1989, 22 decembrie. Zi faina de iarna, in care asteptam sa aud fluieratul Grasului si sa ies din casa. Nu era zapada prea multa, dar aveam chef sa mai batem ceva pustani cu bulgari. Nici nu stiu ce ora era cind am auzit un mic tipat din sufragerie. Sari Bufnila si fugi sa vezi ce este. Mama. Cazuse in genunchi linga radio si plangea. Din ditamai magaoaia se auzeau tot felul de comunicate importante pentru tara. "Tineri calcati de tancuri, veniti de aparati radioul, aparati televiziunea, deschideti televizoarele ca e Revolutie". Nu intelegeam eu foarte multe. De fapt, ma cam uitam ca sfecla in gura vacii. Mi-a picat fisa abia dupa vreo 10 minute cind ma uitam pe geam din camera mea spre zari necunoscute si ma gandeam cum ar fi sa am si eu un tanc. Sperila m-a lamurit cum e cu Revolutia. Era in spatele blocului si facea focul la o parlita de afumatoare unde bagasere ai lui carnea de porc sa prinda aroma. In loc de rumegush, azi folosea carti de ale lui Nicolae Ceausescu. Plus almanahuri Scanteia, de unde rupea pe indelete portretele de la primele pagini. Si m-am facut revolutionar.
Parintii...
...nici acum nu stiu ce ditamai revolutionarul a fost fiul lor. Am scos prima oara manualele din birou si l-am pictat pe "Ceashca". I-am facut mustati. I-am pus okelari. Nu arata el foarte bine, asa ca am trecut la manualele lui Dragos. Si am rupt toate paginile cu poza aia stupida si dus am fost, afara, la Revolutie. O ora a durat distractia cu gashca. Ne-au luat parintii acasa, de frica teroristilor. Se tragea peste tot, dar in targushorul meu de 65.000 de suflete era o liniste de spuneai ca murise toata lumea. Conducerea predase Consiliul Local unor papagali de care nu a mai auzit nimeni. Cu tata era mai grav. Mosh Bufnila al meu era ditamai smecherul prin Garzile Patriotice. L-au trimis sa apere nu shtiu ce obiectiv. Fac pariu ca a jucat table cu colegii si au baut vin fiert, plus o masa cu mieji de nuca si sare. Intre timp, fiul lui cel mic se pregatea de marsul cel mare, alaturi de ceilalti micro-revolutionari onesteni.
Pregatirea
Ma imbracasem cu niste haine ale lui Dragos. Ale lui erau verzi si mi se parea ca trebuie musai sa am pe mine ceva de camuflaj, ceva care sa ma faca mai dur decat de obicei. Suflecasem pantalonii fratelui, ma inghesuisem intr-o geaca groasa si dus am fost, cu Grasu` si Sperila la ...Revolutie. Pe Polonic nu il lasase mama lui sa vina cu noi, sa nu pateasca baiatul ceva aiurea la Revolutie. Asa ca ne-am indreptat spre primul grup de golanashi pe care i-am vazut pe strazi. Agitau un steag cu gaura si urlau cat ii tineau plamanii ca nu mai e Ceausescu. Ne-am trezit in mijlocul lor, strigand de nebuni, gata de mari fapte eroice pentru libertatea poporului asuprit atata si atata amar de vreme de clica bolshevica. Dar beleaua era alta. La Onesti nu aveai ce televiziune sa aperi. Nu tu un parlit de radio sau o amarata de redactie de ziar. Singurul ziar local era la Bacau si deja fusese eliberat. Nu se mai numea "Steagul rosu", devenise "Deshteptarea". Ce sa facem noi la revolutie... asta era beleaua. Ragusisem de la atata "Ole, ole...Ceausescu nu mai e!!!". Am mers cu gashca aia, a se citi turma, pina la Monumentul Eroilor din zona Marasesti a Onestiului.
-Ba baieti, haideti unul incoace sa va suim pe monument cu steagul asta, sare unul mai mare cu gura.
Monumentul e de fapt o coloana, in varful careia trebuia sa stea Grasu`. La primele opinteli ale revolutionarilor era sa se lase cu hernii de disc. S-a luat in calcul varianta urcarii mele. Bafta nemancatilor de luptatori pentru libertate din Onesti s-a numit Sperila. Scandurica asta a ajuns in varful monumentului si a fluturat steagul 3 minute. Era erou. Am primit cate un paket de tigari Carpati si am plecat acasa mai liberi, mai multumiti si mai voiosi. Cind imi aduc aminte fetzele revolutionarilor care se chinuiau cu Grasu ... imi jur mereu ca nu o sa maninc soia in salam, ca respectivii.
Grasu`...
...a lipsit 3 zile apoi din Onesti. Il luasera ai lui la tzara, la Manastirea Casin, sa se ascunda de teroristi. Normal ca noua ne-a povestit ca a fost la Bucuresti, ca a tras cu arma, ca a impushcat teroristi, ca a baut cafea in Gara de Nord cu Ion Iliescu si alti mari sefi de la Revolutie. Pe naiba. Tremurasera suncile pe el ca pe porcul sacrificat de bunica`su. L-am prins cu minciuna imediat, dara a avut si el 5 minute de glorie. Oricum, eram mai tare ca el. In prima zi de scoala imi arsesem carnetul de note in fata clasei si imi aruncasem cravata de pionier. Revolutia a continuat si la ora de engleza.
-Avem democratie, ne anuntase profa, bucuroasa ca poate de acum sa isi etaleze aurul in public. Asta inseamna ca nu mai e obligatorie uniforma... ca....
-Putem veni in slip la scoala?, a cerut lamuriri noul elev democrat Bufnila...
Lamuririle au venit sub forma a doua palme si o trimitere afara de la ora. Mi se rupea. In ochii colegilor, deja eram erou al revolutiei scolare din Onesti.
Partea proasta...
...din toata Revolutia am simtit-o la bani. An de an scoteam sume frumushele din Colind, Stea, Plugushor, Sorcova. 1989 a fost cel mai aiurea an din toti. Oneshtenii, in loc sa ne asculte colindele, au preferat sa vada executia lui Ceausescu. Macar daca aratau mai multa actiune, dar a fost ca un film prost, rusesc, in care eroul nici macar nu scapa. Lumea iti deschidea usa, te intreba ce vrei, ii spuneai ca vrei sa ii urezi de bine, de belsug si sanatate, dar nimeni nu mai voia sa contribuie la fondul de tigari al gashtii nebune. Colac peste pupaza, profa de roamana, Elena Ciubotaru, a reinviat vechile traditii si ne-a dat mere in loc de fise de cinci lei. Grasu a avut bafta cea mai nasoala si a nimerit un ionatan mincat de viermi pe dinauntru.
-Sa ma cac pe Revolutia asta, a mai spus Grasu` dupa traditionalul Sarbatori fericite... si asa au aparut primii nostalgici ai "vechiului regim".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu