Aventuri la Marea Neagra

As minti daca as spune ca erau speciale zilele de vacanta. Nu e cazul. Totul parea tras la indigo, iar acum, dupa ani, vad ca aveam 3 perioade diferite din cele 3 luni pe care statul roman se grabea sa le puna la dispozitie celui mai urgisit elev al sau: Ovidiu Neculai Bufnila. Primul lucru pe care il uram in vacante era vizita medicala. Nu exista an lasat de Dumnezeu fara sa ma trimita ai mei la mare sau la munte, in tabara cu clasa. Cea mai fericita saptamana la mare am petrecut-o fara Dragos, care fusese la tara si se imbolnavise. L-au respins doctorii la vizita medicala, nu mai aveam dadaca pe cap, eram in clasa a treia si devenisem, in imaginatia mea, spaima Marii Negre, Corsarul Bufnila fara frica. Nu am dormit deloc in noaptea dinaintea plecarii spre Navodari. Ma uitam la valiza si vedeam cufarul cu nestemate, bani si... guma straina. (Lamele de guma romaneasca avea o stearsa aroma de menta, iar Orbit-ul era un vis pentru noi. Ne bateam pentru o guma Turbo sau un TipiTip, ca sa nu mai spun ceva de paketul de perinite Balthasar.)

Drumul...
...catre Navodari era acelasi. Tren, aglomeratie, bagaje multe, profa de sport care tipa tot timpul la mine, etc. Parintii ii dadusera doamnei Diaconescu banii mei si responsabilitatea de a imi veghea zilele. Nashpa treaba. Dupa ce ca nu stiam pe nimeni de acolo, din toata partea onesteana a taberei, sa mai fii si cu babaciunea dupa tine, chinul dracului. Ajuns la Navodari, pierdut valiza, plans, gasit valiza, ras, cazat si primul chiul din tabara. Toti erau la masa, in cantina, doar Bufnila sarise gardul si fugise pe plaja. Nu stiam sa inot, dar imi luasem colac si ma balaceam cu spor cind m-am trezit luat pe sus, cu urechea dreapta intinsa la maxim. Fosta sportiva de performanta care raspundea la apelativul de profa de sport ma saltase din mare ca pe un guvid amarat. Am fost consemnat in camera, in timp ce toti colegii se dusesera la discoteca. Linga mine, alti 3 pustani de clasa a 3-a si a 4-a, la fel de spasiti. Unul din ei se batuse cu un coleg cu mincare si amandoi aveau "ban" la discoteca. Celalalt partas de celula era un mucos de clasa a cincea, care plangea de ne rupsese timpanele. Ii era dor de casa, de parinti, de bunica, de catelus, de ... dar de ce naiba nu ii era dor... In aceasta inedita formula a inceput aventura de la Marea Neagra. Iar ei au devenit Piratii lui Bufnila, cel mai temut echipaj din toata tabara scoala de la Navodari.

"Mi se spune Chiorul"
Eram capitanul si nu pentru ca nu ar mai fi vrut si altii onoarea de a ne conduce in lupta. Eram capitan pentru ca sarisem pe geam inarmat cu un cearsaf si un cutit de bucatarie in capul unei fete de clasa a opta. Cerasela era frumusetea delegatiei onestene, toti ar fi facut orice sa o vada topless, dar comunismul avea si partile lui bune. Si toate erau ascunse in costumul ala de baie. Pentru el am sarit eu pe geam, i-am pus cearsaful in cap si cutitul la gat.
-Vei fi ostatica noastra. Mi se spune Chioru si sunt capitanul piratilor..., a sunat prima amenintare, infiorator de timida, facuta domnisoarei cazuta captiva piratilor.
Nu stiu de unde a iesit o mina de sub cearsaf, mi-a altoit o palma de am vazut stelele... imi cazuse capul pe spate... si nu am mai stat sa fac rost de vanatai sau unghii pe obraz. Fugeam cu cutitul in mina, lasasem balta cearsaful, ca poate nu ma vede la timp victima. Am ajuns cu usurinta inapoi in camera, iar baietii stiau ca mindra e corabia si mester carmaciul. Primul plan a fost acela de a ma razbuna. Pe Cerasela, normal. Iar a doua zi le-am spus tuturor baietilor de clasa a opta sa stea sa se uite atenti la ea cind intram in apa. Ei erau in fata ei, Cerasela venea zambind, alintata de valuri cind... slipul o lua la vale. Doua maini dibace i l-au tras jos, din spate. Devenisem eroul tuturor baietilor care au apucat sa vada puful care ii acoperea pubisul. Revenge was complete.

Eroism curat
Asta le ceream tuturor pustanilor mei. Sa facem acte cat mai eroice, sa vorbeasca Navodarii de Bufnila si ai lui. Iar sansa cea mai mare a aparut pe la mijlocul saptamanii. Trecusem pe la profa de sport, sa bat cu pumnul in masa si sa imi cer drepturile banesti aferente noii zile
-Sarut mina doamna Diaconescu. Va rog eu mult de tot, puteti sa imi mai dati niste bani azi, ca vreau si eu sa maninc o inghetata .... va rog mult.
Satisfacut de obedienta profei plec spre plaja. Prima oprire, taraba tiganului cu floricele. Imi iau o punga, dar nu mi-au placut. Erau rincede, vechi, si le caram la plaja ca sa hranesc pescarusii. Intalnirea cu piratii mei trebuia sa mai astepte, adoram pasarile alea mari care zboara fara sa dea macar din aripi. Pe plaja, alti 2 onesteni, se holbau ca fraierii la gagicutzele de clasa terminala la scoala generala. Atata faceau, stateau la umbra si se uitau la fete. Cind m-au vazut, cu punga de floricele cu tot, m-au rugat frumos sa le dau si lor:
-Ba Bufnila, fuga mars cu floricelele aici, ca te ia mama dreaq!
Nici moldovenii astia 2 nu stiau sa aprecieze efortul depus de tigan la cazanul Pirandei pentru floricelele in cauza.
-Fraier esti ba Bufnila, ala a pus clei in ulei sau ceva, e ranced, nu stiu ce are, dar parca te vad cu spume la gura.
Atata mi-a trebuit sa aud. In mintea mea, asta era marea conspiratie a tiganului, sa imbolnaveasca cumparatorii. Deja il vedeam mina in mina cu militienii aia nasoi din Navodari, cu portarul fraier care il lasa sa vina in tabara cu cosul plin de floricele. Piratii, unde mi-am pus piratii? Trebusoara asta numai cu gasca se putea face.

Apogeul
Nu stiu de ce, dar fapta noastra a intrat apoi in istorie. Poate pentru ca era o zi ploioasa cind s-a petrecut, poate nu stiau cei mai mari sa se distreze sau poate toata conspiratia fusese reala si eu o dejucasem. Stateam cu ai mei pirati in varful pantei care ducea spre obisnuitul loc de vanzare al floricelelor. Nu stiam ce sa ii fac dusmanului, chiar nu aveam nici o idee indeajuns de tare. Si am inceput brain-stormingul cu tovarasii din echipaj.
-Ii dam foc la ghereta!
-Nu... e de tabla, nu arde.
-Ii aruncam soparle in ghereta, cum am facut cu patul de la profa de sport. (Nu stiu cum scapasem nebatut, desi ma prinsese profa. Avusesem un sobolan turnator in echipaj care daduse din el ca o sepie cu cerneala in ochii adversarului. Acum, saracul om nu putea dormi de vanatai)
-Nu, ca el asta vrea, sa fie marfa rea.
-Ce naiba facem capitane?
Nu stiu cui, de unde si cum i-a venit ideea, dar o bucata de dala din beton aruncata in cosul de rachita plin cu floricele, asta era cel mai bun remediu pentru produsele cu termen de garantie expirat. Doi l-au tinut pe tigan de vorba, in fata, iar eu am aruncat pe la spatele vanzatorului, cu ambele maini, un sfert de dala in cosul cu floricele. Inertia... uite de aia am urat fizica... a facut sa ma tot duc si eu spre cos, dupa bolohanul aruncat de la doi pasi, prin spatele tiganului. Pralea a ramas gura casca cind a vazut ca depozitul de floricele devenise brusc depozit de bucati de asfalt si moldoveni minori. Timp suficient sa o rupem la sanatoasa si sa urlam cat ne tineau bojocii....
-VICTORIEEEEEEEEEEEEEEEEEE.....

Plecarea...
...era totdeauna cel mai trist moment din toate. Profa de sport mai ca lacrima dupa omologul de la Bacau si cred ca sigur au urmat vizite neprotocolare. Valize peste plase, mingi de plaja gonflabile, palarii si sepcute, coliere de scoici si okelari de soare, stropitori si forme pentru floricele din nisip, toate se gaseau in compartimentele destinate elevilor din Bacau si Onesti. Despartirea de piratii mei a avut loc la Adjud, cel mai mare nod feroviar al judetului Vrancea. 45 de kilometri in dreapta e Onestiul, 50 in stanga se afla Bacaul. Am coborat din vagon, taraind cu greu valiza plina cu haine nespalate si prostii. Linga mine se afla singurul matelot onestean care imi ramasese. Taraia si el un cufar de valiza, lunga si lata cat o zi de post negru. La trecerea dintre sine, nu stiu ce a atins sau cum, dar s-a crapat valiza si au inceput sa curga linguri, furculitza, cutite de bucatarie, solnite si alte tacamuri. Mi-a crapat obrazul de rusine. Ii spusesem sa lase tezaurul acolo, la mare, dar prostul il luase acasa, pentru el.