Inceput de aventuri la Sibiu

La cererea vizitatorilor de pe blog, se stiu ei care, am spus ca imi calc pe corazon si scriu astazi despre Sibiu. Mai sunt multe episoade cel putin interesante din copilarie, dar trecem direct la studentia sibiana. Cel putin primele faze, ca altfel nu se mai termina postul asta.

M-am maritat
Asa am ajuns la Sibiu. Nu imi placea orasul, nu am avut niciodata ceva special pentru el. Prietena mea de atunci era la facultate acolo, asa ca hop si eu dupa ea. Era vorba de dragoste atunci, asa ca nu imi judecati decizia. Nu a fost casatorie (Doamne Multzam) dar am dat examen dupa examen. Si ala de admitere si perioada de proba la Monitorul de Sibiu, unde veneam cu recomandarea celor de la Monitorul de Bacau, si in relatie, pentru ca Alinei ii placea sa ma puna in tot soiul se situatii aiurea. La examen ma uitam ca o curca in lemne. Nu depasisem demult stadiul de emotii, desi mai dadusem examene, iar cu un an inainte am intrat la Bacau la Litere, dar am refuzat sa ma duc la facultate. Examenul a fost luat, angajarea facuta si asteptam sa vad ce fetze au noii mei colegi. La munca, m-au luat tare de tot ardelencele.
-Bai baiatu` de la Moldova, tu ai pasaport sa intri in Ardeal, ai viza Schengen pe el?
-Hai lasati gargara fetelor, Romania a fost facuta fara voi, fara ardeleni. Noroc de noi si de munteni..., replicam mai de fiecare data. Uram fazele astea si inca le urasc, sunt atat de aiurea ca ma apuca dracii. Oameni cu o facultate, cu minti ce ar trebui sa fie deschise, dar cu vederi asa de inguste si de marginite ca la Sibiu, rar am mai vazut.

Cu scoala...
...era altceva. Ma stiam cam cel mai mare din an, 23 de ani, asa ca pe 1 octombrie eram la bere cu colegii de redactie in loc sa asist la cursul festiv, de deschidere a anului. Nu m-a interesat, sincer sa fiu, pentru ca nu as fi vazut decat anul intreg, fara colegii de grupa. Asa ca pina la primul seminar nici nu am trecut pe la scoala. Cind am ajuns acolo am gasit doar 3 baieti in grupa, unul mai ciudatel ca altul, de imi venea sa plec. Unul dintre ei, Iulian, avea niste gesturi cel putin ciudate, asa ca i-am pus eticheta din prima: asta e pidosnic. Nu am gresit deloc in apreciere. In anul 4, baiatul deja se lauda ca e fetita.

Olteanu`
Pe numele lui Paul Dimulescu. Circa 1,80 metri, slabanog, cu o moaca ascutita de nevastuica, o pereche de urechi care te fac sa te gandesti la Ion Creanga si cuvantul "varza" in moldoveneste, adica Curechi. Isi camuflase aripile, pardon, urechile, cu o sapca, avea ditamai felia de pepene in gura, adica ranjea la toata lumea, si vorbea mult de tot. Sapca in sine, era un alt lucru demn de atentie. Era una din acelea facute de doua bucati. Cozorocul se lipea de partea de sus a accesoriului cu ajutorul unui fermoar, astfel incat sa ii ramana varful capatzanii goale in caz ca ii e prea cald. Sapca de copil, si ma bufnea rasul gandindu-ma cam ce fel de om e olteanul asta. Ma uitam la el in prima zi ca la o insecta care te deranjeaza ca se invarte pe sub nasul tau. Nu aveam chef sa stau de vorba cu el, mi se parea un copil care abia s-a desprins de fusta mamei si il credeam capabil sa provoace dezastre numai din intamplare. Aveam dreptate cat incape si aveam sa o aflu in foarte foarte scurt timp. Si cu el totul se petrecea parca doar la perfectul simplu. Era prima oara cind ma simteam agasat de olteni, desi mai avusesem colegi de armata de prin Craiova. Fusei, mersei, dresei, ei ei ei eie ie... asta era Olteanu

Melcul
Pe numele lui Dan Brumar. Privire albastra ca Lacul Balea, par aruncat neglijent intr-o parte, moaca de intelectual rasat impodobita insa cu un cogeamite topor infipt intre ochi. Are Dan un nanau de isi fac randunelele cuib sub el. "Daca trage aer puternic in el, pe nas, flutura blugii pe mine", asta a fost cam singurul gand care imi trecea prin cap. O alura trista, timida, de om care isi cunoaste locul si care asteapta sa vada ce hram poarta ceilalti. Nu credeam ca e in stare sa dea nastere unor aforisme mucalite, pe care mai tarziu le-am numit "Melcisme". Era exact opusul Olteanului, de la infatisare la comportament si imbracaminte. Daca pe mincatorul de praz nu il vedeam decat cu sapca aia idioata, in adidasi si treining, Dan era mereu aranjat, cu camasa calcata bine, pantalon la dunga si un sacou care niciodata nu avea sa se asorteze cu pantalonul. Era clar, e baiat de ai mei, din popor, nu e de bani gata, cu fite si masina la scara. Sarac, dar curat. Aveam iar dreptate.

Bautele...
...au curs pe banda rulanta cu amicii mei. Eram harta Romaniei: moldogotz, ardeleanoid si prazilian. Am devenit cei mai buni prieteni si cind ne intalneam era musai sa descantam o bortoasa cu alcool. Preferam sa nu fie vinul lui Dan, care ne baga numai in belele. Avea ardeleanul un vin tare si acru de iti venea sa ceri si o lingurita de ceai la el. As fi aplicat faza aia moldoveneasca de inzdravenire a vinului prost, dar nu aveam nici cana de lut, nici leushtean in dotare. Sibienii nu au treaba cu leushteanul, pun tarhon in orice, de la ciorba la prajituri.Vinul lui Dan era insa beleaua care atragea altele, nu ca Olteanul si-ar fi iesit din mina la a aduce necazuri. Ne-a legat insa cel mai ciudat scandal pe care l-am trait vreodata.

Un sibian...
...oarecare scutura din toate puterile un mic copacel de pe strada Cetatii. Pe o banca de linga fostul zid de aparare stateam cu Dan, Paul plus nebuna de Lili sa vrajim 4 litri de vin. Lili e din Braila, iar la chiloteii tanga poarta mereu infipt un cutit fluture. Doi litri de vin se dusesera deja, eram suparati si aveam chef de scandal. Am deschis gura, sa ne lipim de un caft. Sibianul care scutura pomisorul s-a trezit apostrofat de la 10 metri distanta de o voce din intuneric...
-Asa, asa...scutura pomisorul ala, poate pica para malaiatza...
Odata s-a ofuscat omul, a mai chemat vreo 11 tipi si o gagica si s-a apucat de discutii intelectuale cu mine:
-Toti bulangii cu fatza spre mine, striga smecherasul din fosta cetate transilvana. Asa, sa va numar.... 1,2,3...4...
O bagase si pe Lili in aceeasi oala cu noi, dar nu parea sa ii pese. Ei, nici atata. Mie imi pasa insa, de amica de pahar si sefa de grupa la facultate.
-Bai patzachina, zi mersi ca stii sa numeri pina la 4. Daca eram 11 ar fi trebuit sa te descalti, ca tu nu stii sa numeri decat pe degete.
-Daaaa...stai ca venim la voi, spune mocofanul. Iar trupa de 13 persoane se pune in miscare spre banca chefliilor cu artzag.

Ii numaram ...
...pe baietashii de cartier din Sibiu in timp ce veneau pe aleea din fata noastra si urcau micul damb din fatza bancii. 13...sa moara Zagadau. E de bine, numarul asta aduce noroc. Nu ma asteptam insa ca Olteanul si Melcul sa stea la coasta mea. Ma urcasem cu picioarele pe banca, Lili imi tinea spatele, Olteanul dreapta si Melcul tremura serios intre noi. Avea emotii iar in situatiile astea se balbaie.
-O...O...Ovidiule... eu zic sa stam cuminti ...
-Te bati linga noi sau pleci.
A ramas cu noi. Tremura insa tot. Si acum cred ca imi blesteama gura mult prea bogata, dar atunci a ramas pe pozitii. Au ajuns baietii linga noi, s-au uitat din toate partile, de parca nu le venea sa creada.
-Sunteti smecheri ma?, deschid ei focul...
-Nu, ortodocsi si catolici.
A urmat o intreaga tirada care avea ca scop intimidarea celor patru studenti si incurajarea gastii lor. Ori accentul ardelenesc e de vina, ori ma chitrofanisem prea tare, cert e ca m-a busit rasul serios de tot. Scuturatorul de pomi si-a incheiat brusc discursul, in timp ce un amic, a dat sa vina pe la spate, sa ma atinga la bibilica. A apucat sa vada cum se scoate un cutit fluture de la chiloti si cum se desface cu acel clinket inconfundabil de metal. Lili era linga mine, cu fluturele la vedere, iar sibianului ii scazuse brusc cheful de a mai da nv-uri. Tot scuturatorul de pomi a incheiat seara.
-Ba, sunteti niste betivi (de parca asta putea sa ne jigneasca)si... daca aveti chef de bataie, ne gasiti pe centru, unde suntem de vreo 3 ori mai multi.
Au plecat si noi am ramas gura casca. Nu puteam crede asa ceva. In Onesti, pentru mai putine vorbe ca ale mele, te lipesti de o cafteala sora cu moartea. Mai ales daca sunt 12 oameni. Am ras de ne-am stricat la matze, am terminat vinul si am plecat pe centru. Nu am mai gasit pe nimeni. Sibienii mergeau la somn devreme, sau se aciuiau prin barurile si cluburile deschise in pivnitele caselor sasesti. Iar cind la Crama National vinul fiert era 10.000 lei cana.... pe cine mai interesa Piata Mare si muzeele sibiene?

Retzeta
Ca sa nu ma creada lumea cel mai chietros moldovean, las aici retzeta de transformare a vinului acru in vin bun de baut. E nevoie de o cana de lut si cateva fire de leushtean proaspat rupt din gradina. Se freaca bine de tot interiorul canii cu leushteanul, de ii intra aroma in pereti. Se clateste bine de tot cana cu apa rece si apoi se toarna vinul. Sper sa va prinda bine, dar mai ales sa nu aveti motiva sa folositi reteta.