Parinitii lui Sperila se respectau. Ca orice moldovean gospodar cresteau de la unul la trei porci pe an. Grohaitorii erau tinuti undeva in afara Onestiului, in niste cocioabe, aproape de un cartier situat dupa liniile de tren. O data la trei zile ii venea randul lui Sperila sa se duca cu o galeata plina de laturi la animale, pentru ca in celelalte doua zile mergeau fratii Gogosar si Rodica. Normal ca Sperila ura din tot sufletul faza asta, asa ca ne cara dupa el. Mergeam cu totii, numai sa nu ne puna sa caram galeata aia de 10 litri din plastic. Putea ingrozitor, iar resturile de alimente si zeama colorata ne faceau sa ne indepartam de el. Peripetiile de pe drum erau insa farmecul acestor adevarate expeditii.
Prima halta...
... era intotdeauna la Podul de Fier, langa un ditamai morman de gunoaie unde misunau sobolanii. Stateam lungiti pe burta, cu prastiile de pietre in maini si asteptam sa apara rozatoarele. Normal ca se foiau de colo-colo si noi ne credeam adevarati sniperi. Trageam pe rand, sa nu ne confundam victimele. Grasul avea un ditamai prastioiul, in care nu punea pietre, ci bile de otel sau de fonta. Victimele nu aveau timp sa mai scoata decat un chitait anemic.
-Vezi dupa maldarul de sticle din dreapta, e unul mare, negru... ii fixam tinta tovarasului meu.
-Taci dracului, ca il iau la mir pe asta, lasa-ma sa ma concentrez.
Intindea de gumele elastice de la prastie de credeam ca isi da duhul, asa erau de tari. Cand pleca bila din prastie izbea de vedeam si picaturile de sange cum sar din animaloiul atat de dezgustator. Nu ne ridicam niciodata trofeele, le lasam acolo, nu suportam sa atingem asa ceva.
Zburatoarele
Sperila era insa specialist in ciori si gugustiuci. Tragea numai in pasarile care se odihneau pe craca sau pe vreun fir de inalta tensiune. Se lauda ca le ia din zbor, dar stiam cu totii ca era cam praf la faza asta, nu lovise niciodata nimic. Era insa foarte indemanatic la tintele fixe, nu avea nimeni recordul lui de ciori doborate din pomii care strajuiau periferiile onestene. Eu il ajutam mereu pe Polonic sa prinda pitigoi si alte vrabiute care isi faceau cuib in tevile groase de care isi legau gospodinele funiile de rufe. Incapeau acolo cate una sau doua, Polonic statea mai mereu cu ochii pe ele. Puneam o caciula in capatul tevii si o tineam strans. Amicul meu lua o coada de matura si impingea puternic din capatul celalat, pentru a speria zburatoarea care ajungea sa cada in caciula tinuta de mine.
-Lasa-i ba naibii, ca pe astia nu ii poti tine in colivie, isi baga gheara in gat si crapa imediat, stii doar. Ce te mai strofoci atata, se lua Grasul de Polonic.
-Nu se omoara ba, esti tu babalau, cred ca ii strivesti cand ii tii in pumn, raspundea Luci, pe care il suspectam ca face trafic si ca vinde pitigoii. Sperila spusese odata ca probabil ii mananca, dar cine statea sa se puna la mintea lui Sperila in faze de astea.
Porcii
Porcovanii lui Sperila erau adevarate vedete. Ii botezasem, ii scarpinam pe spate, sa se faca sunca groasa si soricul moale si ii foloseam de sperietori pentru Grasul. Desi era crescut la tara, traia cu fobia unui porc carnivor.
-Pune ba mina pe el ca nu iti face nimic, nu musca, nu nimic, il incurajam noi.
-Lasa-ma ba Ochi in pace, ce te strofoci atata. Nu vezi ca are ditamai coltii. Daca te prinde de mina, ala esti, ti-o haleste urgent.
-Nu ataca oamenii baaaaaaa, il lua si Sperila la 11 metri.
-Ba boilor, pina si profa de biologie ne-a spus ca porcii sunt omnivori, mananca oameni adica, ce naiba aveti cu mine, se apara eminentul elev care credea ca omnivor inseamna animal ce mananca oameni.
Bine, ca si profa noastra de bio avusese parte de peripetiile ei. La nunta cu medicul veterinar al satului unde preda atunci, a pus ca aperitiv salata de boeuf. Nu a mancat niciun satean, crezand ca e niscaiva furaj de le dadea veterinarul animaleor de la ferma. Stiam toti povestea pe de rost, dar nu prea o credeam, salata boeuf era preferata noastra si trageam sperante ca reteta e veche de la Stefan cel Mare incoace.
Accident cu caine
Doua accidente au fost si ne-au convins ca nu e bine sa ne mai ducem cu Sperila sa isi hraneasca porcii, a caror carne o afuma apoi in spatele blocului intr-o cusca de placaj si lemn denumita afumatoare. Sperila ramasese fara cainele care, chipurile, ii pazea micuta gospodarie. Javreta numita Falconetti era un bun vanator de sobolani, dar si de pui de la vecini si alte oratanii. Careva ii daduse mamaliga cu cioburi de bec si cainele murise urat de tot. L-am cautat pe ucigas doua saptamani dar nimeni nu suflase o vorba. A luat Sperila un pui de caine, sa il invete de mic sa pazeasca avutul neamului. Cu Sisi ne jucam cat se chinuia Sperila sa mai stranga niste stir (buruieni) sa le dea porcilor. Numai ca puiul de caine a ajuns pe acoperisul cotetului de unde nu mai voia sa coboare. Acoperisul era facut doar din cateva scanduri asezate de-a latul si carton cu bitum, de ala folosit la hidroizolatiile cu smoala. Tot Sperila s-a suit dupa catel, l-a luat, dar la coborare s-a rupt o scandura cu el. A nimerit cu tibia de scanduroiul mare al gardului, care tinea porcii sa nu iasa si s-a tavalit de durere vreo 20 de secunde, cu urletele aferente. La un moment dat s-a ridicat in picioare si a luat-o la fuga. Cu tot cu urlete. L-am gasit in spatele blocului, fumand.
-Ce ai ma nebune, de ce ai fugit asa, ne-ai lasat pe noi sa incuiem acolo.... Uite cheile, ii spune Grasul.
-Ia uite aici, zice Sperila, ridica manseta pantalonului si vedem ca tibia lui avea acum o galma, gaura, denivelare, vale, cucui pe dos, ziceti cum vreti.
Accident cu ceferisti
Al doilea accident a fost o inundatie a Trotusului care a taiat principala cale de acces, muscand vreo 10 metri din mal, de se speriase amicul meu ca isi va vedea cotetul plutind spre Siret, cu tot cu porci. Ca sa ajungi acum la el trebuia sa ocolesti pe la gara. Nu ne placea sa ne vada amicii cu galeata de laturi prin oras, asa ca ne tineam la vreo cinci metri in spatele caratorului de galeata.
-Hai ba sa ma ajutati, nu mai stati in spate, se oftica Sperila pe toti 3 chiulangii.
-Stai ba, ca arestam chistoace de tigari, sa avem ce fuma la porci, acolo... il abuream mai mereu, cu capetele plecate de parca eram niste copoi luand urma vanatului.
Trebuia sa trecem liniile de tren si printre ele am gasit odata o cutiuta mica, pe un stalp, inalt de 1,5 metri. Era statie cu microfon actionat de buton, prin care se mai anunta acarii de un tren sau altul. Normal ca ne-am apucat sa facem misto de ei. Grasul tinea butonul apasat, sa pot vorbi, eu ma tineam cu doua degete de nas, sa am vocea asemanatoare cu a crainicei din gara care se afla la cateva sute de metri de noi. Acarii auzeau cam asa ceva:
"-Atentiune, atentiune, trenul accelerat Faurei-Ghimbav-Buftea sosete in statie la linia doi. Trenul va pleca in directia Adjud, Marasesti, Focsani, Ramnicu Sarat. Va rugam atentie la linia doi.
-Zi ba boule si de numarul vagoanelor (asta era Grasul care ma corecta fara sa mai taie microfonul)
-Numaratoarea vagoanelor incepe cu numarul 1, de la locomotiva. Gata, am zis, lasa butonul."
Inutil de spus ca unii de pe acolo au cam disperat si ne-am trezit fugariti de ceferisti. Pe mine si pe Luca nu ne-au prins, dar Grasul si-a furat cateva suturi in cur de mergea ca rata. Credeti ca am mai trecut pe acolo?
Prima halta...
... era intotdeauna la Podul de Fier, langa un ditamai morman de gunoaie unde misunau sobolanii. Stateam lungiti pe burta, cu prastiile de pietre in maini si asteptam sa apara rozatoarele. Normal ca se foiau de colo-colo si noi ne credeam adevarati sniperi. Trageam pe rand, sa nu ne confundam victimele. Grasul avea un ditamai prastioiul, in care nu punea pietre, ci bile de otel sau de fonta. Victimele nu aveau timp sa mai scoata decat un chitait anemic.
-Vezi dupa maldarul de sticle din dreapta, e unul mare, negru... ii fixam tinta tovarasului meu.
-Taci dracului, ca il iau la mir pe asta, lasa-ma sa ma concentrez.
Intindea de gumele elastice de la prastie de credeam ca isi da duhul, asa erau de tari. Cand pleca bila din prastie izbea de vedeam si picaturile de sange cum sar din animaloiul atat de dezgustator. Nu ne ridicam niciodata trofeele, le lasam acolo, nu suportam sa atingem asa ceva.
Zburatoarele
Sperila era insa specialist in ciori si gugustiuci. Tragea numai in pasarile care se odihneau pe craca sau pe vreun fir de inalta tensiune. Se lauda ca le ia din zbor, dar stiam cu totii ca era cam praf la faza asta, nu lovise niciodata nimic. Era insa foarte indemanatic la tintele fixe, nu avea nimeni recordul lui de ciori doborate din pomii care strajuiau periferiile onestene. Eu il ajutam mereu pe Polonic sa prinda pitigoi si alte vrabiute care isi faceau cuib in tevile groase de care isi legau gospodinele funiile de rufe. Incapeau acolo cate una sau doua, Polonic statea mai mereu cu ochii pe ele. Puneam o caciula in capatul tevii si o tineam strans. Amicul meu lua o coada de matura si impingea puternic din capatul celalat, pentru a speria zburatoarea care ajungea sa cada in caciula tinuta de mine.
-Lasa-i ba naibii, ca pe astia nu ii poti tine in colivie, isi baga gheara in gat si crapa imediat, stii doar. Ce te mai strofoci atata, se lua Grasul de Polonic.
-Nu se omoara ba, esti tu babalau, cred ca ii strivesti cand ii tii in pumn, raspundea Luci, pe care il suspectam ca face trafic si ca vinde pitigoii. Sperila spusese odata ca probabil ii mananca, dar cine statea sa se puna la mintea lui Sperila in faze de astea.
Porcii
Porcovanii lui Sperila erau adevarate vedete. Ii botezasem, ii scarpinam pe spate, sa se faca sunca groasa si soricul moale si ii foloseam de sperietori pentru Grasul. Desi era crescut la tara, traia cu fobia unui porc carnivor.
-Pune ba mina pe el ca nu iti face nimic, nu musca, nu nimic, il incurajam noi.
-Lasa-ma ba Ochi in pace, ce te strofoci atata. Nu vezi ca are ditamai coltii. Daca te prinde de mina, ala esti, ti-o haleste urgent.
-Nu ataca oamenii baaaaaaa, il lua si Sperila la 11 metri.
-Ba boilor, pina si profa de biologie ne-a spus ca porcii sunt omnivori, mananca oameni adica, ce naiba aveti cu mine, se apara eminentul elev care credea ca omnivor inseamna animal ce mananca oameni.
Bine, ca si profa noastra de bio avusese parte de peripetiile ei. La nunta cu medicul veterinar al satului unde preda atunci, a pus ca aperitiv salata de boeuf. Nu a mancat niciun satean, crezand ca e niscaiva furaj de le dadea veterinarul animaleor de la ferma. Stiam toti povestea pe de rost, dar nu prea o credeam, salata boeuf era preferata noastra si trageam sperante ca reteta e veche de la Stefan cel Mare incoace.
Accident cu caine
Doua accidente au fost si ne-au convins ca nu e bine sa ne mai ducem cu Sperila sa isi hraneasca porcii, a caror carne o afuma apoi in spatele blocului intr-o cusca de placaj si lemn denumita afumatoare. Sperila ramasese fara cainele care, chipurile, ii pazea micuta gospodarie. Javreta numita Falconetti era un bun vanator de sobolani, dar si de pui de la vecini si alte oratanii. Careva ii daduse mamaliga cu cioburi de bec si cainele murise urat de tot. L-am cautat pe ucigas doua saptamani dar nimeni nu suflase o vorba. A luat Sperila un pui de caine, sa il invete de mic sa pazeasca avutul neamului. Cu Sisi ne jucam cat se chinuia Sperila sa mai stranga niste stir (buruieni) sa le dea porcilor. Numai ca puiul de caine a ajuns pe acoperisul cotetului de unde nu mai voia sa coboare. Acoperisul era facut doar din cateva scanduri asezate de-a latul si carton cu bitum, de ala folosit la hidroizolatiile cu smoala. Tot Sperila s-a suit dupa catel, l-a luat, dar la coborare s-a rupt o scandura cu el. A nimerit cu tibia de scanduroiul mare al gardului, care tinea porcii sa nu iasa si s-a tavalit de durere vreo 20 de secunde, cu urletele aferente. La un moment dat s-a ridicat in picioare si a luat-o la fuga. Cu tot cu urlete. L-am gasit in spatele blocului, fumand.
-Ce ai ma nebune, de ce ai fugit asa, ne-ai lasat pe noi sa incuiem acolo.... Uite cheile, ii spune Grasul.
-Ia uite aici, zice Sperila, ridica manseta pantalonului si vedem ca tibia lui avea acum o galma, gaura, denivelare, vale, cucui pe dos, ziceti cum vreti.
Accident cu ceferisti
Al doilea accident a fost o inundatie a Trotusului care a taiat principala cale de acces, muscand vreo 10 metri din mal, de se speriase amicul meu ca isi va vedea cotetul plutind spre Siret, cu tot cu porci. Ca sa ajungi acum la el trebuia sa ocolesti pe la gara. Nu ne placea sa ne vada amicii cu galeata de laturi prin oras, asa ca ne tineam la vreo cinci metri in spatele caratorului de galeata.
-Hai ba sa ma ajutati, nu mai stati in spate, se oftica Sperila pe toti 3 chiulangii.
-Stai ba, ca arestam chistoace de tigari, sa avem ce fuma la porci, acolo... il abuream mai mereu, cu capetele plecate de parca eram niste copoi luand urma vanatului.
Trebuia sa trecem liniile de tren si printre ele am gasit odata o cutiuta mica, pe un stalp, inalt de 1,5 metri. Era statie cu microfon actionat de buton, prin care se mai anunta acarii de un tren sau altul. Normal ca ne-am apucat sa facem misto de ei. Grasul tinea butonul apasat, sa pot vorbi, eu ma tineam cu doua degete de nas, sa am vocea asemanatoare cu a crainicei din gara care se afla la cateva sute de metri de noi. Acarii auzeau cam asa ceva:
"-Atentiune, atentiune, trenul accelerat Faurei-Ghimbav-Buftea sosete in statie la linia doi. Trenul va pleca in directia Adjud, Marasesti, Focsani, Ramnicu Sarat. Va rugam atentie la linia doi.
-Zi ba boule si de numarul vagoanelor (asta era Grasul care ma corecta fara sa mai taie microfonul)
-Numaratoarea vagoanelor incepe cu numarul 1, de la locomotiva. Gata, am zis, lasa butonul."
Inutil de spus ca unii de pe acolo au cam disperat si ne-am trezit fugariti de ceferisti. Pe mine si pe Luca nu ne-au prins, dar Grasul si-a furat cateva suturi in cur de mergea ca rata. Credeti ca am mai trecut pe acolo?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu