sâmbătă, mai 31, 2008

Trupe paramilitare

Chemarea la arme


-Hai dracu sa ne apucam de un sport, de ceva, ca stam in China Town si suntem ciuri-buri, zice Grasul si stinge cu naduf un chistoc de tigara care deja ii ingalbenise unghiile.

Treaba asta cu China Town o scosesera unii, vezi Doamne mai destepti, despre cartierul onestean care se intindea de la Buciumului pina jos la punte si la monument. Cica ar fi fost zona cu cea mai mare densitate de sportivi pe metru patrat, de la karateka la judoka si alte chestii de gen. De fapt, cred ca Grasului i se facuse dor de judo, mai ales ca se lasese fortat de sport, dupa ce si-a despicat carnea de pe femur intr-o sufa din Delta. Si tot Delta a fost hotaratoare. Ne-am uitat impreuna la un film cu Chuck Norris, ceva cu militari din trupele Delta Force. Era si in perioada 90-92, cind se acuzau partidele intre ele ca au trupe paramilitare si alte dracarii inchipuite de care se rade acum cu gura plina.

-Sa mori tu Ochi, ne bagam la unii de astia in trupe, invatam karate calumea si aia suntem. Luam si bani si tot.

-Grasule, tu ori esti prost ori vrei sa fii, se baga Luca in vorba. Cati ani ai ma ca sa fii in trupele speciale? Esti prea mic. Ce antrenament ai tu, ca nu poti sa fugi 100 de metri.

Disputa a fost transata de Sperila.

-Fraierilor, nu vedeti ca fiecare partid are aripa tanara? Normal ca ne primesc.

O saptamana am incercat sa gasim vreo trupa paramilitara, vreun partid cu pretentii, dar in afara de cel al pensionarilor, unde se faceau reuniuni conspirative pentru un joc de table, nu am descoperit nimic.



Pe cont propriu

-Ne apucam de antrenamente maine. Seara, dupa ce scapam de la ore, ne vedem toti in fata la Polonic, sub nuc. Asta era spiritul de organizator din Grasul. Cand am ajuns acolo, alta dilema. Daca ieseau parintii pe geamuri, ne vedeau fiecare miscare, asa ca am schimbat locatia, cu cateva scari spre gara. Antrenamentul a fost facut de comun acord.

-Daca ne fugaresc golanii mari, politistii, careva, tre sa scapam repede. Asa ca prima proba e aia de fuga si de sarit gardurile care flancheaza aleile ce duc in scara blocului. Cursa e grea, o repetam dus-intors de cinci ori, decretez eu.

-Bagam flotari unul cu altul in spate, asa cum se faceau la judo, sare Grasul cu ideea. Nu a tinut, pentru ca doar el putea face 5 flotari cu aschimodia de Sperila in carca. Restul eram cam praf.

-Facem saritura leului, cum faceam cind eram la lupte, se baga Sperila in seama. Stam in cap si incepem sa mergem in maini. Le facem pe iarba sa nu ne doara cand cadeam. (S-a renuntat la mers in maini, pentru ca a dat Grasul cu curul de pamant de s-au speriat trecatorii, asa se auzise impactul suncilor cu solul)

-Eu spun sa facem cateva ture de alergare de rezistenta in jurul blocului, sa invatam sa suim in copaci cu funii si fara funii, sa sarim de la inaltime, sa inotam cat mai mult pe sub apa, baga Polonic ideile lui. S-au facut toate dele de mai sus, cu un bonus pentru aruncarea cutitului. Jucam infiptea in pamantul moale cu un vechi cutit de bucatarie ciordit de Grasul de acasa. Apoi am inceput sa il infigem in copaci, dar a dat Sperila cu el de coaja tare a unui nuc de i-au sarit praselele. Mi-au cerut sa ii fur tatei un cutit de vanatoare, dar nu eram asa de nebun incat sa imi semnez condamnarea la bataie vesnica.


In salbaticie

Dupa vreo cateva zile de astfel de antrenamente in jurul blocului, am decis ca este cazul sa ne punem cele invatate in practica. Si ne-am dus pe Perchiu, dealul cel mai aproape de noi. Luasem funie, piroane de alpinism si secure, totul pregatit pentru marile aventuri. (Luasem e impropriu spus, pentru ca de funie facuse rost Sperila furand-o de sub rufele unei vecine. Piroanele de alpinism erau de fapt mici nicovale de batut coasa, pe care le cumparase Grasul de la Fero-Metal, nestiind ce sunt si cu ce se mananca. Securea era adusa de Luca, iar eu furgasisem un pachet de tigari de la niste mucosi din incinta). Treuram cu totii de emotii, iar Sperila a tinut sa fie capitanul gastii care pleca spre Perchiu de parca voiam sa infigem steagul Romaniei pe Everest.

-Pauza de tigara se incheie in 2 minute. Urcam pe cararea stancoasa. Ne legam cu funia intre noi, sa nu ne ratacim, sa ne ajutam in caz ca vreunul cade. Grasule, vei fi al doilea, dupa mine, in ordinea urcarii, ca sa ii poti trage si pe astia la deal. Gata, plecam, a dat Sperila ordinul.

El era primul, Grasul dupa el, eu si Polonic. Culmea e ca funia a ajuns sa ne lege pe toti, dar distanta dintre noi era de maxim un metru. Adica se basea Grasul, eu si Polonic eram dati un metru inapoi din cauza duhorii. Nu se mai putea.

-Balena pututorasa, mai lasa dreacului basinile astea ca mi-ai mutat nasul la spate. Ma pun in cur aici si ma tarasti pina sus.

-Mucles ba. Ce vrei, daca mananc cartofi pai asa patesc. Zi mersi ca nu e de la fasole. Si mai slobozeste o zdrohoasa.

-Ovidiule, vezi ca aia era cu stropi. Intoarce capatazana daca nu vrei sa ai pistrui, ma ia si Sperila in balon.

-Va foot. Gata. Stop. Aici ma opresc, trageti funia la deal si pe noi dupa. Stai jos Polonic, ne cara astia.

Au tras de noi, e drept. Ne-am urnit un metru, au obosit si apoi am facut pauza de tigara. Ajunsesem la mijlocul traseului si am mai aprins o tigara. Ne-am certat o ora si apoi am plecat la drum, sa cautam macar o situatie periculoasa. Nu a fost niciuna, asa ca a trebuit sa mimam.


Repetitie

-Il legam pe Polonic, il lasam putin in jos pe stanci si apoi il tragem la deal, vine Grasul cu ideea.

-Gata, eu sunt de acord, ma bag in seama.

-Ba tampitilor, dar de ce nu va lasati voi in jos pe stanca, de ce tre sa ma lasati pe mine? M-ati vazut mai mic si mai prost, sau ce?
-Auzi ma ... hai ca nu te lasam pe tine. Ma leg eu si ma las, dar daca nu ma tragi la deal inapoi, te omor cu mainile mele, se baga Grasul peste el.

L-a convins. Decat sa te chinui cu matahala, mai bine asa. L-am lasat pe Luca un metru la vale de pe stanca, l-am tras inapoi, ni s-a parut extraordinar de neprimejdios si toata treaba asta cu trupele paramilitare devenea plictisitoare. Ziua s-a incheiat apoteotic, cu o baie la strand, imbracati, cateva sarituri de la "a treia", adica ultima trambulina, cea mai inalta, si o masa copioasa, fiecare la el acasa. Nu inainte sa stabilim altceva. Ca ne apucam de karate. De luni.



Ultima sedinta de karate

Ne-am antrenat dupa ce vazusem pe la cei mai mari. Cum sa dai cu pumnul si karata. Sperila fura de pe undeva scandurele pe care le spargeam cu pumnul. Grasul mai dadea si cate un cap in ele, dar rar daca rupea vreuna. Sperila, cel care era fanatizat de filmele chinezesti gen "Lovitura fulgeratoare", "Biciul fermecat" si alte chestii cu ninjalai, era cel care ne dadea mereu adunarea. Incerca sa ne arate scheme noi dupa ce studia alt film.

-Uite, daca ai piciorul asa, sub tine si pe celalalt intins, in saritura, asta e "Unghiul mortii".

-Dar de ce ii zice asa, se mira Grasul, care nu isi inchipuia ca va reusi figura asta vreodata...

-De cur sa tragi la nas, am eu fata de chinezoi ca sa stiu de ce se cheama asa? Daca vrei sa inveti bine, daca nu, nu.

A durat cam 2 saptamani antrenamentul asta. Apoi am inceput antrenamentul de rezistenta. Ne loveam tibie in tibie, pumni in stomac, picioare in coaste. Numai ca la o sedinta de asta, ii caram picioare lui Sperila in coaste si am lovit mai jos decat trebuia. In ficat. Lesin. Trezire in palme si urlete. Durere. Dus acasa. Fugit Sperila in casa, noi la tigara de dupa.

-Ochi, ma cac pe trupele voastre. Eu nu mai vin. Nu vezi ca era sa il omori pe ala? Mai bine mergem la pompieri sa ne dam pe sufe, dar asa... de vrajeala, nu serios ca moare Speriatul ala.

Trei zile s-a chinuit Sperila sa il convinga pe Gras ca nu a patit nimic si ca antrenamentele trebuie reluate. Eu m-as mai fi dus, dar ma uitam la Sperila si ma busea rasul mereu. Pai daca ii mai scapam una, nu il duceam in casa cu cearsaful?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu