Alberto Bomba

Cea mai ieftina jucarie din lume pentru copiii muncitorilor din Gheorghe Gheorghiu-Dej era zapada. Dar asta doar daca voiai sa faci un om de zapada, o cazemata sau o batalie cu bulgari. In momentul in care te credeai Alberto Tomba (singurul campion de schi pe care il cunostea Grasul de la tv) era mai greu. Trebuia sa ai sanie, bob, schiuri, patine sau sac de polietilena. Inutil de spus ca Grasul se credea zeul partiilor improvizate din Onesti, cel mai rapid sanior din gasca, teroarea partiilor si a copiilor mici care veneau singuri pe deal, pulverizatorul de zapada proaspata si terminatorul de sanii. Dar cine a spus ca e usor sa fii "Alberto Bomba", porecla data de Sperila Grasului, inainte de a fi bulgarit.

Sania amfibie
Prima partie incercata de noi a fost cea de "la pod", sub batrana salcie, partie formata din doua bucati abrupte, una de trecere lina si ultima bucata... gheata groasa de pe raul Casin, chiar in centrul orasului. Toti aveam sanii grele, facute de parinti pe la atelierele mecanice din uzinele unde prestau pe atunci. Le frecam talpicile de fier cu resturi de lumanari ciordite de la bunicile religioase si spuneam ca le dam cu parafina. Aflasem asta de la Marius Craciun, si cine eram noi sa il contrazicem. Era de o varsta cu Sperila, dar era vazut drept unul din golanii batrani si intelepti. Polonic era protejatul lui si din cand in cand ne mai aducea cate un pont de asta. Grasul frecase talpicii ca nebunul cu vreo 5 lumanari, voia sa bata orice record de viteza, dar singur pe sanie. Eu si Sperila ne dadeam cu sania mea, pentru ca a lui era la Gogu sau la Rodica (asa e cand ai multi frati, ajungi sa imparti totul). Polonic avea cea mai simpatica sanie, de lemn, cu talpici de lemn peste care era asezata sina subtire de metal. La prima coborare, Sperila statea in fata pe sania mea, eu il impingeam, in timp ce Grasul si Polonic alergau cu saniile in fata, apoi plonjau pe ele. Grasul iesea mereu primul, eu si Sperila pe locul secund iar Luca se sforta sa ne ajunga. Era insa prea usor si nu aluneca la fel de bine ca noi. Cand s-a dat cu Sperila, aproape l-au egalat pe Gras. De acolo si razboiul saniilor care a urmat.
-Sunteti smecheri, da, ca v-ati suit amandoi. Ia sa ma dau si eu cu Ochi pe sanie, sa vedeti ce tare mergem... incepe Grasul razboiul psihologic, ca un boxer la conferinta de presa dinainte de meci.
-Bai sunculitza, degeaba te agiti ca Polonic are sania mai buna si va batem oricum, pune Sperila botul la provocare, fara sa stie ca Grasul avea strategia lui de campion. "Ochi, ma lasi pe mine in fata. Impingi in viteza cat poti de tare sania, apoi sari langa mine. Cand mai e putin pana la baza partiei, te arunci de pe sanie si imi mai faci un vant, sa le luam fata", imi impartaseste Durdulimea Sa strategia castigatoare.
Zis si facut. Aliniem saniile. Matahala de fier a Grasului, cu scanduri groase ca barnele de cabana, alaturi de zvarluga lui Luca. Eu si Sperila impingem. Sarim pe sanii, iar animaloiul de Gras e number one. Luca lasase putin picioarele jos, le sarise zapada in ochi, se franase sania, dar recuperau repede distanta. Pe final de cursa, cat pe ce sa ne intreaca. "Sari", imi zice Grasul, si ma las pe spate, cad in zapada si imping cu picioarele in sanie. I-a intrecut pe cei doi cu mult, cu pera mult. Sania lui a intrat pe gheata groasa, a depasit-o, apoi pe gheata subtire care a cedat sub pachiderm si vehiculul lui. In apa pana la brau, Grasul a inceput sa racneasca de se uitau toti pietonii de pe pod la el. A luat-o la fuga, dar nu spre noi, ci direct pe malul opus. Se facuse fleasca, sania zacea pe fundul Casinului, iar Grasul nu s-a oprit pana acasa, la caldura. A mai iesit seara din casa, cand Sperila povestea tuturor, pe banca din spatele blocului cum au decurs lucrurile.
-Ba, odata il aud ca incepe sa urle ....oaaaa...oaaaa si isi belise ochii si arunca din maini si din picioare. Eu radeam cu Oki si cu Polonic, il strigam la noi, dar el fugea dincolo. Innebunise, sa moara Bibi. De acum ii zic... Alberto Bomba... ha ha ha ha,...aaaaaa.........aaaaaa, dar acolo s-au incheiat hohotele, ca Grasul venise prin spate si ii bagase un bulgare de zapada dupa gat, sub haine.

Gogosarul zburator si Grasul acrobat
La un an dupa toata patania, Grasul tot nu avea sanie. Nu o mai scosese din Casin, de fapt, nici nu o mai gasise. Inundatiile din primavara maturasera tot de pe fundul apei. taica-su lucra la una, dar nu mai mergea sa faci de toate la munca, se inasprise paza. Grasul era suparat mai mereu, iar incursiunile noastre pe Perchiu, la sanius, erau acompaniate de rugamintile lui de a ii da careva sania sa se dea si el. Sperila si Gogoshar aveau si niste schiuri facute din doage de butoi, asa ca mai apuca sa se dea pe sanie cu fratele care nu schia. Pana cand am vazut ca partia mica, de la poale de deal, era folosita de o gasca de prichindei. A intrat Grasul in ei ca uliul in poiata de gaini. A ochit cea mai faina sanie de la un copil neinsotit de parinti si direct de sub cur i-a luat-o. Puradelul a tulit-o sa se planga la parinti, dar distanta pana la blocuri se masura mai degraba in kilometri decat in aruncaturi de bat, asa ca Grasul avea timp sa probeze noua sanie. Tot mare, masiva, cu scanduri solide, cu talpici grosi, inalta si asemenatoare lui din toate punctele de vedere. Partia mica avea sa fie terenul de incercare. Beleaua e ca Grasul avea tendinta sa imite tot ce vedea la golanii mai mari, ba chiar sa ii surclaseze. Gogu ataca partia ca un super schior, iar pe micul damb de la final facea si mici figuri acrobatice, salturi si rasuciri, cu schiurile si cu sania.
-Ia Grasule, imita asta daca poti, ii arunca Gogosar momeala pofticiosului de adrenalina.
Imediat, Grasul a luat sania si dus a fost la capat de partie. S-a asezat cat de confortabil a putut si a impins puternic. A prins viteza, iar la damb a fost aruncat in sus bine de tot. Nu a tinut de sanie, asa ca atunci cand i s-a prabusit curul pe ea, praf s-au facut scandurile. Arata ca un gandac de colorado cu curul infipt intre scandurile rupte, patindand pe turul pantalonilor mai mult decat pe talpicii de sanie. Am ras pana cand a inceput sa ploua, asa ca am lasat totul balta si am plecat acasa. Pe drum, copilul deposedat de sanie si parintele furios ne opresc.
-Asta mi-a luat sania, tatiiiiiii, da drumul la urlatoarele micro pagubitul.
-Nu am furat nimic, doar m-am dat si eu de cateva ori si am lasat-o la copiii aia cu care era el. Nu am sanie nenea, mi s-a rupt, dar nu am furat-o... a scapat Grasul de batalau.
Copilul si-a gasit sania la partie, e adevarat, dar pe Grasul nu l-a mai vazut de atunci.

Alberto Bomba revine
Schiurile lui Sperila si Gogosar devenisera un soi de vedete. Eu si Gras incercasem sa ne dam cu ele, dar nu reusisem decat sa ne invinetim prin locurile moi. Sperila, Gogu si Marius faceau furori cu ele. Ne holbam ca matele la oala cu smantana cand ei zburau pe partie pe langa sanii si nu stiam ce sa facem sa invatam si noi sa schiem. Erau, de fapt, niste bucati incovoiate de lemn, scurte de 40-50 de cm, cu o fasie de piele in loc de legaturi de clapari. Sanii, canci, ca se dadea Frax cu a mea, iar eu si Gras ne dadeam cu curul de partie pe sacii de polietilena. La inceput aveam directie, dar cand prindeai viteza, ajungeai sa te invarti prin zapada ca un carabus cu cracii in sus. Pana cand l-a aburit Grasul pe Sperila sa ia schiurile si sa ne invete si pe noi. Sa mergem doar noi 3 pe partie si sa invatam de la el. Perspectiva academica l-a entuziasmat pe Scheletron, care a doua zi ne arata cum se executa o cristiana. Am luat o serie buna de mufe in zapada pana cand sa ma las batut, dar Grasul era incapatanarea in carne, sunca si oase. Facea doi metri, pica si se ridica, o mai lua un schi razna si fugea dupa el, incerca din nou, termina partia si se intorcea si o lua de la capat. Pana cand a decis el sa se dea mai aproape de padure. Cum-necum, a stat cateva minute pe schiuri, dar ele il duceau pe Gras, nu invers. Cap compas catre primul copac mai zdravan. Ei, si odata s-a lasat Gras pe spate si au zburat schiurile din picioare direct in padure. Copacul a fost doar mangaiat cu un umar de Grasul, dar ia de cauta schiurile. Si da-i scotocire, mai ceva ca in Seek and Destroy. Nexam schiuri. Scandal. Urlete isterice de la Sperila care deja isi imagina batalia pe care i-o da Gogu acasa. Trei zile la rand am revenit pe partie sa le cautam si nu le-am gasit. Trei zile nu a vorbit Gogu cu Sperila, doar ii mai baga cate un ghiont in coaste, de fecare data cand trecea pe langa el. Suma se inmultea cu doi cand era vorba de Grasul, ca doar nu era Sperila prost sa il lase nepedepsit. Cand am gasit schiurile, Sperila nici nu mai voia cadou de Mos Gerila, asa fericit era.