Ziua 1. Lisabona. Lasat bagaje in casa, plecat sa cumparam diverse si sa cascam un pic gura in zona, sa vedem ce are de oferit Lisabona si mai ales cartierul Alfama. La intoarcere, o tanara blonda se tot invartea pe langa o sacosa imensa cu cearsafuri si prosoape, care sacosa se afla in imediata vecinatate a intrarii noastre. O chema Natalia, era din Republica Moldova si era menajera de la apartamentul unde locuiam. Vorbareata, cu un logodnic moldogotz din Iasi, Natalia se ocupa de curatenia in cele 9 apartamente de tip hotel pe care le avea patronul ei. Am stat de vorba cam o ora, apoi am plecat spre plaja si nu ne-am mai vazut.Ziua 1. Cascais. Adica una din cele mai faine statiuni ale portughezilor. Se ajunge dupa 30 de minute cu un tren simpatic plin de localnici care merg sa faca baie in Ocean. Cascais e capat de linie. Gasit repede plaja, o baie, doua - de control, ca doar trebuia sa fiu primul din neamul Bufnila care se avanta in valurile Atlanicului. Chiar sub nasul meu, adica pe plaja noastra, in apa, la circa 10 metri, un tanar padela linistit pe un caiac. Normal ca am vrut sa ma dau si eu. Merg sa vad de unde are omuletul caiac. Gasit un centru de scufundari, unde mi se promiteau ore intregi de aventuri submarine pentru 70 de euro, intr-un mic recif al lor. Cu gandul sa revin, ma indrept si spre 4 caiace sit on top. Incep o conversatie intr-o engleza aproximativa, deschiderea de dialog fiind portughezul "Bom Dia", numai ca omul mi-o reteaza scurt.
-E 15 euro o canoe de doua persoane pentru o ora, te-am auzit de pe drum ca vorbesti romana.Am tacut, am belit ochii ca melcul la frunza de varza si am uitat sa il corectez ca ala sigur nu e canoe, e caiac. Am dat-o pe romaneste si am aflat ca e maramuresean, se numeste George si face un ban cinstit pe plajele din Cascais de ceva timp. Era din Baia Mare omul si i-am promis ca o sa revin sa iau un caiac. Era timpul de plecare spre tren.
Ziua 3. Feribotul a plecat spre Montijo cu toata gasca noastra.
Cautam plaja cu flamingo roz, de la Sambucco. Cum am acostat dupa traversarea raului Tejo... mare mai e frate estuarul ala, am pierdut autobuzul. In timp ce noi cautam masina, casa de bilete si alte chestii de gen, tartaneata si-a luat zborul. 
A doua avea sa vina peste o ora, cum ne-a informat strepezit un functionar de la casa de bilete a feribotului. Si ia si stai pe mal de rau, la umbra de palmier. O mica incursiune la malul digului, unde era plin de crabi. 
Si atunci il vad in dreapt pe un nene care pescuia cu doua lansete infipte in pamant, dupa stilul romanilor care cauta chefalii de pe plja. ma apropiam de el si vorbeam cu oana. "Oare la ce o da, oare prinde, are si el un peste amarat acolo....", cand omul deschide gura.-Nu am prins nimic azi, si pescuiesc cu rama de ocean. Se gaseste la magazin la Decathlon. Iar mi-au iesit globii oculari afara si am crezutca nu inteleg ce zice el.
-No portugues, il informez eu pe romanash,
-Pai stiu ca nu sunteti portughezi, ca v-am auzit ca vorbiti in romaneste. Eu sunt din Satu Mare! Si apoi mi-a depanat povesti de Portugalia. Era in concediu, la baiat. Dura totul cam de o luna, asa ca... batuse toata zona cu bicicleta si baga mana in foc ca nu o sa gasim flamingo roz. A avut dreptate, dar ce sa ii mai spun acuma. A urmat o zi tembela, de pierdut si schimbat autobuze, de draci, de caldura innabusitoare, de citi afise de corrida pe toti stalpii din Montijo si de intalnit alt roman.
Aceeasi zi. Freeport. Adica acolo am reusit sa ajungem, la cel mai mare outlet din Europa, in timp ce noi cautam plaja cu flamingo roz. I s-a facut mila unui negru sofer de auobuz, care a auzit ca vrem sa vedem flamingo, a ras, si ne-a trimis la Zoo. Dar ne-a debarcat la Freeport, sa avem autobuz inapoi spre Lisabona. 
Pana cand au vazut fetele cum se inghesuie Mango, Adidas, Converse si multe alte branduri in ditamai complexul. Ei spun ca e cel mai mare din Europa, eu nu l-am masurat si eram musafir, asa ca am zis ca ei. Abia am scapat fara sa imi iau nimic, dar i-am promis Oakai ca o sa ma intorc cu ea la shopping. La plecare, urcam in autobuz si soferul are amabilitatea sa imi elibereze un bilet cerand bani ficsi, dar in limba lusitanilor. Pana sa spun in engleza ca nu pricep, a auzit-o pe Oaki ca imi spunea pe romaneste unde sa caut maruntii. Si asa am aflat ca el era tot George, ca era de pe langa Cernauti si de ani buni lucra acolo.Alta zi. Lisabona. Ne chinuiam sa parcam masinutza inchiriata, un Nissan Note, cu care tocmai ne intorsesem din calatoria de la Sintra sau de la Porto, nu imi mai amintesc. Soferul nostru se intereseaza de parcare la un alt sofer, dar pe langa cele cateva cuvinte in engleza ii scapa si un "adica", in timp ce incerca sa se faca mai bine ineles. Asa am mai intalnit un roman in Portugalia, care ne-a spus si cum sta treaba cu parcarile de zi si de noapte din Lisabona.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu