Primul job

1995
Aveam nevoie de bani. Cind nu am avut? Atunci insa, criza era mai mare ca niciodata. Venea clasa a XII-a, se anuntau chefuri grele: majorate. Fusesem plecat la mare, in tabara, singurul cocos intre vreo 17 puicutze onestene. Eram un soi de fante de bordura acum, trebuia musai sa imi mentin renumele. Iar obrazul fin se tine cu cheltuiala. Nu de catre tata. Mi-a taiat-o scurt la primele semne de cerere, fara a arata ca exista si oferta.
-Vrei costum? La munca golane, nu la intins mina... Te-am crescut cersetor?
Nu o facuse, clar asta. Singura solutie, la munca. Polonic, Grasu, Bolea, Nebunel, o gasca intreaga din cartier muncea la o firma de imbuteliat hipoclorit de sodiu. Clor. Innalbitor. Veneau baietii mei acasa numai seara, cu palmele arse de solutia aia nenorocita. Carau lesie, clor, faceau de toate, de la spalat sticle si pina la lipit etichete, pus dopuri, sapat santuri, facut caramizi, orice. Era gasca aici, hop si eu.

Patronul...
...de la firma cu pricina: Viorel Boboc. Un munte de om, dar asezat pe lateral. Avea o gura spurcata si o mina grea ca un baros. La cei 1,65 metri avea suta de kile si ceva maruntish. Se purta cu noi ca un stapan de sclavi pe plantatia de bumbac. Bafta mea s-a numit Lenush. Mama lui Luca (Polonic) era o veritabila sefa de echipa acolo si m-a luat sub aripa-i de closhca. Vestiarele erau niste parlite de cocioabe rezultate in urma decimarii unor vagoane de tren. In ele ne mincam ce aveam prin gamele de acasa. Acolo ne fumam tigarile Carpati, acolo radeam cu gura pina la urechi la orice banc prost, desi acum nu gasesc nimic de ras in toata nebunia de acolo. Sau poate ca ar fi. Cel mai cretin paznic de la Boboc era un moshneag negru si la fata si la suflet, dar cu un gat extrem de larg in care ar fi turnat orice. Numai ca o slabiciune duce la alta si ne-am trezit ca Mosh Popa fura mai dihai ca noi. Lua cate o naveta intreaga, 24 sticle de un litru pline cu hipo si disparea la crahsma de vizavi. Mai venea dimineata, cheaun de cap si cu privirea tulbure ca votca aia jegoasa pe care o ingurgita. Nu te mai intelegeai cu el. Ne cauta si in sosete sa vada daca aveam hipoclorit, soda sau ce i se mai nazarea ca puteam fura. Dar beleaua e ca a fost mirosit de Boboc. Acesta l-a retrogradat la postul de simplu muncitor, ca noi toti. Moshul era monumentul tristetii, nu mai avea parte de portia zilnica de poshirca. Asa ca a ignorat paznicul, a luat o noua naveta si dus a fost. Se terminase schimbul 3 si el nu venise de la crashma. Sosea Boboc in noul sau Mertzan, cind a aparut si moshuletul. Rupt in gura ca patentul, se hlizea cu toti (4) dintii la patron.
-Ce-ai facut bre?, intreaba Boboc, cautand sa isi dea seama cata votca incapuse in moshneag.
-Am incercat vigilentza paznicului cu o naveta de hipo si prostul cre` ca nici acu` nu stie ca am furat-o, a declarat senin betivul. Era ultima lui zi de munca.


Lopatarii...
...erau o grupa speciala. Cei mai rasariti dintre noi adica, munceau ziua, nu aveau treaba cu imbutelierea nenorocitului de hipo care iti subtia pielea ca pe foitza de tigara. Aici era Grasu`, aici era Lau`, un tiganush smecher cat incape si cu vreo 2 cursuri de karate la bord, aici era bine. Imi sparsesem mina cind capsam o sticla de hipo, cicatricea din palma dreapta o demonstreaza si acuma. Ma cerusem alaturi de ei, la lopata, sa scap de noptile nedormite, ca ajunsesem slabanog de imi numaram coastele. Zis si facut. Numai ca mai nimeream si in weekend la munca, iar chestia asta ma super-super-enerva. Boboc simtise ca eram marul stricat, ca eu cream atmosfera nasoala la fiecare descindere de sambata, cind mai intindeam o masina de beton sau 2, depinde cate veneau pentru constructia noii hale. Peisaj dezolant: santier inconjurat de pustietate, 4 sau 5 insi care munceam de rupeam la lopata si indreptar... sa tot fugi la strand de acolo. Om trecut prin multe, Boboc ia scaune de plastic, ne cheama linga el si stam de vorba. Scoate din frigider o sticla cu un lichid drag sufletului nostru: vin. Eram privilegiati, scosese una din cele 3 sticle de Lacrima lui Ovidiu. Ne revenise cheful de viata, lui ii disparu a doua sticla cind era la buda, iar cea de-a treia disparu inexplicabil cu Grasu cu tot, ca il cautasem si Malacul parca era Cameleon. Bafta noastra... ca am plecat, nesansa Grasului ...ca a fost gasit de Boboc zacand cu sticla goala pe fundul unui santz. Boboc a uitat sa-i dea cei 10.000 de lei prima pentru munca din weekend, iar salariul lunar era numai de 100.000 de lei. Tzeapa grande la Grasu, dar si-a scos-o cu o naveta de hipo vanduta peste gard celor de la o ferma de pui.


URA...
...pe Boboc era mare. Stia ca e bine sa aplici principiul Divide et Impera. Nu cred ca a descifrat vreodata ce inseamna asta, dar o facea. Daca l-as asemui cu cineva, cu Ion Pop al lui Glanetashu in viziunea lui Calinescu: o bruta vicleana. Avea protejatii lui. Ii scoatea de pe linia de imbuteliat, ii lasa sa plece si sa vina cind vor, sa traga chiulul, dar musai sa raporteze si sa ne dea in gat la cea mai mica barfa care il privea. Incercase si cu mine, dar a-l da in primire pe vreun amic mi se parea crima curata. Grasu cara umar la umar cu mine grinda de 5 metri, Polonic ma schimba cind imi spargeam buricele degetelor de la hipo, Nebunel avea exact aceeasi rana ca si mine de la o sticla care se desfacuse ca banana in palma... sa ma pisti cu hipo si nu turnam. O facea insa altul. Piciul. I-am facut rotzile de la bicicleta opturi. Sutam cu ciubotele de cauciuc in rotile bietei semicursiere, doar pentru ca era cadou de la Boboc. L-a turnat sifonul doar pe Hassan cel mic. Pe cel mic il deosebeai de frati-su foarte simplu: era mai inalt si avea 10 degete la maini. Hassan mare avea 11, cu un degetel mic crescut de degetul mare al mainii drepte. Cind dadeam noroc cu el ...parca n-as fi dat. Ii pusese Grasu porecla: Hans-Shparli-Schiop-Desht. Avea toate defectele enumera mai sus.

Revenind la Boboc, acesta iesise din birou ca taurul din tzarc. Aflase ca pretioasa semicursiera de mina a 13-a fusese mutilata. I-a umflat o petarda in falca lui Hassan, si se pregatea sa ne arate cum da Hagi la poarta, doar ca mingea devenea curul colegului. Cum naiba a miscat Hassan din buci in lateral, nu stiu, ca s-a dus Boboc pe spate ca un carabush. Beleaua e ca nimeni nu il putea ajuta, desi tipa dupa ajutor, sa se ridice. Ne ascunsesem care incotro, sa putem rade linistiti. In toata hala si in toata curtea se auzeau doar urletele lui, plus ca de dupa usa, din groapa unde urma sa fie buda, de dupa rafturile de navete, de peste tot izbucneau hohotele. Nu mai rasesem atat de tare, de la faza cu zidul. Se urcase patronul pe zidul halei, sa se pise de acolo. Spunea Boboc ca asa sfinteste omul locul unde sta. De frica sa nu se usureze pe adidasii noi, a tras un picior aiurea. La 5 secunde urla de la baza zidului, la 3 metri mai jos adica. La 5 ore dupa, se mandrea cu ghipsul pe bratz.

Primii mei bani...
...au fost cheltuiti de frate-miu Dragos. Era vineri seara. Venisem cu suta de mii stransa in buzunar. Nici macar o bere nu imi luasem din banii aia. Aveam ceva de acasa, din ei bausem. Ma uitam prin vitrine, la costumul ales, la sacouri, salivam si crestea inima in mine ca procentajul lui Becali. Gigi Becali. Aveam sa fiu pus la 4 ace, spaima femeilor, cancerul muierilor, Don Juan de caldaram. Singura bere bauta, chinul de peste zi, oboseala si patul intins si-au facut efectul. Am dormit ca un prunc, fara griji, doar cu vise frumoase in care gagicile cad lesinate la picioarele mele. Sambata am deschis okii nerabdator, am luat banii si am dat sa plec spre magazin. Stop. Lipseau 20.000 lei. Frax, fara nici o grija, prin somn, imi spune ca nu stie. Ai mei habar nu aveau, sor-mea se uita la mine ca mielul la gratar. Nervi, tunete si fulgere, pe barba lui Jupiter Curvarul, scoateti banii. Dupa 20 de minute, Dragos ma informeaza ca eu i-am dat aseara bani de discoteca. Ma intrebase in timp ce dormeam, mi-am dat acordul si el a chefuit cu gasca mea pina dimineata aproape. In momentul ala am aflat care e valoarea banului muncit cinstit, iar Dragos a vazut cum si un banal lighean din plastic, pentru rufe, poate deveni o arma.