vineri, august 13, 2010

Magnatii Eugeniilor

Anii 80, Onesti, judetul Bacau. Oras muncitoresc, unde timpul se masura in schimburile pe care le faceau parintii la fabricile din zona. Nu mai stiu care a fost anul de gratie, dar stiu sigur ca am cascat ochii ca prostul la un petic mov de hartie cartonata care avea imprimate niste patratele pe care erau trecute zilele lunii, in ordine numerica. Era prima cartela de paine pe care o vedeam. Un neica nimeni de la nush-ce minister se gandise el ca oamenii manaca prea multa paine si ca fac burta. Dupa Revolutie, tipul a ajuns iar ministru al sanatatii, din partea PSD.

Eu, Frax, Polonic, Grasu, Sperila si Gogosar eram recunoscuti dupa celebrul colt de paine cu care "ieseam afara". De fapt, nu era pustan sa nu vina la joaca fara sa aiba un colt de paine in mana. Ceilalti imediat sareau pe el si ii cereau o bucata. Nu stiam ce erau alea snacksuri, iar biscuitii devenisera articol de lux. Daca tineai o Eugenia in mana ...erai vedeta. De fapt, nu te lasau parintii sa iesi afara cu dulciuri, se simteau aiurea stiind ca o sa le faci pofta celorlalti care poate nu aveau acasa asa ceva. Revenind la coltucul de paine, acesta ajunsese o institutie in sine. "Adu si mie un colt de paine daca te duci in casa!, Da ba si mie o bucata!, Ce ditamai calicul, a bagat tot in gura si nu mai poate mesteca, numai ca sa nu dea si la altii!", cam astea erau textele pe care le aveam atunci. Cand am auzit ca un copil nu are voie sa manance mai mult de jumatate de franzela, mi s-a facut rau.

-Grasule, tie iti ajunge ma o jumatate de paine toata ziua?
-Hai ba lasa-ma ca eu mananc o paine intreaga doar la ciorba, ca imi place sa inmoi miezul in zeama, cand e fierbinte. Sa vezi tu ce scandal le fac la alea de la paine cand ma duc sa iau pe cartela.
Am mers toti cu el sa vedem ce scandal face. S-a asezat cuminte la coada, a asteptat sa cumpere toti cei 20 de oameni din fata lui si apoi a intins cartela catre cucoana in alb care manuia un cutitoi lung cu lama zimtata. Femeia a tras o liniuta peste prima casuta a lunii de pe cartela si i-a intins doua paini si jumatate. Ne tineam sufletul la gura. Ceva trebuia sa se intample. Ne asteptam sa se dezlantuie iadul. Sa iasa focuri si scantei, sa sara ceva in aer. Ceva fiind Grasul in cazul de fata.
-Tovarasa vanzatoare, nu e cam putina paine... incepe cu o voce subtire si timida pachidermul sa atace parcimonioasa vanzatoare.
-Nu vezi mai copile ca esti cat mine de mare, mananca si tu mamaliga, ca de aia se da painea la cartela, soseste raspunsul pe un ton acru si dezarmant.
Grasul ia painile, le baga in sacosa de panza verde cu manere de plastic si metal si pleaca spasit. In urma lui, o femeie de la tara vroia si ea o paine. Vanzatoarea a refuzat-o scurt: nu avea buletin de oras, nu avea cartela, nu primea paine. Femeia isi strangea un colt de batic si mai ca plangea cerand o paine. Nimic de dincolo de tejghea, nicio reactie, nimic. Ne uitam ca rostii, ne cazusera fetele. Cum psihologul de la ziarul Libertatea nu ne oferea sfaturi in comunism, am trecut si peste asta in mod proletar. Era oficial, incepea lupta de rezistenta.

Celula de criza, asta facusem eu cu Sperila, Polonic si Grasul. Eram in cazemata de la subsol, pufaiam niste chistoace arestate din statie, scrumam intr-o cutie de conserve si puneam tara la cale. Eu venisem cu prima idee. Sa facem manifeste, cum vazusem in Pistruiatul, si sa le aruncam de pe bloc. Toti erau de acord, dar nu gasisem textul care trebuia inca. Doream sa fie ceva revolutionar, dar si ceva care sa ne faca sa radem de vanzatoarea aia nebuna. In opinia noastra, ea era de vina pentru tot. Doua zile cat ne-am mai chinuit sa scremem un text, situatia se mai calmase. Parintii isi rupeau de la gura sa mai avem un colt de paine in plus, dar venisem cu o idee de razbunare si mai buna. De cateva zile doar Eugenia mancam. Da da, eram baronii Eugeniilor. Grasul venise cu ideea prin care eram eroi in incinta. Se intra in Alimentara de la Onesti, unde se putea merge cu un cos printre rafturi. La Alimentara de la pompieri erau doar tejghele inalte, dupa care nu ajungeai. Mergeam asadar, la Onesti. Luam un cos cu care ne plimbam printre rafturile pline de creveti vietnamezi, bulion, borcane prafuite de "mancare de fasole cu costita" si alte nenorociri: arpacas in loc de orez, etc. Apoi, ciordeles Eugenia, cand vanzatoarea nu se uita. Incarcam cat mai multe in chiloti. Propteam apoi cosul de prohab si ieseam fluierand dintre rafturi. Femeile nu se prindeau, lasam cosul acolo si dusi eram. Toata ziua rontaiam Eugenia, eram nababi, eram sultani, eram magnati. Sperila a simtit insa ca traiul de huzur nu era pentru el. A facut fite la Gogosar cand i-a cerut frate-su o Eugenia. A ramas si fara dulciuri si a mancat si o mama de bataie. Motivul: "sa te inveti minte si sa nu mai furi, oamenii muncii nu au bani si tu te lafai". Sa te mai miri ca Sperila si-a dat foc la carnetul de elev cu prima ocazie?
Faza cea mai tare a fost cand l-au prins pe Grasul cu vreo sase Eugenii in pantalonii scurti.
-Ce ai acolo ma baiatule?
-Mi-a crescut ceva, vrei sa bagi mana sa vezi ce? ... si a rupt-o la fuga. O luna intreaga nu a mai mers nimeni la paine decat la alimentara de la Pompieri, magnatii Eugeniilor se calmasera.