La cirese!

Azi veneam de la Unirii spre Alba Iulia pe jos si a inceput sa ploua cu soare. Asta, plus o gasca de melodii din anii 90 mi-au adus minte de cum ne distram noi pe vremea asta.

Pai vremea asta il facea pe Grasul sa strige ca prostul... Ploua cu soare, maine-i sarbatoare. Stiam toti fraza...de unde naiba, nu mai tin minte. Ce naiba insemna, iar nu stiu, dar in astfel de momente, in mai, cand ploua cu soare... te duceai sa furi cirese.

Mici, necoapte inca, doar cu o umbra de galben si un strop de rosu pe ele, dintre frunzele de un verde crud din pomul oricui, numai pom sa fi fost. Nu trebuia sa pui pe Facebook ca vrei sa pleci la furat, era de ajuns sa fluieri pe rand, la fiecare din gasca si iti strangeai trupa de comando.

-Ba, nu mergem la Posta, ca e langa cinema 23 August si ma vede bunica-mea... incepea Polonic, care se temea sa nu fie turnat acasa in caz de ceva.

-Iar vrei ma sa mergem pana in TCR (un cartier marginas al Onestiului)... facem mult pe drum si aia au caini acolo, incerca sa scape Grasul de povara de a se deplasa mai mult.

-Hai ma in TCR, ca data trecuta ne-a lasat sa luam de acolo o tanti, se baga si Sperila in seama precum tanga. Data trecuta era acum un an, iar adresa exacta a casei binefacatoarei nu o mai tinea minte. Asa ca am luat-o la picior catre TCR. Ca sa ajungem acolo trebuia sa mergem pana la gara si de acolo fie peste linii, fie pe sub ele, prin pasarela subterana care te scotea in fata la IUC. Prin pasarela era mai aiurea, pentru ca ala era locul preferat al fratilor mai mari. Isi faceau carucioare din lemn, cu rulmenti in loc de roti si se dadeau pe panta abrupta de acolo. Cand treceam, ne reperau, ne luau la 11 metri. Unde mergem, de ce, cu cine mai suntem, cat stam, ce a zis mama cand am plecat, ne-am facut temele pentru maine, am mancat, ce fac fratii mai mici, cu cine au ramas, in grija cui, daca stiu parintii unde suntem si alte lucruri create special, parca, pentru a enerva pustanul care vrea sa fure cirese si care intotdeauna va minti ca sa scape.

Odata scapat din furcile caudine ale fratilor mai mari o tineam intins pana la prima casa cu cires la poarta. Ii dadeam tarcoale pana terminam tarcoalele. Si apoi incepea negocierea... Cine se suie in copac? Grasul era primul care refuza, ca el nu ajunge la cracile subtiri pe care se aflau ciresele fara sa cada. Cine tine de sase, iar la capitolul asta ne inghesuiam cu totii si niciodata nu stiam care sa fie alesul. Grasul voia sa se bage el, ca sa aiba o distanta apreciabila de obiectiv si sa o poata tuli primul. Fugea mai greu, deci era de inteles. Cum furam - daca luam cu craca intreaga sau daca ne apucam sa culegem fructele de pe crengi. Ca de obicei, eu si Sperila o sfarseam in varful copacului, sa luam cele mai coapte fructe. Normal ca era asa pentru ca faceam intrecere, care ia cele mai bune cirese. Bagam tricoul bine in pantaloni, ba il indesam si in chiloti ca sa nu cada fructele pe care le bagam "in san" si aveam cea mai incapatoare si ecologica sacosa.

De data asta gasisem un cires parguit, de mai, nu de iunie. Erau cirese mari, coapte, rosii, pline, carnoase si salivai numai cand te uitai la ele. Normal ca ne-am apucat sa balotam. Luai un pumn de cirese si le bagai in san, altul era aruncat direct in gura. Polonic, care se temea sa nu fie prins, statea mai pe poale, unde ciresele erau putine, copacul era ciugulit de orice trecator mai inalt... asa ca a avut timp sa sara din pom cand a aparut proprietarul. Nu a scos niciun sunet nemernicul, nici macar un semn nu ne-a facut. Grasul, care ramasese sa tina de sase, se ocupa cu cautatul de chistoace, ca iar nu aveam tigari, ca de obicei. Nu a scos nici macar un guitat sa ne anunte pe mine si pe Sperila ca vine omul. Ne-am trezit ca ne striga cineva de jos...

-Ba, ce mama dracului faceti acolo?

Eu ... mucles. Inghetasem pe craca, cu gura plina de cirese. Am inghitit si samburi si tot in timp ce omul a continuat...

-Bine, am inteles, va era pofta. Mai luati sa le dati si la prietenii vostri, dar nu cumva sa rupeti cracile ca ne suparam..... Si a plecat de sub pom, prin curte. Nu stiu daca au trecut doua minute, dar eram jos, pe strada, cu sanul plin de cirese, am strigat un Sarutmana si dus am fost cu tot cu Sperila dupa Grasul si Polonic, care asteptau bine mersi la o distanta de 100 de metri. Am mai fugit cateva sute de metri razand toti patru si a trebuit sa ne oprim sa impartim ciresele. Sperila, nici sa nu auda.

-Ce ba Grasule, ce vrei... nu ai tinut nici de sase, nu ai spus nimic atunci cand a venit ala, daca luam bataie cu Ochi de la el, te durea in curul ala mare.

-Sperila, nu face de astea, ca iti dau o carboaba peste ochi, de te duci invartindu-te la Gogoshar sa te plangi.

-Hai, mars, lasa-ma in pace, sa iti dea Ochi tie, eu ii dau lui Polonic.

Normal ca i-am dat de la mine, dar in niciun caz jumate din prada. M-a fugarit sa ii dau restul, dar fugeam bine, cu toate ca sarea tricoul in toate partile din cauza incarcaturii. A vazut ca nu ma prinde, s-a dus la Polonic si la Sperila, sa faca rost de cirese. Nebunul de Steli isi bagase cativa pumni de fructe in gura, ii daduse lui Luci cateva si mai avea putine. Ca sa nu i le ia Grasul, a turnat tot continutul in chiloti si a ridicat tricoul. N-a mai mancat niciunul cirese. Polonic a trebuit sa imparta apoi treimea lui din prada cu amandoi caposii. Am facut apoi acelasi lucru. Nu ne saturasem, dar ne trecuse pofta. Iar ca treaba sa fie completa, ne-au si fugarit fratii mai mari, care credeau ca am ascuns pe undeva ciresele. Deh, ploua cu soare, toti ar fi vrut cirese.