Plugushor trecut prin tunning

Sarbatori … nefericite.
Nu stiu cum s-a facut, dar doi ani la rand am avut probleme mari cu maselele chiar de Craciun si de Revelion. Eram pe antibiotice, iar ai mei golanasi rupeau carafele in doua. Ma uitam ca papagalul, dar anul al doilea am dat naibii si tratament si dureri si abces si dintzar. Nu voiam sa mai fiu papagalul gastii. Lucrasem la plugusor 2 saptamani, ce naiba, meritam si eu cateva pahare. Fiecare strofa, pentru fiecare din noi 4, era compusa special. Amestecasem si politica, personalitati, urari traditionale si iesise un ghiveci amuzant. In loc sa spunem traditionalul plugushor, mergeam cu versiunea noastra, "tunata". In locul refrenului gen: "Trageti roata mai flacai, haiiii haaaaiiiii", aveam expresia de dor si jale… "Si ce mai mincam noi, mai/ Ceapa, cartofi, ciocalai… minati maiiii haiiiiiiiiiiiii, haaaaaiiii". Faceam furori. Cind uram la vecinii de la parter, se auzea pina la etajul al patrulea si ne asteptau moldovenii cu de toate.

Mascati
Anul asta trebuia sa fie special. Ne mascam pentru prima oara. Aveam blugii negri, vesta groasa fara maneci, cu un pulover alb pe sub ea, bandana legata piratereste la cap si o pereche de okelari de soare de ai mamei, gen Vadim Tudor, doar ca scosesem o lentila de la ei. Plus buhaiul la sub-brat. Sperila era imbracat intr-o rochie veche a mamei lui, isi incinsese o curea de care atarnase patru clopotei, iar in mina dreapta avea o talanga mare, de pus la gatul vacii de la Milka, primita de la mine. Pe fatza se daduse si el cu crema neagra de ghete. Grasu luase un parpalac alb de la batranul tata, avea pe ochi un bandaj pirateresc si o caciula de miel, naparlita si mancata de muste. Pe umar I se legana tunul cu carbid, instrument fara care nu concepeam sa facem Plugushorul. Polonic era cel mai linistit, cu o palarie cu boruri largi, dar la fel de pictat pe fata ca si cei dinainte mentionati. Gasca era gata, asa ca am plecat spre capatul orasului, la rude. De acolo coboram spre blocul nostru, care era punct terminus mereu.

Vinisor moldovenesc
La matusa Nina mereu aveam parte de o primire de gala, dar niciodata nu puteam sta mult. Cucernici, sorbeam paharele de vin, mincam feliile de cozonac si inghesuiam banii in poseta atarnata de gatul lui Sperila. Imparteala se facea la final. La rudele celorlalti amici, acelasi tratament. Vinul moldovenesc se urca insa repede la cap, asa ca pina ajungeam la blocul nostru, plugusorul nostru frumos se ducea naibii. Daca gazda nu statea la usa, sa ne vada, Grasu si Polonic isi spuneau strofele stand in fund, pe scari. Sperila se dadea din fata usii, sa se scarpine prin partile moi, iar eu eram la usa, nu cumva sa iasa careva si sa vada ca uratorii trag chiulul cat incape. Odata iesise omul si ne gasise pe toti stand in cur pe scari. Ne-a trimis de la usa lui cu un arsenal de injuraturi mai ceva decat toate stiute de noi. Il intelegeam. Asa ceva ne reusea insa doar la necunoscuti. La rude, la profe, la parinti, stateam smirna.

La mine
Tata aprecia intotdeauna actul artistic popular la justa lui valoare. Adica ne umplea pahar dupa pahar, ne spunea ultimele bancuri si trebuia sa stau cu ochii pe ai mei ca sa nu se scape cu gura la al batran. Ei fumau de fatza cu tata, eu nu. Urma apartamentul lui Sperila, apoi toti vecinii de pe scara. Nu te lasa moldovenii sa mergi cu uratul si sa nu le calci pragul. La Polonic, aceeasi poveste. Noi fumam, el nu. Dar mama lui Luca avea grija sa ne dea si bere si vin si mincare, ca ajungeam la el de obicei rupti in gura ca patentul. Nu ne mai ieseau cuvintele din gura cum trebuie, iar plugusorul devenea o balmajeala si o gasca de "haaaaaaiiii, haaaaaiiiii". Cafeaua de la Luca de acasa era de efect, ea ne mai trezea cat de cat. Normal ca pentru Grasu era nevoie de cantitati triple, dar cine sa fi stiut. Am dat binete si am plecat spre ultimul apartament de colindat.

La Grasu`
Cind a iesit din casa de la Polonic, balena urbana avea tunul pe umar si ochii in ceatza. Mergea mandru, cu capul sus. Exact asa a cazut. Pe burta, fara sa spuna ceva, fara sa schiteze vreo eschiva, fara sa spuna nici passs. Nu vazuse pragul usii si acum era intins ca mortul. L-am ridicat cu greu si l-am tarait pe rind, pret de patru etaje, pina la el acasa. Ca prin farmec, si-a revenit. La fel de tzantzosh ca si la cazatura, a batut cu putere in usa. Nimic. A sunat. Nimic. Ne intrebam daca domnul si doamna Serbanescu sunt acasa, cind Grasu a trantit usa de perete. A intrat cu bocancii plini de zapada prin toata casa, draperiile mici de pe hol s-au agatat de teava tunului, perdelutele au parait in urma lui, dar nu s-a oprit. A dat buzna ca o aratare de cosmar in sufragerie unde petreceau ai lui si rudele. Muzica data la maxim, galagie, cine sa fi auzit...
-Baaaaaaa…sunteti nebuni? Nu ma primiti cu plugusorul?
Moldovenii au sarit repede de tot, ne-au ascultat cintarea, fara strofa Grasului, ca nu era in stare sa o mai spuna. A baut un urcior de cafea cu sare ca sa isi revina. Si tot nu era de ajuns.
-Ovidiuli, nu mai plieca mama nicaieriea, stai acasa, ca esti ametit….se ruga mama Serbanescu de odorul ei.
-Nu. Plec. Am zis, am zis. Ce sunt eu in casa asta, carpa?
Si dusi am fost.

Betia
Ne-am lasat toate tzoalele de mascati pe acasa si am plecat sa mai bem. E tot timpul lume prin bodegi, asa ca nu am dus lipsa de companie. Morti eram. Grasu` insa, ne depasea pe toti. Abia se taraia prin zapada. Ajuns in spatele blocului, il depunem pe banca. S-a tarat de acolo linga stalpul felinarului electric, s-a proptit cu spatele in el, si-a luat capul in maini si a inceput un bocet demn de cea mai neagra vadana.
-Valeeeeeuuuuu…. Doamneee valeuuuuu. Doamne, daca ma scapi si din betia asta Doamneeee, nu mai fac … Nu mai beau Doamneeeee, valeeeuuuuuu.
Nu si-a revenit. Dar Sperila i-a copt-o. Ii spusese ca atunci cind esti beat si casa se invarte cu tine, e bine sa bagi capul sub perna si sa stai acolo.
Dimineata, ne-am dus sa il sorcovim pe amicul mahmur. Dormea. Ne-a primit mama lui si ne-a trimis in camera la el, de unde se auzeau sforaituri demne de un bivol.
-Scoala ba nebune, spune Sperila si trage de mormamul de carne.
Grasu a scos capul de sub perna, iar noi 3 am inghetat. Freza lui cu breton devenise acum un turture intreg, cam cum au raverii din zilele noastre. Beleaua e ca in loc de gel, printre suvitele tepene se vedeau bucati de prajituri, cartofi si ce mai mincase nefericitul. Isi bagase capul sub perna cind ii era rau. Acolo a vomitat, acolo a adormit. Ne-am tirat repede, spunand ca nu mai mergem sa sorcovim pe nimeni, ca il asteptam la un fotbal, ca…. orice, numai sa putem iesi din casa si sa ne tavalim de ras. Pina la urma, Grasu a vazut si ce are in par, si nu l-a iertat pe Sperila. La cateva zile distanta, i-a spus sa se uite in teava tunului, sa vada de ce nu intra carbidul si a pus flacara brichetei la gaura. Tunul era incarcat, duduitura a fost de efect, iar ochii albastri ai lui Sperila erau acum negri. S-au batut si s-au impacat apoi, doar asa e de Sarbatori.

Chef 2. Dansand cu ...calul

Tzeapa
Imi cautasem tigarile prin bagaj, numai ca sa nu ajung din nou fata in fata cu ursul ala. Grasul isi gasise si nun-chunck-ul, desi sustinea ca il pierduse de ceva timp. La un moment se deschide usa si intra Polonic. Se uita la noi, il buseste rasul sa moara si ne spune ca suntem cei mai mari dobitoci care au gustat vreodata din palinca aia ordinara de la tabara...
-Baaaaa, nu era urs. Era un cal care statea jos. Veniti sa vedeti....
Ne-am dus, avea dreptate omul, dar l-am amenintat sa isi tina gura, ca altfel e de rau. Ne pierdeam din obraz. Asa ca a fost cat de cat bine. Calul era asezat, de aia am crezut ca e urs, iar mica pata alburie nu era altceva decat tinta alba din fruntea animalului. Mari viteji mai eram si noi. Golani invinsi fara drept de apel de un simplu cal care nici macar nu a catadicsit sa se ridice.

Confiscari ilegale si inceput de batai
Ochisem o stanca pe malul Oituzului, unde voiam sa imi duc eventualele partenere, la vrajit, numai ca diriga ne-a pus pe toti sa dansam intr-un singur loc, in timp ce ea se aburea cu tipul de la statia de amplificare. Aiurea. Alina dansa mai mult cu Dana Vintila decat cu mine, golanasii mei se chitrofaneau cu baietii, cheful avea toate datele necesare pentru a deveni o petrecere vai de capul si de zilele ei. Cornea m-a scos din starea aia. Hai ba sa udam fetele cu apa si sa le dam cu urzici pe fund cind danseaza. 25 de minute am terorizat fetele de la toate clasele, am baut strasnic si am ratat si cina festiva, cu fripturi de pui si alte chestii pentru care platisera babacii. Ai nostri credeau ca asa va fi distractia, dar ti-ai gasit. Beleaua a venit cind ne-a confiscat diriga toate tigarile. Nu pentru ea, nu pentru ca ar fi tinut extraordinar la disciplina sau la plamanii mei, ci pentru ca ramasese directoarea fara tigari. Fumam de la opt ani, asa ca lipsa de tutun s-a transformat in ciuda, ciuda in nerevi, nervii in draci si l-am batut pe Mucea, ca asta mai avea tigari si nu voia sa imi dea una. Ca sa scape de furia nebunului, colegii au mers la camping si de data asta chiar au revenit cu tigari. Eram asigurat.

Batalia de final
Nu era chef fara sa nu se lase cu batai. De data asta, nu noi am pornit toata faza. Un tiganush din clasa Grasului se uita cam dubios la Polonic, dar mai ales la casetofonul de care acum avea grija. Cas-ul Grasului. Nu stiu cum, dar am auzit ca a inceput scandalul la spalator. Polonic lasase jos casetofonul si pocnea cu sete. Alti cativa celogi ai victimei sarisera pe la spate.
-Bataieeeeeeeeee!!!!!, am apucat sa mai tip si am dat drumul la caini. Am dat la picioare si la pumni de nu am stiut ce e cu noi. Ma dureau degetele, coatele, genunchii si fruntea. Impartisem si capete in gura si aveam urme de dinti pe mina, de unde ma muscase un papagal. Dupa ce am terminat batalia stateam la fumat cu Luca, ascultam "Hey stupid" al lui Alice Cooper si radeam de victimele care acum isi spalau sangele. Apare insa si Grasu, dupa un somn greu, de om beat.
-Cine v-a batut ba, sare animaloiul cind isi vede colegii de clasa plini de sange. Care, care, ca ii sparg ...
-Bufnila si cu aia din clasa lui. Ca voia...X... casetofonul ala de la Polonic si nu i l-a dat.
-Baaaaaaaa, ala e casetofonul meu.
Dupa cinci minute colegii Grasului erau inapoi deasupra chiuvetelor, spaland al doilea rand de sange. Ca sa nu il doare degetele, Grasu lovise doar cu nun-chuck-ul, si ala era facut din doua bucati de metal. Autocarul cu care ne-am intors la Onesti arata ca o infirmerie. Iar a avut Grasu nota scazuta la purtare, dar ni se rupea de tot. Avusesem banchet. Ratasem si o prima noapte de amor, dar asta era. Scandalul de acasa mi-a mai adus aminte ca totusi fusese fain la chef. Ai mai au ramas cu gura cascata cind am intrat in casa. Uitasem sa ma demachiez si aratam ca Alice Cooper, cu mult negru in jurul ochilor.

Banchetul de a opta 1: Dansand cu ursii

Pregatiri cu scandaluri

Banchetul de final de scoala generala a intrat in istoria scolii nr 8 din Onesti. Petrecerea se tinea la o tabara de scolari de la Poiana Sarata, 25 de kilometri departare de ochii mamelor. Sa te tii pregatiri. Dublu-casetofonul Grasului, cu boxe de arunca tigarile de pe masa, baterii ciopor pentru scula pe care doar malacul o putea cara, tigari cat pentru un pescuit la copca de o noapte polara, mancare sa hranesti toata armata romana la pranz, plus 20 de kile de vin negru, puterea ursului, prezervative ... poate poate cade ceva la asternuturi. Mormanul de sarsanale de la mine, Polonic si Grasu, arata de parca reveneau tatarii din incursiunile de prada. L-a diminuat diriga, cind a aflat ca avem vin. A confiscat licoarea, a lasat-o la Onesti, iar Ciprian Petroiu si-a luat una din marile batai ale vietii lui. Parlitul ii spusese mamei sa ii dea si bors la el, ca la cata bautura au luat Bufnila si baietii, sigur ii trebuie ceva la mahmureala. Ma-sa a vorbit cu diriga, asa ca aveam gaturile lungi si uscate, nervii subtiri si pumnii inrositi de oasele colegului.
-Baga ba Alice Cooper, sa dam o tzapa la diriga, se amesteca si Marius Cornea in sfatul pleostitilor.
Caseta cu Alice Cooper era proprietatea mea si era favorita. School`s out!!!, atata am ascultat pina cind a ajuns autocarul la Poiana Sarata. Aici, alte belele. Un pustan de la 8G se imbatase ranga cu palinca, trasese de o colega, injurase diriga, chestii pe care le faci cind esti la final de scoala. Profele, matragune toate, nu apreciasera pornirile rebele si erotice ale colegului, asa ca era ditamai scandalul, cu palme, lacrimi si profe oripilate.

Bufnila, Don Juan
Venisem la Poiana Sarata cu gandul sa imi scap mainile prin decolteul unor fete din clasa, dar Alina Dumitru era clar, prima mea optiune. Ea si Dana Vintila erau cele mai mari bunoace ale clasei, cu sanii mai dezvoltati decat o cerea clasa a opta. Le-am luat la dans si normal ca fetele s-au lipit de mine. Nu ca eram frumusetea frumusetilor, ci pentru ca asa se obisnuisera ele: invatasera sa danseze una de la alta. Beleaua mea a fost alta. Aveam pe mine geaca de piele a fratelui, evident mai mare decat trebuia, asa ca era musai sa scap de ea. I-am cerut unei colege, Aura, sa o duca in dormitoarele clasei. A plecat fata, iar 20 de minute mai tarziu ma chema Polonic la dormitor, ca e taraboi mare.
-Ba Ovi, hai repede ca se bat alea acolo, ceva de jale. Cred ca ti-au rupt si geaca de piele.
Aura lasase geaca pe patul ei. Cat s-a dus ea sa le spuna baietilor ca geaca va ramane la ea in camera, o alta fana a lui Bufnila, Ciorica pe porecla, luase geaca pe ea, sa vada cum i-ar sta in toalele lui Bufnila. Geaca discordiei, daca stiam, nu o mai luam cu mine. Cind am ajuns eu la dormitoare nu mai exista nimic altceva decat smocuri de par negru si roscat, lacrimi, singe pe fata rivalei, urma de unghii pe gat si stampile de muscaturi pe mainile Aurei. Geaca avea un petic lipsa, asa ca ma gandeam serios cu cine sa incep negocierile pentru una noua.
-Lasa ba Ovidiu, noi sa fim sanatosi, hai sa bem, intervine Grasu in toata faza.
Ii convenea, nu el trebuia sa dea raportul acasa. Stop. "Bem", asta a zis Grasu. Ce, cind, cum, unde? Machealaaaaaaaaaaa....
-Suncimea ta, de unde avem pileala?
-E unu la cantina, vinde sticlute de Barakci-Palinca, dar mucles, ca daca afla diriga voastra, aia suntem.
Am lasat dracu si muieri si geaca si dormitor si dans si zane si diriga si ne-am apucat de pileala. Palinca nu era tocmai rea, dar nici palinca nu era.

Dansand cu ursul
Palinca isi facuse efectul pe la 11 noaptea. Stateam in fund, pe strada, cu Giani, Polonic si Grasu, faceam posta a opta sau a noua sticluta de juma de litru. Nu mai gaseam tigarile prin bagaje, asa ca terminam ultimele resturi de prin pachete.
-Ba Ovi, hai la camping, un kilometru mai la deal, se baga Polonic cu o idee salvatoare.
Campingul era camping, dar dealul era munte si drumul, desi asfaltat, serpuia ca pisatul unui betiv. Totusi am fost de acord. Am anuntat gasca unde mergem si s-au mai gasit vreo 13 insi dispusi sa vina in plimbare. Pentru exit-ul din tabara, am ales poarta din spate, ditamai usoiul din fier si plasa, inalta de trei metri.
-Ba Polonic, pe aici vin ursii, aveti grija sa faceti galaghie, sa se sperie... zice Grasu, aratand spre padurea care incepea la 100 de metri.
Polonic si restul trupei de plimbareti ascultau cu mirare povestile Grasului, iar Bufnila, chitrofanit bine, se suise pe poarta de la tabara, ca sa ajunga la libertate. Eram in varful gardului cind am simtit ca se misca tot. Si gard, si pamant si eu. Pilit, nu observasem ca poarta era descuiata. Grasu vazuse, asa ca impingea la ea cu spor.
-Ba nebune, sunt sus aici, mai usor ca o sa cad, trambitez catre balena urbana.
-Ce dracu cauti acolo, deja te temi de ursi, ma ia umflatul la misto...
Am coborat si am mers mai departe in grup, glumind, pina cind mirosul greu, de hoit, ne-a cam ridicat parul pe ceafa. Glasurile se stingeau usor, m-am trezit cu Grasu la umarul drept si cu Polonic la stangul.
-Ba Ochi, tac-tu e vanator...nu ti-a spus cum scapam de ursi, daca e ...
-Faci pe mortul... nu fugi, nu tipi, nu sari la bataie.
In spatele nostru, grupul se rarea binisor, dar nu vedeam asta. Dupa alti cinci metri, Grasu ne face semn sa ne oprim. In fata, la maxim 10 metri, un ditamai mormanul negru se misca usor. Nu distingeam foarte bine ce e, doar o mica pata de culoare, ceva mai deschisa.
-URSUUUUU !!!!!, tipa din rarunchi Grasu, ignorand tot ce spusesem eu pina atunci.
Forest Gump e mic copil, Ben Jonson nu stie ce e aia alergare si Grasu devenise TGV care ii spunea iepurelui sa nu mai leneveasca. Eram primul la fuga inapoi spre tabara, dar nu stiu cind a trecut pe linga mine Grasu. In viata lui nu forjase asa. Ditamai poarta a zburat din fata lui si a mea, ii prinsesem din urma pe cei care se dadusera loviti in drum spre camping, iar in decurs de cinci minute scormoneam bagajele in cautarea tigarilor.

Surorile de cosmar. Partea intai: Mihaela Bufnila

Cosmaruri cu rochita
Grasu era cel mai fericit din gasca. Nu avea frati si surori, nu avea cine sa il streseze, spre deosebire de mine, de Sperila si de Polonic. Ni se puneau nervii pe moatze zilnic. Ni se facea viata amara ora de ora si ne luam la bataie intre noi din cauza surorilor. Mihaela Bufnila era cosmarul tuturor celor din incinta. Primul pe lista victimelor eram eu insa. La 3 ani, cobora singura din casa, dar mama ma striga sa merg sa ii deschid usa grea, din fier, de la iesirea din scara, pentru ca "fata nu poate". Trebuia sa las table, sah, poker si orice alta indeletnicire pe care o aveam, pentru a merge sa deschid o nenorocita de usa. E, chiulisem eu de la scoala in clasa intai, ca sa o vad cum era adusa de parinti de la Maternitate, usa nu era asa mare belea. Cosmarul s-a declansat insa la vreo 4 sau 5 ani de cind a ajuns Miha acasa de la spital.
-Ovidiu, vreau sa vin si eu la film cu voi... ma batea la cap asta mica, in timp ce eu voiam sa ma duc doar cu golanii mei.
-Da, ia-o si pe ea... sarea si mama in ajutor.

Scaparea
Cu greu scapam din casa fara sa mi-o atarne mama pe sor-mea de mina. Cind voiam sa ma duc la baie, la fel era. Cind incercam sa fumez ascuns pe undeva, fara sa ma vada ai mei, aparea ea si apoi turna tot acasa. Cind o batea vreun pustan prin incinta, tot eu eram de vina, ca nu am grija de ea. Asa ca am invatat-o sa se bata, sa loveasca toti baietii intre picioare si cind nu mai dovedeste, fie fuge, fie ma cheama pe mine. Cum asta mica nu avea GPS, sa vada pe unde se afla fratele razbunator, era de ajuns sa dea drumul tignalului ..."Ovidiiiiuuuuuuuuuuuuuu" si apaream. Si am batut cam toti pustanii si pustoaicele din incinta. De la Iepuroaice la Moruzoaice si alti pusti care credeau ca nu o sa ma cobor intr-atat incat sa le tabacesc cururile si sa ii trimit plansi acasa. Era stapana in fusta a micutilor de prin zona, desi habar nu aveam ce monstrulet creasem.

Atacul monstruletului
Cea mai tare faza a fost cind Kistoaca era undeva prin clasa intai. A venit acasa, plansa toata de la scoala.
-Ce ai Miha?
-.....(a se citi lacrimi)
-Mihaela... ce e?
-Am luat 4 la purtare.... Pai se uita unul sub fusta mea si l-am lovit cu piciorul in ochi.
-Si de asta plangi tu... stai calma ca si eu si Dragos am avut patru la purtare in clasa intai. Macar i-ai umflat ochiul?
-Da, si e si vanat rau de tot... dar nu mai iau premiul intai....
Nu s-a oprit din plans pina nu i-am explicat ca nota din carnet nu e tot aia cu nota din catalog. Cind a priceput chestia asta a iesit rau. Nu ma puteam odihni la tv intr-o dupa-amiaza, ca se da usa de perete, sor-mea intra val-vartej si se ascunde in camera ei. La 3 sau 4 minute dupa... soneria ma da jos din pat. Desi era mereu prima la usa, sa vada cine vine, din camera Mihaelei nu se auzea nici un sunet. Ma uit pe vizor si orizontul se intuneca. La usa, o matahala de femeie, cu un cogeamite flacaul plans, tinut strans de mina, sa nu fuga.
-Da, zice morocanosul de mine...dupa ce deschide usa.
-Mihaela este acasa, sau mama, sau tata?
-De ce?... ma iau pe mine dracii vazand ca nu imi e recunoscuta nici macar autoritatea de frate mai mare.
-Pai l-a batut pe asta micu`...etc etc...
-Cati ani ai, il intreb eu inocent pe "asta micu"....
-E in clasa a saptea, ma informeaza mormanul de carne care ii servea drept mama.
-A saptea.... si te-a batut Mihaela. Care e in clasa a patra. Si matale vii cu el la usa la mine. Hai pa ca ma enervez deja. Daca e prost asa merita.
Le-am trantit usa in nas si am felicitat-o pe Kistoc.

Old habbits...
Dragos nu avea treaba cu bataile aplicate copilasilor care sareau sa se bata cu mezina familiei Bufnila. O singura data strigase sor-mea de jos....."Dragooossss". A deschis frate-miu geamul, a urlat odata la pustani de s-a golit zona. Nu mai juca nimeni sah, ramasesera paletele de tenis pe masa, rufele se mai leganau inca de la curentul facut de picii care fugeau sa se adaposteasca. Nu stiu ce anume nu i-a convenit Mihaelei la toata faza, poate ca orgoliul ei ramasese ranit pentru ca niciun adversar nu fusese batut, ca atunci cind coboram eu la pici. Cert e ca de atunci, doar la mine a strigat, doar eu eram tasta cu functia "Help" de pe tastatura. Si au trecut aproape 20 de ani de la acele intamplari, iar acum nu mai aud ca striga dupa mine. E de ajuns sa dea un bip, ca intorc caminul de studenti cu fundul in sus.

Banii

Timpul e bani, zicea Benjamin Franklin, dar americanul asta cu fulgerul si tunetul agatate de pantaloni nu a venit vreodata la mine in cartier sa vada cam cum stia Grasul sa produca niste lei. Din clasa a cincea era spaima telefonistilor. Avea la el mereu un cutit de bucatarie si cateva cutii goale de chibrituri. Inghesuia bucati din cartonul cutiei in fanta de la telefoanele cu fisa, le apasa tare de tot pe canal, astfel incat telefonul iti minca fisele si nu stiai de ce. Pandea trecatorii care incercau sa vorbeasca si se bucura ca un copil cind mergea sa recolteze. Impingea lama cutitului pe canal, iar fisele se strangeau toate in buzunarele amicului meu. Partea buna la acest fel de a face bani e conditia fizica. Oamenii care isi pierdeau fisele de 1 si 3 lei il mai fugareau cind il prindeau prin cabine, dar ca telefonistul de serviciu nu il fugarea nimeni.
-Bag picioarele, slabesc ca un fotomodel, tre sa imi angajez pe cineva sa faca asta, spunea minigangsterul onestean.
Nu a fost nevoie sa angajeze, pentru ca si alti pustani au aflat cum sa faca bani din telefoanele publice. Grasu incasa de la ei taxa de protectie si nici nu mai era fugarit.

Sperila era mai direct decat Grasu. Astepta sa se sune de intrare sau de iesire la scoala generala din spatele blocului. Dupa recreatia mare avea bani sa isi ia tigari, iar elevii erau ceva mai suparati, mai vineti pe la ochi, dar si mai usori cu cateva grame, de la fisele care tocmai le parasisera buzunarele. Numai ca viata era grea fara bani multi. Asa ca Steli baga mina in fondurile familiei Mihalcea, indiferent ca banii erau pentru paine, rosii sau rata de la mobila. 100 de lei se ducea intr-o singura zi, alaturi de mine, de Grasu, Polonic sau Sperila. Munca nu ne era un concept prea apropiat. Si apoi, cum sa ii mai cinstesti pe baieti din banii facuti in mod cinstit, te durea inima sa iei un profiterol de 12 lei pentru Polonic. Dar obiceiurile lui Sperila prindeau si la altii. La Polonic nu au tinut insa foarte mult.

Polonic pusese mina pe 400 de lei dupa ce iubitul mamei sale vinduse masina Dacia 1300 din dotare. Eram calare pe el, iar sticlele de lichior cu menta rezultate din smangleala celui mai naiv dintre noi s-au topit repede de tot. Sperila devenise amicul sau la catarama, mincau doar mici si pulpe de pui de la rotiserie, iar eu si Grasu salivam ca niste papagali. De ciuda si de pofta, Grasu a sifonat tot la Nicoleta, sor-sa lui Polonic, asa ca bataia lui a fost de pomina. O saptamana nu a stat pe cur, asa vanatai avea sarmanul meu amic. Grasu radea satisfacut, dar stiam ca va veni si razbunarea.

Trisorii
Toti primeam bani de acasa, dar a ii inmulti era deja un talent pentru gasca. Jucam orice joc de noroc, iar unde nu aveam bafta, trisam din orice pozitie. La poker era bataia cea mai mare. Grasu avea cartile lui, marcate la colturi cu unghia, ca sa stie ce carte va lua de jos sau ce mina au prins adversarii. Ne-a usurat de lovele luni la rindul, pina cind ne-am prins cum trisa. De atunci jucam cu el doar daca cumparam un pachet nou de carti. Tica isi lasase unghia mai mare la degetul mic de la mina cu care taia cartile, si impingea din taiere cartea pe care o dorea. Sperila se multumea sa traga carti de la spatele pachetului, cind le impartea, deci era primul prins si faultat. S-a lasat repede de poker si incerca sa ne fraiereasca la copcica. Stiam ca e mereu pe o mina cu Grasu, asa ca nu jucam niciodata impotriva lor. Si ca sa nu avem scandaluri zilnice cu gospodinele ai caror copii erau lasati fara bani, mergeam pe la alte blocuri, unde ii jecmaneam de bani pe vecinii care nu credeau ca pustanii de clasa a opta pot fi ditamai trisorii.

Pacanelele
Astea au fost boala Grasului ani la randul. Nu reusea sa bata automatele de poker, orice ar fi facut. Lua un careu, dar pierdea totul la risc. Nu stia cind sa bage banii in casa, prefera sa riste si pierdea ca ultimul fraier. Ce producea la carticele si la barbut lasa in baruri, la novomatice. Bafta lui am fost eu si un mosneag cu bani si pofta de a culturaliza golanii patriei.
-Ba baieti... Stiu ca sunt ametit, ca nu ma credeti, dar daca imi raspundeti corect la o intrebare, va dau 100.000 de lei.
-Sa mori tu tataie? Ma lasi, esti baut, vezi ca te sparge babutza daca ajungi acasa fara pensie, facea Grasu misto de el.
-La o singura intrebare daca stiti raspunsul va dau banii... Cat inseamna un bilion de lei?
-Zi Ochios, ca tu le stii pe astea, cu America, ma ia Grasu tare de tot, cu balele curgand la gandul banilor.
-Un miliard... mersi... spun nevenindu-mi sa cred cum facusem rost de parale.
Iar 80.000 de lei din acea recompensa au fost banii cei mai bine investiti vreodata de Grasu si de mine. Am cumparat de la o barmanita o cheie de novomatice, cu ajutorul careia puteai sa iti bagi in casa, la poker, cat voiai tu. Totul era ca aparatele sa se potriveasca, sa fie de la aceeasi firma producatoare. Iar mai toate barurile din Onesti aveau acelasi furnizor. O saptamana am fost printi. Castigam de rupeam la aparate. Numai ca burtosul l-a bagat si pe Sperila pe felie, iar lacomii au lasat trei baruri fara bani in aceeasi seara. Nu stiu care din patroni i-a prins, i-a batut si le-a luat cheia, dar o saptamana Grasu a fost albastru-vanat la fata. S-a reprofilat apoi, devenise escroc sentimental. La 18 ani, amagea barmanitele batrane ca se culca cu ele, le inghesuia pe la baile alea nenorocite de spelunca de gara, in timp ce Sperila salta cateva sutici de lei din casa de marcat lasata nesupravegheata. Hormoniadele au incetat cind Sperila a mai pastrat cateva sute de lei din prada, fara sa ii imparta, iar Grasu a trebuit sa le puna inapoi, altfel il turna o hoashca la Politie.

Moda si golanii

Toata gasca era la moda. Mai mereu, dar mai ales dupa Revolutie. Inainte de impuscaturile din decembrie 1989 eram toti o apa si un pamant. Ne imbracau mamele elegant doar cind mergeam la biserica, si sufeream cu stoicism sub uniformele de la scoala. Ne imbracam in functie de felul de muzica pe care il ascultam. Grasu era cel mai pus la punct cu ultimele tendinte. Cind a aparut cu blugii taiati, rupti si mazgaliti cu carioca, ne-a pus pe toti in fund.
-Ba nebune, formatia aia scrisa la tine pe bulanul drept se cheama AC/DC, nu AC/DG... ii faceam eu capul mare...
-Si Metallica, nu se scrie cu K, ii atrage Sperila atentia....
-Sa muriti voi... Papagalilor...asa suna mai razboinic, va dati mari ca sunteti rockeri, dar nu stiti ce inseamna feeling-ul muzicii, explica Grasu capodoperele de pe blugii lui.
Nu stiu de unde aflase el ce e ala feeling, ca la orele de engleza nu facea altceva decat sa doarma in banca. Toata tevatura cu transformarea in rocker il costase alocatia pe trei luni, pretul blugilor noi nouti pe care ii stricase cu markerul. Ai lui ii oprisera banii pentru actul de cruzime la adresa perechii de Levi Strauss.

Sperila isi facea blugii la moda altfel decat noi. Se folosea de hipoclorit de sodiu. Inalbitorul lasa niste pete nenorocite, dar daca asa era moda, asa se facea. Cat ar fi fost el de rocker, oricat Iron Maiden ar fi ascultat, la freza tinea ca la okii din cap. Si el si Grasu` erau blonzi si se tundeau cu breton. Godzilla incintei incercase sa fie si chel, dar forma de ou a capului l-a facut de ras, asa ca a renuntat a stilurile avangardiste. Sperila avea capatana plina de cicatrici, de la spargerea in mod repetat a tartacutzei, asa ca nici el nu arata foarte bine cu chelia sauvage. Mai tarziu, aveau sa isi lase plete, dar unele asa de hazlii si de soioase ca le-a trecut foarte repede. Erau de rasul curcilor, asa ca au renuntat la a mai fi rockeri.

Cand eram mici nu stiam noi ce sunt alea accesorii. Ce cercel sa porti, ce inel, de unde bani de o bratara amarata... Nici macar nu indrazneam sa visam la asa ceva. Revolutia le-a adus amicilor mei la maini ghiuluri si bratari, una mai de tabla decat cealalta. Doar nu erau nebuni sa poarte aur sau argint... pe astea le vindeau imediat ca sa faca rost de bani pentru tigari si bere. Tatuaje? Facea Grasu cate voiai, unde voiai. Toate nebuniile desenate de el pe piele aveau un singur cusur. Erau facute cu o carioca si se duceau in cateva momente. Mai tarziu, aflase ca e la moda sa ai urme de lama pe brate, ca sinucigasii, asa ca se falea cu cele pe care si le facuse si el. Beleaua e ca si le-a facut cu un cutit cam ruginit si l-au durut mainile o saptamana, plus infectii si altele, dar ce nu face omul ca sa fie la moda.

Imi lasasem codita la chica, doar eram in clasa a noua, si aveam noi teritorii de cucerit si alte gagici de impresionat. Parul de pe frunte era si el mai lung decat de obicei, ma simteam un print. Eram cancerul farfuzelor de la noi din zona, numai ca razasul Nicolae Bufnila, lezat de inversunarea cu care fiul Ovidiu isi lasa pletele admirate de gagici, si-a luat in serios aptitudinile de hair-stylist. Mi-a retezat bretonul si coada din doua miscari de foarfeca. Imi venea sa ma urc pe garduri de draci. Aratam ca o rata ciuntita si umblam numai cu caciula pe cap. Am renuntat la ea dupa ceva timp, totusi era doar luna septembrie. Golanasii au renuntat si ei la mistouri, dupa ce am batut doi dintre cei care au avut tupeul sa rada de moaca mea.

Fotomodelele erau prietenele noastre cele mai bune. Grasu isi tapetase peretii camerei cu postere luate de prin revistele vremii. Se amestecau pe acolo reclame de ciorapi Adesgo cu pagini intregi din revista "Femeia" sau coperti cu femei din "Pentru patrie", plus ceva fetze de sincere pionierite de prin "Cutezatorii". La fel era in privata din fundul gradinii bunicului de la tara, de la Antohesti. Nu stiu de ce se aflau acolo, cine le pusese, dar nu cred ca Vasile Bufnila. Moldoveanul nu avea nici macar o urma de simt estetic. Plecam de la el, spre Onesti, cu sor-mea, Mihaela. Imi luasem bermudele de blugi, alea cu 2 rupturi strategice pe bulane. Cind a vazut bunicul cum arata pantalonii nepotului, m-a lasat la poarta cu bagaje si chistoaca de sor-mea cu tot.
-Eu nu merg cu tine la sosea, sa ma fac de ras ca tin golanii la poarta mea. Nu ti-ar fi rusini, sa umbli rupt pi strada?
Si am carat bagajele alea de mi s-au rupt mainile, dar nici un sacrificiu nu e prea mic pentru a fi la moda.

Aventuri la rurala

Ne saturasem de discotecile din Onesti, pe care le stiam ca pe buzunarele noastre si o luasem la picior spre alte plaiuri, sa vedem cum se mai distreaza razasii de la sate, in celebrele "rurale". Bine, ritualul era acelasi, de fiecare data pentru amicii de la sat. Mergeau la bodega, se chitrofaneau cu simtul raspunderii si apoi incercau sa inghesuie cite un "trandafir de ulita" pe undeva prin discoteca, sa il duca la portitza, si sa ii sumese poalele minijupului. Aveam pretentii ca noi le mai si dansam, asa ca aveam succes la ele. Zis si facut, trambalat gasca la tren si hai la discoteci. Prim oprire, Targu Trotus, la 6 kilometri de Onesti. Satuc cu populatie de ceangai, a caror limba nu difera foarte mult de ungureasca, asta era terenul propice pentru noi.

Plimbari horror si nationalism feroce
Am ajuns la disco, am agatat 3 paparude cu Grasu si Sperila si ne-am apucat sa impingem vrajeala cat incape. Grasu, care mai bine dadea din cur decat din gura, a preferat sa stea la dans, in asteptarea unui bluzan, pe ritmurile caruia sa isi plimbe laboaiele pe curul consoartei de o seara. Fetele aveau reputatie de farfuze, noua nu ne trebuia altceva, asa ca abuream de zor la a mea, umar la umar cu Sperila, care o nimerise pe cea mai vorbareata din ele. Ma aflam cu mainile pe sub tricoul fetei, cind cele doua au inceput sa gangureasca intre ele.
-Uite tu Mari, doua caine trage de o matza... zice a lui Sperila, privind la doi caini care trageau cu insistentza de intestinele unei pisici calcate de masina.
Superba limba roamana, asa ca ne cam trecuse cheful de povesti cu jartelele si le-am dus inapoi la discoteca. Preferam sa aud varianta ceangaiasca de la "My heart will go on", decat sa imi mai povesteasca fetele multe faze de genul astora. Care discoteca... ca totul se terminase. Aparusera alti smecherasi din Onesti, se incinsese o bataie, se daduse cu spray paralizant si rurala se incheiase pentru saptamana asta.
-Ce facem Ochi... ma intreaba Grasul, cu o voce de copil cu acadeaua furata...
- Hai la farfuze acasa.
Zis si facut. Mers la Ildiko acasa, ne-a primit fratele mai mic, un tip undeva la 14 ani, cu o claie de par roscovan si un ciur de pistrui rasturnat pe fata.
-Salut, zice Grasu.
-Yunopot... Micinas... vine raspunsul protocolar din acea zona.
-Mici in nas? Chiftele in cur ba fraiere... vorbeste romana, ca nu esti la Budapesta ... o da Grasu pe ceangaiasca... Se dusese dracu seara noastra.

Is greu batranii de pornit....
De la Targu Trotus la Caiuti, satul natal al lui Sperila, personalul face 20 de minute. La 12 noaptea descalecam acolo, in cautarea unei "rurale" mai de Doamne Ajuta si cu limba romana cel putin. Gasit rurala, ochit gagica si m-am infipt la bluzan. Maini pe cur, limbi in gura, soapte cu promisiuni la ureche... tot tacamul golanesc de abureala. Ce sa mai, imi mergea bine. Ganguritul care iesea din gura farfuzei rezemata de pieptul meu ma facea sa cred ca noaptea va fi lunga si se va termina printr-o capita de fan din apropiere. O bataie pe umar. "Vrea careva sa o mai danseze pe mimoza rurala", imi zic, si ma intorc. Brusc, m-a fript barbia, iar tavanul a devenit privelistea din fata ochilor. "Ce mama naiba caut intins pe spate", atat ma mai interesa la ora aia. Ma ridic, iar in fata mea, protapit grav pe cele doua picioare, statea un mosnegut, cu manecile de la camasa suflecate, gata de cel de-al Treilea Razboi Mondial Satesc. Ma uit la decoratia de veteran din pieptul lui si mai sa ii spun Sarutmina. Ma uit la Grasu care radea de se tavalea pe jos, si mai sa il las pe mosh fara placa dentara cu un pumn.
-Ce e tataie, ce ai patit... ti s-a urat cu dinti in gura?
-Tu sa nu o atingi pi niepoata-mia ca ti trimit la dracu di urgientza...
L-am atins pe el. Cu palma. L-am dat cu cracii in sus si am tulit-o. Gasca de mosnegei care isi veghea nepoatele, impreuna cu fii si nepotii iesise afara, inarmata cu sape, ceva lemne din gard si era gata sa ne praseasca paduchii. Dusi am fost, la gara, la primul tren. Parca tot la oras era mai bine, nu de alta, dar acolo fetele nu vin cu neamurile pe post de bodyguaryi.

Cu balega pe geaca
La un an dupa incidentele de la Caiuti si Targu Trotus rupeam podeaua in doua la discoteca de la Izvoru Berheciului, 6 kilometri departare de Antohestiul bunicului Vasile Bufnila. Era sambata seara si ma simteam mai viu ca niciodata. Dupa porumb, lemne la padure si sofatul carutei cu vaci, eram in sfarsit in elementul meu, cu Coco Giambo in difuzoare. Prestatia artistica de pe ringul prafuit fusese recompensata cu o plimbare la fantana alaturi de o Anca putin cam blonda pentru gustul meu. Jumate de ora, pina am ajuns la gardul fermei, mi-a facut capul calendar cu vaca ei "a baltzata" care mai mult da cu cornu` decat sa dea lapte. Odata ajunsi departe de orice sursa de lumina am facut si eu ce ma invatasera alte fete. A doua zi, casa, pe la ora 7, ma trezeste hohotul de ras al bunicului.
-Ce faci bre...nu ai somn, e duminica, lasa-ma si pe mine sa dorm.
-Ci-ai facut azi noapti ma niepoati... Ti-ai gasit nevasta si te-ai insurat, bag di siama.
-Eu??? Is cuminte bre tataie, asa ma stii pe mine....
-Niepoati... tu zici ci vriei, dar baliga di pi giaca ta di blugi spuni totul...
Sa mai fi cavaler cind iti traiesti amorurile prin boscheti, la tzara....

Anti-eroii

Nu mi-am propus niciodata sa fac din Grasu, Polonic si Sperila eroi. Dar niciodata nu am vrut sa para ca sunt oameni de cea mai joasa speta. Dimpotriva. Au existat momente cind chiar si eu ramaneam uimit de ce zacea in ei. Sperila fura bani din casa cu constanta unui metronom. Cheltuia toti banii cu noi: la filme, la prajituri, la cumparaturi de jucarii, orice ii trecea prin minte. Dar a gasit un portofel burdusit de bani si acte, portofel pe care s-a dus si la predat la Militie.
-Ce vrei ba Grasule, poate ne dau astia medalia Ordinul Pionieresc... se justifica el.
Medalia cu pricina se acorda tuturor pionierilor care faceau cine stie ce mare chestie de ajungeau sa se scrie de ei prin revista Cutezatorii. Cum Sperila era disperat dupa asa ceva,Grasul a sterpelit una de la o tocilara din scoala si asa am vazut si noi cum arata medalia.

Polonic era cel mai firav dintre noi, stia ca daca sare la bataie risca un bobarnac in nas, sange, umilinta, dar sarea sa apere gagicile din clasa cind se lua vreun coleg de ele. Se lasa cu sange, al lui, dar niciodata nu se dadea la o parte, revenea tot timpul sa apere o fata in fatza unui baiat.

Grasu si cu mine aveam o bafta tare proasta. Se nimerea sa fim la baie cind isi gasea cate un pusti sa se inece. Niciodata nu luasem cursuri de prim ajutor, de salvare de la inec, iar cand Casinul venea mare, dupa ploi, sapa gropi in albie. Pustanii care nu prea stiau sa inoate inghiteau apa cu spor. Inotam mai repede ca Grasu, ajungeam primul si incercam sa scot picii. Cu aia mai mici ca mine nu aveam probleme, la cei de talia mea apareau belele mari de tot. Se incolaceau de mine, iar de inotat nu mai putea fi vorba. Cind ma uitam la Baywatch nu puteam sa nu crap de invidie. Toate victimele americane stiu sa stea frumos linga salvamar, sa il ajute chiar. Romanii, in panica aia, te trageau la fund si riscai sa mori odata cu ei. Metoda de a ii scoate era totusi simpla. Te lasai la fund cu el lipit de tine, impingeai cu picioarele in pamant, te mai saltai la suprafata cu destinatia mal. Am avut noroc de Grasu cind am scos un tip la vreo 80 de kile, desi eu aveam cu vreo 30 de ocale mai putin. Casalotul m-a apucat de par si m-a tras la suprafata, altfel scriam blogul asta de pe primul laptop subacvatic din Iad.

Cea mai aiurea faza traita de mine a fost cu Sperila. Ne uitam la Jurassik Park, cind a venit fata unei vecine, plansa toata, sa ne roage sa ii caram mama moarta la masina din fata scarii. Nu era picior de barbat in casa ei, asa ca apelase si ea la cei doi golanasi care ii mai duceau plasele cu cartofi acasa. Mama vecinei era mica de statura, cam 60 de kile, greutate pe care o caram fluierand. Dar acum era altfel. Statea intinsa in pat, cu pete de sange pe cearsaful care acoperea patul.
-Sperila, eu nu apuc de la cap. Imi e...tarsha, asa, nu stiu cum....
-Ba, e vecina... mie imi e frica, dar lasa ca apuc eu.
Am strans corpul in patura, am coborat 2 etaje, cu mine tinand capatul de patura de la picioare. Mi s-a parut ca a trecut o ora, ma dureau mainile, simteam ca femeia moarta cantareste o tona, am lasat corpul jos la etajul al doilea si abia dupa o scurta pauza am reusit sa o ducem la masina. Masina a dus-o la tzara, in satul natal, iar ceasul meu arata ca trecusera doar 2 minute, nu o ora.

Faceam prostiile pe care le faceam, desi stiam ca nu e bine. Stiam toate regulile de buna purtare, dar preferam sa nu le aplicam. Ne plictiseam daca trebuia sa purtam un dialog de pe pozitii egale cu vreun mucos, asa ca ii trageam un dos de palma si lucrurile reveneau la normal. Ne enerva cind mai aparea unul mai mare ca noi, mai fitos, mai smecher, asa ca puneam lucrurile la punct foarte repede. Pumni, picioare, toate functionau. Ne scoteam unul pe altul din belele, ne minteam parintii pentru a ne acoperi unul pe altul, ne ajutam in orice, iar daca era cazul saream si in foc sa ne scoatem din probleme. Eram prieteni la catarama, eroi unul pentru altul, asa ca si certurile erau dure de tot. Cind ne bateam intre noi, stia tot cartierul. Dar ne ajutam la orice. Mergeam inclusiv la spital, cu Grasu, sa isi faca injectiile Moldamin, pentru reumatism. Cat era el de mare, avea nevoie de incurajari sa faca o amarata de injectie. Cind il lasam singur, pleca la baie, arunca injectiile si spunea ca le-a facut. Ne-am lasat insa de condus Grasul la spital dupa ce am ajuns in jurul morgii din Onesti, care era in drum spre cabinetul lui. Fusesera inundatiile de la Slobozia, in 1992, iar la 2 luni de atunci, aveau cateva cadavre proaspat gasite. Umflate, negre, putzeau ... si nu am mai trecut pe acolo.

Nu doar noi patru eram asa. la titlul de antierou concura cu mari sanse de reusita si fratele meu, Dragos. Imi calcase un pici pe slapi, ii rupsese, dar refuza sa plateasca. Era baiatul unui prof de handbal care statea in blocul nostru. Imi era rusine sa ii bat la usa sa cer banii, asa ca l-am prins la inghesuiala pe pustan, si l-am luat la smotocit. Ala micu` scotea banii din telefoanele publice cu fise din statia de autobuz de linga bloc, asa ca mereu avea bani la el. Numai ca refuza sa plateasca, stia ca ma tem de taica-su. Grasu juca table cu frate-miu la 2 metri de mine si nu avea timp de spectacole, oricum stia care va fi deznodamantul. Ce nu stia el, nu stiam nici eu. Ca bocciul de si-o lua acuma avea epilepsie. Si ca il paleste criza in timp ce eu ii car pumni cu nemiluita. Si ca imi prinde degetul in gura si ca nu ii mai da drumul. Il pocneam cu capul de beton si ala nu dadea drumul degetului inelar de la mina dreapta. Strangea si mai tare din dinti, care deja intrasera in carne.
-Grasule, hai in pana mea incoace si desclesteaza-i falcile tampitului ...
....
-Ba cretinule, imi taie ala degetul in gura, strigam eu in timp ce il dadeam si mai tare cu capul de ciment pe bocciu.
-Lasa-ma ba, ca iau martz, striga Grasu....
Vede apoi ca treaba e pe bune, ca dobitocul nu da drumul degetului din gura si vine usurel, il apuca cu mina de falci si strange
-Tu esti tampit, ba? Eu il dau cu capul de ciment de juma de ora, ala nu da drumul, si tu vii sa il managai?
Rezolvarea a venit de la Dragos. I-a expediat din viteza un sut in fata, de mi-a zburat mina cu falca aluia cu tot.
-Ucigasilooorrrrr!!! strigau femeile de la balcoane... Lacrimi, urlete, blesteme, ploua cu ele pe fratii Bufnila la acel moment.
Cert e ca asa mi-am salvat degetul de la taiere, ca mi s-a facut un antitetanos (omul are mai multi microbi in gura decat un caine) ca nu ma asteptam sa dea Frax cu piciorul, mai degraba Grasu. Si ca bocciul ala si-a luat de atunci batai in reprize, desi ma alerga taica-su la antrenamente de ma innebunise.

Dumnezeu si golanii

Eu eram catolic. Romano-catolic. Intre Polonic, Gras si Sperila nu era nici o diferenta de cult sau de rit religios, toti fiind ortodocsi, dar Polonic era singurul cu frica lui Dumnezeu. Noi? Luam la misto orice, de la sfinti la Biblie, la biserica si popi. Nu conta, totul putea fi atacat, cu mai mult sau mai putin succes. Discutiile pe marginea adevarului absolut decurgeau cam asa....
-Pai zi tu ba Polonic...daca Dumnezeu a facut un Adam si o Eva... de ce mama dreaq acuma is 4 culori mari si late. Adam era alb-negru si Eva rosie-galbena?...asta eram eu.
-Ba, si daca l-a omorat Cain pe Abel, au ramas Cain, Adam si Eva. Ala micu` ori si-a tras-o cu ma-sa, ori cu surorile...ceea ce nu e permis, nu?...asta era Grasu`
-Da, si la fel a fost si la Moshu cu Arca, la Noe... se baga si Sperila in seama.
Saracul Luca, o baga pe mineca la fazele astea. Ne trimitea la popa cu intrebarile, poate o punem de un raspuns.
-Ce sa caut ba la popa ala. Tu nu stii ca are amanta... L-a prins preoteasa la Brasov, la hotel Aro. Popa era cu amanta si preoteasa era cu amantul. Si s-au intalnit la receptie. El pleca de acolo, ea venea sa se cazeze. E, si odata l-a luat madama la bataie pe popaciune, de plangeau receptionerele de mila lui. Ce naiba vrei sa caut la ala... dupa ce ca are amanta, il mai si bate femeia... e varza si ca popa si ca barbat, se apara Grasu`.

Mielushel...
...asa eram cind ma duceau ai mei la biserica. Linistit, asteptam randul la coada ca sa intru in confesional sa ma spovedesc, imi reluam locul in banca, ma impartaseam, dar de unde sa stie nebunii mei cat de cuminte eram. Ar fi ras si cu fundul de mine, asa ca preferam sa tac. Banuiau ei ca nu e ceva in regula cu imaginea de ateu si drumurile la biserica, dar nu comentau nimic. Grasu nu calca pragul bisericii, iar Sperila uitase si cum se face o cruce normala. Ii iesea aia catolica in locul celei ortodoxe, deci s-a lasat repede de asemenea obiceiuri. Cei doi amici ai mei aveau tendinta de a crede in orice altceva, asa ca erau plini de superstitii. Nu se imbracau pe dos, ca aduce ghinion. Fugareau mitele negre ca aduc ghinion. Nu mergeau in casa cind li se zbatea un ochi, pentru ca luau bataie. Daca ii minca nasul, era clar... se lasa cu o cafteala pe undeva. Astia erau ei, dar apelau la divinitate, oricand simteau ca altceva nu mai functioneaza.
-Doamneeeee, daca scap si din betia asta nenorocita, nu mai beau Doamneeee.... asta era Grasu`, de Revelion, cind abia se mai taraia prin zapada.
-Da Doamne, sa nu imi rup picioarele tocmai acuma...asta era Sperila, inaintea unui salt de la etajul secund al unei cladiri in constructie, fugarit fiind de paznic, pe motiv ca furase tevile de la instalatii, ca sa isi faca pusca de cornete.

Invierea...
...asta era singura slujba la care ii prindeai pe golanashii mei in Biserica. Dar numai pentru Lumina nu mergeau astia 2 la biserica. Cind se chitrofaneau, umblau printre mormintele din cimitir, sa ia banii lasati acolo de enoriasi. Ma tarau dupa ei daca faceam imprudenta sa ma duc la Invierea ortodoxa. Le tineam lanterna aprinsa, sa vada mai repede fisele, pe care le inghesuiau in buzunare. Aveau si un concurs, care gaseste mai multe, si se bateau pe ele. Aventurile dintre morminte s-au incheiat cat se poate de original. Grasu a cazut intr-o groapa. Vazusem faza, eram pe punctul de bushi in ras, dar Sperila mi-a pus mina pe gura.
-Ssssttt, taci ca asta e beat, sa il vad cum iese. Stinge lanterna....
-Oooochi.... Sperilaaaaa..... ba...careva, scoateti-ma de aici. Is jos, in groapa.
Liniste
-Baaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa bulangiilor, nu ma lasati aici ca va omor cind ies, sa moara Bibi.
Liniste.
(Bibi era un personaj imaginar pe care Grasu il omora de cate ori avea el chef pe seara. Un fel de Kenny de prin Southpark)
-Sa mor eu, cred ca am murit...Doamneeee... is tinar Doamneeeee... nu ma lua la tine Doamneee.
Atunci s-a spart linistea. Nu mai puteam. Radeam ca apucatii, de se auzea pina la preotul care citea Prohodul.

"Sunt strain fa babo!"
Am decis ca e musai sa vizitam si Biserica. Nu fusesem niciodata intr-o biserica ortodoxa. Voiam sa vad cum e.
-La ce iti trebuie ba, ca tu si asa esti catolic, ma luase Sperila la 11 metri.
-Lasa ma, sa vada si el cum e la noi, se sumesea Polonic.
-Ba, daca tot mergem, eu spun sa facem pe englezii, ne uitam asa, lung...pe pereti, de alea... mai agatam o gagicutza, se baga si Grasu in seama.
Propunerea a fost supusa la vot, am votat 3 contra lui Polonic, care devenea ghidul oficial. El a intrat primul, apoi Grasu`, Sperila si eu la final. Ma uitam la pereti ca la desene animate, captivat de tot ce vedeam. Numai ca alcoolul iti mai si joaca feste la nivel ocular. Asa am confundat un lighean de nafura cu unul de cornulete. Noroc de Polonic, ca m-a oprit la timp. Eu voiam sa intru in firida aia din biserica si sa ciordesc macar 2 buzunare de cornulete. Intre timp, Grasu isi continua plimbarea spre altar, admirand totul, cu priviri lungi, intrebatoare si cu mainile adanc infipte in buzunarele de la pantaloni. Normal ca a iesit show, pentru ca babutele s-au luat de el.
-Scoati mai baiete mainili din buzunari, nu ti-ar fi rusini...
-Du iu spic inglish?, se ia Grasu de matusalemica lui adversara...
-Mai, dar tie chiar nu iti e rusini...insista pensionara...
-Sunt strain, fa babo... nu vezi ca nu vorbesc romaneste, se ia Grasu de ea...
-Esti un bou umflat, Doamne Iarta-ma ca injur de Paste, si abia ma spovedisem...
Grasu isi daduse de gol deghizarea, s-a dus naibii toata povestea cu englezul care viziteaza biserica, asa ca trebuia sa se razbune. Toata noaptea a cautat-o pe babutza, iar cind a gasit-o, in fata podiumului de pe care facea popa slujba... i-a dat foc baticului, din spate, cu flacara de la lumanare. Sarbatorile lui erau, in sfarsit... Fericite.

Inmormantare...cu cantec

Nu e nunta fara plansete si inmormantare fara rasete. Am probat asta de mai multe ori, dar ca la Manastirea Casin nu era nicaieri. Satul de linga Onesti gazduia cu mandrie "Coltul Zoteilor", adica toata gasca de neamuri ale Grasului, care isi facusera casa acolo, pe coltul unei strazi. Si daca majoritate se numiseraZotta... e clar de ce se tragea porecla. Asta era locul unde mergeam cu Gras si cu Sperila sa inmormantam o ruda a supraponderalului amic. La cat de multi unchi avea, nu m-as fi mirat sa fie unul din ei. Atunci, stiam ce ruda ii era, acum imi e imposibil sa imi amintesc. Si era noiembrie, si se apropia postul, si pe noi ne aburise Grasu ca o sa bem tuica cea noua, altfel nu cred ca ne duceam cu el. Cerniti, asa cum le sta bine moldovenilor la inmormantare de ruda, cu haine negre, faceam bancuri proaste unul pe socoteala altuia. Radeam pe infundate sa nu ne auda jumatatea de autobuz plina cu rude onestene ale mortului. Cind am ajuns acolo, am intrat la mort, am batut o cruce mare, am spus un "Dumnezeu sa il odihneasca" si am inceput sa cautam tuica.

Canci tuica
Eram disperati de acum. Vinul de la Casin era rau. Acru, de acum un an, cu nuante de verde. Se simtea ca fusese tinut intr-un butoi cu vechime. Adica nu mai fusese spalat butoiul de cind eram noi sugari. Si tare greu ne intra bautura in pori. Ne preluase oricum bunica Grasului. Femeie tapana, munteanca, iute ca argintul viu si apriga ca un barbat mahmur. Cand deschidea ea gura, tremura toata ograda. Cred ca si gainile se ouau doar de frica ei acolo, iar vaca aia costeliva ar fi fost in stare sa dea 20 de caldari de lapte pe zi, daca se uita babutza urat la ea. Noi 3 eram in pozitia de drepti ca racanii in fatza majurului si ne temeam ca o luam pe cocoasa daca mai intrebam mult de ce e vinul asa prost. Moldovenii veniti la priveghi, bag seama ca stiau si ei ceva de tuica noua si de vinul prost. Asa ca vinul a fost terminat iute, iute... poate apare zeama de pruna. Dar in drumul spre glorie, trebuie sa suferi. Asa ca vreo 5 barbati isi faceau rand unul altuia sa vomite langa gardul de la gradina. In batatura ar fi fost vazuti de zgripturoaica batrana, singurul purtator autorizat de facaletz din ograda.
-Ovidiuli... ia haiditi incoaci mai niepoati... viniti tatzi trii copchii
Aveam 17 ani, dar cine sa tina cont de asta?

Misiune secreta
-Va duciti ghinishor in pivnita si scotiti patru kili di tuica. Ii in butoiasu ciela din spatili la putina cu muraturi. Luati furtunash di colo si tragiti usurel. Sa nu va vada nimeni si sa nu spuniti la nimeni undi ii tuica, ca va ia mama gaia pi tatzi trii.
Am tacut, am facut stanga imprejur si am scos tuica. Mai aveam un litru scos pentru noi, palmat intr-o sticla de un kil, pe maneca hanoracului de la Sperila. Predat bautura, lasat oamenii mari sa bea si ... fuga in fundul gradinii. Dar ce sa ajunga un kil amarat de tescovina la 3 zurlii. Eram mancati bine....dulci mai erau sarmalele alea... patul era facut in bucatarioara, gagici nu ne trebuiau inca, asa ca totul era ok. Era prima oara cand nu ne trebuia gagici. Avea Grasu niste verisoare urate de scoteai morcovi cu ele. Smaranda, cel putin, era cunostiinta veche de a lui Sperila. Trandafirul de ulitza venise intr-o iarna la Onesti. Eram pitici, dar lipsiti de cavalerism. Voia fata sa se dea fata in leaganul din incinta, dar nu o lasam, pentru ca aveam concurs de sarituri din el, cu Grasu si Sperila. Se protapise in fata leaganului si isi pusese mainile in sold, cum a vazut la mama ei.
-Ovidiuli, sa ti dai din scranciob si sa ma leshi sa ma trag si io, ca altfiel ti spun la tati Alexandrina (mama Grasului).
-Da-ti fa di acolo ca iti sar in gat, insista Grasu. Degeaba. Nu se daduse. A luat-o in plin. I-a nimerit cu picioarele in gat, a cazut saraca fata in zapada si respira cu greu. Sperila a trezit-o, frecandu-i fata cu omat. Eu si Grasu radeam sa murim. De atunci, Smarandica avea drag de Sperila si il cauta oricand venea la Onesti. El... se ascundea de ea mai ceva ca de parinti, cind le fura banii. Tot Smaranda ne-a spart gasca din fundul gradinii, pentru ca voia sa fie consolata de Sperila. Ia de te ascunde daca ai unde...

Pivnita
Asta ne-a fost salvarea. Nici barbatii nu aveau acces acolo, iar bunica isi fierbea oalele de mancaruri pentru praznic. Am inceput sa bem un nou lot de tuica, dar nu mai scoteam in sticla, sa nu ne prinda "a batrana" ca o furam la tarie. Trageam direct pe furtunash, pe care ne propuneam sa il aruncam din butoi daca apare careva. Nu a venit nimeni, iar betia a fost de pomina. Ne carasem unul pe altul in casa pe la ore la care altii se trezeau. Nu ne simtise nimeni lipsa, nu ni se dusese dorul. Eu si Sperila am cazut lati, dar am mai auzit cum se intreba Grasu de unul singur, pe unde naiba e lingura aia sa isi puna ciorba sa manince. Doua ore a durat somnul. Linistea s-a spart in tandari odata cu prima voce auzita. A bunicii Grasului.
-Hiri-a-ti ale naibii di mitze. Valeuu, ce au facut pisicili aiestea..... Plita de linga patul Grasului arata ca dupa razboi. Un ceaun pe jumatate plin, statea pe o parte, gata sa cada. Bucati lungi, de coaja de cartof si varza murata peste tot, carpe aruncate si zoiae cat incape.
-Ale naibii mitzi, au muscat si din carpili aiestea cu cari spalam ceaunu`, parca a tras in ele la Revolutie... se caina inainte femeia.
Grasu s-a uitat cu coada ochiului la dezastru si a tashnit afara. A revenit dupa 20 de minute, alb la fata precum calul lui Stefan cel Mare.

Explicatiile
Nu fusesera pisicile de vina. Grasu, baut bine, cu foamea cat casa, confundase ceaunul de laturi cu ceaunul de ciorba.
-Ochios, sa nu ii spui lu` Sperila ca te omor. Eu am umblat la ceaun. Ba, sa mor eu, cautam carnea in el si nu o gaseam. Credeam ca e ciorba. Intuneric in camera, sa nu aprind lumina, sa nu va trezesc, era nasoala treaba. Am dat de ceva ce parea carne si am tras de am murit. Ma dureau si dintii, si tu stii ca eu desfac sticlele de bere in gura. Am crezut ca nu e fiarta carnea si am lasat-o. Si asa nu avea cine stie ce gust....mi se confesa Ovidiu Serbanescu.
Credea el ca nu afla Sperila. Doar nu era sa mor de ras, de unul singur. Am sifonat tot. Dupa cateva ore de ras continuu... caram felinarele de linga dric, vizavi de Sperila, ne uitam la Grasu, in fata noastra, cu crucea in brate si radeam de muream. Se crucea lumea din sat, sa vada cum se rade la mort. Femeile din urma noastra maraiau la mama Grasului, dar ia de te abtine daca poti. El, se mai intorcea din cand in cand la noi....
-Hai ba nu fiti bulangii, macar taceti din gura pina bagam mortul dedesubt. Apoi, radeti cat vreti. Doua saptamani de zile am ras de nebuni cind il vedeam.
-Ia zi Grasule, cum a fost cu spalatorul care a facut Revolutia... sa maninci tu zoaiele porcului ma...
A incercat si un pustan din incinta sa faca misto de el. Pe aceeasi tema, pentru ca o auzise la noi. La 3 secunde dupa ce a deschis gura, piciul era cu roatele in sus, in stare de semiconstienta. Avea pumnul greu Grasu...

Bar fight

Ma batusem de mai multe ori, dar niciodata nu o sa pot sa uit prima bataie dintr-un bar. Alea sunt cele mai tari, indiferent ce s-ar spune. Atunci cind ai gasca linga tine, cind esti provocat si cind se incinge ca in "7 pacate". Cand nu mai conteaza cu cine te bati, ci pentru cine te bati. Asa ca prima bataie din bar a fost de pomina. Sper sa nu citeasca tata cine i-a devastat barul unde de obicei se oprea la bere cu colegii, atunci cind termina orele de serviciu. Barul era chiar peste drum de blocul meu, iar dupa ora 21 se gaseau tot felul de exemplare din fauna onesteana in zona. De la navetisti intarziati, vagabonzi fara capatai care mai gaseau 5000 de lei pentru o votca si pina la noi, smardeiasii de cartier care ne povesteam aventurile cu farfuze. Nimeni nu banuia ca in seara aia linistita de septembrie o sa zboare scaunele peste tot, ca o sa se aleaga praful si cioburile de mare parte a barului.

Tica
El a fost scanteia care a dat foc la tot scandalul. Amicul nostru era ceva mai chitrofanit ca de obicei si deja se luase de un sofer care avusese ghinionul sa parcheze aiurea. Ce ii trebuia lui Tica, naiba stie. Finalul a fost simplu: un sofer palmuit bine si o portiera indoita cu 2 suturi bine plasate. Eram pustani de 17 si 18 ani, aveam ceva forta si ne placea sa abuzam de ea. Intrarea lui in bar nu a adus nimic special, dar cind a plecat sa mai ia un rand de halbe, am stiut ca se apropie furtuna. Cativa muncitori, circa 45-50 de ani fiecare, isi aveau sediul de macheala la masa de linga bar. Fie la smecherie, fie din prostie, unul i-a pus piedica lui Tica. De vizavi ma ridicam eu, plus Sperila, Grasu, Gyuri, Polonic si Alifie. Nu stiu daca Tica ii furase vreunuia ceva de prin casa, cert e ca a mai luat una, inainte sa se ridice. Grasu a dat primul. Cu halba, de la distanta. Nu a nimerit decat barul, dar cioburile s-au dus pe masa din crashma cu pricina. Incepea caftul de cartier.

Primul pumn...
...a fost cel mai greu de dat. Ne puteau fi tati sau bunici cei cu care ne bateam si ma simteam ca un cur. Mi-a trecut dupa ce am avut buza sparta dintr-o palma de sudor muncit bine. Nici nu mai stiu cind i-am subtiat vocea cu un sut intre picioare. M-am trezit pe spate apoi, cu un mosnegel peste mine. Avea forta, si probabil m-ar fi dat cu capul de beton bine de tot, daca nu i se oprea dreptul Grasului in fata. Aparuse deja sangele si imi curgea destul pe fata. Stiu doar ca l-am vazut pe Tica apoi cum pluteste prin aer si se opreste in usa. S-a dus naibii usa. Tica dupa ea, si abia atunci am apucat sa vad ca Sperila o lua afara cu simtul raspunderii. Era tinut pe spate de un tip, iar altul incerca sa ii rearanjeze coastele cu bocancii. L-am luat din voleu pe cel care statea in picioare si m-am dus cu el pe jos. Dupa 3 pumni se molesise si imi spunea sa il las. Injuram, loveam si nu mai aveam idee ce se intampla. Tremuram de draci. la fiecare lovitura data imi muscam buza de jos. De cel care il tinea pe Sperila s-a ocupat Grasu. Lovea golanul cu bocancii din spate, in coaste, de parca dadea in animale, nu in oameni. Racnetele se inteteau, lumea care mai era pe strada intorcea capul de la intrarea in "Alimentara" spre intrarea in "Restaurant". Inauntru, Polonic spersese cateva sticle de un smecheras care nu avea initial treaba cu bataia, dar care alesese prost de tot tabara pentru care sa intervina. Gyuri si Alifie o luau si ei pe coaja, iar Politia ar fi trebuit sa apara. Chelnerita tremura cu barmanita in brate, ascunse dupa tejghea si aparandu-si capetele cu tava de metal pe care carau halbele si cinzecile de tuica.

Fuga
Asta ne-a salvat. Mai aparusera cativa clienti si iesea rau. Se auzeau doar injuraturi, racnete, mici gemete, sticle sparte si apoi a facut Sperila ordine.
-Poteraaaaaaa. Uscheala fra....
Dusi am fost. Stiu doar ca la iesire Alifie a mai dat un pumn si un mosnegel a cazut cu capul de ciment. Am auzit acelasi zgomot ca la un pepene care se sparge, dar nu am mai stat sa vad urmarile. Era groasa. Dar nu era potera. Macar scapasem de o grija. Nu ne lua nimeni la sectie, "sa cantam la pian", cum ii spuneam noi operatiunii de recoltare a amprentelor. Eram insa destul de sifonati. Ca sa nu fim gasiti usor, nu am mers sa ne spalam in case, sau pe raul Casin, care era mai aproape. Am mers tocmai pe Trotus. Simteam cum mi se strange pielea de pe fata si ma ustura, credeam ca e sangele meu, dar scapasem ieftin. Nici macar o arcada sparta nu aveam. Sperila si Grasu aratau acceptabil, Polonic era impecabil, Gyuri si Alifie aratau ca eroii scosi din coarnele taurului. Tica resimtea dureri grave de spate. Ne-am spalat, am facut schimb de haine intre noi si am stabilit ruta ascunsa spre casa.

Doua
Doua saptamani i-au cautat politistii pe derbedeii care s-au batut la "Restaurantul Onesti". Cativa mosnegei isi lasasera dinti prin bar, asa ca fusesera plangeri, cercetari si alte minuni. Doua luni am stat deoparte de bar, desi era la cateva sute de metri de noi. Mergeam la bere in alte cartiere din Onesti. Nu vorbisem cu nimeni despre incident si nici nu voiam. Stiu doar ca intr-o zi chelneritza s-a intalnit cu Tica si cu Grasu, pe strada. A deschis gura larg, de parca voia sa spuna ceva. Grasu i-a facut cu ochiul, smnechereste, Tica s-a incruntat si acolo s-a incheiat oficial prima bataie. Cineva a retras apoi plangerea si ne-am reluat sedintele de bere.

Razbunari de sezon

-Sa fugi toata viata de dirigintii care predau romana si matematica, asta era povata lui Dragos catre fratiorul lui, Ovidiu Bufnila. Si in generala diriga mi-a predat Mate, iar in liceu, o alta diriga mi-a predat Romana. Si am patimit, mai ceva ca un papagal de cea mai joasa spetza. Nu singur, ci cu toata clasa. In scoala generala insa, avand gasca alaturi, era mai greu ca diriga sa scape de noi fara sa sufere. Prima belea a fost spanzurarea unei mitze la balconul ei. Ascunsa intr-o firida, mitza a putzit de a daramat peretii. Doi ani mai tarziu diriga s-a mutat. Dar nu ne-am oprit aici, pentru ca ploua cu note mici la matematica. Prima faza la noul apartament a fost amplasarea a doua cuie la fiecare roata a masinii si manjirea usii de la apartament cu excremente. A pus madam Ilie menajera sa ii stearga usa si a scapat doar cu plata unui nou set de anvelope.

Geamul cu bucluc
Diriga statea acum pe scara cu Marius Tancau, unul din lotrii mei si coleg de clasa cu toata gashca. Tancau statea la parter, diriga la etajul al doilea, si avea geamurile exact deasupra celor ale lui Tancau. Planul era simplu. Aruncam piatra in geam, viteza ... si sus la Tancau in casa, pe geam. Prima incercare a esuat lamentabil. Aruncasem piatra, de mult prea aproape de bloc. Bolovanu se izbise de geam, dar unghiul de aruncare era prea mic, asa ca nici macar un ciob nu am vazut in seara aia. Mama ei de geometrie, tot diriga ne predase aiurea, doar nu eram eu de vina.
A doua incercare a esuat la fel de lamentabil. In loc piatra, folosisem o bila de fonta, lansata din prashtia de la Grasu. Bila lovise exact in bucata aia de lemn care ingemaneaza ferestrele. Ultima tentativa a fost cu succes. Luasem un rulment, cu bile cu tot. L-am aruncat de la distanta, tare, cu precizie. Tzandari s-a facut geamul. Fugeam de nebun si radeam ca un descreierat. Reusisem.

La liceu,...
...lucrurile nu au stat asa de rau. M-a ajutat Dumnezeu, iar Al de Sus nu da cu parul. Ma acuzase diriga ca am incercat sa ma culc cu unele colege, intr-o excursie la Durau. Beleaua e ca eu le scapasem pe fetele de la 10 A de papagalii lor. Ne...prihanitii intrasera peste ele, stinsesera lumina si pipaiau tot ce nu purta pantaloni. Am auzit scandalul, am deschis usa camerei si i-am dat afara. Diriga a inteles altceva. Mama a fost chemata la scoala si informata de naravurile proaste ale progeniturii. Mi-a cerut lamuriri, le-a primit, apoi m-a dus la diriga, inapoi la liceu. M-am prezentat cu ambele femei in clasa vecina, unde fetele au spus despre mine ca am fost un gentleman. Golanul de Bufnila se amuza cat incape de rusinea dirigii. O bagasem in pamant.

Ultima razbunare...
...nu mi-a apartinut. Diriga o rugase pe mama sa nu ma mai lase la handbal, pentru ca de acolo am apucaturile de golan. (ca de obicei, era in grava eroare)
-Daca Ovidiu nu mai face handbal, o sa aveti de suportat toata energia lui la scoala. Nu mai are unde sa o consume, asa ca va sfatuiesc sa va pregatiti de o catastrofa in clasa, a venit replica mamei.
Diriga nu a inteles si la prima ora de dirigentie mi-a cerut numarul de telefon al antrenorului, pentru a-i spune sa ma dea afara. M-a busit rasul, a iesit o nebunie de scandal din care m-am ales cu inca un punct minus la nota la purtare. La plecarea de la liceu am fost auzit cind il intrebam pe Andrei ce numar are noua masina a dirigii. Imi povestise Grasu de o solutie de prin Rafo, care in contact cu aerul devine solida. Voiam sa incerc chestia asta in incuietorile de la portierele masinii. Numai ca altii mi-au luat-o inainte.

O saptamana...
...trecuse de cind diriga fusese amenintata de mine. Indirect, ce e drept. Inca mai asteptam seringa cu solutia minune de la un amic din Rafo. La ora de Romana, s-a dat usa de perete si a inceput sa tune si sa fulgere. Diriga tuna si fulgera, ca vremea era superba.
-Bufnila, stiu ca tu ai fost... ce ai avut cu masina mea?, urla yoghina la elevul din prima banca, randul de la geam...
Ma ridic in 2 picioare ca orice animal biped cu simtul respectului, inoculat bine de tot cu ajutorul batailor de la parinti...si dau raspunsul...
-Nimic...inca....
-Bufnila, ma duc la politie.
-Va rog...
-Nu recunosti deci...
-CE????????????
A iesit, usa s-a trantit si am ramas ca la dentist. Ora a trecut, si ziua de scoala s-a scurs repede. A doua zi am aflat ce fusese cu diriga. Cica nu era nebuna. Anuntata de o colega de clasa ca masina nu mai are viata lunga cu Bufnila, diriga o mutase. Dacia 1310 cea noua, culoare alba, nu mai era parcata seara de seara in fata blocului. Masina se lafaia de 7 zile in fatza Primariei. Numai ca de acolo i s-a furat dirigii bateria. Si nu fusesem eu.

Cum mi-am petrecut Revolutia

1989, 22 decembrie. Zi faina de iarna, in care asteptam sa aud fluieratul Grasului si sa ies din casa. Nu era zapada prea multa, dar aveam chef sa mai batem ceva pustani cu bulgari. Nici nu stiu ce ora era cind am auzit un mic tipat din sufragerie. Sari Bufnila si fugi sa vezi ce este. Mama. Cazuse in genunchi linga radio si plangea. Din ditamai magaoaia se auzeau tot felul de comunicate importante pentru tara. "Tineri calcati de tancuri, veniti de aparati radioul, aparati televiziunea, deschideti televizoarele ca e Revolutie". Nu intelegeam eu foarte multe. De fapt, ma cam uitam ca sfecla in gura vacii. Mi-a picat fisa abia dupa vreo 10 minute cind ma uitam pe geam din camera mea spre zari necunoscute si ma gandeam cum ar fi sa am si eu un tanc. Sperila m-a lamurit cum e cu Revolutia. Era in spatele blocului si facea focul la o parlita de afumatoare unde bagasere ai lui carnea de porc sa prinda aroma. In loc de rumegush, azi folosea carti de ale lui Nicolae Ceausescu. Plus almanahuri Scanteia, de unde rupea pe indelete portretele de la primele pagini. Si m-am facut revolutionar.

Parintii...
...nici acum nu stiu ce ditamai revolutionarul a fost fiul lor. Am scos prima oara manualele din birou si l-am pictat pe "Ceashca". I-am facut mustati. I-am pus okelari. Nu arata el foarte bine, asa ca am trecut la manualele lui Dragos. Si am rupt toate paginile cu poza aia stupida si dus am fost, afara, la Revolutie. O ora a durat distractia cu gashca. Ne-au luat parintii acasa, de frica teroristilor. Se tragea peste tot, dar in targushorul meu de 65.000 de suflete era o liniste de spuneai ca murise toata lumea. Conducerea predase Consiliul Local unor papagali de care nu a mai auzit nimeni. Cu tata era mai grav. Mosh Bufnila al meu era ditamai smecherul prin Garzile Patriotice. L-au trimis sa apere nu shtiu ce obiectiv. Fac pariu ca a jucat table cu colegii si au baut vin fiert, plus o masa cu mieji de nuca si sare. Intre timp, fiul lui cel mic se pregatea de marsul cel mare, alaturi de ceilalti micro-revolutionari onesteni.

Pregatirea
Ma imbracasem cu niste haine ale lui Dragos. Ale lui erau verzi si mi se parea ca trebuie musai sa am pe mine ceva de camuflaj, ceva care sa ma faca mai dur decat de obicei. Suflecasem pantalonii fratelui, ma inghesuisem intr-o geaca groasa si dus am fost, cu Grasu` si Sperila la ...Revolutie. Pe Polonic nu il lasase mama lui sa vina cu noi, sa nu pateasca baiatul ceva aiurea la Revolutie. Asa ca ne-am indreptat spre primul grup de golanashi pe care i-am vazut pe strazi. Agitau un steag cu gaura si urlau cat ii tineau plamanii ca nu mai e Ceausescu. Ne-am trezit in mijlocul lor, strigand de nebuni, gata de mari fapte eroice pentru libertatea poporului asuprit atata si atata amar de vreme de clica bolshevica. Dar beleaua era alta. La Onesti nu aveai ce televiziune sa aperi. Nu tu un parlit de radio sau o amarata de redactie de ziar. Singurul ziar local era la Bacau si deja fusese eliberat. Nu se mai numea "Steagul rosu", devenise "Deshteptarea". Ce sa facem noi la revolutie... asta era beleaua. Ragusisem de la atata "Ole, ole...Ceausescu nu mai e!!!". Am mers cu gashca aia, a se citi turma, pina la Monumentul Eroilor din zona Marasesti a Onestiului.
-Ba baieti, haideti unul incoace sa va suim pe monument cu steagul asta, sare unul mai mare cu gura.

Monumentul e de fapt o coloana, in varful careia trebuia sa stea Grasu`. La primele opinteli ale revolutionarilor era sa se lase cu hernii de disc. S-a luat in calcul varianta urcarii mele. Bafta nemancatilor de luptatori pentru libertate din Onesti s-a numit Sperila. Scandurica asta a ajuns in varful monumentului si a fluturat steagul 3 minute. Era erou. Am primit cate un paket de tigari Carpati si am plecat acasa mai liberi, mai multumiti si mai voiosi. Cind imi aduc aminte fetzele revolutionarilor care se chinuiau cu Grasu ... imi jur mereu ca nu o sa maninc soia in salam, ca respectivii.

Grasu`...
...a lipsit 3 zile apoi din Onesti. Il luasera ai lui la tzara, la Manastirea Casin, sa se ascunda de teroristi. Normal ca noua ne-a povestit ca a fost la Bucuresti, ca a tras cu arma, ca a impushcat teroristi, ca a baut cafea in Gara de Nord cu Ion Iliescu si alti mari sefi de la Revolutie. Pe naiba. Tremurasera suncile pe el ca pe porcul sacrificat de bunica`su. L-am prins cu minciuna imediat, dara a avut si el 5 minute de glorie. Oricum, eram mai tare ca el. In prima zi de scoala imi arsesem carnetul de note in fata clasei si imi aruncasem cravata de pionier. Revolutia a continuat si la ora de engleza.
-Avem democratie, ne anuntase profa, bucuroasa ca poate de acum sa isi etaleze aurul in public. Asta inseamna ca nu mai e obligatorie uniforma... ca....
-Putem veni in slip la scoala?, a cerut lamuriri noul elev democrat Bufnila...
Lamuririle au venit sub forma a doua palme si o trimitere afara de la ora. Mi se rupea. In ochii colegilor, deja eram erou al revolutiei scolare din Onesti.

Partea proasta...
...din toata Revolutia am simtit-o la bani. An de an scoteam sume frumushele din Colind, Stea, Plugushor, Sorcova. 1989 a fost cel mai aiurea an din toti. Oneshtenii, in loc sa ne asculte colindele, au preferat sa vada executia lui Ceausescu. Macar daca aratau mai multa actiune, dar a fost ca un film prost, rusesc, in care eroul nici macar nu scapa. Lumea iti deschidea usa, te intreba ce vrei, ii spuneai ca vrei sa ii urezi de bine, de belsug si sanatate, dar nimeni nu mai voia sa contribuie la fondul de tigari al gashtii nebune. Colac peste pupaza, profa de roamana, Elena Ciubotaru, a reinviat vechile traditii si ne-a dat mere in loc de fise de cinci lei. Grasu a avut bafta cea mai nasoala si a nimerit un ionatan mincat de viermi pe dinauntru.
-Sa ma cac pe Revolutia asta, a mai spus Grasu` dupa traditionalul Sarbatori fericite... si asa au aparut primii nostalgici ai "vechiului regim".

Plutasii de pe Casin

Tom Sawyer a fost eroul meu. Bine, dupa Fat Frumos, Praslea si Greuceanu. Dar ca Tom nu era niciunul. Voiam sa ma fac Fat Frumos cind voi fi mare, dar voiam sa fiu Tom Sawyer in copilarie. Iar prima masura pentru a deveni Tom era sa imi fac o pluta. Americanii lui Mark Twain se plimbau pe Mississippi, eu voiam sa ma dau cu pluta pe Casin. Grasu, Sperila si Polonic erau tovarasii mei, deci era musai sa impartashim toate aventurile de pe rau.
-Plecam de aici, de la Onesti, cu pluta. Strangem la prima inundatie trunchiurile de copaci care vin pe rau, le legam, le batem in cuie, facem pluta si plecam. Ne trebuie securi, funii, chiroane si camerele de cauciuc, umflate, pe care le folosim ca barci de salvare.
-Sa mori tu fraiere, m-a luat Grasu la 11 metri. Si mancare...ce faci... Daca nu trage pestele, ala esti, te usuci ca o coropishnitza la soare.
Avea burta cat mine de mare, dar avea si dreptate. Trebuia sa dam atacul la camarile cu bucate ale gospodinelor moldovene ce raspundeau la apelativul de "mame". Cind Polonic a plecat in casa, am tinut sfat de taina cu Grasu si Sperila.
-Ba, asta daca afla ne omoara. Dar vorbim cu sor-sa, Nicoleta, sa vina si ea in expeditie, sa fie bucatareasa noastra. Ii facem cortul ei pe pluta si sta acolo. Bufnila e capitanul, asa ca el are grija de ea. Eu tin carma si Sperila pescuieste cu Polonic. E beton asa. Daca face ala figuri, asta e... il aruncam de pe pluta si cu asta basta.

Grasu`...
...era de departe cel mai optimist. Niciodata in viata nu studiase asa de atent ca acum harta judetului Bacau, ca sa nu mai spun de harta Romaniei. Casin, Trotus, Siret, Dunare, Delta Dunarii, Marea Neagra...asta era traseul. Trebuia sa fugim de acasa si sa nu stie nimeni unde suntem. Fuga trebuia sa se petreaca in jurul zilelor de salariu, ca doar nu eram nebuni sa fugim fara bani. Zi de zi ne umflam camerele alea mari, de cauciuc de tractor si ne lansam pe Casin. Repetam traseul plutei. Ne iesea totul brici si abia asteptam sa imi umflu pieptul de mandrie spre trecatorii de pe principalul pod peste Casin, pe sub care urma sa trecem cu pluta. Avea sa fie greu, dar prezenta Nicoletei pe pluta ne insenina viitorul si ne limpezea planurile. Repetasem chiar si scenariul de furtuna, cu abandonarea plutei in mijlocul unui suvoi. Camerele de cauciuc aveau sa fie umflate mereu, cate una pentru fiecare membru al expeditiei. Pentru ca Polonic era mai mic si mai slab, nu mai adusesem camera doar pentru el, ci avea una la comun, cu Nicoleta. Avea si cavalerismul nostru limitele lui...

Inundatia ...
...a sosit la 2 saptamani de la creionarea planului. Intre timp, tata deja renuntase sa isi mai caute securea, nu o gasea si pace. Trei borcane de zacusca ciordisem din camara, dar nimic nu se compara cu proviziile Grasului. Un ditamai rucsacul era plin de bunatatile ciordite de acasa, dar unele din ele deja aveau miros. De rusine nu ii spuneam nimic. Asa ca odata cu inundatia ne-am strans pe malul Casinului, la cules bushteni. Numai ca niciuna din cioatele care veneau pe apa nu era drepta, nu era buna de pluta. Toate erau strambe, mari, urate, bune doar de pus pe foc. Ca sa nu mai spun ca lungimea nu corespundea. Erau prea mici. Am trecut la planul B, taiatul copacilor din micutza lunca a Casinului. Securea tatii nu a rezistat foarte mult. Dadea Grasu cu ea in copaci degeaba. Se rupsese coada, iar cind ne era lumea mai draga, ne trezim cu tatal Grasului linga noi.
-Ce faceti aici ma naparstoci, intreaba Serbanescu senior...
-Pai..noi...stiti... de fapt... noi.... jucam...pluta...
-Voiam sa facem o pluta sa plecam pe Casin, o lamureste Serbanescu junior.
-Treci acasa nesimtitule. Deci de aia ai golit frigiderul. Statuse ma-ta la coada 3 ore pentru salamul ala si tu il furasei...Marsh acasa nenorocitule, iar pantoful lui Serbanescu senior a sondat brusc profundorul mostenitorului. Se sparsese gasca, se dusese naibii pluta.

Concluziile...
...au fost trase ceva mai tarziu de subsemnatul si de Sperila. Ne numaram vantaile parinteshti. Eu platisem in curele lipsa securii de acasa. Sperila insa, o incasase preventiv, pentru ca ai lui se temeau ca iar va scapa mina prin pusculitza familiei.
-Sa ma cac in pirateria ta si in pluta voastra de fraieri. Asa imi trebuie daca ma iau dupa voi. Am luat-o aseara cu furtunu1 de la masina de spalat... abia stau pe cur
-Eu iar am luat-o la curu` gol, ca taica-miu refuza sa imi bata hainele. Am dormit pe burta si radea si Dragos de mine...
Grasu se misca cel mai greu dintre toti. Se rupsesera toate unditele de el in casa. Avea o colectie de vanatai ...ceva ce nu aveam toti ceilalti la un loc, dar si planuri mari.
-Ba ideea asta cu pluta nu e rea. Dar nu de pluta e nevoie. Daca cioplim un copac facem piroga...in aia incapem si mai bine, nu se rastoarna, trecem mai repede de baraje. O caram in spate imediat.
-Sa cari pe ma-ta de burtos, ca daca nu era tac-tu sa ma dea in gat la ai mei, nu luam bataia, a incheiat Sperila peripetiile plutasilor.
Se dusese totul pe apa Casinului, Trotusului, Siretului, Dunarii...pina la Marea Neagra. Dar si acum as vrea sa fiu Tom Sawyer.

Farfuzele gastii

Perioada in care am golanit a fost dominata de cicluri intregi de fete. Primul a fost cel al Iepuroaicelor. Se numeau Ghinea...Adriana, Mihaela, Daniela si Ana. Erau surori si viitorul lor numai bine nu suna. Toata familia de 6 persoane pusa una peste alta facea un metru jumate. Mici, ale dreaq, cu gura mare, cu tupeu, erau clientele noastre la palme si suturi in fund. Daca le minca... se gasea tot timpul unul sa le scarpine. Mai tarziu, au devenit clientele gastii, dar pentru cu totul alte scopuri. Erau prietene bune cu Moruzoiacele, alte 4 surori, din care 2 gemene. Moruzoaicele erau blonde pai, cu ochi albastri, trase la xerox. Nu le distingeam, de aia nici nu le retineam numele vreodata. Doar nu era sa ne batem capul cu atata lucru.

Sperila...
...era vecinul cel mai apropiat de Iepuroaice. El le vrajea si desvrajea, dar nici noi nu ne lasam. Adriana era cea mai mare dintre ele...la ani, ca la inaltime erau o apa si un pamant. O aburisem de cateva ori, o dusesem prin padurile de pe dealurile invecinate Onestiului: Perchiu, Cuciur, Red, Buhoci.... si pe toate cele 4 rauri din jur, numai sa nu ne vada vecinii si golanii. Ne placea sa ne jucam cu samburii de sani ai Iepuroaicelor, dar nu spuneam nimanui, ne-am fi facut de ras. Ne luam la misto unul pe altul daca aflam cum sta treaba. Asa ca nimeni nu stia de nimeni. Pina cind au aparut cele mai bune prietene ale Iepuroaicelor.

Mustacioasele...
erau doar 3 surori. 2 mai mari, si una mica de trebuia dusa de mina. In clasa a 8-a, numai de dadacit surorile viitoarelor farfuze nu iti arde. Asa ca nu le prea bagam in seama. Pina cind una din ele a tot insistat sa se bage in seama cu mine si cu Polonic. Amici buni, nu se facea sa ne certam de la o amarata de jartica. Asa ca am vrajit-o impreuna, am imbarligat-o sa ne arate Gara Veche, unde tatal ei era ceva ... responsabil pentru vechea cladire a Haltei Onesti. A cedat greu, dar a cedat. Ajunsi acolo, am inceput conversatia. Intre timp, numai la loc nu ne tineam mainile. Luca, cu ceva mai mult spirit de initiativa, tragea de fusta. Eu lucram la etaj. Pe mine ma lasa sa fac orice, pe Polonic mai deloc.

Supararea ...
... cind imi vine, rup si fusta de pe tine, cam asa ceva cred ca isi spunea Polonic cind manevra piesa de imbracaminte. Nu a mers chiar asha. Dar daca isi punea amicul meu ceva in cap, pai sa te tii, ca tot ii iesea. Eu, continuam lucrul la etaj, Polonic la subsol. Am apucat sa vad cu coada ochiului cum dispare o piesa de imbracaminte cam alba la culoare. Si atunci s-a auzit un sunet tare ciudat dintre picioarele fetei. Ceva ce semana cu geamat, cu strigat de uimire sau o combinatie a celor doua. Imi scot mainile de prin decolteu, las ochii in jos si dau de fatza lui Polonic. Oripilat, cu ochii iesiti din gavane si cu buzele tremurand... ai fi spus ca gasise o poza cu sor`sa in chilotii tipei.
-Alo... ce ai patiti Polonic?
Asta saracul ... abia putea sa spuna ceva. Se uita la mine de parca trebuia sa il salvez din ceva. farfuzica se inrosise toata la fata si tacea malc strangandu-si coapsele.
-Ce mama dreaq ai ma?
-Eu nu am nik, dar asta e pe ciclu... mi-o tranteste Polonic, se ridica si o ia la viteza.
Am mai stat cu Mustacioasa cat ii spun ca o sa o mai caut. Nici gand de asa ceva. Ne-a urmarit doua zile, dar eram satui de probleme feminine. Am lasat-o in plata Domnului atunci. Peste ani, o cautam noi pe ea si ... chiar nu se pricepea deloc sa se ascunda.

Dezamagit

Premiile Ioan Chirila, acordate de acum an de an presei sportive de la noi... m-au dezamagit. Recunosc ca nu sunt la prima experienta de gen, adica o premiere a reporterilor si jurnalistilor din presa sportiva, dar editia de anul asta parca a fost facuta la mishto. Oamenii din presa sportiva sunt rai, sunt cainoshi, se bat cu Gigi Becali si Cristi Borcea pentru un parlit de sincron. Iar reporterul anului e un tip pe care in viata mea nu l-am vazut pe teren la asemenea faze. De ce? Simplu. Nu scrie pe sport. Aveam alti favoriti in cursa pentru reporterul anului si nu imi e jena sa recunosc ca as fi vrut sa o vad premiata pe Mirela Basescu de la Cotidianul. E primul roman, trec peste faptul ca e femeie, care a reusit sa faca un interviu cu legenda rugbyului mondial, Jonah Lomu. Daca nici pentru asta nu merita, atunci pentru ce se mai acorda premiile?

Foto
Fotoreporterul anului este angajat la Apa Nova, dar lucreaza ca freelancer. Cum nu participa Cristi Preda de la GSP, era clar ca premiul se va acorda cu greu. Juriul a fost impresionat insa de poza unui stadion gol. Bine si foarte bine. Nu stiu de cate ori a fost plouat sau nins pe un stadion de provincie respectivul fotograf, in cautarea unui instantaneu, nu stiu de cate ori a fost controlat la sange de gealatii din jandarmerie si nu stiu daca isi merita premiul. Nu am ochi de fotograf. La categoria asta as fi vrut sa il vad castigator pe un fost student de la Sibiu, actualmente fotoreporter la GSP, Alex Nicodim. L-a prins pe Razvan Lucescu cu degetul ridicat spre inaltul tribunei oficiale din Giulesti, iar mai apoi si-a luat palme, flegme si injuraturi de la alt portar: Carlos. Imi pare rau de el, sincer. Nici macar nu l-am vazut printre nominalizati.

Audio-video
La categoria comentatorul de radio al anului, nu cred ca pot exista comentarii pe linga. A castigat Adi Soare de la RRA in fata a 3 colegi de redactie si a singurului om de la Info Pro care a mai comentat aspecte din meciuri: George Trandafir. Pe linga faptul ca George e o prezenta meritorie acolo, Trandafir nu e comentator. E om de radio, face relatari, da coprespondente, ia sincroane, taie benzi, face jurnale, face de toate, mai putin comentariu de meci. Nominalizarea ii face cinste, din moment ce e primul om de la un radio privat care ajunge la o astfel de gala. La capitolul tv, ca si anul trecut, Radu Naum a castigat premiul. Da, la fel ca anul trecut.

Presa scrisa
Editorialistul anului a fost ales Radu Paraschivescu. Nu sunt de acord cu juriul, dar recunosc ca omul are condei, nu gluma. As fi vrut sa il vad pe Adrian Georgescu de la GSP cum ia premiul, dar... nu a fost juriul de acord cu mine. Nici eu nu sunt de acord cu juriul. Pai nominalizarile sunt facute de cele mai tari redactii din presa, iar de jurizat se ocupa poeti, filosofi, prozatori, jurnalisti care nu au prea mult habar de presa sportiva. Poate doar ca o mai citesc din cand in cand. Le-au cerut nominalizatilor sa trimita cate 3 materiale pentru a face jurizarea. As fi vrut sa se faca jurizarea pentru activitatea din tot anul, sa se faca de oameni care stiu presa sportiva. Cronicarul anului e Grigore Cartianu. Ce vreti, nu au participat Ioanitoaia si Tolontan. Nici nu aveau de ce, sincer. A, si mosnegutul care participa de unul singur la sectiunea carte sportiva, a facut scandal. Nimeni nu ii prezen tase cartea si nu il chemase pe scena sa ia un premiu. Era culmea. Ar fi fost ca in butadele lui Mitica de la Liga: "Concurez singur, culmea ar fi sa ies al doilea".

Impresii de final
In rest, ce sa spun...cind vezi ca nu sunt premiati oamenii care fac presa sportiva, furnicile care aduc informatia la redactie, cei care isi dau coate in gura pe teren cu concurenta, care iau camere in cap si flegme de la Gigi, parca iti trece cheful de a mai asista la premieri de astea. Noroc de Lipan Tandarica si de Johny Raducanu ca mi-au salvat seara. Dar nici cu Jack Daniels sau antreuri scumpe nu iti trece gustul amar lasat de astfel de faze. Si mai am o singura intrebare stupida... De ce a aparut Victor Ponta pe scena de la Ateneu sa dea un premiu, ce treaba avea el acolo...? Si o certitudine am dupa seara de ieri. Marian Dragulescu, singurul gimnast roman cu 2 titluri de campion mondial anul acesta, chiar e singurul om cu premiu la care nu mai am ce comenta. Il merita pe deplin.

Inceput de aventuri la Sibiu

La cererea vizitatorilor de pe blog, se stiu ei care, am spus ca imi calc pe corazon si scriu astazi despre Sibiu. Mai sunt multe episoade cel putin interesante din copilarie, dar trecem direct la studentia sibiana. Cel putin primele faze, ca altfel nu se mai termina postul asta.

M-am maritat
Asa am ajuns la Sibiu. Nu imi placea orasul, nu am avut niciodata ceva special pentru el. Prietena mea de atunci era la facultate acolo, asa ca hop si eu dupa ea. Era vorba de dragoste atunci, asa ca nu imi judecati decizia. Nu a fost casatorie (Doamne Multzam) dar am dat examen dupa examen. Si ala de admitere si perioada de proba la Monitorul de Sibiu, unde veneam cu recomandarea celor de la Monitorul de Bacau, si in relatie, pentru ca Alinei ii placea sa ma puna in tot soiul se situatii aiurea. La examen ma uitam ca o curca in lemne. Nu depasisem demult stadiul de emotii, desi mai dadusem examene, iar cu un an inainte am intrat la Bacau la Litere, dar am refuzat sa ma duc la facultate. Examenul a fost luat, angajarea facuta si asteptam sa vad ce fetze au noii mei colegi. La munca, m-au luat tare de tot ardelencele.
-Bai baiatu` de la Moldova, tu ai pasaport sa intri in Ardeal, ai viza Schengen pe el?
-Hai lasati gargara fetelor, Romania a fost facuta fara voi, fara ardeleni. Noroc de noi si de munteni..., replicam mai de fiecare data. Uram fazele astea si inca le urasc, sunt atat de aiurea ca ma apuca dracii. Oameni cu o facultate, cu minti ce ar trebui sa fie deschise, dar cu vederi asa de inguste si de marginite ca la Sibiu, rar am mai vazut.

Cu scoala...
...era altceva. Ma stiam cam cel mai mare din an, 23 de ani, asa ca pe 1 octombrie eram la bere cu colegii de redactie in loc sa asist la cursul festiv, de deschidere a anului. Nu m-a interesat, sincer sa fiu, pentru ca nu as fi vazut decat anul intreg, fara colegii de grupa. Asa ca pina la primul seminar nici nu am trecut pe la scoala. Cind am ajuns acolo am gasit doar 3 baieti in grupa, unul mai ciudatel ca altul, de imi venea sa plec. Unul dintre ei, Iulian, avea niste gesturi cel putin ciudate, asa ca i-am pus eticheta din prima: asta e pidosnic. Nu am gresit deloc in apreciere. In anul 4, baiatul deja se lauda ca e fetita.

Olteanu`
Pe numele lui Paul Dimulescu. Circa 1,80 metri, slabanog, cu o moaca ascutita de nevastuica, o pereche de urechi care te fac sa te gandesti la Ion Creanga si cuvantul "varza" in moldoveneste, adica Curechi. Isi camuflase aripile, pardon, urechile, cu o sapca, avea ditamai felia de pepene in gura, adica ranjea la toata lumea, si vorbea mult de tot. Sapca in sine, era un alt lucru demn de atentie. Era una din acelea facute de doua bucati. Cozorocul se lipea de partea de sus a accesoriului cu ajutorul unui fermoar, astfel incat sa ii ramana varful capatzanii goale in caz ca ii e prea cald. Sapca de copil, si ma bufnea rasul gandindu-ma cam ce fel de om e olteanul asta. Ma uitam la el in prima zi ca la o insecta care te deranjeaza ca se invarte pe sub nasul tau. Nu aveam chef sa stau de vorba cu el, mi se parea un copil care abia s-a desprins de fusta mamei si il credeam capabil sa provoace dezastre numai din intamplare. Aveam dreptate cat incape si aveam sa o aflu in foarte foarte scurt timp. Si cu el totul se petrecea parca doar la perfectul simplu. Era prima oara cind ma simteam agasat de olteni, desi mai avusesem colegi de armata de prin Craiova. Fusei, mersei, dresei, ei ei ei eie ie... asta era Olteanu

Melcul
Pe numele lui Dan Brumar. Privire albastra ca Lacul Balea, par aruncat neglijent intr-o parte, moaca de intelectual rasat impodobita insa cu un cogeamite topor infipt intre ochi. Are Dan un nanau de isi fac randunelele cuib sub el. "Daca trage aer puternic in el, pe nas, flutura blugii pe mine", asta a fost cam singurul gand care imi trecea prin cap. O alura trista, timida, de om care isi cunoaste locul si care asteapta sa vada ce hram poarta ceilalti. Nu credeam ca e in stare sa dea nastere unor aforisme mucalite, pe care mai tarziu le-am numit "Melcisme". Era exact opusul Olteanului, de la infatisare la comportament si imbracaminte. Daca pe mincatorul de praz nu il vedeam decat cu sapca aia idioata, in adidasi si treining, Dan era mereu aranjat, cu camasa calcata bine, pantalon la dunga si un sacou care niciodata nu avea sa se asorteze cu pantalonul. Era clar, e baiat de ai mei, din popor, nu e de bani gata, cu fite si masina la scara. Sarac, dar curat. Aveam iar dreptate.

Bautele...
...au curs pe banda rulanta cu amicii mei. Eram harta Romaniei: moldogotz, ardeleanoid si prazilian. Am devenit cei mai buni prieteni si cind ne intalneam era musai sa descantam o bortoasa cu alcool. Preferam sa nu fie vinul lui Dan, care ne baga numai in belele. Avea ardeleanul un vin tare si acru de iti venea sa ceri si o lingurita de ceai la el. As fi aplicat faza aia moldoveneasca de inzdravenire a vinului prost, dar nu aveam nici cana de lut, nici leushtean in dotare. Sibienii nu au treaba cu leushteanul, pun tarhon in orice, de la ciorba la prajituri.Vinul lui Dan era insa beleaua care atragea altele, nu ca Olteanul si-ar fi iesit din mina la a aduce necazuri. Ne-a legat insa cel mai ciudat scandal pe care l-am trait vreodata.

Un sibian...
...oarecare scutura din toate puterile un mic copacel de pe strada Cetatii. Pe o banca de linga fostul zid de aparare stateam cu Dan, Paul plus nebuna de Lili sa vrajim 4 litri de vin. Lili e din Braila, iar la chiloteii tanga poarta mereu infipt un cutit fluture. Doi litri de vin se dusesera deja, eram suparati si aveam chef de scandal. Am deschis gura, sa ne lipim de un caft. Sibianul care scutura pomisorul s-a trezit apostrofat de la 10 metri distanta de o voce din intuneric...
-Asa, asa...scutura pomisorul ala, poate pica para malaiatza...
Odata s-a ofuscat omul, a mai chemat vreo 11 tipi si o gagica si s-a apucat de discutii intelectuale cu mine:
-Toti bulangii cu fatza spre mine, striga smecherasul din fosta cetate transilvana. Asa, sa va numar.... 1,2,3...4...
O bagase si pe Lili in aceeasi oala cu noi, dar nu parea sa ii pese. Ei, nici atata. Mie imi pasa insa, de amica de pahar si sefa de grupa la facultate.
-Bai patzachina, zi mersi ca stii sa numeri pina la 4. Daca eram 11 ar fi trebuit sa te descalti, ca tu nu stii sa numeri decat pe degete.
-Daaaa...stai ca venim la voi, spune mocofanul. Iar trupa de 13 persoane se pune in miscare spre banca chefliilor cu artzag.

Ii numaram ...
...pe baietashii de cartier din Sibiu in timp ce veneau pe aleea din fata noastra si urcau micul damb din fatza bancii. 13...sa moara Zagadau. E de bine, numarul asta aduce noroc. Nu ma asteptam insa ca Olteanul si Melcul sa stea la coasta mea. Ma urcasem cu picioarele pe banca, Lili imi tinea spatele, Olteanul dreapta si Melcul tremura serios intre noi. Avea emotii iar in situatiile astea se balbaie.
-O...O...Ovidiule... eu zic sa stam cuminti ...
-Te bati linga noi sau pleci.
A ramas cu noi. Tremura insa tot. Si acum cred ca imi blesteama gura mult prea bogata, dar atunci a ramas pe pozitii. Au ajuns baietii linga noi, s-au uitat din toate partile, de parca nu le venea sa creada.
-Sunteti smecheri ma?, deschid ei focul...
-Nu, ortodocsi si catolici.
A urmat o intreaga tirada care avea ca scop intimidarea celor patru studenti si incurajarea gastii lor. Ori accentul ardelenesc e de vina, ori ma chitrofanisem prea tare, cert e ca m-a busit rasul serios de tot. Scuturatorul de pomi si-a incheiat brusc discursul, in timp ce un amic, a dat sa vina pe la spate, sa ma atinga la bibilica. A apucat sa vada cum se scoate un cutit fluture de la chiloti si cum se desface cu acel clinket inconfundabil de metal. Lili era linga mine, cu fluturele la vedere, iar sibianului ii scazuse brusc cheful de a mai da nv-uri. Tot scuturatorul de pomi a incheiat seara.
-Ba, sunteti niste betivi (de parca asta putea sa ne jigneasca)si... daca aveti chef de bataie, ne gasiti pe centru, unde suntem de vreo 3 ori mai multi.
Au plecat si noi am ramas gura casca. Nu puteam crede asa ceva. In Onesti, pentru mai putine vorbe ca ale mele, te lipesti de o cafteala sora cu moartea. Mai ales daca sunt 12 oameni. Am ras de ne-am stricat la matze, am terminat vinul si am plecat pe centru. Nu am mai gasit pe nimeni. Sibienii mergeau la somn devreme, sau se aciuiau prin barurile si cluburile deschise in pivnitele caselor sasesti. Iar cind la Crama National vinul fiert era 10.000 lei cana.... pe cine mai interesa Piata Mare si muzeele sibiene?

Retzeta
Ca sa nu ma creada lumea cel mai chietros moldovean, las aici retzeta de transformare a vinului acru in vin bun de baut. E nevoie de o cana de lut si cateva fire de leushtean proaspat rupt din gradina. Se freaca bine de tot interiorul canii cu leushteanul, de ii intra aroma in pereti. Se clateste bine de tot cana cu apa rece si apoi se toarna vinul. Sper sa va prinda bine, dar mai ales sa nu aveti motiva sa folositi reteta.

Karateeeee...ee...eeeee

Inainte de Revolutia din 1989 faceam coada la cinema, sa vedem tot ce insemna film de arte martiale. Aveam parte numai de prostiute, gen "Lovitura Fulgeratoare". Zburau chinezii aia mici si galbeni pe case, de spuneai ca e la indemana oricui. Ne zburau ideile mai ceva ca ei. Ma vedeam deja un micro-Shaolin, conducand gashca in lupte cu inamicii din zona. Habar nu aveam insa ce sunt alea arte martiale, dar aveam sa aflu cat de curand. Am gasit un petec de hartie lipit pe usa de la intrarea in scara blocului. "Amatorii de arte martiale se pot inscrie gratuit la cursuri, in fiecare zi, de luni pina vineri, la ora 16, pe platforma de ciment de la stadionul Energia. Doritorii sa vina imbracati in tinuta sport." Nu tu un nume, persoana de contact sau alte nebunii. Nu i-am dat atentie.

Mincinosul incintei...
...era Dan Dutza. Ne povestea niste tampenii de ne urcam pe garduri. Lanseta lui avea, cica, mini-tv, ca sa vada pestii pe care ii prinde, cantar ...de ii putea afla greutatea pestelui inca de cind era in apa, ...condusese masina la 3 ani, ... treburi grele, de se mira si el cum scapa nebatut. El ne-a spus sa venim la karate, ca e superfain, el fusese deja. A doua zi ma prezentam acolo, cu Polonic si Grasu in dotare. Ne uitam ca prostii peste gard la stadionul unde cindva jucase si Dobrin, la un meci amical cu parlitzii de fotbalisti din Onesti. Dupa meci plecase intins la Hotel, pentru o naveta de bere rece. Linga terenul de fotbal, platforma de ciment, unde ne astepta un tip cam la 25 de ani, brunetel, tacut si rezervat. Exact ce nu credeam noi despre un karateka. Ma asteptam sa vad o huiduma care imparte pumni si picioare cu viteza mincatorilor de orez vazuti de noi in filme. Canci. Nimic din el nu arata ca ar fi mare smardoi. Ne-a pus sa ne descaltam si sa salutam betonul pe care calcam.
-Acesta este dojo-ul. Il veti respecta mereu. Si la intrare si la iesire o sa salutati.
Ne-am inclinat si noi, ca era musai, si ne-am apucat de karateeeeeeeeee. Adica ne-a fugarit baietashul desculti vreo jumatate de ora, ne-am intepat in toate cioburile si pietricelele de acolo, dupa care ne-a aratat cum sa dam cu pumnul. Cum sa tinem degetele pe pumn. Ne-a umflat rasul pe toti 3 si sensei ne-a bagat 20 de flotari pedeapsa. Grasu` nu a mai rezistat.
-Cine esti tu bai ...nea Cutare.... astea sunt karate ce faci tu? Le stiam de la judo pe toate, iar daca ma chinui putin te si bat. Ma lashi cu fazele astea... Haideti ba acasa ca asta e cu pluta...

Nu ...
... am plecat. Am ramas cu Polonic sa vedem ce ii mai poate pielea sensei-ului. Am reinvatat sa dam cu pumnul si...cam atata. A doua zi, iar la antrenamente. Veneau unii cu caiete de acasa, sa isi noteze schemele, cu carti ciordite de cine stie unde, doar doar vor fi ditamai luptatorii. Nu era si cazul nostru. Pusti mucaliti, ne simteam bine in gasca, ascultam tot, nu pricepeam mai nimic din ce spunea sensei, dar speram ca va fi mai bine pe viitor. Rabdarea ne-a lasat dupa al doilea antrenament.
-Sensei, nu te supara, vrem sa va spunem ceva..., l-a luat Polonic deoparte pe primul nostru prof de karate.
-Va ascult...
-Dar, stiti...noi ce stil de karate facem aici, ca nu ne-ati spus...
-Este Shotokan Fudokan..., dar l-am intrerupt cu rasetele. Fudokan sunase a cu totul altceva in mintea noastra. La fel si in a Grasului, care radea de noi peste tot prin incinta, ca ne ducem sa invatam futciocan, nu karate. Lipsa de educatie la amicul meu, cit incape. Ce sa stie el despre marile secrete ale Orientului pe care urma sa le aflam eu si Polonic....
Belelele au venit in 24 de ore. Un mahar de la CSM Onesti a auzit ca se tin lectii de karate. A venit, l-a intrebat pe pusti ce fel de diploma are si alte chestii birocratice. Nu avea de nici unele, asa ca s-au dus naibii si dojo si curs de karate si visuri de a deveni al doilea Bruce Lee. L-am asteptat undeva linga parcul Sportiv din Onesti si am pus tzara la cale. De a doua zi intram in ilegalitate.

Ilegalistii
Dealul Perchiu. Onesti. Judetul Bacau. Romania. Coafura rezista. La fel ca si nervii nostri. O jumatate de zi am tras la coasa cu ceilalti karateka ilegalisti ca sa amenajam cum trebuie poienita secreta care avea sa devina dojo. Si pe asta o salutam, nu scapasem de vrajeala cu aplecarea in fata. Am mai invatat cate ceva din numaratoarea aia in japoneza, ni, san, gu, ru, vraja marii ... si m-am declarat debusolat de tot ce insemna karate. Ma asteptam la cu totul alte faze. Nu tu o saritura, o palitura serioasa, un truc, o fenta, o smecherie care sa ma ajute in bataile cu smecherasii de cartier...absolut nimic.
-Ba Polonic, traiasca-ti neamu, hai ba sa ne lasam de abureli de astea.
Nu a fost nevoie sa insist. Polonic se uita la mainile lui cu bataturi si numai de karate nu mai avea chef. Oricum, in seara aia plecam cu ai mei la mare. Saturn, plaja, bambine de clasa a cincea, alea alea... si am revenit dupa 2 saptamani la Onesti.
Dan Dutza ma astepta ca pe o paine calda. Cred ca eram singurul din incinta care nu aflase aventurile ilegalistilor. Versiunea mincinosului era lunga, cu mascati, alergari, impuscaturi si alte nebunii de alea de prin filmele lui Sergiu Nicolaescu, combinate cu filmele cu japonezi zburatori. Varianta corecta, aflata mai tarziu de la Polonic, era aia cu 2 sectoristi condusi acolo de tatal unuia din copii, care nu credea ca e bine sa invete pushlamaua lui sa dea cu piciorul. Se dusese naibii si singurul dojo de karate din Onestiul prerevolutionar.

Dupa 1989...
...ca mai peste tot, aparusera tot soiul de scoli de karate. Una mai fistichie ca alta, una mai Dragon Rosu decat Tigrul Zburator si toate ... o apa si un pamant. Tae-kwan-do, Shotokan, ce voia muschiul tau se gasea. Ca sa nu vorbim de amatori, aflati pe toate drumurile. Cu unul din ei au avut treaba Grasu si Sperila, seara, cind se intunecase binisor si golanasii isi faceau banii de tigari de la pustii de scoala generala. Unul din ei, mai zmecher ca toti, sa le faca probleme si alta nu. Afland care este motivul pentru care este oprit de varianta moderna si copila a celebrilor haiduci de prin filme, pustiul o da pe teatru. Arunca din spate ghiozdanul, scoate sacoul de la uniforma de pe el cu niste gesturi de spuneai ca se reincarnasera in el toti marii maestrii mincatori de caini, orez si alte nebunii asiatice. Ai mei raman cu gura cascata in timp ce pushtanul intra in garda si scoate niste sunete de intimidare. Celebrul "Kiai" era acum un soi de scancet de catel calcat pe coada. Si-au revenit repede Grasu si Sperila, dar la pusti a fost mai greu. Sutul bine plasat de Sperila la outzele lui karateka de cartier lamurise lucrurile. Baietii ramaneau fideli stilului Mai-da-nez.