai mult, chefurile popilor bateau tot in materie de distractie. Mie, la Sibiu, mai niciodata nu mi-au iesit asa de bine. Tine de calitatea oamenilor... nu aveam moldovenii la indemana.
Niciodata nu am reusit sa fac un chef asa cum am vazut la Iasi. Eram in clasa a XI-a si mi-au aratat moldovenii ca nimeni nu face un chef ca la ei. Mergeam la Dragos la facultate. Trebuia sa ma dau peste cap ca sa accepte frax sa ma primeasca. Dura cam 3 luni de zile treaba asta. Nu ii convenea sa se afiseze cu putzoiul de frac`su la chefuri. Si am nimerit de 1 aprilie acolo. Camera de 5 paturi. Un tocilar coclit in patul de la intrare, 2 nebuni cu chitarele, Frax si un alt smecherozaur. Nu stiu cu ce ii avea la mina, ori erau asa buni prieteni, ca m-am ales cu experiente de neuitat. Cartofi prajiti cubulete, Guns unplugged la 2 chitare si povesti de trubadur din Capitala Moldovei. Caminul din Copou era aproape de parc, asa ca menestrelii de la Informatica ieseau cu instrumentele pe banca. O bagau prima oara pe aia cu inima franta de femei, la ce or mai fi si ele bune pe lumea asta si in 10 minute banca era plina de albinutze gata de polenizat diverse flori. Schimbau repertoriul, treceau la aia cu "hai zdrang zdrang" si farfuzele cadeau pe spate ca Spider Man dupa ce a luat un jet de Raid in oki.
Farsele
Era 1 aprilie, asa ca toata lumea tragea cate o tzeapa oricui se nimerea. Tin minte ca tocilarul a luat-o cel mai tare. I-au scos becul de la veioza, au aplicat o bucata de scotch pe lamela care face contactul cu becul si nu mai trecea curent. A muncit saracul Lache pina seara tarziu si tot nu a stiut de ce nu se mai aprinde veioza. A luat alt bec, a schimbat prizele, tot nu avea lumina la pat. I-au spus doar dupa ce l-au convins sa nu mai vina la chef.
Pe perete aparuse un poster mic, agatat de un cui cu o fasie de snur. Scria mare, cu caractere gotice ca instructiunile in caz de incendiu sunt pe spatele posterului. Am intors foaia si am gasit mesajul: "Doar in caz de incendiu, boule!!!".
Vecinii de la camera 2, de la parter erau traficantii caminului. De la tigari cu bucata si pina la paine si iaurt, oua proaspete de doua saptamani si bere, gaseai de toate la ei in camera. Nu stiu cat i-au dat paznicului pentru privilegiul de a face afaceri acolo, dar camera fratelui era si mai si la capitolul spaga. Au cotizat si ei si s-a dus mosh Costica peste afaceristi.
-Raus baietii, pe geam cu marfa ca a aparut Politia, e razie...
Sareau borcanele, cartusele de tigari, pet-urile de bere ca in fil;mele cu prosti. De la geamul de linga studentii vecini se pisau pe ei de ras. Le iesise totul.
Party-ul
Petrecerea se da mereu in doua camere. Una e garderoba si camera de pauza, alta e sala de dans, haleu si macheala. Mesele erau date la perete, nu existau decat vreo cateva scaune si atata. Nu tu un sifonier, un pat, nimic. Pe masa erau insirate platourile cu aperitive si cateva bidoane de 20 de litri cu licoarea strabunilor biruitori de turcaleti si tatari: Cotnariul drag sufletului Mariei Sale, Stefan. Linga bidoane, sticle de un litru, cani, pahare si furtunase pentru bagat aerul in locul vinului. Mancai, beai, dansai. sa tot fie petrecere, ca voie buna au moldovenii mei de se scoala stramosii din groapa pentru un chef de asta. Nu exista calculatorul cu mp3-uri atunci. Era insa o magaoaie de casetofon cat toate zilele. Si da-i si combate. De la muzica celor de la The Doors si pina la Haddaway, de toate se bagau. Nu se certau la muzica, era un singur om care baga melodiile. Cind lincezea cheful, totul se muta la camera de linga. Atmosfera si mai si aici. Chitarele in brate, melodiile cu dedicatie. Pentru X ca i-au murit corabiile, pentru cutare ca are inima vesela si pentru cutarica, nu de alta dar femeia lui o are cat gura sobei. Si bagau cantecul ala cu sobitza, ca asa mica cum e ea, e sobitza sa. Ca vecinii sunt oameni buni, nu scot nici o vorba, dar vin si ei din cand in cand sa bage o cioata-n soba. La naiba, niciodata nu l-am retinut pe asta si e un cantec mortal de fain. Dupa cantari, bancuri si inapoi la dans.
Final
Finalul de chef e mai mereu acelasi. Aia de au venit la agatat stau ciorchine pe gagici prin cotloane. Ma agatasem de doua tipe. Una era sefa lor de an si dracu stia in ce belele se baga. M-a scapat o alta, sora a unuia din colegii fratelui. Era frumoasa serii si am condus-o acasa, pupat si alte alea. Cind a aflat ca sunt doar in clasa a 11-a, nu mi-a mai scris. Eu aburisem ca sunt anul 2, ca doar ma tinea fizicul.
Frax a facut 2 ore din "Gardutul verde" in camera. Gardul asta era crashma de la 100 de metri de intrarea in camin, loc in care se adunau aia de mai aveau cepul scos din gat si ceva parale prin buzunare. Nu stiu cind a ajuns in patul de sus, la coasta mea, dar stiu ca ardea de nerabdare dimineata sa ma trimita nabii acasa.
Drumul spre iad e pavat...
Pe tren, un fost amic din copilarie, acum student la scoala de popi. Nu aia de la Socola, a lui Creanga, ci aia de popi catolici. Omul meu cu cutia de lichior in mina si tigara in cioc.
-Hai salut Ovidiu, ce faci... da el drumul la conversatia de tren.
-Eu bine, de la frax de la facultate, chefuri si de alea. Tu... nu erai ma la scoala de preoti?
-A, ba da... dar inca mai sunt.
-Bun, dar... ba Gabi, va lasa sa fumati?
-Nu, e interzis.
-Va lasa sa beti?
-Nu, e interzis.
Casc ochii cat cepele domnesti la el si intreb ca prostul...
-Atunci, de ce naiba fumezi? Dai cu alcoolul mai ceva ca mine... Ce Dumnezeu e in capul tau...????
-Nu lua numele Domnului in desert. Si cam asa am dus-o cu conversatiile pina la Onesti.
Dupa cativa ani, la apartamentul lui Frax din Onesti venea preotul Alupei junior cu sfintit de case si alte smecherii. Popa ortodox asta. Ma busea rasul cind ma gandeam la el. Imi spusese Frax ca astia rupeau netul in 2 ca sa printeze cat mai multe poze cu zuze aratandu-si fofoloancele. Mai mult, chefurile popilor bateau tot in materie de distractie. Mie, la Sibiu, mai niciodata nu mi-au iesit asa de bine. Tine de calitatea oamenilor... nu aveam moldovenii la indemana.
joi, februarie 15, 2007
Paranoia loveste. Rau de tot.
Chefuri spontane
Cat am tot pendulat intre Bucuresti si Sibiu am tras niste chefuri de caram Olteanu beat ca pe ranitii din razboaiele mondiale. Totul se declansa involuntar, pornea de la orice alta chestie, nu era nevoie sa ne chemam unul pe altul la o bere. Asa a pornit una patanie de pomina. De la vorbele lui Nucu legate de armata. Ploua maruntel in Sibiu, era iarna, inghetau mainile in buzunare, dar aveam chef sa bem in aer liber. Catarat pe o terasa de la Inginerie si aia am fost. Plimbam sticlele de Stalinskaia si de Fanta de lamaie intre noi (Nucu, eu si Paul) si da-i povesti. Farfuza aia agatata de Nuc a fost distribuita in rolul principal din sceneta "Mars acasa, ca acum vorbesc barbatii" si aia am fost. Liberi la program. Ceea ce presupune bere, baruri, zuze agatate si distractie. In seara aia am vrut sa dam iama in manelistele sibiene si ne-am dus la un bar de tot rasul...Venezia. Scauna inalte la bar, ca toate canapele sustineau purtatorii de lanturi de aur si zuzele buricatoare (de alea de se bataie fericite pe melodii in care sunt numite janghinoase, traseiste, obosite, haladite).
Dans, frate...
Lui Paul ii lucea rau de tot o pereche de ochi intre urechile alea cat foaia de varza, asa ca trebuia scos alcoolul din el.
-Dans, frate si iti trece imediat ameteala, promite Nucu mai ceva ca Petre Roman in prima campanie electorala.
Cand danseaza Olteanul iese rau. Zuzele vor sa invete figuri de alea smechere de la el, insotitorii fetelor isi sterg bombeurile de praf, ca olteanul calca nu gluma. Acum, a iesit rau ptr el. Mai tare ametise. Pauza pe o canapea. Numai ca mobila in cauza, cind te pravalesti pe ea, te impinge mai departe. Pe jos. De unde se gaseste Nucu sa te culeaga si sa te duca la bar. Unde te sustine Bufnila sa nu te prelingi ca inghetata topita. Si de unde pleci din nou la dans si e musai sa te trimita batengarzii inapoi, ca prea deranjezi. Normal ca ne-au dat afara ...
Respects, respects...
Prima pauza dupa ce am iesit din club a fost la gardul viu. Ca la concurs, eu am tras primul de fermoar la deal, urmat de Nucu, in timp ce Olt era impiedicat de niscaiva maruntis sa si-o dibuiasca. Nu era bai ca dura 1 an, dar aparitia a doi garnieni publici ne-a facut sa stam umar la umar, poate nu il vad organele pe Olt cum se chinuie sa irige bradutii ornamentali. Canci. L-au vazut. A urmat arsenalul ala intreg de scuze, cu buna seara dat mieros si... am scapat.
-Gata. Cafea. Hai la kioshc la Bulevard si bem cafea, sa isi revina si asta si noi, dau eu comanda de pornire. Dupa 5 minute parcurgem cei 30 de metri si cerem ness-uri duble. Nu a iesit nimic din noi, nici macar frigul. Alta cafea si iese ceva din Nucu.
-Ba Oltene, ca sa nu iti fie frig si sa scoti alcoolul, baga flotari. Uite ca si eu fac...
La a doua flotare genunchii lui Paul au ramas pe pamant, el se misca in sus si in jos si noi radeam de marele fost karatist. Numai ca a inceput show-ul.
Cara-te !!!!
Pe amicii mei i-a apucat cheful de sbantz, asa ca se alergau in figuri de karate. Nu stiu cum, dar aeropurtatul Paul i-a sucit okelarii lui Nucu cu o palma venita parca de nicaieri. A urmat o simpla inpingere a parazitului oltenesc si o cursa de vreo 5 metri, cu impleticeli, cursa la capatul careia Paul a aterizat intr-un kioshc de ziare. In cadere i s-a oprit cotul in mijlocul unui geam. Tandari. Geamul, nu Olt... pentru ca inteleptul cedeaza mereu primul.
-Cara-te fraaaaa, poteraaa... hai sa fugim, am mai auzit in urma lui Nucu, care decolase ca MIG-ul pregatit de ultimul zbor.
Eram prins la mijloc. Sa o uschesc cu Nucu, sau sa stau cu Paul, sa il ridic. Aveam gecile lor in mina dreapta, o cafea in stanga. Las naibii cafeaua, trag Olteanul la deal si urlu dupa Nucu, sa ma ajute cu maldarul de om hranit cu praz. Vine Nucu si il loveste paranoia.
-Astia vor cauta unul okelarist, cu geaca rosie, unul cu sapca si geaca neagra, unul cu cioc si jacheta, ca sigur ne toarna ala de la kioshcul de cafea. Hai sa schimbam hainele intre noi si fugim. Mai in ras, mai in serios, am schimbat hainele, de m-am trezit cu geaca rosie, okelari si sapca. Run Forrest.
Cat am tot pendulat intre Bucuresti si Sibiu am tras niste chefuri de caram Olteanu beat ca pe ranitii din razboaiele mondiale. Totul se declansa involuntar, pornea de la orice alta chestie, nu era nevoie sa ne chemam unul pe altul la o bere. Asa a pornit una patanie de pomina. De la vorbele lui Nucu legate de armata. Ploua maruntel in Sibiu, era iarna, inghetau mainile in buzunare, dar aveam chef sa bem in aer liber. Catarat pe o terasa de la Inginerie si aia am fost. Plimbam sticlele de Stalinskaia si de Fanta de lamaie intre noi (Nucu, eu si Paul) si da-i povesti. Farfuza aia agatata de Nuc a fost distribuita in rolul principal din sceneta "Mars acasa, ca acum vorbesc barbatii" si aia am fost. Liberi la program. Ceea ce presupune bere, baruri, zuze agatate si distractie. In seara aia am vrut sa dam iama in manelistele sibiene si ne-am dus la un bar de tot rasul...Venezia. Scauna inalte la bar, ca toate canapele sustineau purtatorii de lanturi de aur si zuzele buricatoare (de alea de se bataie fericite pe melodii in care sunt numite janghinoase, traseiste, obosite, haladite).
Dans, frate...
Lui Paul ii lucea rau de tot o pereche de ochi intre urechile alea cat foaia de varza, asa ca trebuia scos alcoolul din el.
-Dans, frate si iti trece imediat ameteala, promite Nucu mai ceva ca Petre Roman in prima campanie electorala.
Cand danseaza Olteanul iese rau. Zuzele vor sa invete figuri de alea smechere de la el, insotitorii fetelor isi sterg bombeurile de praf, ca olteanul calca nu gluma. Acum, a iesit rau ptr el. Mai tare ametise. Pauza pe o canapea. Numai ca mobila in cauza, cind te pravalesti pe ea, te impinge mai departe. Pe jos. De unde se gaseste Nucu sa te culeaga si sa te duca la bar. Unde te sustine Bufnila sa nu te prelingi ca inghetata topita. Si de unde pleci din nou la dans si e musai sa te trimita batengarzii inapoi, ca prea deranjezi. Normal ca ne-au dat afara ...
Respects, respects...
Prima pauza dupa ce am iesit din club a fost la gardul viu. Ca la concurs, eu am tras primul de fermoar la deal, urmat de Nucu, in timp ce Olt era impiedicat de niscaiva maruntis sa si-o dibuiasca. Nu era bai ca dura 1 an, dar aparitia a doi garnieni publici ne-a facut sa stam umar la umar, poate nu il vad organele pe Olt cum se chinuie sa irige bradutii ornamentali. Canci. L-au vazut. A urmat arsenalul ala intreg de scuze, cu buna seara dat mieros si... am scapat.
-Gata. Cafea. Hai la kioshc la Bulevard si bem cafea, sa isi revina si asta si noi, dau eu comanda de pornire. Dupa 5 minute parcurgem cei 30 de metri si cerem ness-uri duble. Nu a iesit nimic din noi, nici macar frigul. Alta cafea si iese ceva din Nucu.
-Ba Oltene, ca sa nu iti fie frig si sa scoti alcoolul, baga flotari. Uite ca si eu fac...
La a doua flotare genunchii lui Paul au ramas pe pamant, el se misca in sus si in jos si noi radeam de marele fost karatist. Numai ca a inceput show-ul.
Cara-te !!!!
Pe amicii mei i-a apucat cheful de sbantz, asa ca se alergau in figuri de karate. Nu stiu cum, dar aeropurtatul Paul i-a sucit okelarii lui Nucu cu o palma venita parca de nicaieri. A urmat o simpla inpingere a parazitului oltenesc si o cursa de vreo 5 metri, cu impleticeli, cursa la capatul careia Paul a aterizat intr-un kioshc de ziare. In cadere i s-a oprit cotul in mijlocul unui geam. Tandari. Geamul, nu Olt... pentru ca inteleptul cedeaza mereu primul.
-Cara-te fraaaaa, poteraaa... hai sa fugim, am mai auzit in urma lui Nucu, care decolase ca MIG-ul pregatit de ultimul zbor.
Eram prins la mijloc. Sa o uschesc cu Nucu, sau sa stau cu Paul, sa il ridic. Aveam gecile lor in mina dreapta, o cafea in stanga. Las naibii cafeaua, trag Olteanul la deal si urlu dupa Nucu, sa ma ajute cu maldarul de om hranit cu praz. Vine Nucu si il loveste paranoia.
-Astia vor cauta unul okelarist, cu geaca rosie, unul cu sapca si geaca neagra, unul cu cioc si jacheta, ca sigur ne toarna ala de la kioshcul de cafea. Hai sa schimbam hainele intre noi si fugim. Mai in ras, mai in serios, am schimbat hainele, de m-am trezit cu geaca rosie, okelari si sapca. Run Forrest.
Invataminte
Prea multe nu am invatat din toata faza. Nici din tambalau, nici din caratul prazilianului la el in camin. L-am dezbracat si pus in pat. Nu va spun cum ne-a fost, pe intuneric, panditi de toti colegii lui de camera, fo 6 la numar, unul mai ascuns sub plapuma decat celalalt. Pai nu zilnic apar doua gorile, pe la ora 3 noaptea, sa isi depuna un camard mort (de beat) in patul de camin. Partea cea mai nasoala e aia cu descaltatul. Eu am scos un adidas, mi-a cazut nasul si l-am lasat pe Nucu la al doilea. Ne disparuse aerul din plamani. Duhoarea sconcsului e aroma curata vizavi de soseta lui Paul, adevarata arma chimica. De atunci, cea mai tare injuratura in gasca noastra e sa te puna unul sa ii pupi sosetele mancatorului oficial de praz. Lasat omul nostru acolo, nu inainte de a-i lua mobilul si ceasul de firma. (Ce vrei ba, sa nu i le fure careva, spusese Nucu). Dimineata Paul ne-a trezit, la telefoane. Nu mai avea ceas si mobil, intrase in crize de paranoia, voia sa bata vreo 2 caminari. Mobilul si l-a primit la examen, dar ceasul nu. A mai durat cateva saptamani sa il recupereze de la Nucu, care si-l pusese la mina si se mandrea peste tot cu scula.
A, si am aflat ca anumite foste colege de an tot citesc blogul, cautand sa afle ce am mai facut. Va spun eu... am luat si examenul ala, de dupa cheful spontan.
sâmbătă, februarie 10, 2007
Stripperi izmeniti
Sesiunea
Totul incepea, de obicei, cu ditamai cheful, indiferent de anul de facultate. Asa ca in anul 3 am strans o gasca de nebuni si da-i guleai. Eu, Melcul, Olteanu, Nucu, Violeta, Margot, Luci, toti la Violeta acasa in Sibiu. Venisem cu bratele pline de sticle, de la votca la coniac, bere, vin si gin. Muzica se auzea la radio, ca din toate minunile posibile, un mp3 player ne lipsea cu desavarsire. Chef sa ai, alcool sa fie, ca muzica nu mai conteaza. Ca sa schimbam ritmurile treceam pe scala de la un radio sibian la altul, prin manele, muzica populara, rock si pop. Ori de la bere, ori de la vin, nu stiu de ce, dar m-am facut MC si am dat startul la party, dupa ce mincasem ditamai oloiul de spaghetti. Gatise Melcone, deci ne-am lins pe degete de bune ce erau. Ajutasera si Violeta si Margot, asa ca era musai sa le oferim ceva dulce la desert. Si am propus sa faca baietii strip-tease. Olt, Melc si Luci erau stripperii de ocazie. Si a inceput show-ul.
Jos textila
Primul care a scapat de invelitorile textile a fost Luci. Nu prea stia el cu ce se maninca dansul, dar Margot il iubea, asa ca a fost singura care i-a dat nota mare. Se asezase pe o canapea cu Violeta si chicoteau de nu se putea. Nucu plecase sa isi aduca o amica, poate poate o dezbraca si pe ea. Eu stateam pe un scaun si muream de ras. Am cazut cu scaunul insa cind a inceput sa se despoaie Olteanu. Nebunul avea izmene pe el si isi uitase figurile de dans la Slatina. Sa vezi ditamai smecherul fitos ramanand in izmene, nu era de ici de colo. Margot radea sa se rupa, dar Violeta i-a dat nota buna Olteanului, doar sunt consateni. Senzatia serii a fost Melcul, care a primit doi de zece si a fost nevoit sa se despoaie de tot, ca un adevarat castigator ce se afla. A ramas cu shtutzul in mina, sa nu vada fetele ce are in dotare, apoi am invitat gagicile sa scape de tzoale. Intre timp venise si Nucu, cu amica si 2 sticle de vin in plus, asa ca nebunia putea sa fie data la maxim.
Show de show
Nu se astepta nimeni la ce a iesit. Fatele au dat show de am ramas gura-casca. Dans individual, lenjerie neagra si rosie, ... curgea coniacul... dans comun, scheme preluate de prin filmele cu adevaratele stripteuze... curgea berea... ne ramasesera gurile cascate mai ceva ca la primul dans lasciv vazut in viata. Ne crapau ochii din cap, asa de tare ne holbam. Curgea ginul. A castigat Margot concursul, pentru ca a fost cea mai tupeista la despuiat, dar Luci a avut parte de toata privelistea. Curgea vinul. Apoi a inceput pokerul. Luci saracul a fost primul care a inclinat steagul. Statea pe scaunelul de linga mine si am vazut cum se duce jos cu tot cu scaun. L-am depus cu onoruri militare pe pat si l-am bagat pe Olteanul la masa de joc. A venit linga mine si privea fix la scaunel. Statea drept desi vinul avea tendinta de a accelera forta gravitationala. Deodata a cazut in genunchi. Linga scaun. 1-0 pentru alcool in meciul cu reprezentativa Olteniei.
Final
S-a incheiat totul cu taxiuri chemate si colegi inghesuiti in ele. Era 4 dimineata si la 9 aveam primul examen. Ca musafir de la Bucuresti, eu am ramas sa dorm la Vio, la fel ca si Melcul. Am adormit in canapea, iar Dan la subsol, in bucatarie, pe o lavitza. El ne-a trezit la ora 7,30. Il incuiasem in bucatarie, ca oricum era rupt in gura ca patentul si nu avea nevoie sa iasa. Nu avea nici un geam pe care sa iasa, iar berea din el cauta si ea o iesire. A batut Melcul jumate de ora in tavanul bucatariei ca sa auzim noi, din camera de deasupra. Melc, melc ... dar a devenit supersonic cind am descuiat bucataria, asa viteza avea spre toaleta. Culmea e alta, ca toti am luat examenul.
Totul incepea, de obicei, cu ditamai cheful, indiferent de anul de facultate. Asa ca in anul 3 am strans o gasca de nebuni si da-i guleai. Eu, Melcul, Olteanu, Nucu, Violeta, Margot, Luci, toti la Violeta acasa in Sibiu. Venisem cu bratele pline de sticle, de la votca la coniac, bere, vin si gin. Muzica se auzea la radio, ca din toate minunile posibile, un mp3 player ne lipsea cu desavarsire. Chef sa ai, alcool sa fie, ca muzica nu mai conteaza. Ca sa schimbam ritmurile treceam pe scala de la un radio sibian la altul, prin manele, muzica populara, rock si pop. Ori de la bere, ori de la vin, nu stiu de ce, dar m-am facut MC si am dat startul la party, dupa ce mincasem ditamai oloiul de spaghetti. Gatise Melcone, deci ne-am lins pe degete de bune ce erau. Ajutasera si Violeta si Margot, asa ca era musai sa le oferim ceva dulce la desert. Si am propus sa faca baietii strip-tease. Olt, Melc si Luci erau stripperii de ocazie. Si a inceput show-ul.
Jos textila
Primul care a scapat de invelitorile textile a fost Luci. Nu prea stia el cu ce se maninca dansul, dar Margot il iubea, asa ca a fost singura care i-a dat nota mare. Se asezase pe o canapea cu Violeta si chicoteau de nu se putea. Nucu plecase sa isi aduca o amica, poate poate o dezbraca si pe ea. Eu stateam pe un scaun si muream de ras. Am cazut cu scaunul insa cind a inceput sa se despoaie Olteanu. Nebunul avea izmene pe el si isi uitase figurile de dans la Slatina. Sa vezi ditamai smecherul fitos ramanand in izmene, nu era de ici de colo. Margot radea sa se rupa, dar Violeta i-a dat nota buna Olteanului, doar sunt consateni. Senzatia serii a fost Melcul, care a primit doi de zece si a fost nevoit sa se despoaie de tot, ca un adevarat castigator ce se afla. A ramas cu shtutzul in mina, sa nu vada fetele ce are in dotare, apoi am invitat gagicile sa scape de tzoale. Intre timp venise si Nucu, cu amica si 2 sticle de vin in plus, asa ca nebunia putea sa fie data la maxim.
Show de show
Nu se astepta nimeni la ce a iesit. Fatele au dat show de am ramas gura-casca. Dans individual, lenjerie neagra si rosie, ... curgea coniacul... dans comun, scheme preluate de prin filmele cu adevaratele stripteuze... curgea berea... ne ramasesera gurile cascate mai ceva ca la primul dans lasciv vazut in viata. Ne crapau ochii din cap, asa de tare ne holbam. Curgea ginul. A castigat Margot concursul, pentru ca a fost cea mai tupeista la despuiat, dar Luci a avut parte de toata privelistea. Curgea vinul. Apoi a inceput pokerul. Luci saracul a fost primul care a inclinat steagul. Statea pe scaunelul de linga mine si am vazut cum se duce jos cu tot cu scaun. L-am depus cu onoruri militare pe pat si l-am bagat pe Olteanul la masa de joc. A venit linga mine si privea fix la scaunel. Statea drept desi vinul avea tendinta de a accelera forta gravitationala. Deodata a cazut in genunchi. Linga scaun. 1-0 pentru alcool in meciul cu reprezentativa Olteniei.
Final
S-a incheiat totul cu taxiuri chemate si colegi inghesuiti in ele. Era 4 dimineata si la 9 aveam primul examen. Ca musafir de la Bucuresti, eu am ramas sa dorm la Vio, la fel ca si Melcul. Am adormit in canapea, iar Dan la subsol, in bucatarie, pe o lavitza. El ne-a trezit la ora 7,30. Il incuiasem in bucatarie, ca oricum era rupt in gura ca patentul si nu avea nevoie sa iasa. Nu avea nici un geam pe care sa iasa, iar berea din el cauta si ea o iesire. A batut Melcul jumate de ora in tavanul bucatariei ca sa auzim noi, din camera de deasupra. Melc, melc ... dar a devenit supersonic cind am descuiat bucataria, asa viteza avea spre toaleta. Culmea e alta, ca toti am luat examenul.
miercuri, februarie 07, 2007
Caini si javre
Jeg
De cateva saptamani am tot batut aleele unuia din spitalele din Bucuresti. Bagdasar Arseni. Un spital urat, care sta sa cada si in care nu am vazut decat oameni simpli, vai capul lor. Poate si pentru ca aveam de-a face cu cei de la sectia neurologie. Oameni la 50 de ani care au nevoie de pampersi, oameni care nu ar rezista in spital fara insotitor. Oameni parasiti de familii, ignorati de personalul medical si de cei care trec pe strada la cateva sute de metri de ei. Vrei sau nu, te apuca la un moment dat revolta. Iti vine sa bati infirmierele care tipa la ei, pentru ca nu au bani de spaga, sa le spargi capul rudelor indiferente, care apar doar sambata in vizita. Sa le muti gura in spate unor doctori, sa le rupi mainile hraparete asistentelor care le uita perfuziile goale in bratele gaurite de acele branulelor.
Linga
Cine are bafta, scapa de acolo si ajunge la spitalul imediat vecin. La recuperare, la Sfantul Sava. Aici au nevoie de aceiasi insotitori care lipsesc sau nu. De cineva care sa ii duca in carucior pina la sala de fizioterapie, de un maseor, de o infirmiera care sa nu lase usa si gemul deschise pentru a fi curent. De atentie. Spagile sunt mai mici aici, dar atentia acordata e la fel de mica. Plus ca jegul e ceva mai pregnant, de la petele de sange nespalat bine de pe cearceafuri si pina la faptul ca aici iti cumperi medicamentele. Cei care se pun primii pe picioare sunt cei care dorm in pat cu o ruda care ii ingrijeste, cei care nu urla noaptea de durere dupa un calmant sau o infirmiera.
Si totusi...
Cea mai amarata din babutzele vazute de mine vreodata era aici. Okelari ca fundul de sifon, maine tremurande, picioare nesigure, haine ponosite. Avea insa ajutor de nadejde. La cei 70 de ani pe cati ii afisa, se recupera de pe urma unui atac cerebral ceva de speriat doctorii. Nu avea insa nici un om aproape. Prietenul ei, cu care se plimba zilnic, era dulaul spitalului. Cel mai mare si cel mai rau din curte, cu un cap cat al unui vitel. Femeia ii aducea cate o bucatica de paine de la masa aia de doi lei si cainele o insotea peste tot. De dimineata pina seara se plimba cu el, asa cum ii recomandase doctorul... la aer liber, prin curtea spitalului. Cainele mergea in fata ei, maraia la alti caini care se apropiau, o astepta si o chema din ochi. Statea sa fie mingaiat si ii servea de baston cind femeia obosea. Cind ajungea in camera, infirmierele si asistentele preferau sa se uite pe tavan in loc sa ii raspunda la rugaminti. Eh...viata asta, caini si javre.
De cateva saptamani am tot batut aleele unuia din spitalele din Bucuresti. Bagdasar Arseni. Un spital urat, care sta sa cada si in care nu am vazut decat oameni simpli, vai capul lor. Poate si pentru ca aveam de-a face cu cei de la sectia neurologie. Oameni la 50 de ani care au nevoie de pampersi, oameni care nu ar rezista in spital fara insotitor. Oameni parasiti de familii, ignorati de personalul medical si de cei care trec pe strada la cateva sute de metri de ei. Vrei sau nu, te apuca la un moment dat revolta. Iti vine sa bati infirmierele care tipa la ei, pentru ca nu au bani de spaga, sa le spargi capul rudelor indiferente, care apar doar sambata in vizita. Sa le muti gura in spate unor doctori, sa le rupi mainile hraparete asistentelor care le uita perfuziile goale in bratele gaurite de acele branulelor.
Linga
Cine are bafta, scapa de acolo si ajunge la spitalul imediat vecin. La recuperare, la Sfantul Sava. Aici au nevoie de aceiasi insotitori care lipsesc sau nu. De cineva care sa ii duca in carucior pina la sala de fizioterapie, de un maseor, de o infirmiera care sa nu lase usa si gemul deschise pentru a fi curent. De atentie. Spagile sunt mai mici aici, dar atentia acordata e la fel de mica. Plus ca jegul e ceva mai pregnant, de la petele de sange nespalat bine de pe cearceafuri si pina la faptul ca aici iti cumperi medicamentele. Cei care se pun primii pe picioare sunt cei care dorm in pat cu o ruda care ii ingrijeste, cei care nu urla noaptea de durere dupa un calmant sau o infirmiera.
Si totusi...
Cea mai amarata din babutzele vazute de mine vreodata era aici. Okelari ca fundul de sifon, maine tremurande, picioare nesigure, haine ponosite. Avea insa ajutor de nadejde. La cei 70 de ani pe cati ii afisa, se recupera de pe urma unui atac cerebral ceva de speriat doctorii. Nu avea insa nici un om aproape. Prietenul ei, cu care se plimba zilnic, era dulaul spitalului. Cel mai mare si cel mai rau din curte, cu un cap cat al unui vitel. Femeia ii aducea cate o bucatica de paine de la masa aia de doi lei si cainele o insotea peste tot. De dimineata pina seara se plimba cu el, asa cum ii recomandase doctorul... la aer liber, prin curtea spitalului. Cainele mergea in fata ei, maraia la alti caini care se apropiau, o astepta si o chema din ochi. Statea sa fie mingaiat si ii servea de baston cind femeia obosea. Cind ajungea in camera, infirmierele si asistentele preferau sa se uite pe tavan in loc sa ii raspunda la rugaminti. Eh...viata asta, caini si javre.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)