Poza de grup. Sperila

Era spaima tuturor gospodinelor care isi lasau rufele la uscat pe sarmele de afara. Le trimitea rufele murdare acasa si copiii batuti. Era cel mai crud din gasca, si mai mult ca sigur ii fila o lampa acolo sus, la mansarda. Fura bani din casa, si apoi spunea tot. Ca i-a cheltuit cu mine, cu Grasu, cu Polonic, cu cine mai fusese. Mama lui ajunsese saraca, un adevarat recuperator. Pornea din usa in usa sa ceara daune pentru ce facusera copiii, ca doar nu cheltuise singur plodul ei. Se certau moldovencele deseori din cauza nebunului. Avea insa un nas... nu puteai ascunde banii de el. A gasit cele doua sutici amarate ascunse de mama lui, tocmai in carcasa televizorului Olimp H2, varianta pe lampi. Avea fler si era dat naiba. Pescuia chistoacele de tigari cu dezinvoltura unui lipovean care scoate pestii din plasa. Idolul pustanilor, batausul de fete, omul ideal sa-l dubleze pe Tom Cruise in Misiune Imposibila. Nu era gard prea inalt, etaj prea departe de sol, sarea de peste tot. Urca unde nu te asteptai, chit ca nu mai stia sa coboare de acolo. Inconstienta l-a costat scump, dar niciodata ca in 1992.

Italia...
...fusese patria mea 3 saptamani. Revenisem din cantonament incarcat cu de toate. Statii walkie-talkie, spaghetti cat sa hranesc un batalion, sosuri, haine sport, eram vedeta incintei. Toate fetele ma cautau, voiau sa fie in vorba cu mine, baietii se uitau cu invidie si admiratie. Ma simteam top of the world, king of the hill. Sperila era cel mai apropiat de mine. Manevra statiile, le stergea de praf, dar ...nu mai era el. Avusese in lipsa mea ditamai beleaua. Gasise cu Grasu un sac de carbid si au vandut ceva din el pe bere. Da-i cu berea, ascunde-te de ploaie, mai da cu bere, mai cauta clienti, se turtisera golanasii mei, erau muci. Ajunsi in incinta cu ce mai ramasese nevandut si nebaut din sacul cu carbid, l-au bagat pe tot in apa de ploaie care se stransese pe masa de tenis.
-N-ai tupeu daca nu ii dai foc, sa mori tu Speriatule... il iau ideile marete pe Grasu.
-Ei n-am.... Da bricheta incoace, se arata viteazul din Sperila.
A pus mina cu mult deasupra baltii in care sfaraia carbidul. Incercare...nimic. Mai jos mina, acelasi rezultat. A lasat mina aproape de bulele sfaraitoare ale carbidului si a tras degetul in jos pe rotita. Instant a aparut un nou imens de fum negru, o flacaroaie de ajungea la etajul intai, dar Sperila...ioc. Se holba Grasu dupa el...nimic. La un moment, se desprinde o pala de fum negru si inainteaza spre Grasu. Au aparut brusc doua puncte albe si un sirag cam ingalbenit. Deschisese ochii si voia sa vorbeasca, dar nu putea. Dupa o repriza de cinci minute in care toti pustanii s-au tavalit pe jos de ras, la propriu, Grasu a ramas fara strop de alcool in freza, a scuturat neuronii lui blonzi si a inceput sa ii "acorde primul ajutor". Adica il spala cu apa de ploaie dintr-o balta, pe mina arsa pina la carne.

Cretinul...
...ala grasan abia dupa o ora l-a acompaniat pe amicul nostru la spital. Sa te tii urlete, pansamente, solutii, spirt, unguente, spirt, usturimi, dureri, nebunie, parinti in lacrimi, uscheala Grasule ca e de rau. Mina arata acum urat cu draci. Ne era oarecum sa dam noroc cu el. L-a salvat o baba de cicatricile alea mari si urate, de pielea moarta si de cea decolorata. Babutza l-a pus sa tina pe brat foi de varza verde, iar in 2 saptamani Sperila era din nou fotomodel. Nu l-a tinut mult insa. Si-a luat 2 batai nashpa de la Gogoshar, frate-su mai mare. Plecam la pescuit, pe lacurile de acumulare ale Siretului. Asta presupunea lansete, mulinete, rime scoase dinainte, carlige, monturi, plecarea cu trenul la Adjud, de acolo schimbat trenul si tot asa.

Plecarea...
... a stat sub zodia Balantei, in care e nascut Grasul. Adica ne-a trezit la 2,30 noaptea Grasu pe toti. Eu si Dragos stateam la etajul 3, in diagonala, pe aceeasi scara, dar la etajul 4...Sperila si Gogosar. La o scara linga, Polonic, la etajul 2. Ca sa te auda toti, era de ajuns sa te pui in mijlocul strazii si sa strigi cat te tineau plamanii. La 2 noaptea, Grasu se simtea inspirat. Si-a bagat 2 degete in gura si a inceput sa fluiere, dar nu obisnuitul semnal al gastii. Nuuuuu, Grasu fluiera cat putea de tare piesa de pe genericul serialului american Dallas. Madam viceprimar, de la etajul intai si madam sotie de consilier local de la etajul al doilea nu au apreciat foarte mult exercitiul artistic. Au zburat borcanele, am coborat si noi, am ajuns la gara. Trenul personal avea vagoane etajate. Normal ca stateam la inaltime si fumam in compartimentele lungi, cu tigara scoasa pe geam. Gogoshar nu aprecia gestul.
-Lasati ba mucosilor tigarile, ca va sparg cu bataia.
-Spargi pe ma-ta, i-a raspuns fratele Sperila.
-Uite ba cretinule semnul de nefumatori, facea deja spume la gura Gogu.
-Uite ba cretinule ca nu mai este, il maimutareste Sperila. Scoate apoi o fisa de cinci lei (erau inca fisele alea de aluminiu, nu lei grei) si incepe sa razuiasca autocolantul de pe peretele vagonului. Gogoshar nu mai suporta, se apropie din spate si il loveste cu genunchiul. Rezultatul a fost mai dur decat il puteam prevedea. Sperila se zvarcolea pe podea, stergand mizeriile aruncate tot de el, si urla cat putea...
-Aoleuuu, mi-a dat boul fix in noada curului. A durat 5 minute sa se linisteasca Sperila si alte cinci sa ne repunem moacele serioase pe fata, ca ne stricasem de ras. Nasul ne-a taxat apoi cu vreo cinci lei mai mult la spaga, vazuse ca a disparut semnul de Nefumatori.

Pe balta...
...nu era bine sa stai linga Grasu sau linga Sperila. Nu aveau chef de pescuit, mai bine dadeau la broaste decat la peste. Mai bine fumau, gateau, injurau, jucau poker, jucau barbut, mai bine dadeau vina pe unditza ca nu e buna, pe ghinion, ca nu trage pestele, pe orice altceva decat pe slabele indeletniciri de pescar. Asa a fost si acum. Balta de la Adjudu Vechi avea peste pentru toti, numai pentru ei nu. Au plecat sa pescuiasca direct pe Siret, dar Gogu refuzase clar sa ii dea lanseta fratelui tembel. S-a lasat cu o scurta incaierare, din care se auzeau doar icnetele, pentru ca apoi un racnet sa alunge toti pestii....
-Valeuu, iar mi-a dat boul la noada curului..., plus o zvarcolire a lui Sperila pe pietrele de la malul Siretului.
A trecut batalia frateasca, s-a lasat iar linistea, iar dupa 20 de minute Sperila pleaca decis spre boschetii din marginea apei. "Omul sfinteste locul", zicea mereu Sperila, singurul dintre noi care se putea descurca si fara hartie nerusinata. Betze, pietre, orice devenea un accesoriu pentru el pe buda improvizata. Dupa alte 10 minute era linga Grasu si prindeau un peste dupa altul, cu o frenezie de ne cruceam toti.
-Ce vreti ba, am dat si cu deshtu, ne lamurea Sperila.

Apropierea ...
...dintre mine si Sperila se confunda cu acoperirea pe care ne-o ofeream unul altuia. Cind tata a gasit la mine in geaca un pachet de Snagov, normal ca i-am explicat ca e al lui Sperila. Cind el a patit acelasi lucru, a dat vina pe mine. Parintii ne credeau, dar se chinuiau sa nu ne lase foarte mult timp impreuna. Daca spuneam ca plec afara sa ma vad cu el, deja era deranj acasa. Asa se face ca stateam mai mereu plecati din raza de actiune a vederii babacilor. Eram mereu pe Perchiu, cel mai inalt deal de linga Onesti, unde cionstruiam alaturi de Grasu, cele mai traznite cazemate cu putiinta. Cind amicii mei faceau echipa, iesea de belea. Gasisera 4 brazi inalti, unul linga altul, iar partea de la varf era noua cazemata. Scanduri si busteni mici erau carati cu greu spre varful brazilor. Cind totul era gata, Sperila mai gaseste ceva de facut, doar ii refacea greselile Grasului. Numai ca legatura a cedat, iar de jos, de la poalele brazilor, privelistea a fost de groaza. Sperila cadea din craca in craca, cu securea in mina dreapta, ridicata deasupra capului. Fiecare creanga din copac il lovea intre picioare, insotita de un racnet animalic. Asa a si ajuns linga noi. In picioare, cracanat, cu securea deasupra capului si cu un rictus pe fata. Asa a ramas 5 minute, fara sa mai poata spune un cuvant. Dupa binemeritata pauza, a revenit in varful copacilor, doar trebuia desavarshita capodopera.

:(
Sperila a avut aproape acelasi traseu ca Grasu. Ai lui au vandut apartamentul de pe scara mea. S-au mutat la Caiuti, unde avea o gradina si au deschis un bar. Profiturile se ducea insa pe gatul fiului cel mic al patronului. Afacerea nu a rezistat mult. Sperila si Gogoshar au devenit apoi barman si ospatar in acelasi bar, dar in Bacau. Nu l-am mai vazut de ani buni, dar aud despre el ca a revenit prin oras, ca e la fel de slab, cu aceeasi figura speriata si nebuna. Are insa o tristete iremediabila pe fata. Mama lui a fost ucisa de un verishor care avea ceva probleme. Cazul a fost prezentat pe vremea aia la ziarul unde lucram: "Monitorul de Bacau", dar nu am putut scrie nici macar un rand despre mama lui. A scris un alt coleg, eu nu eram in stare.