Dupa Revelion, duel cu brazi

Pe la Boboteaza incepeau gospodinele moldovence sa arunce brazii pe geam. Sau, cel mai des, sa trimita copiii cu copacul in mina la containerul de gunoi. Ii interceptam din drum si le luam brazii. Eram inarmati cu toporisti si cutitoaie cu care cioparteam pomii de Craciun, sa ne facem sabii.

Cele mai tari sabii...

...le avea Sperila. La spate, infipta in curea, statea toporisca, in fata un ditamai cutitul de bucatarie cu lama groasa. Lua bradul de varf si il curata cu barda de crengi, mai putin de ultimele. Astea erau lasate, scurtate bine, cat sa alcatuiasca garda sabiei, sa nu fii lovit peste degete la duel. Apoi curata bradul de coaja cu rasina si il lasa golas. Il freca bine de tot cu zapada si scurta din el, cat sa aiba o sabie lunga si trainica. Trecea apoi la bradul numarul 2. Asta trebuia sa fie mai scurt si mai subtire. Din el isi facea pumnalul de lupta. Mai subtire, dar tot cu garda, dupa modelul de lupta spaniol. Grasul se milogea si el sa ii faca o sabie ca lumea. Dar Sperila avea de tras mai mult pentru suncosul amic decat pentru el. Grasul isi facea spada, pumnal de asalt, dar si ... palos. Alegea cel mai mare si mai gros brad si il dadea la curatat. Spada si pumnalul stateau infipte sub curea in fata, in timp ce Palosul era atarnat la spate. Cind se batea cu el, il manuia cu ambele maini, asa era de greu si de inalt. Dupa ce aveam toti 4 arsenalul pregatit mergeam ... la lupta. Nu ne scapau vecinii din blocurile alaturate, care o luau pe coaja constiinciosi ca niste scolari pe 15 septembrie. Apoi plecam in expeditiile de jaf.

Torte

Expeditiile astea de jaf erau dure de tot. Ne bateam cu tiganii care veneau sa ia mancare din containerele de gunoi, cu cainii incintelor pe care le vizitam si cu batraneii care curatau brazii sa isi faca araci pentru vie sau fasole. Noi luam brazii din cu totul alte motive. Ii infigeam in stalpii gardului de la scoala numarul 8 sa le dam foc, pentru ca ardeau imediat cu flacara inalta. Pina sa ajungem acasa cu prada era drum lung. Primii cu care ne cotonogeam erau pustanii din alte incinte.

-Noi suntem 4 si voi 6. Ne batem 4 la 4 sau daca nu, trimiteti-l pe cel mai tare de la voi si noi pe cel mai tare pe care il avem. De obicei se batea Grasul, ca asta dadea cu o forta de se rupeau sabiile copiilor sau le zburau din mainile inghetate. Invinsului ii luam prada, brazii si plecam la alt loc. Se mai gasea cate unul sa ne urmareasca pentru a da cate o lovitura meschina, dar si-o lua de la toti 4. Dadea Polonic cu bradul intreg, nu mai scotea sabia sa se dueleze. In consecinta, pustanul agresor pleca si batut si zgariat de cetina pe fata.

Ciaores mo!

Asta era strigatul de atac asupras tigancilor care isi cautau diverse prin gunoaie. Urma apoi arsenalul de expresii tiganesti celebre invatate.

-Has me carestes Pirando, has mo car morocar, ja ca te merau.... lasa brazii ca te bat de mori, incepea Grasul conflictul.

-Has me mij... lasatiiiii-maaaaa, urla tomberoneza, asaltata de noi si de cainii de pe linga gunopaie.

Incepeam asaltul cu bulgari de zapada si bucati de gheata tabarate asupra hoatei de brazi. Urlam de rupeam ca ii spargem capul si daca nu fugea Piranda, chiar ca se intampla. Cel mai greu ne era cu mosnegii care isi faceau singuri si tacticosi parii. Dar si aici era cale de mijloc. Mai ales daca ne nimeream in incinta in care locuia bunica lui Polonic. Amicul meu ii stia pe toti octogenarii, iar ei il ispiteau...

-Lucian, da-mi mie brazii aia, ca te spun lu` bunic-tu daca nu ii dai. Ce cauti tu la gunoaie...

-Si ce daca... is ai mei, fac ce vreau cu ei, nu dau nimic.

-Hai ca iti dau bomboane... se plusa la negocierile cu mosnegii.

-5 lei de bradul curatat si 3 lei de bradul cu crengi pe el si facem afacerea, sarea Grasul, care taraia dupa el cei mai mult brazi, cate 6 sau 7, toti tinuti de varf. Urma lasata in zapada semana cu aia de tractor, dar cine tinea cont de estetica? Afacerea se incheia la un alt pret, dar de ajuns de mare sa ne ajunga banii pentru un film la cinema Oituz si ceva dulce la cofetaria Violeta, de linga cinematograf.

Afacerile

Dupa ce terminam afacerile cu mosnegii la care le vindeam brazii, ne strangeam si numaram banii. Sperila era de obicei cel mai putin interesat. Reusea mereu sa ramana cu bani dupa colind, plugusor si sorcova. La restul, treburile stateau cam asa: se prezenta mama sau tata pe 2 ianuarie dimineata in camera si incepea...

-Ovidiu, ai nevoie de treining, de adidasi, de camasi noi la uniforma aia de scoala, ca mereu te bati si le rupi. Iti trebuie si niste caiete, rechizite, tricouri, maieuri si chiloti noi. Da banii incoace si hai la cumparaturi. Cat ai strans cu totul?

-Nu dau nimic, sunt banii mei, eu am inghetat afara pentru ei, ma durea si gatul de la atata Aho-Aho.

-Da-i incoa si lasa fandoselile astea de fata. Iti iau si o prajitura, ceva dulce, dar ai nevoie de rechizite.

Pe masura ce tonul parintelui devenea mai dur, al nostru se indulcea. Sperila isi mai salva din economii, spunand ca el i-a dat banii lui Grasul sa ii tina, sau mie, sau lui Polonic. Intr-un an l-a turnat Gogoshar ca nu e adevarat si l-a batut Sperila de nu l-a mai turnat niciodata.

Din astfel de motive aveam noi nevoie de bani. Dar ceva brazi tot pastram si ii faceam torte pe gard. Palapaia incepea de jos, il cu[prindea imediat si se ridica un fuoir de flacari, scantei si fum. Urlam ca descreieratii, pina cind aparea cate o mama pe geam. Daca era mama lui Grasul, tot timpul iesea show.

-Ovidiuliiiiiiiiii, fuji di acolo, ca iar ti chisi pi tini la noapti in pat. Nu mai sta linga foc.

-Lasa bre mama, nu auzi... nu fac nimica.

Degeaba. Raul fusese facut. Topaiam in jurul lui si radeam de nebuni..auzi, sa tipe maica-ta ca te pisi pe tine. Chiar daca ni se mai intampla si noua...cel putin nu urlau mamele de la geam.