Dor de Sulina

E vara, deci e clar ca imi e dor de Sulina. De faleza Dunarii care arata ca o Venetie rurala, cu pavajul ornamental si cu casele lasate in paragina, de restaurantele de langa apa tulbure a Dunarii, de pescarii somnorosi care asteapta turistii sa ii dea cu barca, de cateii mici care ti se incurca printre picioare. Imi e dor de normalitatea de oras fara cersetori a Sulinei, de bancile postate la umbra salciilor mari, de turistii habarnisti care dau la peste printre barcile legate de ponton, de gramezile de pepeni proaspat dati jos de pe barci si de mica piata.

Imi e dor de drumurile prafuite de tara din oras, de masina care duce turistii la plaja pentru 1,5 sau 2 lei, de casele pe piloni ridicate de lipoveni cu cherestea adusa acum zeci de ani de prin India sau alte capete de lume. Imi e dor de smochinii care se intind lenesi peste garduri si din care poti lua fructele coapte cu mana, de localnicii cu ochi albastri care se uita la tine cu intelegere cand te ratacesti pe strada 1, 2, 3 sau 4.

Imi e dor de aglomeratia de la venirea pasagerului, cand jumatate de oras se bate sa ia turistii sa ii cazeze, iar cealalta jumatate asteapta produsele alimentare trimise de la Tulcea. Hamalii se bat pe incarcaturi, sa mai faca un ban, pentru ca la Sulina nu poate cersi nimeni... i se spune sa iasa la pescuit sa isi ia singur masa. Imi lipseste sunetul motoarelor de la barcile Laguna care trec pe langa malul Dunarii ca turbatele cu localnici care abia asteapta sa isi umfle pieptul si sa isi ambaleze motorul in fata turistelor, poate poate ... "trage si la caramida, nu doar la undita".

Imi e dor sa ma trezesc dimineata la ora 5 sau 6, sa imi fac o cafea, sa o arunc in cana de metal si cu unditele sub brate sa ma indrept spre bazinul mic, la pescuit. Sa trec prin oraselul amortit si linistit spre locul unde isi tin localnicii barcile si unde e peste mare, dar nimeni nu il prinde. Sa ma asez la locul meu nadit cu paine si mamaliga si sa ma joc cu babusca, platicile, rosioarele si carasii de acolo, sa vad cum pluta se scufunda repetat, iar seara, inainte sa adorm, cu ochii inchisi, sa vad numai plute care intra sub apa.

Mi-e dor de berea rece din halbele de pe terasele de pe plaja, de terenul de volei unde ma distram ca un copil alaturi de Nucu, Paul, Anca si Andrei. Sa servesc mingea peste fileu doar spre Paul ca sa il vad cum sare in nisip dupa minge ca un caras burtos dupa ramele din carlig. Mi-e dor sa ies la pescuit cu Oaki, mama pestilor, ocrotitoarea bibanilor si babustilor, innecatoarea de rame si scufundatoarea de paine, eliberatoarea purtatorilor legali de solzi. Are fata asta niste glume pe balta de vrei sa te muti acolo. :)

Imi e dor sa stau pe scaunul de plastic, seara, dupa ce ud iarba din curte, sa joc wist, rentz, table sau sa stau pur si simplu de povesti cu amicii, sa umplu cu aer sticla de bere si sa ma feresc de tantarii vampir din Delta. Sa spal carnea de gratar, sa fac mujdeiul cu ulei si sa ma chinui sa aprind focul cu stuf. Sa miroasa a fripura si la 2 ore dupa ce s-a stins focul, iar eu sa ma chinui sa spal vasele.

Sa plec din Sulina si sa imi jur in barba ca tot ma mut in orasul asta vara viitoare daca imi gasesc banii necesari sa imi iau casa si sa imi deschid o pensiune.