Vreau la cimitir

Nu va ganditi ca imi pun latul de gat sau ma tai pe vena cu o lama ciuntita. Nu despre cimitirul ala normal e vorba, ci despre Cimitirul Elefantilor, cum ii spun eu TVR-ului. Am vazut azi in Evenimentul zilei ce salarii au pe acolo. Ati observat ca liftiera ia vreo 14 milioane, ca soferul ridica 22? Iaca linkul... http://www.evz.ro/article.php?artid=302501

Treceti peste partea cu Andreea Marin si cruciti-va. Eu unul asta fac. Te teveristi ii doare degetul sa apese butoanele de la lift, asa ca au angajat ceva femei si pentru asta. Si le platesc ceva mai bine decat sunt platiti unii reporteri de prin presa.

De weekend

Asta e un post de weekend, cu ceva avataruri pe care mi le mai cere lumea. De acum le aveti, le luati de aici.

Conspiratia pionierilor

Comunism my love

Dracu sa ma ia daca nu iubeam comunismul. Toti golanasii. Il iubeam, serios si pe bune. Ne placea ideea ca tre sa fie mancare la tot poporul, fazele de egalitate, erau idealurile noastre, de copii crescuti citind "Pistruiatul", de Francisc Munteanu. Vazusem si filmul, la fel ca toate alea cu Sergiu Nicolaescu, cum le ia el apararea comunistilor, cum erau buni si tot asa. Eram comunisti, asta e clar. Ca noi am inteles si alte alea de prin comunismul asta, era de asteptat. Ii mai aparam pe aia saraci, dar le si luam banii de mancare. Toate ca toate, dar momentul culminant fusese la Marasesti, cind ne-au facut pionieri. Clasa lui Sperila si cea a lui Marius Craciun ne erau un fel de nasi intr-ale comunismului. Marius a tinut intins in vant steagul tricolor pe care am jurat eu, Grasu si Polonic. Am intrat apoi in Mausoleu, am vazut mormintele de general, ostas si pe al Mariucai, fata aia prezenta in mai toate povestirile eroice de Dumitru Almas. Crescuse inima in noi, eram comunisti, dar mai ales patrioti. Si in armata, in 1999, gradatii ne spuneau sa facem tarashul corect, cu curul lipit de pamant, ca altfel ne impusca... nemtii. Suferim inca de comunism, clar asta.

Sefia

O clasa de elevi devenea acum un detasament de pionier. Cea mai buna eleva la invatatura, Anca Filip, era sefa de detasament, stiti voi, aia cu snurul galben. Cum naiba, nu stiu, dar am devenit si eu comandant de grupa. Cu snur rosu. Aveam o gasca de fete linga mine, toate mai silitoare, dar mai slabe ca functie. Asa ca era musai sa imi aduca gasca alaturi. Grasu si Polonic erau in alta grupa, nu in grupa a doua, pe care mindru o conduceam.

-Ba boilor, hai sa vorbim cu invatatoarea si sa va iau la mine in grupa. Mama, numai nebunii o sa facem, suna oferta de transfer pentru cei mai penibili pionieri botezati Grasu si Polonic.

-Nu ne lasa ba, ca am vorbit cu ea si nu vrea, se lamenta cel mai plinutz pionier ever...

-Lasa ca tre sa fie o solutie sa ajungem si noi acolo, la cascaval, spuse Polonic.

Despre ce cascaval era vorba, nu stiam. Dar ni se parea ca e ditamai onoarea sa fii acolo, printre smecheri. Asa ca am pus la cale un plan destul de bun, prin care Grasu si Polonic sa primeasca onorurile ce li se cuveneau.

Tobe si trambitze

Am cazut de acord ca functiile pe care le-ar fi meritat erau cel putin de stegar al detasamentului, ca sa nu mai vorbesc despre tobosar sau gornist. Grasu voia musai la toba si se antrena zilnic, cu doua creioane. Batea in orice, inclusiv in capetele colegilor. Cum nu era misogin atunci, le dadea si fetelor cate o proba a talentului de viitor tobosar pionieresc. Se facea ca invata marsuri eroice, dar de fapt batea ritmul de la Cenusareasa, Printisorul si alte cantece golanesti. Polonic ravnea la aceeasi functie si mi-a spus sa il ajut sa i-o sufle Grasului. Nu stiu de ce, dar am cazut de acord si am convocat sedinta de alegere de noi membri, asa cum auzisem eu de la tata sau de la Frax, care mai vorbeau de asa ceva. Ma inspirasem de dimineatza privind o poza cu tata tinar, poza in care el vorbeste unei multimi de utecisti, tinand la picior, ca pe o arma, o pancarda pe care scria HEI RUP. Gata, elanul pionieresc fusese luat.

Cutremurul

Invatatoarea se uita la mine cum vorbeam suit pe piedestalul clasei, cel de linga tabla, si se minuna ce nebunii puteam scoate din mine.

-Pionierul Marius Cornea, stegar al detasamentului clasei a 4-a C este un exemplu rau pentru cum ar trebui sa fie un pionier. Bate colegele de clasa, umbla netuns, nu are temele facute si este mereu murdar, facand de rusine colectivul clasei. La fel este si cu pionierul Ciprian Pietroiu, un alt exemplu negativ. In numele grupei a doua, propun sa isi faca autocritica in fata clasei si sa fie inlocuiti. Pentru postul de stegar il propun pe Ovidiu Serbanescu de la grupa a treia, iar pentru postul de tobosar, pe Lucian Voiasciuc, tot de la grupa a treia; am infierat eu ce era de infierat.

Culmea e ca toti au pus botul, iar Grasul si Polonic au ajuns sa aiba functii si onoruri. Totul s-a incheiat apoteotic, la doar o saptamana. Grasu s-a dat mare la toti ca schimbarile fusesera stratagema mea si am iesit din nou pe piedestal. Mi-am facut autocritica si m-am lasat degradat la stadiul de simplu pionier. Grasu si Polonic au avut aceeasi trista soarta. Fusesem invinsi de sistem. Daca as fi Sven Hassel as spune ca ne-a inghitit comunismul dar nu ne-a digerat. Beleaua e ca pe noi ne-a si scuipat afara, asa de poame acre eram. Belele zilnice ne-au facut eroi negativi, iar la venirea Revolutiei ne-am ars carnetele de note in fata clasei. Devenisem golani capitalisti.

Pionier umilit

Casa de Cultura din Onesti a fost locul unde am patit cea mai mare rusine a mea. Eu venisem ca baietii de la mare, din concediul petrecut cu ai mei si nu stiam cu ce se maninca practica, diriginta, cine e femeia aia si ce vrea, inca mai eram setat pe "Tovarasa Invatatoare". M-au luminat Grasu si Polonic si am mers in practica. Finalul de nebunii avea sa fie unul apoteotic. Pe scena Casei de Cultura, aici prezenta in poza luata de pe site-ul www.onestionline.ro. Trebuia sa fim un grup de pionieri care inconjoara spectatorii si care urca pe scena, in timpul unui cantec tovarasesc. Repetitiile ne-au facut sa ne luam cu mainile de cap. Partea buna era ca puteam intra si noi la Casa de Cultura, pe scena, fara sa mai platim, ca la piesele de teatru unde eram tarati de profe.

Repetitia

Trebuia sa fie totul simplu. Cantau unii imbracati in oameni ai muncii, intrau pionierii cu ramuri de maslin in maini si mimau cantecul, alaturi de agaricii din cine-stie-ce-ansamblu-vocal-instrumental. Floare la ureche. Doar ca ne plictiseam repede si ne apucam de tot felul de dracarii prin ditamai Casoaia, cum ii ziceam noi. Am batut colegii de la scoala care mai participa alaturi de noi, am tras de par fetele de la noi din clasa, ne-am ascuns in buda la femei sa nu ne gaseasca diriga si furam inelele de la cravata de pionier colegilor. I-am ascuns T-ul femeii de serviciu, am infundat buda cu hartia de ziar lasata in loc de hartie igienica si am rupt afisele care erau pe pereti. Sa tot fie zile de astea. Si am repetat intrarea aia pe scena de sute de ori. Eu trebuia sa fiu pe scena, linga Anca si un tip de la scoala vecina si prietena. Si la un moment dat sa ridicam mainile, fluturant crengile alea. Inutil de spus ca avea sa iasa ca la romani, unde un lucru nu e bun daca nu e legat cu sarma.

Show-ul

In sala era plin. Lumina difuza, de ne rupeam picioarele daca nu ne holbam la trepte. Noi, stransi toti la usa de intrare, asteptam momentul culminant, cantecul de final. Trecusera poeziile patriotice interpretate cu voce grava de unii actorasi de pe la Bacau, fusese si momentul vesel cu niste papagali semi-actori-amatori de la Onesti, moment in care erau infierati acei muncitori care trag chiulul, etc. Toate aratau bine, pina la inspectia finala. A vazut diriga atunci ca Bufnila nu purta centura de pionier la uniforma, ci o curea de piele. Preferata mea, ca aruncasem din prima zi centura cumparata de ai mei. Fara centura nu mai aveam voie sa urc pe scena, sa apar in spectacol, chestii care mi se pareau extrem de importante. Mi-au dat o centura de la un coleg care trebuia sa stea mai in fundul salii: Grasu. Normal ca nu ma prindea. Ramanea loc in pantaloni si pentru Polonic linga mine. A trebuit sa stau cu o mina in buzunar si cu una pe ramura aia de salcie, ca de unde era sa ia organizatorul atatia maslini. Cantam, de fapt...recunosc... faceam play-back, ridicam mainile.... cind am simtit ca mi se duc itzarii la vale. I-am prins cam cand se duceau serios spre genunchi si am smucit de ei la deal cu simtul raspunderii. Am auzit insa si hohotele de ras din primele randuri.

Epilog

Nu am mai avut curaj sa ma uit la Anca 3 zile. Muream de rusine pentru faza cu pantalonii plimbareti. Diriga m-ar fi ingropat in scena, indiferent de data, iar Grasu radea de mine cu fiecare ocazie. Polonicul nu imi spunea nimic in fatza, dar se amuzase ceva de jale. Am aflat, l-am rezolvat cu 4 sau 5 castane si un sut in cur, apoi m-am batut cu Grasu. Beleaua e ca am ramas certati vreo cateva saptamani bune. Nu mai iesea cu noi, ci cu tiganii din incinta. L-am dezvatat apoi, dupa impacare, si l-am pus sa jure ca nu se ma duce cu aia, ca sta cu gasca veche. Si-a dat cuvantul de pionier, chestie care ni se parea mai tare decat toate. Ne-au legat apoi si mai tare toate chestiile alea comuniste facute parca sa jigneasca si sa schilodeasca un copil. Am fost scosi in fiecare saptamana in careu, sa rada scoala de noi pentru ca: eram netunsi, nu ne faceam autocritica, ne bateam cu colegii, furam banii de pachetel, rupeam coada de la steag in timp ce ii altoiam pe colegi, sutuiam fetele, injuram profesoarele, spargeam geamurile, fumam la baie, fugeam de la ore si deranjam clasa. Din cate saptamani de scoala avea anul, noi parcurgeam jumate fara cravata, sa stie lumea ca am fost exclusi din randul pionierilor. Incepusem sa ne prindem ca nu e mare sfaraiala, mai ales ca sabotasem sistemul, din interior. Cum a ajuns comunismul carpa de sters pe jos pentru golanasi... data viitoare.

Pionieri in practica

Pregatiri

Fiind pionier, tarlale cutreieram... alaturi de ai mei colegi de clasa si suferinta. Din clasa a cincea plecam cu clasa prin livezi sau pe tarlaua de cartofi in loc sa facem ore. Inainte, il invidiam pe Frax, ca eu stateam de prost intr-a patra cu ghiozdanul in carca, iar el pleca cu gasca sa se distreze, pretextand ca ajuta taranii cooperatisti. Dar mi-a venit si mie randul. La cartofi, la porumb, la mere, la struguri, varza, cam tot ce era de cules prin jurul Onestiului. Adunarea era ceva de coma. Toti aveam genti din acelea verzi in care se tineau mastile de gaze. In ele, de toate. Slana. Paine. Oua fierte. Mustar. Sare. O ceapa mica. Sticluta de apa. Caciula, daca e frig. De toate. Diriga ne strangea in jurul ei ca pe puii de closca, ne alinia cate doi si eu mereu eram in frunte cu Marius Cornea, iar in spate ii aveam pe Grasu si pe Polonic. Daca era sa sufar, sa nu fiu singur. Rau nu sufeream. Cantam. O stiam pe aia cu libelula Don Brebenel de roseau fetele si zambeau profele pe sub mustati. Asta pina ajungeam in tarlaua de porumb de la Slobozia, satucul de linga Onesti. Acolo era marea batalie.

Stiuletii zburatori

Proumbul era despanushat, pus in cosarci mari si carat la gramezi de unde il urcau unii in remorcile de tractor. Fiecare pereche de elevi avea cate un rand sau doua pe care mergea, numai Grasu lua 3. Tinea adevarate lectii de botanica pe coceanul de porumb. Lua matasea, o infasura in hartie igienica sau de ziar, o fuma si apoi trecea la stiulete, care brusc dezvolta si abilitatea de a zbura. In mufa, capatzana, spinare, picioare sau alte parti componente ale gagicilor din clasa. Odata incepeau mimozele a zbiera, asa ca restul lectiei era amanat pina disparea diriga dintre randuri. Apoi cursurile deveneau intensive. Surorile Cantea, 2 gemene, au ripostat. Au plecat vinete pe 30% din suprafata corpului. Ca sa incheie apoteotic si sa sarbatoreasca victoria, Grasu a aruncat un stiulete in sus. Ghinionul l-a trimis direct in captzana descoperita a Valentinei, careia i-au sarit inca o data okelarii de pe nas. Maria se chinuia sa o aline, cind a mai picat un stiulete. Lacrimi si glorie.

Hotii de cartofi

Tot la ferma aia nenorocita de la Slobozia exista ditamai tarlaua de cartofi. 2 zile ne-au lasat sa culegem. In prima am plecat toti baietii cu gentile pline de barabule, una mai mare si mai faina ca alta. A doua zi era sambata si venisem cu plase mari, incapatoare. Diriga la fel. Doar ca eu, Grasu si Polonic le-am umplut si le-am ascuns intr-o mica mlastina de linga sosea. Diriga ne-a vazut, ne-a frecat ridichea, apoi ne-a pus sa le umplem si pe ale ei. Facut, dar cu o mentiune. Am anuntat-o pe inginera ca o profesoara anume fura cartofi. La controlul gentilor, diriga a fost facuta de ras, iar pe drumul de intoarcere veneam ultimii, sa nu ne vada lumea ca eram incarcati ca niste catari de povara, si mai ales sa nu ne ocheascha diriga. Situatia s-a repetat la struguri si mere, la Bogdanesti, cu mentiunea ca devenisem hoti profesionisti. Spuneam ca luam merele in ditamai gentile pentru un prof sau altul. Singurul care s-a prins a fost Bantzu, proful de atelier. Drept razbunare m-a tinut la el in laboratorul foto, cu Polonic, sa developam filme de la ora 14 la ora 23. Era sa il omoare mama lui Polonic, ca il cautase peste tot. Ultimul furt, 3 ladite de struguri ne-a consemnat in scoala. Cind toti plecau pe tarla, clasa noastra statea in banci si alegea fasolea de gargaritzele din ea. A trecut si asta, dupa ce am vazut ca pe anumite tevi de pix se putea trage cu boabele mici. Si taranii romani de pe campuri si ogoare beneficiau din plin de ajutorul nostru. Practica s-a incheiat apoteotic, pe scena Casei de Cultura din Onesti, cu un Bufnila caruia ii picau pantalonii. Dar asta e alta poveste, alt post, maine.

Chef de viata

Nu stiu de ce, dar iau foc rau de tot cind aud piesa asta. Si ma apuca asa un dor de viata cind il vad pe Iagupov cum chiuieeeeee....

Mic ghid de golaneala

Daca tot te apuci de o treaba, macar sa o faci asa cum trebuie, repeta mereu Grasul cele auzite la bunicul lui. Asa ca daca tot era sa fim golani, macar sa fim de aia tari. Si primele lectii erau alea de trisat, pentru ca trebuia sa ai bani. Sa o luam cu cele mai simple si mai eficace.

Barbutul. Dracu stia sa faca pe vremea lui Ceasca zaruri masluite? Auzisem si noi de ele, dar habar nu aveam cu ce se mananca. A pilit Grasu vreo cinci perechi de zaruri ca sa se aseze pe ce cifre vroia el. A iesit. Dar daca tu si adversarul dati cu aceeasi pereche, cum naiba sa castigi??? Asa ca alde Grasu s-a resemnat cu metoda clasica. Atunci cind nu e atent oponentul, lasi un zar jos din mina, fixat pe 6, iar restul pica el ceva.

La poker, metodele de a trisa tineau in special de neatentia adversarilor. Sperila avea mina mai buna, si fie isi dadea 6 carti, fie isi tragea de la spatele pachetului. Cind avea 6 carti, lasa mainile usor sub masa, sa nu vada colegii, intorcea cartea a sasea invers si o ascundea dupa cele 5. Revenea cu mainile pe masa, arata cartile, dar nimeni nu vedea a sasea carte. Important era ca apoi sa ai grija sa nu amestece altul cartile si sa se prinda de poanta. Mai erau metode, dar ceva mai complicate si care nu ne ieseau foarte bine.

La copcica, treburile se derulau mereu in doi sau 3 care japcuiesc mai multi. Cind se faceau cartile, aveai grija sa asezi asul la coada pachetului. Din cel mare trebuia sa faci mai multe mici, asa ca primul lasat jos era ales de amicul care te ajuta sa faci bani. Avea cartea cea mai buna, castiga, imparteam banii fraierilor la final. Nu aveai bani cu care sa intri in joc, atunci era musai sa inveti a doua regula a golanelii.

Bataile
In prima faza toti ne temem sa luam un pumn sau un sut. Ca sa nu vorbesc de coate in gura. Odata ce inveti ca durerea nu e asa de naspa, treburile merg mai simplu. In golanie o sa auzi mereu ca unul de calibru si-a luat-o in freza de la unul mai mic. Sau ca alde VanDamme si alti karateka si-o fura sistematic de la baietii de pe strada. De ce? Pentru ca nu dadeam doi bani pe reguli cavaleresti. Era musai sa i-o dau in freza celuilalt, asa ca foloseam orice arma. Cea mai tare din ele e NV-ul. Adica lovitura aplicat pe negandite, nevazute, in zone cat mai dureroase si cu cat mai mare virulenta. Decat sa planga mama, mai bine plange ma-sa. Asa ca Sperila lovea la outze de nu se putea. Cind nu mai tine insa NV-ul, tre sa te mai bizui si pe pumn. Asa ca aici ne-au prins bine antrenamentele de judo, lupte si restul cafturilor. Daca nu merge asa, da-i cu piciorul, specialitatea Polonic, care umpluse cativa de sange.

Mangleala
Asta tre sa fie prima faza, inainte de bataie. Il vezi ca e cat gardul, dar tu te dai mare si esti tare de tot in clontz. "Te fac, te sparg, cine esti ba", tot ce inseamna injuratura, amenintare si tupeu se pune la bataie aici. Am vazut si in Bucuresti ca se poarta mai mult ca oricand faza asta. Mai ales tiganii, aveau un papagal nevoie mare. Iar daca tot il pocnesti pe unul din astia sau te iei cu ei in clont, atentie sa nu iti lasi spatele descoperit, ca de acolo vine NV-ul. Daca dai barbateste, da tare sa nu se mai ridice, sa ia somn, ceilalti se vor gandi de doua ori pina sa sara pe tine. Daca vezi ca nu e loc de smechereala, Run Forrest, a doua zi ii prinzi separat, cind esti tu cu baietii.

Baietzashii
Daca tot stai cu gasca, pai stai. Daca e sa aiba ei grija de tine, ai si tu de ei. Prieteniile nu sunt drumuri cu sens unic, in care doar primesti si nu dai inapoi. Daca te-au ajutat, ajuta. Daca te-au calcat pe cap, fa-o si tu. Dar ca o chestie, si cu ei si cu toti, lasa loc de buna ziua si nu acorda increderea in orb. Se ajunge sa primesti eternul NV.

Gagicile
Aici e la libera intelegere. Cum te descurci, asa le ai. Daca ai avut papagal la o cafteala, e musai sa ai si aici. Gagicile nu prefera prostii. Daca te stiu de prost, asa ramai. Femeile au tendinta de a-si dori AlphaMales, asa ca fii destept si arata ca nu esti purtator ilegal de cojones.

Femeia altuia

Tampenii soldatesti
Nu am avut niciodata foarte multe prejudecati si scrupule in ceea ce priveste femeile. Din armata am insa una si nu renunt la ea. Sa nu ii iei femeia unui prieten. Eu si Banaru eram tovarasi de arme, amandoi in aceeasi companie ca bibani. Au trecut 4 luni, am devenit "ratani" si eram in acelasi pluton. Cunoscuse o gagica la vizite, se imprietenisera si m-a scos si pe mine cu ea si o amica sa ne mai destindem. Timp de cateva ore, la soare, vara, glumitze, prostiute, alea alea. Tipa micutza, roscatica, ochi albastri, iti baga soarele in casa si daca erau nori pe cer si minus 40 de grade afara. Eu trebuia sa o intretin pe amica ei, una mai cioroaica, dar nush cum naiba se facea, ca la poantele mele radea doar roscata. Asta ca asta, dar a trebuit sa ma internez in spital si totul parea sa se duca naibii. Pina cind m-am trezit cu ele in sectia la care eram internat. Venisera sa ma vada, trimise de amicul meu.

In Herastrau
Saream gardul spitalului cu o regularitate de metronom pentru ele. Mergeam in parcul Herastrau in weekend, la vata de zahar, tampenii pe care nu le-as fi putut face decat civil. M-am trezit cu roscata lipita de mine, cu mainile mele pe sub hainele ei si amica aia care acum ne tinea de sase sa nu vada lumea cum isi consuma soldatii iubirile de weekend. A urmat apoi eclipsa totala de soare, din august. Pe care am vazut-o la tv, in camera ei, incuiata cu cheia, ca sa nu intre mama sau fratiorul si sa vada ca soarele nu e singura chestie care dispare si apare. A ramas ca eu revin de la Onesti, din concediul medical si ii spun camaradului ce si cum, ca e mai bine sa afle de la mine. Prostanacul avea ganduri de insuratoare, si asa ca s-a lipit de o permisie intre timp, sa ia fata sa o duca la parinti, la Targoviste, sa o prezinte parintilor.

La gard
Asa a aflat el de mine. I-a spus sa se imbrace, sa mearga, iar ea in loc sa ii spuna pe nume, i-a spus Ovidiu. S-a prins omul despre ce era vorba. Tot la gard, dar al unitatii, am aflat si eu ca el stie. Venisem de acasa, ma indreptam spre unitate. Mai aveam cateva ore de permisie si ma duceam sa vad ce vor camarazii sa le iau din oras. M-a luat de acolo, a iesit circ intre noi si s-a dus dracului prietenia noastra. Duminica au venit gagicile sa ma scoata la vizita si l-am trimis pe el. Au mai facut un show acolo de ne stia toata unitatea. Mi s-a facut scarba de toata faza, ca sa nu mai spun de mine, ca nu suportam apelativul tradator. Nici nu ma puteam uita in ochii lui Banaru. El a plecat la Targoviste pentru ultimele 4 luni de armata, eu in alta companie, de pilosi, unde am lenevit cu spor. De atunci nu mai fac tampenii de genul asta si evit femeile care au iubit. Cert e ca le si simt. Ati observat, fac pariu, cum il ascund ele. "Suntem certati", "E pe sfarsite totul", "Am luat o pauza momentan". Iar daca pricepe careva ce dracu am vrut sa spun in postul asta, sa imi spuna si mie ca ii dau si o bere.

Album cu gangsteri

Voiam eu sa ma laud si imi pun aici poza asta. E Mitica de la Liga, omul care are un comentariu la orice, o replica acida si spumoasa ptr oricine, omul fara care viata mea de reporter sportiv ar fi ceva ceva mai saraca. Nu stiu daca as mai vrea poze cu altii de prin fotbal, dar cu Mitica... intotdeauna. Pentru autografe, ma gasiti tot aici :)

Ti-am tras-o tovarase catindat!

Presa locala onesteana

Proaspat revenit din armata participam la prima mea campanie electorala. Adica stateam prin redactie si scriam de multe altele decat sa scriu de politica. Aveam doi scribalai nenorociti la ziar care se ocupau de pupincurism. Unul din marii sponsori ai ziarului candida la Primaria Onesti, impotriva celui ce si acum e primar. Ca nu il suportam, asta e una. Ca il pupau altii in cur, asta m-a frapat rau de tot. Pili si Buza, sa le spunem asa celor doi pseudo jurnalisti, o duceau bine. Veneaua in redactia saptamanalului o singura data pe saptamana, cu un ditamai cearsaful de materiale. Gaseai acolo discursurile de partid, mesajul catre onesteni, una si alta. Aveau acum haine noi, fumau tigari fine, nu vechiul Carpati, isi luau si cate o sticla de cola si cateva beri, sa impresioneze colegii. Cu mine nu le-a reusit insa, decat pe 8 martie.

Show fripturist

Nu am suportat niciodata dulcegariile la adresa mea, mai ales daca vin din partea unui barbat. Adica ala de ma complimenteaza sigur vrea ceva de la mine, ori e poponar. In ambele situatii are putine sanse de reusita. Mai bine zis, nule. Catindatul se hranea insa cu asa ceva. Cu limbi in fund. Iar cei doi colegi ai mei de redactie livrau de astea ca rufele murdare la spalatorie. Era 8 martie, catindatul mergea sa ofere pensionarelor onestene cate o garoafa, ca de 1 martie le daduse zahar, malai, ulei si alte alea aducatoare de voturi, sau macar de promisiunea voturilor. Ma trimisese seful sa fac pozele, ca intelectualii pupincuristi nu stiau sa manevreze o parlita de camera. Stateam in biroul de la firma catindatului, asteptand sa vina si sa ne duca naibii cu Mertzanul la clubul pensionarelor. Apare, da mina cu noi si zambeste pe sub mustacioara, gen Dimplomatic-sapte-cu-sclipire-de-aur in coltul zambetului, de pe dintele de sus. Ce sa mai, reclama la Colgate.

-Da baieti, sunt gata imediat, sa imi iau si eu o cravata frumoasa pentru fetitele de acolo, sa fiu sexy, zice razand catindatul si hohotele pline de pofta ale confratilor ma lasa interzis.

Isi alege omul o cravata din cele 4 aflate pe cuier, se uita la oglinda cum ii vine si apoi si-o trage pe guler. Se intoarce la omuletzii mei din redactie si intreaba cum ii sta.

-Vai domnule presedinte, dar va sta foarte bine, sare primul limbau.

-Da, cred ca va scoate foarte bine in relief culoarea ochilor, vine si limba secunda. Imi venea sa vomit.

Stare de fapt

Ziarul la care lucram eu atunci nu o ducea bine. Am aflat mult mai tarziu ca treaba era chiar foarte-foarte nasoala si ca tovarasul catindat era cel care isi mai achita obligatiile fata de noi. Cu tipografia stateam prost. Adica aveam datorii la ei, nu foarte mari, dar nu ne mai primeau sa tiparim. Intreei noi fie vorba, cei de la tipografie erau de partea edilului sef, iar primarul nu avea nici un interes sa apara un ziar in care e spurcat mai ceva ca la wc. Iar salariul imi intarzia cu lunile. Mai scapa seful cateva sutici de mii, dar era mai rau ca niciodata.

Intamplarea face (daca preferati... Da Dracul...) si nimeresc la OPC in Onesti, sa intreb de oua expirate si clocite, de babe nemultumite si de alte chestii cu care se ocupa inspectorul Olga, chestii de bagat in paginile de social. (pe inspector, care e barbat, asa il chema, aici chiar nu mai e vrajeala)

Si imi spune mustaciosul cum ca firma la care e serif tovarasul catindat ... e cam nashpa ... ca trebuia sa faca nush ce chestie, ca oamenii pierd bani buni, etc. Inarmat cu informatia ma duc direct la redactie si ma pun pe complotat cu singurul coleg scapat neatins de boala banilor catindatului. Si jap la el la sediu. Secretara afla de unde suntem si ne deschide biroul, aduce cafeaua si ne lasa sa mai povestim cate ceva pina apare seful. Care catindat se infiinteaza cu acelasi mare zambet, dar da cu ochii de noi si ii cam cade fatzaul pe podea. Mai avusesem ceva conflicte, stia ca nu e bine. Si ii spunem de ce aflasem si ii cerem o parere, de parca eram siguri ca va intra materialul pe prima pagina a ziarului in care el pompa milioanele.

-Mai baieti... incepe el sa se albeasca la fatza ca stafiile scotiene... stati usor ca nu e chiar asa. Pai trebuie sa ma uit si eu pe lege si sa vad ce se spune acolo.

-Pai e publicata legea de vreo 2 ani, nici acuma nu stiti ce e in text?, zic eu si imi abtin cu greu chicotelile.

-Stati asa, stati asa... nu e bine... ceva nu e bine. O sa va rog sa ma ... sa... lasati singur cateva minute, apoi discutam.

Am iesit din birou, am plecat din firma si dusi eram spre redactie. Radeam ca prostii cind am ramas asa, cu ranjetele inghetate pe fata. Masina sefului trecea intromba pe linga noi, spre firma catindatului.

Plecarea

A fost aiurea la venirea sefului de la tov. catindat. Avea in buzunar salariile noastre, al meu si al lui Tiberiu, pina la ultimul leu. Nu avea insa nici o letzcaie pentru secreatara. Fata avea 4 frati si nici un parinte in viata. Am impartit banii cu ea, iar la cateva aptamani am plecat de tot de acolo. Am ajuns la un post local de radio din Onesti si mi-a fost bine, pentru ca nu am mai simtit ca imi vine sa vomit cind ma uit la un coleg jurnalist. Tibi a mai stat la ziar, ca seful era nasul copilului sau. Pili si Buza au ajuns sa fumeze trabucuri in noaptea alegerilor locale de la Onesti, asteptand o ditamai victoria a celui pupat in partile unde nu ajunge soarele. Eu am sustinut un independent, caruia i-am facut cateva pliante si i-am dat cateva idei la discurs. A fost al patrulea ca numar de voturi primite, desi avea 26 de ani, o afacere buna si nici un partid in spate. Am mancat cu el cateva snitele cu salata la un restaurant de la noi si mi-a fost de ajuns.

Au trecut anii

Pili se crede acum un artist complet. Scrie, picteaza si alte alea, iar Buza da cu subsemnatul la un alt ziar local. Bea cafea dupa bere si bere dupa vin de rupe, fumeaza 3 pachete de Carpati pe zi si pufneste intr-una, injurand tot: de la primar la colegii de breasla. Scriu blogul acum cu gandul ca macar sa ii mai dau un motiv sa imi zica de rau :)

In 2000, onestenii au aflat insa ca din cauza lui tov catindat platesc ceva sute de mii in plus la intretinere si voturile s-au cam dus. Au mai fost si altele de vina, printre care competentza primarului de atunci si acum. Articolul cu pricina a aparut intr-o fituica aservita Primarului, care de atunci e tot reales. Catindatul s-a dus naibii cu cele 3% ale lui, iar PNL, din care facea parte, era sa il dea si afara. E un no name acuma, desi le-a dat trabucuri lui Pili si Buza.

Tov catindat, ti-am tras-o! Eu le-am dat scribalailor primarului subiectul, ca nu il gaseau aia inca 2000 de ani de acum incolo. Si da, m-am simtit bine.

Poza e cu noua Primarie din Onesti, unde ar fi ajuns catindatul de care vorbesc. Si da, poze e tot de pe www.onestinonline.ro

Hooligans simpatici

Adoptati modelul englez!!!
Spun asta de ceva timp, in ceea ce priveste nebuniile de pe stadioane. Nu ati inteles cum e ala, nu-i nimic. E de ajuns sa te uiti la 2 filme legate de celebrii hooligans. Unul e Football Factory si se refera la rivalitatea fanilor londonezi de la Chelsea si Millwall. Cel de-al doilea este Green Street Hooligans, sau Green Street Elite. Si iar dati de galeria celor de la Millwall.

In primul film nu veti gasi mari vedete, iar in cel de-al doilea il revedeti pe Elijah Wood, celebrul Frodo din trilogia Stapanul Inelului. Treceti peste bataliile inerente dintre hooligans si vedeti ca pe stadion niciunul din ei nu face probleme. Vedeti ce masuri de securitate aplica englezii la intrarea pe arenele lor, adaugati ideea unor amenzi extrem de mari si a unei perioade de incarcerare...vedeti ce iese.

Singura mea intrebare e: Ce mama naibii aveti toti cu Millwall de o faceti vedeta dintr-o mica echipa de cartier al Londrei???

Nu pot posta aici tot filmul, dar videoclipul cu piesa de pe coloana sonora de la Green Street Elite merge. Enjoy

Premiile CRP

Vin imediat si premiile astea. Cine sunt nominalizatii, asta puteti afla de aici: http://www.pressclub.ro/premii/index.html
Ce ma intriga pe mine, si nu oricum, ci rau de tot, sunt nominalizarile de la presa sportiva. O sa vedeti 3 nominalizati. Un om care scrie editoriale la Gazeta Sporturilor, doi oameni care scriu reportaje la ProSport si al meu coleg, George Trandafir, care scrie cele mai tari jurnale de sport la radio InfoPro.

Buuuun.... flotare logica acum...

Nu stiu cine a facut din presa sportiva varza asta, dar a alege un castigator dintre cei 4 oameni, mi se pare aberant. E ca si cum compari merele cu ridichile. E ca si cum incerci sa spui ca Lobont e mai bun decat Claudiu Niculescu. Compari un portar cu un atacant. Sau incerci sa spui ca Tiriac e mai bun decat Hagi. Cine judeca acolo? Pe ce criterii? Cum?

Cel care ia decizia asta... Sper sa fie ceva mai bun decat CTP si Tolontan, sa aiba ochiul format mai ceva decat Cristoiu si sa opereze mai bine decat cel mai tare chirurg roman. Eu unul, ma recunosc invins. Nu as putea sa dau un premiu de presa sportiva daca as fi pus sa aleg intre cele 3 nominalizari. De ce nu se mai dau premiile de presa sportiva radio, tv si presa scrisa... asta o stiu probabil cei care pot compara un editorial al lui Geambashu cu un reportaj al colegilor Enciu si Nenciu, basca un jurnal radio.

Oricare ar fi premiantii, eu cred ca juriul s-a facut de ras mai ceva decat cel de la premiile Ioan Chirila. Si mai mult ca sigur, toti 4 merita un premiu, dar fiecare la categoria lui.

Fuga de acasa

Cum sa nu o furi dupa ce fugi de acasa
De mic ma uitam invidios la Sperila si la Grasu, care erau recunoscuti drept cei mai nebuni dintre noi. Fugeau de acasa, fie ca aveau motiv, fie ca nu. Eu si Polonic eram aia mici si linistiti, cica. Grasu pleca de acasa, dar era sigur ca nu si-o fura, tanti Alexandrina nu il batea, iar balenoidul se inchidea cu cheia in camera lui, la intoarcere. Iesea de acolo doar cind mirosul cartofilor prajiti intra pe gaura cheii. Navalea atunci ca nebunul la masa, incasa morala si gata. Sperila avea alt stil. Venea acasa in doua situatii: fie spasit si flamand ca o catea a satului, fie adus de Gogoshar in dinti. Frac`su nu stia multe, ii aplica niste batai mai ceva ca parintii. Ca sa nu o mai fure inca odata, Sperila tipa, facea scandal cit incape, urla ca din gura de sarpe, veneau vecinii la usa crezand ca are loc cine stie ce masacru urban la etajul al patrulea de pe scara mea.

Unde sa fugi de acasa
Daca e sa o tulesti de acasa, ai grija sa nu fie foarte aproape de locuinta. Destinatia noastra preferata erau cinematografele, strandul, apoi dealul Perchiu, sau malurile raurilor Casin, Trotus si Oituz. Pina la Tazlau nu mergeam ca mai eram si lenesi. Valurile alea line, micile cascade, bolovanii care se vad prin apa limpede, clenii si mrenele care luneca pe sub apa, de la piatra la piatra, ceva-ceva ne atragea acolo ca un magnet. Iar daca tot ai fugit de acasa, barem sa faci ceva. Si naiba a auzit sa fi fugit noi cu mina goala din casa? O paine, 3 rosii, doua oua fierte, o bucata de sunca, cateva sute de grame de salam, ceapa verde, ceva tot luam. Ce nu luam de acasa, completam din gradinile gospodarilor de la Onesti sau din boxele aflate in subsolul blocului. Asa a venit Grasul pe Perchiu cu ditamai borcanul de gogonele si morcovi murati de am ras o ora de el. Ideea fugitului de acasa era sa nu fii in raza de actiune a privirilor vulturesti de mama, tata, frate sau sora paracioasa, sa iti aprinzi linistit pipa si sa fumezi, sa injuri, sa faci orice iti interzice traiul la comun din incinta blocului. Totodata, daca fugi de acasa, poti conta pe o foame crancena, pe cateva lipsuri, asa ca trebuie sa fii cat de cat aproape. Orgoliul de om care fuge de acasa spune ca nu trebuie sa te intorci tu, dar pragmatismul dicteaza sa fii cat mai in raza parintilor, sa te poata gasi, aduce acasa, mustra, imbaia, hrani si baga la somnul ala dulce al aventurierului impacat. Hoinar cu cap adica.

Aventuri catolice
Gata, voiam sa intru in rand cu golanasii mei fugari si trebuia sa fac ceva. Cu o saptamana inainte de fuga mea de acasa, Frax si Gogosar ciordisera din podul casei strabunicii mele o franghie pentru a o avea la sedintele de alpinism de pe Perchiu. Casa era darapanata, vai capul ei, de prin Primul Razboi Mondial. Din marginea de la deal, puteai intra direct in pod, daca iti facea vreunul scara hotului. Am strans gasca si hai sa fugim de acasa. Ca prostii, nu am luat nik de mancat, nici un leu, nimic la noi. Prima halta la Ciprian, varul lui Sperila. Asta abia fusese operat de apendicita, asa ca s-a bagat repede in plan, nu de alta dar era satul de pat. Mancare, gandea babalaul din mine, aveam sa gasim in podul casei. Impresionat de filmul Pistruiatul, visam la funii de ceapa rosie si carnati, slanine atarnate la fum si o gasca de alte bunatati. Polonic a dezertat, zicand ca el nu se baga, dar noi am plecat (Eu, Sperila, Grasul si Ciprian). Pe drum ni s-a facut sete.
-Hai la bunica-mea, in Satul Catolic, ca daca a luat pensia imi da niste bani si luam niste bere. Fumam in pod, bem, mincam, apoi tuleo pe Perchiu. Altamamaie, cum ii spuneam eu, m-a cadorisit cu 25 de lei si am luat bere la kil de toti banii. Margineni. Apoi, vira la casa strabunicii. In fata casei, ditamai gradina, in care lucra bunicul vitreg, Nea Culitza. Fofilat sa nu ne vada, si hai sus in pod, pe spartura facuta de Frax.

Final fugarit
Naiba a luat in calcul venirea unchiului Bebi. Mustaciosul nu avea treaba acasa la el, adica la doar 300 de metri si venea sa ajute la sapat gradina. Eu, Grasu si Sperila eram deja in pod, dar papagalul de Ciprian nu voia sa se forteze, ca i se desface operatia. Asa ne-a gasit Bebi. Cum nu il stia pe Ciprian, l-a chestionat amabil in legatura cu prezenta sa inoportuna in gradina altuia.
-Ce Cristosii ma-tii faci aici ma nenorocitule, ai venit la furat, tu-ti...
-Nu nene, sunt cu Ovidiu, nu da in mine ca am fost operat, ... Valeu nene, se apara viteazul var al lui Sperila.
-Ovidiu, iesi afara ca rup parii pe tine... si aracii de la vie si tot, ma invita Bebi la negocieri.
Eu si ceilalti doi papagali prinsi in casa incuiata cu lacat nu mai stiam ce sa facem. Coboram din podul golit demult de ceapa, slana, carnati si alte mirodenii si ne bagam toti 3 sub acelasi pat din camera mica a casei. Celelalte 2 camere erau goale golutze, nu aveau nimic in ele.
-Iesi Ovidiule afara ca te omor cu bataia, copchil cretin ce esti, ... ma alinta unchiul, poate poate pun botul la promisiunile de pace, armonie si bine.
Stiu ca am auzit usa trosnind, iar eu m-am ghemuit si mai tare intre Grasu si Sperila, sub pat. Grasul a fost extras primul. A luat un sut si o nuia pe cur si ala a fost, alergand ca naluca. Am luat si eu vreo doua, dar am scapat ieftin pentru ca Bebi il vazuse pe Sperila incercand sa fuga pe geam.
-Stai asa ma nenorocitule si hotule, striga unchiul la el si il apuca de mina. Odata m-am smucit si ala am fost. Libeeeeerrrrr. Fugeam prin spatele gradinii care dadea in Oituz. Am cazut in apa, am trecut malul, am inotat pina dincolo, si m-am trezit cu Sperila linga mine.
-Fugi Ochi, ca ne omoara dobitocul, zice Sperila, si bagam gaz mai ceva ca Lamborghiniul.

Epilog plangacios
La 3 ore dupa fuga din casa strabunicii, stateam cu Sperila si fumam ce chistoace mai arestasem pe drum. Chibriturile se udasera si asteptasem o ora sa se usuce, cu ele insirate in soare, pierdusem pipele si aveam lacrimi innodate ochi. Lacrimi de ciuda. Am ajuns in incinta, sa vedem ce e cu Grasu. Balena daduse de stire ce se petrecuse, asa ca ne-au pescuit fratii din spatele blocului si papara a fost cu tipurituri grave rau de tot. La 3 zile dupa eveniment, ne numaram toti vanataile de pe cur pe malul Casinului, la inotul de dimineata.
-Ba Ochi, dar ti-ai luat-o grav de tot, se minuneaza Grasul, singurul aventurier scapat nebatut.
-Pai frate-miu ala e bou. A spart acoperisul sa intre in pod si sa ia funia, dar nu a recunoscut, asa ca am mincat bataie si pentru ca am spart casa, mi-as banii in ea de viata, ma incurajez eu.
-Lasa ba, sa stii ca si eu am mancat bataie din acelasi motiv, ca nici imputitul ala de Gogoshar nu a vrut sa recunoasca asta, ma consoleaza Sperila. Ba Grasule, dar tu cum dracu ai facut ba de ai dat de veste asa repede in bloc????
-Ba, sa mor eu daca va mint. Am luat-o la fuga de nu mai stiam ce e cu mine. Mi-am pierdut o sanda si nu m-am mai intors sa o iau. Nu am retinut bine figura lu` unchi`tu si ma intorceam sa vad daca vine dupa mine, vedeam un mustacios si fugeam si mai tare, eram cacat de frica. Cind am ajuns in incinta, dupa 2 kilometri de fuga, eram descult, murdar pe fata si cu urme de lacrimi pe care se lasase praful. M-a vazut Gogoshar, m-a intrebat ce am si i-am spus. Ala a vorbit cu Dragos, cu babacii vostrii si apoi va cautau fratii sa va dea omorul. Ziceti mersi ca ati scapat cu atata.
Doua zile nu am mai vorbit cu el, dar ne-am impacat la un pachet de Carpati supelung si o sticla de bere la kil. Eram in clasa a patra si nu ne pierise cheful de a fugi de acasa.

In poza e Perchiul, sau cel putin o parte din el, acolo unde ne faceam noi de obicei sedintele de alpinism. Fotografia e luata de pe acelasi site, www.onestionline.ro

Gataaaaa

Gata. Stop joc. Telefonul e vandut. Mandrul sau proprietar este var-miu, Alin Bufnila si va intra in posesia lui sambata sau duminica. In rest, noi sa fim sanatosi.

Despartire

Gata, ne despartim. Relatia noastra tine de un an si doua luni, mai mult decat oricare alta relatie din ultimul timp, dar e timpul sa se termine. Va fi inlocuit. Dupa vreo 80 de ore in care am tot vorbit, dupa cateva mii de mesaje bune, cred ca e cazul sa se termine. Sa il las altuia. Cu busola si celelalte accesorii, cu bateria care tine 3 zile, cu o carcasa la schimb, casti stereo si tot. In schimb, solicit vreo 2 milioane de lei vechi, 200 ron. E Nokia 5140 si il dau. Poza e aici, care ai chef sa il iei, ai id-ul meu de mess la profil.

Haraaaaaa

Stiam piesa asta de ceva timp, dar acum am devenit obsedat. Nu m-am avut mereu in relatii bune cu anumite etnii de prin Romania, dar tamango face ravagii pe piesa. Hai ca merita.

Intamplare de Paste

In Sambata Mare am ajuns la munca pe la ora 8,30. Deschid hardughia mea de calculator, bag datele si sign in la messenger. In lista, un singur amic. Vali nu prea are el respect pentru Sarbatorile Pascale si postul care ar trebui sa se tina, asa ca mi-a dat sa maninc de dimineata carne. "muie dinamo!", imi scrie amicul, iar mie imi cade messul. Vine meciul, umilim stelistii in Ghencea, iar apoi ma duc la biserica de cartier, sa iau lumina cu Olteanul si Melcul. Ghici cine iesea din biserica... cu ochii plansi... Vali. Nu va descriu conversatia care a urmat, cert e ca in 3 minute a iesit din curtea bisericii, spunand ca vrea neaparat sa fumeze. Concluzia era simpla, faza aia cu pastorul cel bun, din Biblie, e doar o parabola. Dumnezeu nu e cioban, nici proprietar de terenuri in Ghencea. A, si nici nu bate cu parul ;)

Povesti cu iepuri si caini. Sadice rau. (18)

Prin porumb
E de sezon sa vorbesti de iepuri, ce ti-au adus ei de Paste si tot asa. Sa nu credeti ca la noi era cazul. Nu apreciam foarte mult urecheatii, adica ne placeau doar in tigaie, fripti bine si cu garnitura de cartofi piure. Numai ca procesul tehnologic de prindere a imblanitilor era destul de greu. Tica a patit-o primul. Gasca in par mergea la Belci, la pescuit. Cararea care ducea in spate la baraj era marginita de lanuri de poreumb. Printre cucuruzi, un sholdan urecheat, alb cu negru. Deja ne cadeau ochii in gura. "Fripturrrraaaaa", tipau creierele noastre. Tica si Sperila au fost primii care au lasat jos unditele si gentile alea verzi, le stiti voi, tip masca de gaze, de care aveam cu totii. Tiptil, cei mai rapizi vinatori din gasca se apropiau de iepure. Era ora 6 dimineata, credeam ca urecheatul doarme.
-Psssstt, Sperila, scoate ba bluza de treining si sari pe el, da Grasu idei.
-Taci ba boule ca sperii iepuroiul, sarim toti cu gura pe el.
Inca cinci metri si ar ajunge. Sperila se impiedica, ia tranta in porumb, dar iepurele nu misca. Mai sa fie, e mort, ne gandim toti. Tica, probabil cu aceeasi idee in freza, o ia la fuga si sare pe el. Am mai vazut doar cum cade cu botul in pamant, caci ghemotocul disparea in viteza prin lan. Se dusese dracu friptura.

Talentatul domn Bufnila
Tata a fost vinator de cind ma stiu eu. Arma incuiata in safe-ul din debaraua lui, cartusele, banduliera, rucsacul si cizmele, toate imi dadeau foc la imaginatie. Iarna mancam iepure de nu stiam ce e cu mine. Sezonul era in plina fierbere, trageau vionatorii in ei ca la poligon, dar se mai gaseau unii sa incerce acelasi procedeu ca si Tica. Mosh Mitica era unul din ei. Colegul asta de breasla de vanatori al tatei era cam balbait si cam fricos. Intr-o iarna am nimerit haitash cu el alaturi. Avea arma pe umar, dar ce folos... Eu si Frax bateam boschetii din terenul de vanatoare si urlam de nebuni, sa alungam urecheatii in bataia pustilor, iar Mitica era acolo pe post de bodyguard - Vezi Doamne - sa nu se intoarca vreun iepure sa ne muste. Numai ca a avut parte de alta faza. Un urecheat statea pe culcusul de linga boschet si nu voia sa fuga. L-am chemat sa il impuste si ditamai omul s-a aruncat pe animal. Normal ca i-a fugit printre picioare. Normal ca am ras de el de am cazut pe jos, normal ca a fost de toata bafta si s-a ras de el inclusiv la masa vanatoreasca. Cu tata a fost mai dura faza. Acelasi iepure probabil, aceeasi zi, aceeasi chestie, nu voia sa se miste. A luat un cartus in cap de la 2 pasi de ii cauta mama capatzana in traista si nu dadea de ea. Coana iepuroiaca a gasit-o probabil, imprastiata peste tot in culcus. Chestie de talent vanatoresc.

Talentatul domn Bufnila jr
Ma uitam in fiecare duminica de iarna la tata cum jupuia vinatul. Stiam sa desfac un iepure imediat. La fel mergea treaba cu orice alt animal, la fel pot face si sor-mea si Frax. Asa ca in anul in care eu si gasca am vrut sa ne facem toba pentru plugusor, pe mine a cazut magareatza sa jupoi un caine. Care caine, aici e beleaua. Asa ca prin noiembrie cautam de zor cu Grasu, Sperila si Polonic un maidanez sa ii facem felul. Prins ditamai dulaul, pus latul de gat si hai la Podul de Fier sa il spanzuram.
(Podul asta de care vorbesc eu e facut de Anghel Saligny, e destul de inalt si netraversat de onesteni. Doar trenurile mai trec pe acolo, asa ca nu aveam a ne teme de ceva. Poza cu podul e de pe site-ul www.onestionline.ro si e de la inundatiile care au lovit Onestiul acum cativa ani)

Javra era legata cu o sarma de gat, iar de sarma am mai legat o bucata de funie, sa il putem spanzura linistiti, tinandu-l in maini. Grasu tinea de funie, Sperila a aruncat cainele de pe pod, eu si Polonic ne uitam mirati la el. Javra nu voia sa moara. Se zbatea sa rupa latul, dar cam ramasese fara gaz. Sperila ia funia de la Grasu si incepe sa smuceasca de ea in sus, poate poate da coltul mai repede cainele. Eu ascuteam cutitul pe o gresie, iar lui Polonic i se facuse mila.
Lasati-l ba sa scape, ca e aiurea asa... spunea amicul meu. Culmea e ca bodul dintre sarma si funie a cedat, la insistentele lui Polonic. Javra a picat pe bolovani de vreo 10 metri inaltime, iar Grasu a fugit sa il bata pe Polonic.
-Baaaaaa, numa` din cauza ta e asa... ca iti e mila. Nu puteai sa taci dreaq...
Cainele jos, sub pod, intins pe pietre, nu respira. Cum naiba sa ii facem felul? Cauta Grasu` ditamai dala de beton si o arunca spre el. Nimic, pentru ca nu il nimereste. Iau si eu bucata a doua. Il pocnesc fix la mir si ma asteptam sa vad creierii cum tashnesc pe pietre. Canci. Sare in schimb altceva. Cainele... ne uitam ca prostii cum fuge dulaul cu sarma legata de gat si nu ne venea sa credem. Bolovanul trantit de mine in capul lui... il inviase. Concluzia a tras-o Grasu...
-Polonic, anul asta te faci toba. Nu stiu de unde iei una, dar sa ma ia dracu daca nu te tarai dupa mine si faci DUM DUM ca toba.
I-a trecut repede Grasului, cind a auzit ca unii o patisera mai grav ca noi. Gopo si Vali chiar au facut toba, iar acasa la unul de prin nush-ce sat au lasat toba sus pe soba, in timp ce beau un vin. Pielea nu fusese uscata bine si a curs...direct in oala cu sarmale. Cei doi amici s-au ales si cu o bataie si cu banii luati, drept rascumparare pentru oloiul de sarmale stricat.

Pasc fericit

Obligatii pascale
Pastele a avut un desfasurator diferit in functie de varsta. Nu stiu de ce, dar copil fiind, nu ma inghesuiam la ciocnit de oua. Nu stiam ce e ala Iepurasul, ca trebuie sa primim cadouri si alte chestii cosmetizate, ca acum. Pustanii din gasca nu aveau nici ei foarte multe in comun cu sarbatoarea cea mai mare a crestinismului. Pentru Grasu era un bun prilej sa se indoape cu oua, pentru Sperila era o zi cind se infrupta din cozonacii pregatiti de mama lui, iar pentru mine nu era mare lucru. Ma bucuram cind ii vedeam pe ai mei ca pleaca noaptea din casa la biserica, dar ma inciudam ca dis de dimineata eram treziti si dusi la biserica.
-Uite-i pe baietii lui Capatzana, din acelasi bloc cu noi, cum merg singuri la biserica. Asa ar trebui sa mergeti si voi, nu de mina cu parintii. Nu aveti putina constiintza in voi, ne dascalea mama pe mine si pe Dragos. Degeaba, ca nu ne ardea de mers la biserica duminica dimineata, cind mai prindeai un pui de desene animat la tv. Ne scoteam insa, ca de Paste se lasa cu vizite, casa plina de oaspeti si copiii lor pe care ii bateam sau ii puneam sa ne faca diverse favoruri.

Golaneste
Odata intors de la biserica, luam gasca si plecam de nebuni. Inverzeau dealurile din jurul Onestiului, apa tulbure din Trotus si din Casin ne dadea ameteli, deci era musai sa iesim la iarba verde. Fiecare ciordea de prin casa ce avea si aia eram. De obicei aveam toti oua, cozonac, drob si alte chestii la fel de grele la stomac. Dupa ospatz stateam cu burtile in sus, tolaniti pe cine stie ce varf de deal onestean. La adapost de priviri indiscrete dezbateam lungimea ideala a fustelor la farfuze, povesteam despre cum sa faci o prastie de pietre buna de tot, de metode noi de copiat la scoala sau alte nebunii specifice pustanilor. La biserica doar Polonic mergea, dus de bunici, Grasu si Sperila fugeau de sfintul locas ca tiganii de munca. Ce a iesit peste ani, aflati daca cititi postul ala mai vechi, cu golanii si religia. Cert e ca peripetiile din cimitir erau de belea. Am ratat una singura, cind eram indragostit si ma tineam de fusta unei tipe. A fost insa Frax acolo si am aflat totul fara traditionalele floricele de la Grasu.

Naveta de Ovidiu
Nu ma imbuteliasem eu, doar Gyuri ciordise o naveta de coniac Ovidiu si avea de baut cu baietii, pitulati printre morminte si cavouri. Frax, Alifie, Gyuri, Grasu si Sperila o frigeau cu simtul raspunderii. Daca e bautura, clar ca te apuca brusc si iremediabil curajul. Pofta de aventura, de trai bun, de viata frumoasa. S-au urcat ai mei baieti in roata mare din parc si au inceput sa cante. In limbaj magaresc poate ca vocalizele Grasului se cheama cantec, in lumea oamenilor sunt doar ragete fioroase. Si a venit primul sectorist aflat prin parc, linga Biserica si cimitir. Beleaua cu politistii e ca niciodata nu umbla singuri. Sunt cel putin 2, vorba bancului, pentru ca unul stie sa scrie si altul sa citeasca. Nu stiu care din gasca a fost tare in gura si le-a promis ca le da cu sticla in cap din roata. Cert e ca, la cinci minute dupa, venea forta de cotropire a rotii din parc, adica o gasca intreaga de politisti, caini politisti, masini de ... of course... Politie. Vajnicii betivi au sarit care mai de care de la inaltime si au luat-o la goana.
-Ba ... sa il fi vazut pe fractu cum conducea plutonul de alergatori, te speriai. Baga ala o viteza de nu iti venea a crede, ca sa nu mai spun ca avea si sticlele de coniac pe sub bluza. Le-am baut pe ale lui, ca noi restul le aruncasem, imi povestea a doua zi Sperila toata tarasenia.

Discutii si filosofii
-Daca eram eu Iisus, ii lua mama dracului pe toti, ma dadeam jos de pe cruce si ii bateam numai in gura, ca pe coasa.... Cum naiba ma, tu Dumnezeu sa ii lasi pe lache aia sa se rada de tine. Ii mancam cu cacat cu tot, a inceput Grasu comentariile la adesa filmului "Iisus din Nazaret".
-Ba, e ciudat asa... cum sa te lase tac`tu sa crapi pe cruce... vorbeste scepticismul din Sperila.
-Ba Scheletonul dracului, pe tine, dupa ce ciordesti bani din casa, cred ca te-ar calca ai tai cu masina, asa ca taci naibii din gura, pun eu paie pe foc.
-Gataaaaaaaaaa, ma fac ateu, ii vine ideea Grasului. Ce pana mea, Iliescu e si el ateu si e presedintele tarii. Chiar, de acuma sa vezi tu ce fac eu cu popa la ora de religie, se sumeteste balena urbana. Sa vezi tu ce sterg eu cu el pe jos si cu aburelile lui din cartulia aia groasa. Nu am citit eu Biblia, dar stiu ca o arde si cu de alea porno si cu ruga de dragoste, ce mama naibii de manual de religie crestina e asta...????
Mai linistiti, eu si Sperila nu ne-am bagat in seama la semnarea actelor de dezertare de la crestinism. Asa am fost botezati, asa ramanem. Nici pe Grasu nu l-a tinut decat pina la prima betie, cind a invocat iar ajutorul divin pentru a iesi din mahmureala. Se jura ca nu mai bea decat agheasma, dar sfarsea prin a se aghesmui. Chestii de religie, la care nu se pricepea el foarte tare.

Tarziu
Peste ani, am ajuns sa merg de Paste cu Fane si Ramona pe la Poiana Sarata. E fain acolo. Se face cate un foc mare de tot in curtea bisericilor, se sfinteste palalaia si se aduce lumina. E frumos, dar se dau turele alea de biserica pe care nu le-am suportat eu foarte bine. Ma invarteam si eu ca o oaie cu galbeaza si radeam de o babutza careia ii luase foc baticul de la flacara luminarii unui pusti. Femeia s-a intors la el, l-a tras crestineste de urechi si s-a zborsit la mama pustanului. Atunci am realizat ca e profa mea de Geografie din liceu. Madam Marinescu ramasese la fel de acra, comunismul intruchipat, dar aveam de platit o datorie.
-Cristos a Inviat doamna profesoara....
A urmat un cascat de ochi foarte mari, o gura larg deschisa si mirare cat incape.
-Ma Bufnila, nu te stiam foarte credincios. Cum de ai venit aici, la biserica?
-Stiti ca am pus pariul ala cu dvs, ca nu mai iese Iliescu presedinte... Inca imi datorati o sticla de sampanie, am castigat pariul atunci, iar acum am venit sa imi dati sticla.
-Degeaba a murit Cristos si a inviat, tu tot un bagabont ramai, a incheiat profa discutia.
I-am mai aprins odata baticul, asa, ca din greseala, m-am strecurat printre oameni, si dus am fost. Speram ca flacara aia o luminase pe fosta comunista de frunte :)

Recomandare

Azi nu ma simt in stare de mai mult, asa ca nu va fac decat o recomandare. In caz ca va plac filmele, aruncati un ochi pe www.mftm.blogspot.com Au rusnacii aia o gasca de trailere la filme de ultima ora, pasaje din filme care nu au aparut, poze, postere, etc... merita folosit pentru recreere. Hai ca poate maine voi fi iar mangaiat de muza si dau un post ceva mai interesant din mine. :)
Si daca vi se face foame, incercati www.carucubere.ro Eu unul am incercat, merita din plin, iar acum vreau sa incerc www.terasadoamnei.ro