Lapte-gros

Mi-a venit chef sa scriu asta dupa ce am auzit cum vorbeau doi pustani din ziua de azi. Numai de jocuri de computer, de parca ar putea sa scoata papusoi din parcela de 3 hectare lasata mostenire de tac-su mare in jocul Second Live. Si mi-am adus aminte ca pentru noi, astia care am schimbat prefixul, nu gandea nimeni la jocuri, ni le faceam noi. Asa era la celebrele seri de...lapte-gros. Si apoi am vazut o poza cu soldatii chinezi care se destind, tot cu lapte gros. Ca noi, cind eram mai mici.

Alegerile
Primul care avea grija sa scape de cocoasa rupta era Polonic. Spunea ca sta perna. Adica ala de sprijina echipa care sta la perete. Odata ce numeam perna, incepea alegerea. Clasic, cu pietricica ascunsa intr-un pumn. Si ii cautai pe cei mai grei si mai grasi din gasca, sa fii sigur ca echipa cealalta pleaca toata cocosata din joc. Gras, Frax, eu si Sperila (avea oasele ascutite rau de tot, durea cand se arunca asta) eram primii alesi. Daca sarea balena pe tine te rugai sa nu mai sara altul. Sperila nu era deloc de lepadat. Avea oase ascutite, sarea lung de tot, incapeau restul in spatele lui lejer. De aia sarea primul si se ducea pina la perete. Sau in el, depinde cat de tare facea bataia. Grasul era intotdeauna ultimul. Venea fara mare viteza, trebuia sa sare insa mai inalt, peste cei din echipa lui. Unde mai pui ca de obicei alegeau un papagal din cei ce stateau si se duceau toti peste el. Daca rezista la un jucator, maxim doi, la Grasul clar ca ii cedau genunchii.

Luuunnngggg
Eu, Sperila si Frax, contra Gogoshar, Marius si Grasu. Astia 3 sareau toti bine. Lung, pina la perna, iar primul ii arata lui Polonic un numar, pe degete. De la 1 la 3, maxim. Ultimul din noi, de la coada, trebuia sa ghiceasca. Daca reusea, saream noi. Chestia e ca ramasese Sperila ultimul, iar eu, care eram la mijloc, eram cocosat de sariturile astora. Stateam incordat, asteptand sa simt daca se misca vreunul din ei pe mine. Nimic. Ma mai lasam usor spre pamant, in speranta ca o sa atinga vreunul din ei cu piciorul si o sa sarim noi. Canci. Pina la urma, a cazut Grasu la o saritura si atunci, nu stiu cum naiba, a vazut Frax ca Polonic era inteles cu astia, sa ne triseze. Marius tinea doua degete sus si Polonic ii facea cu ochiul. Tac-pac cateva suturi si perna nu a mai trisat pentru ei. Si au inceput strategiile.
-Sperila, tu sari primul, lung. Frax, tu sari pe al doilea, iar eu peste tine. Nu va miscati. Arata 2 degete Sperila, nu te duce iar pe 1. Hai... mergem, spune Dragos.
Beleaua a fost la Sperila. Care a sarit asa de lung de s-a proptit cu mufa in perete, si-a spart buza si ne-a lasat papagali, ca el nu mai joaca. Cu chiu, cu vai a revenit la joc. Doar cu conditia ca apoi sa jucam Capra noua.

Apogeul
Am stat iar, ne-au cocosat iar, dar a ghicit Frax numarul si am inceput sa sarim. Eu primul. Direct in spinarea Grasului, care era al doilea din sir.
-Ho baaa, ce vii asa de tare?, sare Grasul cu gura. Imi dadusem drumul cam din pod, ca voiam sa il cocosez pentru cate patimisem. Si nu eram singurul.
-Lasa-te pe burta, ca vin si eu pe tine, a strigat Sperila. Si acolo a ajuns de parca eram pusi cu mina.
-Ba fraierilor, voi pe Grasul vreti sa il cocosati, se aude vocea lui Gogoshar de undeva de sub noi.
-Tacii baaaaa, stai acolo cu nasul in cur la Grasul, ca poate se si baseste de la atata greutate, ii vine prompt raspunsul de la Sperila.
-Daca sarim noi, sa vezi ce iti rup eu spatele, promite Gogosarul.
Si a venit Frax. Bataie puternica, saritura pina in pod, cazatura pe mine si Sperila. Atunci am simtit ca s-a inmuiat laptele gros si dus a fost Grasul. Pe burta. Incercand sa mai spuna ceva, cu un smoc de iarba in gura. Nu ii prea iesea. A fost prima si ultima oara cand a picat Grasul. Era apogeul nostru. Nici nu am mai jucat apoi, de teama sa nu ne rupa oasele pachidermul. Sau sa pierdem gustul victoriei. Si le-am scos ochii si am facut misto de ei timp de doua zile. Pina si Luca il lua peste picior pe Grasu.
-Gata baaaa mormolocilor. Ati castigat o singura data si faceti tambalau cat pentru un an. Lasa ca v-o trag eu.

Revengeeee
Singurul care a luat-o a fost Sperila. Se stia ca face bataie pe ultimul din lant si se arunca pina in fata. Grasul ramasese ultimul la o partida de asta. Si cind a strigat Sperila "Lapte grooossss" si a luat-o la viteza, Grasul era cu ochii pe el. A auzit pasii si s-a dat deoparte. Brusc. Prea repede pentru cat de greoi era altadata. Sperila era deja in aer, cu bratele intinse spre spatele Grasului, dar spinarea dihaniei disparuse. Mainile au cazut in pamant, iar fatzaul Speriatului se dezlipea cu greu de pe curul lui Gogoshar. Si cind s-a dezlipit i se vedeau ochii mariti de uimire. Nu se asteptase ca Grasul sa se miste asa repede.

Casetofonul discordiei

Nu am avut casetofon mult timp. Pina dupa revolutie, adica. Iar cand dublul-caset, cum ii spuneam, a aparut in casa, a iesit scandal.

Divide et impera
Frax, care era ascultator fidel al emisiunilor de rock de la radio Romania Tineret, m-a lasat pe mine sa aleg casetele. Normal ca primele au fost Metallica, Guns si Iron Maiden. Sa te tii auditii. Eu eram fan Guns, dar Frax nu putea invata daca nu asculta Fear of the Dark. Cum cele 3 casete nu erau de ajuns a inceput cearta, ce sa mai cumparam si ce nu. Tata nu voia sa mai deconteze nimic, asa ca era musai sa imprumutam. Sperila si Gogoshar, care aveau casetofon dinaintea noastra cu 3 luni, aveau si mai multe casete, asa ca la ei am apelat. Sperila, a dracului pielea pe el, nu voia sa imi dea nimic.
-Ce ba, eu ascult de alea cu paduchiosii de metalisti? Ce vrei, sa dau din cap sa imi sara matreata pe casetofon, sau ce? Lasa-ma ba in pace, nu ai ce casete sa imi dai la schimb, nu iti dau nimica.
Frax a tratat cu Gogoshar, dar si ala era babalau tare de tot. Ne-a cerut caseta cu Guns dinainte, fara sa dea ceva la schimb, sa vada daca merita. Si ca treaba sa fie buna, ne-a si agatat banda pe o piesa care imi placea. Se cerea o....

Razbunare
Nu am spus nimic, nu am facut scandal, nu i-am luat la poceala pe fratii Mihalcea, ci am asteptat sa ne dea si ei o caseta. Mandria lor era un album de la Modern Talking. Cind am pus mina pe caseta am facut sfat cu Frax si am decis cea mai buna razbunare. Trecuse o zi de cand ne daduseara caseta si planul mergea uns. Venea ziua Rodicai, sora lui Sperila, asa ca aveau nevoie de caseta neaparat. I-a intrigat probabil ca le-o dam inapoi si ca nu mergem la chef, desi as fi vrut sa le vad moacele. Caseta era derulata de la inceput, pustanii beau suc si dansau pe Modern Talking, iar Grasul mi-a povestit apoi toata tarasenia.
-Ba, a fost de toata jena, sa moara Bibi in cancer de te mint. Da o tigara, ca iti povestesc tot.
Isi aprinde tacticos tigara si incepe sa dea din el.
-Io stateam pe scaun, deoparte, ca nu le am cu dansul si fug astea de mine ca dracul de tamaie. Sperila se batzaia cu Ana de la parter, Gogosharul nu stiu ce mama dracului facea pe linga casetofon cand s-a auzit nenorocirea aia. Frateeeee, au fugit aia doi de rusine din camera. Sperila facea ca turbatul ca cica i-ati futut caseta, a fost de coma. Rodica aia deja incepuse sa suspine ca nevasta lui Stefan cel Mare din poezia cu mama lui Stefan, a fost fain de tot...

Patania
Ce era pe caseta? Pai foarte simplu... o replica de film. Fani ai peliculelor cu Sergiu Nicolaescu in rol de comisar, le-am aranjat una sa ne tina minte. Pe la mijlocul unei super piese se aude vocea mea... "Dom Semaca, nu trage dom Semaca, suntem noi, Gogoshar si Sperila". Si imediat se auzea zgomotul acela teribil care apare cand tragi apa. Normal ca le-a cazut tavanul in cap. Sperila a mai incercat o vrajeala doua, dar nu au tinut.
Cand ne-a vazut coborand din casa pe mine si pe Frax s-a pus pe ras.
-Fraierilor, cred ca ati bagat casetofonul in wc ca sa inregistrati sunetele alea.
-Bai papleaca, are microfon bun. Asta una. Si doi, oricum nu incapea casetofonul de doi cacati indesati acolo. Aia doi care strigau dupa ajutor.
Ce-i drept, Frax avea mereu cate o replica de asta de nu mai vorbea Sperila cu el o zi intreaga.

Cum sa faci o undita, varianta golaneasca

Innebuneam. Atunci cand dadea coltul ierbii, ne suiam pe pereti de disperare si alta nu. Ne venea sa plecam de acasa, sa facem cate o nefacuta, dar cel mai tare ne tragea ata spre Perchiu, sa ne pregatim de vara si de pescuit.

Dupa cotoare
Cotoarele de undite ni le faceam din soc. Ne strangeam in gasca, si cu cei mari, si ne duceam pe dealul Perchiu sa ne cautam cotoarele pentru undite. Frax le stia pe cele mai bune.
-Tu te duci spre cate o tufa de bete, prin padure, strigi sa vina toti ca alea sunt faine, iar eu ma ocup de cele mai inalte pe care le ochesc intre timp, facea Frax planul de bataie.
-Dar imi dai si mie, nu ma lasi cu cine stie ce prapadit de cotor, ca atunci nu te mai ajut, ma sumeseam si eu.
Normal ca tinea figura, pentru ca Grasul si Sperila sareau imediat in carca mea, iar Frax apuca sa le ia pe cele mai bune de sub nasul lui Gogoshar, care se credea si el super pescar. La final, dupa ce vedeam prada de cotoare, amicii mei aveau mai multe de aruncat decat de dus acasa si lasat la uscat.
-Sa va sparg ba bulangiilor, iar ati luat cele mai faine bete si acuma vreti sa plecam, in loc sa mai stam sa cautam unele bune si pentru noi, se vaicarea Gogosar, in ajutorul caruia sarea imediat Sperila. Doar erau frati. Cat ei se apucau de cautat, Grasul, cu mine si cu Polonic ne apucam de gatit. Scoteam ce aveam de pe acasa, branza, sunca, oua fierte, sare, ceapa verde sau uscata, cate o bucata de paine sau felii de salam, se strangea cate ceva. Cat era Sperila de slab, infuleca apoi de ziceai ca vrea sa il ajunga pe Gras din urma la kilograme.

La masa
Ditamai malacul bucatar, Grasul, era mereu stabilit linga feliile de salam. Avea insa o slabiciune la ceapa si usturoi, pe care le inghitea de nebun. Musca din ceapa ca din mar si nu il usturau ochii, in timp ce eu si Luca pisam ochii ca niste fete mari la nunta. Sperila, ceva mai tembel, i-a ascuns ceapa si i-a recomandat sa manance firele de iarba de linga noi.
-Fraiere, e ceapa ciorii, uite ca e subtire, ca si ceapa de gradina si are si bulb, nu radacina, vezi.
Convins de amicul lui cel mai de incredere, Grasul baloteaza vreo cativa snopi de ceapa ciorii si se declara multumit. Mai avea putin si o pastea, asa era de incantat. Dupa ce am strans pe acolo ce mai aveam, sa plecam spre casa. Vezi de nu. Matahala se rasturnase cu zgaibaracele in sus si gemea ca o vaca gestanta.
-Te omoooorrrrr Sperila, ii soptea cu voce stinsa balena intoxicata cu ierburi. Te omor, stai numai sa imi revin si iti rup oasele fraiere.... se auzea vocea parca din stomacul umflat care se rastea la cer.
-Omori pe dracu, haideti ba sa mergem acasa, ca de acuma e vreo 5 ceasul si se intuneca.
-Sa nu ma lasi aici Scheletronule ca iti rup oasele cu mina mea, ma auzi. Eu mor otravit de tine si tu te grabesti acasa? Sa ma cari in spate, nu ma lasi aici.
-Auzi ba fraiere, ia mars de te caca, boraste, fa ceva sa putem pleca, nu stam dupa tine, il anunta Frax pe Grasul si in 5 minute treaba era ok, ne deplasam in coloana cu betele pe umeri.

Dupa sfichiuri
Partea a doua a unei undite este sfichiul, varful elastic care se infige in cotor. De obicei luam sfichiurile de la o fabrica de cosuri de nuiele, undeva aproape de terenul pompierilor. Sperila deschidea calea, Grasul tinea de sase ca nu putea fugi in caz de roiala, iar eu il ajutam pe Sperila sa le aleaga. Bineinteles ca nimerea numai porcarii. Ne certam aplecati asupra unui morman de nuiele, care mai groasa care mai subtire, cand apare un mosulet si ne intreaba de sanatate.
-Stiti, noi...cautam niste sfichiuri pentru undite nenea, nu faceam nimica rau... incepe Sperila jelania pe un ton plangacios.
-Voi ati spart ieri geamul de la hala, ca sa luati si de acolo ?.... se intereseaza mai indeaproape mosuletul care ne taia orice cale de iesire din ingraditura.
In spate ditamai gardul, in fata mosul, de care nu puteam trece, Grasul nicaieri, niciun semnal de avertizare si beleaua era cat casa. Am pus piciorul pe o gramada de sfichiuri si m-am tras pe gardul inalt de caramida, in timp ce mosul sarise sa il prinda pe Sperila. Dracul asta se zbatea ca un peste si a avut nevoie de o singura alunecare sa scape de mosneag. Am mers pe gard doi metri, am sarit afara din fabrica si dus am fost. Inaintea mea, la vreo 200 de metri, grasul gafaia nevoie mare, iar din spate venea expresul Sperila, cu o viteza nebuna si un manunchi de bete.

Te omoooorrrrr....
.... a rasunat strigatul de lupta al lui Steli spre Grasul. Pus in tema, suncosul a incercat sa mai iuteasca pasul, dar deja era prea tarziu. Din zbor l-a luat Sperila cu sfichiurile pe spinare.
-Valeuuuu, te sparg cu bataia, vino incoace daca mai ai curaj sare Grasul spre Steli, care se invartea in jurul lui cu betele.
-De ce nu ai zis ba nimic, de ce ai fugit nemernicul dracului. Te sperii ca o fata ba anschilopatule, continua sa il alinte Sperila.
-Voiam sa va anunt ba. Dar ma pusesem in cur si ciopleam capatul asta de bat cu briceagul. A trecut mosul pe linga mine si am vrut sa tip, dar m-am gandit ca se intoarce si ma prinde pe mine prima oara, asa ca am fugit si voiam sa tip dup-aia.
-Tipai pe dracul de fricos. Noroc ca am fugit noi. Hai sa ducem sfichiurile in incinta, sa le alegem si sa le impartim.
Niciunul nu a fost bun. Frax si Gogoshar au studiat prada cu ochiul unui evreu imbatranit slefuind diamante si ne-au spus ca nu sunt bune de nimic. Erau plesnite. Ori de pe carca Grasului, ori asa fusesera ele, cert e ca am mai facut o expeditie pe Perchiu sa ne luam sfichiuri de alun.

Singuri acasa

Sa te fi ferit Dumnezeu de noi cind ramanea vreunul din cei 4 muschetari singur acasa. Ieseau cele mai mari trasnai, toate desfasurate doar pe raza apartamentului luat de sub stapanirea adultilor. Bine, hai... si zonele limitrofe, a se citi incinta.

Primele tampenii...
...pe care le faceam, erau razbunarile. Stabileam ca fugim la mine in casa, in caz de ceva nasol si ne apucam de scandal. Puneam ochii pe dusmanii cu ceva ani in plus si saream pe ei. Da-le picioare, pumni si chei in cap, dupa care coloana de nebuni ateriza la mine acasa. Fara Frax, sor-mea si parinti, casa devenea un micro paradis al nebuniilor. De parca nu stiam cum e, dadeam drumul la tv, doar pentru a constata ca nu e program deloc. Scoteam sahul, Nu te supara Frate si alte ciurucuri de jocuri aflate in posesia mea si a lui Frax, plus ca ne uitam la unditele lui Dragos, lansete, mulinete, carlige si fire de pescuit. Nu ne scotea mai nimic din universul asta al descoperirilor. Doar telefonul.

Farse cretine
Nu faceam altceva decat sa scoatem din minti lumea de buna credinta. Adica sunam la oameni acasa, ca de mobil nu auzise nimeni pe atunci. Ne documentam din cartea de telefon si da-i distractie.
-Buna ziua...(incepea Grasul tinandu-se de nas, ca sa ii para vocea mai matura)
-Buna ziua.... venea raspunsul.
-Casa Iepure?
-Familia Iepure, da... spuneti...
-Ma numesc Vulpe....
-Auzi mai nenorocituli, di ci nu lasati dracului toati nienorocirili aiestea. Nu v-ar fi rusini?
-Nu fa babo, nu imi e rusine, ha ah aha ha ha aha
...........
-Alo... Maricicccccaaaa, incepeam eu
-Nu, nu e Maricica aici...
-Alooo.... nu va aud bine, aloooo....
-Eu va aud, dar nu e Maricica aici. E greseala.
-Alooo, mai sunteti pe fir?
-Da, mai sunt....
-Pai da-ti dracului drumul ca se rupe...

Supreme warrior
Polonic a fost eroul farselor telefonice timp de o luna si mai bine. Eram in clasa a cincea, venise pe la mine, cu Grasul, inainte de ore si ne-am apucat iar de dat telefoane. Lucavenise de data asta cu texte noi. Avea varianta lui proprie si originala, dar nu stia ce se intampla cu degetele mele din disc. Formasem numarul profei de romana, care statea la 2 scari distanta de a mea, si cu care urma sa ne intalnim in mai putin de 30 de minute. La ora. Stiam numarul ei pe de rost, ca ii mai facusem farse si diferenta intre nr ei si al meu era de doar o cifra.
-Alo..., buna ziua, de la PTTR va deranjam, in legatura cu postul telefonic al dumneavoastra.
-Da, spuneti....
-Va rog sa masurati lungimea cablului de la telefon si pina la priza, facem un sondaj...
-Da, imediat... se aud pasi, ceva zgomote, iar eu si Grasul stateam cu urechile lipite de casca, sa auzim ce iese.
-Da, am masurat, este vorba de 5 metri, ne anunta vocea feminina care semana izbitor de mult cu cea a profei.
-Va ajunge sa va spanzurati, cu toata familia, zice Luca in timp ce il buseste rasul.
-Tu esti... Voiasciuc, zice profa in timp ce se prindea ca recunoaste ea vocea pitigaiata.
Luca se albeste la fata, eu inghit in sec, dar Grasul isi revine primul.
-Voiasciuc este tu fa, nu eu, si vezi ca nu te-am injurat...
La prima ora nu a venit Polonic. A intrebat profa de el si i-am spus eu ca e racit de acum o zi si ca e la spital, internat cu febra. Doua zile nu a ajuns Luca la scoala, dar alibiul a tinut.