Alberto Bomba

Cea mai ieftina jucarie din lume pentru copiii muncitorilor din Gheorghe Gheorghiu-Dej era zapada. Dar asta doar daca voiai sa faci un om de zapada, o cazemata sau o batalie cu bulgari. In momentul in care te credeai Alberto Tomba (singurul campion de schi pe care il cunostea Grasul de la tv) era mai greu. Trebuia sa ai sanie, bob, schiuri, patine sau sac de polietilena. Inutil de spus ca Grasul se credea zeul partiilor improvizate din Onesti, cel mai rapid sanior din gasca, teroarea partiilor si a copiilor mici care veneau singuri pe deal, pulverizatorul de zapada proaspata si terminatorul de sanii. Dar cine a spus ca e usor sa fii "Alberto Bomba", porecla data de Sperila Grasului, inainte de a fi bulgarit.

Sania amfibie
Prima partie incercata de noi a fost cea de "la pod", sub batrana salcie, partie formata din doua bucati abrupte, una de trecere lina si ultima bucata... gheata groasa de pe raul Casin, chiar in centrul orasului. Toti aveam sanii grele, facute de parinti pe la atelierele mecanice din uzinele unde prestau pe atunci. Le frecam talpicile de fier cu resturi de lumanari ciordite de la bunicile religioase si spuneam ca le dam cu parafina. Aflasem asta de la Marius Craciun, si cine eram noi sa il contrazicem. Era de o varsta cu Sperila, dar era vazut drept unul din golanii batrani si intelepti. Polonic era protejatul lui si din cand in cand ne mai aducea cate un pont de asta. Grasul frecase talpicii ca nebunul cu vreo 5 lumanari, voia sa bata orice record de viteza, dar singur pe sanie. Eu si Sperila ne dadeam cu sania mea, pentru ca a lui era la Gogu sau la Rodica (asa e cand ai multi frati, ajungi sa imparti totul). Polonic avea cea mai simpatica sanie, de lemn, cu talpici de lemn peste care era asezata sina subtire de metal. La prima coborare, Sperila statea in fata pe sania mea, eu il impingeam, in timp ce Grasul si Polonic alergau cu saniile in fata, apoi plonjau pe ele. Grasul iesea mereu primul, eu si Sperila pe locul secund iar Luca se sforta sa ne ajunga. Era insa prea usor si nu aluneca la fel de bine ca noi. Cand s-a dat cu Sperila, aproape l-au egalat pe Gras. De acolo si razboiul saniilor care a urmat.
-Sunteti smecheri, da, ca v-ati suit amandoi. Ia sa ma dau si eu cu Ochi pe sanie, sa vedeti ce tare mergem... incepe Grasul razboiul psihologic, ca un boxer la conferinta de presa dinainte de meci.
-Bai sunculitza, degeaba te agiti ca Polonic are sania mai buna si va batem oricum, pune Sperila botul la provocare, fara sa stie ca Grasul avea strategia lui de campion. "Ochi, ma lasi pe mine in fata. Impingi in viteza cat poti de tare sania, apoi sari langa mine. Cand mai e putin pana la baza partiei, te arunci de pe sanie si imi mai faci un vant, sa le luam fata", imi impartaseste Durdulimea Sa strategia castigatoare.
Zis si facut. Aliniem saniile. Matahala de fier a Grasului, cu scanduri groase ca barnele de cabana, alaturi de zvarluga lui Luca. Eu si Sperila impingem. Sarim pe sanii, iar animaloiul de Gras e number one. Luca lasase putin picioarele jos, le sarise zapada in ochi, se franase sania, dar recuperau repede distanta. Pe final de cursa, cat pe ce sa ne intreaca. "Sari", imi zice Grasul, si ma las pe spate, cad in zapada si imping cu picioarele in sanie. I-a intrecut pe cei doi cu mult, cu pera mult. Sania lui a intrat pe gheata groasa, a depasit-o, apoi pe gheata subtire care a cedat sub pachiderm si vehiculul lui. In apa pana la brau, Grasul a inceput sa racneasca de se uitau toti pietonii de pe pod la el. A luat-o la fuga, dar nu spre noi, ci direct pe malul opus. Se facuse fleasca, sania zacea pe fundul Casinului, iar Grasul nu s-a oprit pana acasa, la caldura. A mai iesit seara din casa, cand Sperila povestea tuturor, pe banca din spatele blocului cum au decurs lucrurile.
-Ba, odata il aud ca incepe sa urle ....oaaaa...oaaaa si isi belise ochii si arunca din maini si din picioare. Eu radeam cu Oki si cu Polonic, il strigam la noi, dar el fugea dincolo. Innebunise, sa moara Bibi. De acum ii zic... Alberto Bomba... ha ha ha ha,...aaaaaa.........aaaaaa, dar acolo s-au incheiat hohotele, ca Grasul venise prin spate si ii bagase un bulgare de zapada dupa gat, sub haine.

Gogosarul zburator si Grasul acrobat
La un an dupa toata patania, Grasul tot nu avea sanie. Nu o mai scosese din Casin, de fapt, nici nu o mai gasise. Inundatiile din primavara maturasera tot de pe fundul apei. taica-su lucra la una, dar nu mai mergea sa faci de toate la munca, se inasprise paza. Grasul era suparat mai mereu, iar incursiunile noastre pe Perchiu, la sanius, erau acompaniate de rugamintile lui de a ii da careva sania sa se dea si el. Sperila si Gogoshar aveau si niste schiuri facute din doage de butoi, asa ca mai apuca sa se dea pe sanie cu fratele care nu schia. Pana cand am vazut ca partia mica, de la poale de deal, era folosita de o gasca de prichindei. A intrat Grasul in ei ca uliul in poiata de gaini. A ochit cea mai faina sanie de la un copil neinsotit de parinti si direct de sub cur i-a luat-o. Puradelul a tulit-o sa se planga la parinti, dar distanta pana la blocuri se masura mai degraba in kilometri decat in aruncaturi de bat, asa ca Grasul avea timp sa probeze noua sanie. Tot mare, masiva, cu scanduri solide, cu talpici grosi, inalta si asemenatoare lui din toate punctele de vedere. Partia mica avea sa fie terenul de incercare. Beleaua e ca Grasul avea tendinta sa imite tot ce vedea la golanii mai mari, ba chiar sa ii surclaseze. Gogu ataca partia ca un super schior, iar pe micul damb de la final facea si mici figuri acrobatice, salturi si rasuciri, cu schiurile si cu sania.
-Ia Grasule, imita asta daca poti, ii arunca Gogosar momeala pofticiosului de adrenalina.
Imediat, Grasul a luat sania si dus a fost la capat de partie. S-a asezat cat de confortabil a putut si a impins puternic. A prins viteza, iar la damb a fost aruncat in sus bine de tot. Nu a tinut de sanie, asa ca atunci cand i s-a prabusit curul pe ea, praf s-au facut scandurile. Arata ca un gandac de colorado cu curul infipt intre scandurile rupte, patindand pe turul pantalonilor mai mult decat pe talpicii de sanie. Am ras pana cand a inceput sa ploua, asa ca am lasat totul balta si am plecat acasa. Pe drum, copilul deposedat de sanie si parintele furios ne opresc.
-Asta mi-a luat sania, tatiiiiiii, da drumul la urlatoarele micro pagubitul.
-Nu am furat nimic, doar m-am dat si eu de cateva ori si am lasat-o la copiii aia cu care era el. Nu am sanie nenea, mi s-a rupt, dar nu am furat-o... a scapat Grasul de batalau.
Copilul si-a gasit sania la partie, e adevarat, dar pe Grasul nu l-a mai vazut de atunci.

Alberto Bomba revine
Schiurile lui Sperila si Gogosar devenisera un soi de vedete. Eu si Gras incercasem sa ne dam cu ele, dar nu reusisem decat sa ne invinetim prin locurile moi. Sperila, Gogu si Marius faceau furori cu ele. Ne holbam ca matele la oala cu smantana cand ei zburau pe partie pe langa sanii si nu stiam ce sa facem sa invatam si noi sa schiem. Erau, de fapt, niste bucati incovoiate de lemn, scurte de 40-50 de cm, cu o fasie de piele in loc de legaturi de clapari. Sanii, canci, ca se dadea Frax cu a mea, iar eu si Gras ne dadeam cu curul de partie pe sacii de polietilena. La inceput aveam directie, dar cand prindeai viteza, ajungeai sa te invarti prin zapada ca un carabus cu cracii in sus. Pana cand l-a aburit Grasul pe Sperila sa ia schiurile si sa ne invete si pe noi. Sa mergem doar noi 3 pe partie si sa invatam de la el. Perspectiva academica l-a entuziasmat pe Scheletron, care a doua zi ne arata cum se executa o cristiana. Am luat o serie buna de mufe in zapada pana cand sa ma las batut, dar Grasul era incapatanarea in carne, sunca si oase. Facea doi metri, pica si se ridica, o mai lua un schi razna si fugea dupa el, incerca din nou, termina partia si se intorcea si o lua de la capat. Pana cand a decis el sa se dea mai aproape de padure. Cum-necum, a stat cateva minute pe schiuri, dar ele il duceau pe Gras, nu invers. Cap compas catre primul copac mai zdravan. Ei, si odata s-a lasat Gras pe spate si au zburat schiurile din picioare direct in padure. Copacul a fost doar mangaiat cu un umar de Grasul, dar ia de cauta schiurile. Si da-i scotocire, mai ceva ca in Seek and Destroy. Nexam schiuri. Scandal. Urlete isterice de la Sperila care deja isi imagina batalia pe care i-o da Gogu acasa. Trei zile la rand am revenit pe partie sa le cautam si nu le-am gasit. Trei zile nu a vorbit Gogu cu Sperila, doar ii mai baga cate un ghiont in coaste, de fecare data cand trecea pe langa el. Suma se inmultea cu doi cand era vorba de Grasul, ca doar nu era Sperila prost sa il lase nepedepsit. Cand am gasit schiurile, Sperila nici nu mai voia cadou de Mos Gerila, asa fericit era.

Cowboys and ... injectoare

Handyman
De mic, inveti ca e bine sa faci de toate, sa iti ajuti tatal sa mai mestereasca una-alta, de mic te duceai la orele de atelier sa afli cum se masoara cu sublerul, cum se lucreaza la menghina, la strung si alte activitati care imi aduc aminte de Stefan Banica Jr in timp ce sarea gardul liceului noaptea sa faca el piese de tractor. Asa ca, de mici, umblam cu tunul de carbid, dar mai ales cu pistoalele in care puneam paie de chibrit. Era vorba de o teava subtire, cat sa incapa un cui in ea, asezata pe un pat simplu, de fier sau de lemn, legata bine de tot cu banda izoler. In teava bagai gamaliile de fosfor de la paiele de chibrit, frecai bine cu cuiul, prindeai o guma de cui si de teava, apoi il scoteai putin. Cand apasai pe elastic, cuiul intra fortat in teava si aveai o bubuitura de la paie. Partea cea mai grea era sa ascunzi pistolul de parinti, mai ales cand droaia de babe de la scara turna tot, doar ele erau cele care traiau cu bubuiturile sub geam.

Sperila vs Grasul
Cei doi amici ai mei aveau unii dintre cei mai rabdatori si dumnezeiesc de iertatori parinti, asa ca ei mereu aveau pistoale. In timp ce Polonic ii ascundea arma pe unde putea, sa nu fie confiscata de parinti sau de golanii mai mari, astia doi se distrau la meserie. Daca le lua unul mai mare pistolul, paguba in ciuperci, isi faceau altul imediat. Organizau si adevarate dueluri intre ei, asa cum vazusera in filmele vechi de la cinemateca. Spate in spate, numarau cate 10 pasi, se intorceau fata in fata si isi trosneau pistoalele unul spre altul. Castiga cel care bubuise mai tare. Daca se intampla (si de obicei era cazul) ca pistolul Grasului sa scoata un plicirasuflat, era cazul sa fugi. Toti izbucneau in ras, iar pachidermul nu era adeptul criticii constructive. Totul a culminat cu o vizita a lui la un service auto. Se stia ca injectoarele de la masini sunt cele mai bune pistoale. Bubuiau de iti sarea ceara din urechi, ba chiar mai scoteau si o flama "la gura tevii". Cum-necum, Gras a pus mana pe un injector, marfa de contrabanda si alta nu.

El duel maximo. Maximo am zis!
A bibilit pistolul cel nou pana cand a crezut el ca e cazul sa ii faca proba. Direct in duel. Ca sa fie totul palpitant, duelul a fost propus pe scara la Polonic, locatie cu un ecou demn de haurile din Mordor. Un plici rasuna acolo de parca ai scapat un butoi pe scari. Luca nu prea avea babe la parter, deci erau conditii pentru un duel la amiaza, cand lipseau adultii, dusi la munca. Abia vazuse Gras un film western, asa ca se pregatise special. Tinea pistolul intr-un buzunar putin rupt de la pantalonii lui scurti, sa fie asemanator cu o teaca de cowboy, demna sa gazduiasca cel mai tare pistol din incinta. Nu doar el era nerabdator, toata gasca eram acolo. Eu, Polonic si Sperila, Frax, Gogosar, Marius si Adi, Romica si Daniel Stoica, Tica si Dan Duta, abia asteptam sa auzim traznetul. Grasul tinea cont de toate regulile duelului si avusese grija sa isi incarca injectorul cu un ditamai pachetul facut din 10 gamalii de pai de chibrit. Incarcatura asta facea de obicei sa crape tevile subtiri, cum avea Sperila, dar Grasul voia sa il umileasca odata pentru totdeauna pe Scheletron. Noi tineam de usi sa nu intre aia mici peste noi, ca miorlaiau toti fratii mai mici pe afara, sa vada si ei evenimentul zilei. Gras si Sperila isi incalzeau pistoalele si frecau cuiele peste incarcatura. Ne stransesem ochii, de oarca voiam sa ii protejam de flama care avea sa iasa din injectorul Grasului. Jur ca simteai si transpiratia pe spate, auzeai musca in zbor si vedeai cum un boschete rotund este dus de vant pe strazile oraselului din Vestul Salbatic. Primul care a tras, la semnalul lui Marius, a fost Sperila. A duduit scara. Grasul, tacticos, a indreptat teava armei spre fata duelistului din poza alaturata si a apasat cu sete. Plici. Freaca repede incarcatura si trage din nou. Plici. Si tot asa de inca opt ori. Am rupt-o toti la goana, sa putem rade in voie de victoria suncosului care deja era verde la fata.

Nu e pentru cine se pregateste
Convins ca are un pistol de doi bani, Grasul i-a vandut injectorul lui Frax. Doua bile de sticla sau doar una, nu mai stiu exact ce pret de nimic a avut arma. Cert e ca eu am aflat de tranzactie abia cand am vazut pistolul la Frax. Eram in camera noastra, in casa, si el incarca arma. Pusese doar un sfert de pai, maximum o jumatate.
-Ba, nebuneeee... Nu in casa, ca ne omoara mama, incep eu sedinta de imbarbatare.
-Taci ma, nu te mai mocosi atata, ca am pus putin chibrit. Daca la 10 paie a facut plici, asa, nici macar nu o sa ne auda mama.
E drept ca era duminica, mama, mamaia si tata erau pe la bucatarie si mestecau intr-o dulceata de nuci verzi, sa ii mai indulceasca pe aia mici. Sporovaiau in legea lor, nu aveau cum sa ne auda. A bagat Frax cuiul in injector, a frecat putin, a asezat elasticul, a tras cuiul. Cand a apasat pe elastic, lumea s-a intors pe dos. Bubuitura ca bubuitura, ca dadea sa darame geamurile, flama aproape il parlise pe Frax la mana, de a scapat si injectorul, iar cuiul sarise pana in tavan, unde facuse ditamai borta. (Bine, nu era asa de mare, dar noua ni se parea pe atunci ca o fisa de 3 lei e cat capacul de wc). Nu stiu cand ne-am trezit cu mama si tata in camera, cert e ca peste cateva minute aveam curul plin de dungi rosii de la cureaua tatei (Da chilotii jos, ca eu nu bat haine!, citatul lui preferat inainte sa ne mangaie cu fasia de piele).
Ce folos ca toti au vrut sa cumpere de la Frax pistolul mai apoi, ce folos ca se promiteau averi intregi, masurabile in carlige de undita si briceag cu plasele de os, pistolul fusese confiscat de parinti.

Vom muri, dar vom zambi

Urasc spitalele, dar asta o stie toata lumea. Urasc ambulantele, dar saptamana asta a fost parca prea mult. Oaki da de belele. Voma, greturi, deshidratare, nebunii. Stare de rau grava de tot. 23,59...telefon la 112, legatura la ambulanta, povestesc ce se intampla. Mi se spune ca pleaca o salvare spre noi, dupa ce dau adresa. 00,30...Oaka e tot mai rau, mai sun o data. Mi se spune ca se va urgenta totul si ca va veni ambulanta. 00,45....un mic moment in care se simte Oaki in stare sa se miste...chemam taxi si suntem dusi la primul spital de langa noi, Sf Pantelimon. Sun la 112 si le spun sa anuleze ambulanta, ca ma cac in promptitudinea lor. Ajunge taxiul in 3 minute, la spital in alte 3. 01,10.... ma suna un nr necunoscut.... soferul de pe salvare nu gase blocul meu. Ii spun ca am anulat apelul, m-am descurcat cumva. 01,14... dispeceratul de la salvare ma suna... nu mai stau sa fiu amabil, o iau la 11 metri si ma anunta ca soferul nu gasise blocul si de aia a facut 70 de minute de la ora apelului. Noi sa fim sanatosi si sa nu avem nevoie de voi.
La spital, alt film prost. Un nene in verde sta si dormiteaza la primiri urgente. Introduc Oaka, ii explic simptomele, el se ridica si iese. Ma uit la Oaki, care se topea pe picioare si o asez pe un scaun. Vine o tanti, alte explicatii. Ii face o fisa, o ia cu ea in alta camera, sunt invitat pe hol. Mizerie, vb Parazitilor - la noi si in spital e mai murdar ca la altii pe strazi. O creola locala isi face de lucru cu un mop cu care mai tare manjeste decat sa curete. Oaka mea, gura bogata, le spune medicilor ca suspecteaza o gastrita, cu deshidratare grava, ca a mai avut. Nu o crede nimeni. Dupa 20 de minute si o injectie cu o solutie ciudata, mi se pune Oaka in brate.
-Tot inainte, treceti de usa aia, pe trepte, la radiologie, la etajul intai, ma anunta cu un zambet larg o tinerica asistenta.
Fac 20 de metri cu Oaki la brat. E mai alba decat peretii spitalului. Si se scurge langa mine. Iau Oaka in brate si o repatriez in cabinetul de urgente. Se da alarma, vine o tanti cu burta cat a mea si o ia in primire. 5 minute mai tarziu, iese femeia, trece pe langa mine si intra la alta camera, chiar langa peretele pe care il impingeam eu cu spatele. Aud o voce care o recomanda pe Oaki ptr un consult la o noua tanti. Se muta Oaka acolo. Sunt chemat. Noua tanti e naltuta, slaba, cu ochelari si pare ca stie ce face.
-Sunteti prietenul, da? Treceti strada, la farmacia din stanga si luati un test de sarcina Sure Check.
Ajung acolo, dau banul, testul se cheama Pure Check. Revin. Dupa juma de ora sau mai putin aflu ca Oaki nu e gravida, (le spusese deja, dar cine sa creada o broasca?). Doctorita de la ginecologie ma cheama si ma anunta ca nu voi avea mormoloci in urmatoarele 9 luni. Si ca Oaki e deshidratata grav, are gastrita si mai are ceva. Nevoie de o perfuzie, deci sa o duc iar la prima camera. Fac si asta. I se pune si perfuzia.
Mai trece o ora, mi se returneaza Oaka. E mai bine, are culoarea alb galbui, ca peretele cel curat al spitalului. O reteta agatata de ea, medicamente ptr gastrita si sfatul sa tina regim. Taxi, casa, instalare in pat, ceaiuri. E ora 4 si jumate, aproape cinci. Inainte sa doarma, ii spun ca nu mai mergem la Sf Pantelimon niciodata, e prea mare competenta medicilor. A durat cateva ore sa o creada lumea ca are gastrita si e deshidratata. Ea ma asigura ca a fost cat de cat ok, fetele de la Urgenta au zambit, au fost ok. Asta e, vom muri, dar vom zambi.

Dor de Sulina

E vara, deci e clar ca imi e dor de Sulina. De faleza Dunarii care arata ca o Venetie rurala, cu pavajul ornamental si cu casele lasate in paragina, de restaurantele de langa apa tulbure a Dunarii, de pescarii somnorosi care asteapta turistii sa ii dea cu barca, de cateii mici care ti se incurca printre picioare. Imi e dor de normalitatea de oras fara cersetori a Sulinei, de bancile postate la umbra salciilor mari, de turistii habarnisti care dau la peste printre barcile legate de ponton, de gramezile de pepeni proaspat dati jos de pe barci si de mica piata.

Imi e dor de drumurile prafuite de tara din oras, de masina care duce turistii la plaja pentru 1,5 sau 2 lei, de casele pe piloni ridicate de lipoveni cu cherestea adusa acum zeci de ani de prin India sau alte capete de lume. Imi e dor de smochinii care se intind lenesi peste garduri si din care poti lua fructele coapte cu mana, de localnicii cu ochi albastri care se uita la tine cu intelegere cand te ratacesti pe strada 1, 2, 3 sau 4.

Imi e dor de aglomeratia de la venirea pasagerului, cand jumatate de oras se bate sa ia turistii sa ii cazeze, iar cealalta jumatate asteapta produsele alimentare trimise de la Tulcea. Hamalii se bat pe incarcaturi, sa mai faca un ban, pentru ca la Sulina nu poate cersi nimeni... i se spune sa iasa la pescuit sa isi ia singur masa. Imi lipseste sunetul motoarelor de la barcile Laguna care trec pe langa malul Dunarii ca turbatele cu localnici care abia asteapta sa isi umfle pieptul si sa isi ambaleze motorul in fata turistelor, poate poate ... "trage si la caramida, nu doar la undita".

Imi e dor sa ma trezesc dimineata la ora 5 sau 6, sa imi fac o cafea, sa o arunc in cana de metal si cu unditele sub brate sa ma indrept spre bazinul mic, la pescuit. Sa trec prin oraselul amortit si linistit spre locul unde isi tin localnicii barcile si unde e peste mare, dar nimeni nu il prinde. Sa ma asez la locul meu nadit cu paine si mamaliga si sa ma joc cu babusca, platicile, rosioarele si carasii de acolo, sa vad cum pluta se scufunda repetat, iar seara, inainte sa adorm, cu ochii inchisi, sa vad numai plute care intra sub apa.

Mi-e dor de berea rece din halbele de pe terasele de pe plaja, de terenul de volei unde ma distram ca un copil alaturi de Nucu, Paul, Anca si Andrei. Sa servesc mingea peste fileu doar spre Paul ca sa il vad cum sare in nisip dupa minge ca un caras burtos dupa ramele din carlig. Mi-e dor sa ies la pescuit cu Oaki, mama pestilor, ocrotitoarea bibanilor si babustilor, innecatoarea de rame si scufundatoarea de paine, eliberatoarea purtatorilor legali de solzi. Are fata asta niste glume pe balta de vrei sa te muti acolo. :)

Imi e dor sa stau pe scaunul de plastic, seara, dupa ce ud iarba din curte, sa joc wist, rentz, table sau sa stau pur si simplu de povesti cu amicii, sa umplu cu aer sticla de bere si sa ma feresc de tantarii vampir din Delta. Sa spal carnea de gratar, sa fac mujdeiul cu ulei si sa ma chinui sa aprind focul cu stuf. Sa miroasa a fripura si la 2 ore dupa ce s-a stins focul, iar eu sa ma chinui sa spal vasele.

Sa plec din Sulina si sa imi jur in barba ca tot ma mut in orasul asta vara viitoare daca imi gasesc banii necesari sa imi iau casa si sa imi deschid o pensiune.

Portugalia 2011. partea a 5-a. ZOO

La zoo in Lisabona e cu totul altceva decat la noi. Nu gasesti vulpe, lup, cerb, dai in schimb peste o sumedenie de chestii noi. Oamenii au o telegondola care te poarta pe deasupra tuturor standurilor si custilor de animale. Majoritatea sunt standuri, nu custi. Doar la anumite specii se aplica o cusca, gen tigru alb, leopard de zapada. Vezi leii cum stau tolaniti, elefantii, maimute de tot soiul si participi la activitati interactive. Mergi sa hranesti pelicanii, sa alinti iguanele sau dai o fuga la delfinariu sa vezi un show de 45 de minute. Faza buna e ca exista mai multe spectacole zilnice, asa ca nu ai cum sa ii ratezi. Paunii sunt acolo un soi de gaini si se plimba pe toate aleile din parc, la liber. Cand a scapat un macac din cusca am anuntat un vanzator de la o ghereta de inghetata, sa le spuna administratorilor. Replica a venit lent... sa il las in pace, ca asa mai iese cate o maimutza. Cerseste putin, apoi intra singura inapoi.
Partea cea mai faina e de departe delfinariul. Primul show e cel cu lei de mare. Unul din ei vine prin tribune cu dresoarea si pupa tot ce prinde. La indemnul femeii, se apropie de fiecare spectator si ii aplica un bot rece pe obraz. La Oaki a refuzat sa pupe, stia ca venise insotita. :) Urmeaza apoi un mega spectacol cu delfini, iar dupa cinci minute m-am trezit ca aplaudam si eu cot la cot cu pustimea portugheza.

Portugalia 2011. Partea a 4-a. SF

Cand stai numai in Alfama, cartier istoric, stradute mici si inguste, trepte cu droaia, balcoane si maghernite, a merge in Parco dos Nacoes e o gura de aer proaspat. Ti se pare ca ai schimbat brusc orasul, tara si secolul. Zona este SF de-a dreptul. Cladiri pe care le-a visat un arhitect pe cand avea un trip de la o tigara cu marijuana si aurolac, imaginatie debordanta, ca sa fim sinceri. Autogara Oriente seamana a orice numai a autogara Obor nu, desi e tot in estul unei Capitale. In loc de maidanezi si pereti scorojiti gasesti forme care aduc a Deep Space 9 sau Matrix. Iar ca sa iti amintesti ca totusi te afli in Lisabona, intre cladiri e plin de spatii verzi, de palmieri si copaci de care nu mai vazusem pana atunci. E umbra, e plin de fantani arteziene, iar langa Ocenariu exista o gradina de apa. Mergi pe pietre sau busteni, poduri si podete, treci pe langa utilaje fanteziste cu care sa scoti apa din bazine si sa o torni inapoi, pe sub perdele de apa si ajungi la estuar.
Fotografii mai multe am pe Facebook.
Te sui frumos in telegondola si urci. Ai o priveliste nemaipomenita. Vezi pestanii aia cat un picior de om sub apa si apoi ajungi sa te uiti la Gemenii lor, la un turn care seamana izbitor cu Burj al Arab si te simti iar in cu totul alt oras si in cu totul alta lume.

Portugalia 2011. Episodul 3. Trasee turistice

Trei zile am batut Portugalia cu o masina inchiriata. Sintra, Cabo da Roca, Porto, Sesimbra, Fatima, sa tot mergi. Iar la ei la tara chiar nu se vede buda din fundul curtii. Se vad case albe, ca alea grecesti, cu acoperisuri cu olane pe care troneaza instalatiilor solare. Plin de maslini, palmieri si leandri. Buruienile de la ei... aloe, exact ca a mea din balcon. GPS-ul e o fita in Portuglia, unde ai o retea de autostrazi si de sosele nationale pusa la punct de vreun neamt, altfel nu se explica de ce ai atata indicatoare. Practic... e greu, foarte greu sa te ratacesti.

Guincho
Asta e cea mai tare plaja de surf a lor. Batea un vant de te lua din picioare. Nisipul iti zbura in ochi daca nu aveai ochelarii de soare, si simteai mici particule cum te lovesc in chelie. Am scuturat perisorii mei (5 milimetri) timp de 5 minute sa scap de nisip. Dar ramane cea mai faina plaja pe care am vazut-o. Cu toate ca mereu am spus ca vreau sa fac surf, cu toate ca era acolo o scoala de surf, m-as fi gandit de 10 ori inainte sa intru in Atlantic, acolo.Dupa Guincho, Cabo da Roca. Cel mai vestic punct al Europei. Frumos. Hau de cateva sute de metri la picioarele tale, vant moderat, priveliste... sa innebunesti. Stai si te uiti si se scurge stresul pe panta pana la Ocean. Totul e in drum spre Sintra, un soi de Sinaia a portughezilor, doar ca au mai multe castele si nu au vile inghesuite si urate ca la noi. Un drum plin de serpentine, pe care simti ca sofezi sau ca ai mancat prea mult, depinde de personaj. La Sintra, sa cautati Villa David, un restaurant superb. Portiile sunt extrem de generoase, o spun eu care am 104 kile, dar vinul casei e totalmente de doi bani. Nota de plata e ceva mai scumpa, vreo 10 euro pentru un pranz copios cu salata si desert si bautura. Dar evitati vinul ala al casei ca e acru ca lamaia. Asta e, nu am papila antrenata, sunt taran si prefer spritul cu Jidvei sau Sarica Niculitel.

Porto....
... mi s-a parut mai frumos decat Lisabona. Nu stiu de ce, dar raul Duro pare mult mai fain decat estuarul lui Tejo. Poate ca pestii aia imensi de langa mal sunt de vina, poate pustanii care sareau de pe pod si care mi-au adus aminte ca si eu faceam de astea la varta lor. Sincer, as fi sarit si eu de pe pod, dar cand esti cu o Oaka dupa tine incerci sa stai cuminte. Strazi micute, case etajate pana la nivelul la care au simtit ei ca e cazul sa se opreasca, niste catedrale si turnuri facute parca din nisip pe plaja, atmosfera ceva mai destinsa. Un oras frumos, un port frumos, doar dupa el a fost botezata tara - Portugalia, adica Portul Frumos.

Fatima
Locul aparitiilor Sfintei Fecioare Maria a devenit acum un soi de melanj intre religie si comercial. Hotelul Aleluia e un exemplu, dar mai sunt si altele. La magazin se vad figurine din ceara care imita corpul uman. Te doare piciorul, cumperi un picior de ceara si il lasi la topit, alaturi de o rugaciune si o lumanare. In viata mea nu am vazut mai multe soiuri de rozarii scoase la vanzare, si ... normal, mi-am cumparat cateva pentru membrii catolici ai clanului, sa aiba suvenir. Mai mult, chiar mi le-a binecuvantat un preot portughez. Ce mi-a ramas pe retina la final... nu biserica, nu slujba, nu mormintele ciobanasilor, ci o pelerina. Femeie la cam 30 de ani, mergea in genunchi, pe un soare demential, la pranz, avea de parcurs o distanta de aproape 1,5 km, iar in spate avea un copil de maximum un an. Ala micul zbiera din toti rarunchii, dar ea nu se oprea. L-a trecut in fata, cu ham cu tot, dar atat, a continuat sa mearga in genunchi spre biserica.

Sesimbra...
... nu e statiune la Ocean, e sat de pescari. Are strazi inguste, pavate cu piatra cubica, are o atmosfera de comunitate ptriarhala pe care abia acum se altoiesc hoeluri si magazinuri de suveniruri. Aici e si singura plaja care semana la perfectie cu superbele plaje de la greci. Nisip ft fin, apa extrem de rece, doar esti la Ocean, dar limpede. Si la fel ca la greci, era plin de pesti la mal si in apropiere. Ii vedeai de pe nisip, din apa, la adancimi de maximum 3 metri, de pe caiac, de pe faleza. Ii vedeai si la restaurant, dar acolo era deja alta smecherie. Am cerut la pranz un meniu al zilei pentru ca era scris mare si anunta peste spada. M-au speriat portughezii. Am avut patru bucati de peste prajit, mari cat palma mea de fost handbalist, plus o OALA de lut plina cu orez cu rosii, patrunjel si inca niste condimente ft fresh. Aveai impresia ca mananci un pilaf cu rosii in care a stors careva lime. Pret... 4,5 euro. :) E drept, ca inainte sa mananc am intrebat daca aia e doar portia mea si nu cumva trebuie sa mai dau si la altii. Era o portie doar! Am iesit mai scump cu berea, ca am bagat 2 caneca, adica halbe de 400 de ml, apanajul marilor betivi in Portugalia, unde au paharutze de 250 sau 330.