joi, noiembrie 30, 2006

Plutasii de pe Casin

Tom Sawyer a fost eroul meu. Bine, dupa Fat Frumos, Praslea si Greuceanu. Dar ca Tom nu era niciunul. Voiam sa ma fac Fat Frumos cind voi fi mare, dar voiam sa fiu Tom Sawyer in copilarie. Iar prima masura pentru a deveni Tom era sa imi fac o pluta. Americanii lui Mark Twain se plimbau pe Mississippi, eu voiam sa ma dau cu pluta pe Casin. Grasu, Sperila si Polonic erau tovarasii mei, deci era musai sa impartashim toate aventurile de pe rau.
-Plecam de aici, de la Onesti, cu pluta. Strangem la prima inundatie trunchiurile de copaci care vin pe rau, le legam, le batem in cuie, facem pluta si plecam. Ne trebuie securi, funii, chiroane si camerele de cauciuc, umflate, pe care le folosim ca barci de salvare.
-Sa mori tu fraiere, m-a luat Grasu la 11 metri. Si mancare...ce faci... Daca nu trage pestele, ala esti, te usuci ca o coropishnitza la soare.
Avea burta cat mine de mare, dar avea si dreptate. Trebuia sa dam atacul la camarile cu bucate ale gospodinelor moldovene ce raspundeau la apelativul de "mame". Cind Polonic a plecat in casa, am tinut sfat de taina cu Grasu si Sperila.
-Ba, asta daca afla ne omoara. Dar vorbim cu sor-sa, Nicoleta, sa vina si ea in expeditie, sa fie bucatareasa noastra. Ii facem cortul ei pe pluta si sta acolo. Bufnila e capitanul, asa ca el are grija de ea. Eu tin carma si Sperila pescuieste cu Polonic. E beton asa. Daca face ala figuri, asta e... il aruncam de pe pluta si cu asta basta.

Grasu`...
...era de departe cel mai optimist. Niciodata in viata nu studiase asa de atent ca acum harta judetului Bacau, ca sa nu mai spun de harta Romaniei. Casin, Trotus, Siret, Dunare, Delta Dunarii, Marea Neagra...asta era traseul. Trebuia sa fugim de acasa si sa nu stie nimeni unde suntem. Fuga trebuia sa se petreaca in jurul zilelor de salariu, ca doar nu eram nebuni sa fugim fara bani. Zi de zi ne umflam camerele alea mari, de cauciuc de tractor si ne lansam pe Casin. Repetam traseul plutei. Ne iesea totul brici si abia asteptam sa imi umflu pieptul de mandrie spre trecatorii de pe principalul pod peste Casin, pe sub care urma sa trecem cu pluta. Avea sa fie greu, dar prezenta Nicoletei pe pluta ne insenina viitorul si ne limpezea planurile. Repetasem chiar si scenariul de furtuna, cu abandonarea plutei in mijlocul unui suvoi. Camerele de cauciuc aveau sa fie umflate mereu, cate una pentru fiecare membru al expeditiei. Pentru ca Polonic era mai mic si mai slab, nu mai adusesem camera doar pentru el, ci avea una la comun, cu Nicoleta. Avea si cavalerismul nostru limitele lui...

Inundatia ...
...a sosit la 2 saptamani de la creionarea planului. Intre timp, tata deja renuntase sa isi mai caute securea, nu o gasea si pace. Trei borcane de zacusca ciordisem din camara, dar nimic nu se compara cu proviziile Grasului. Un ditamai rucsacul era plin de bunatatile ciordite de acasa, dar unele din ele deja aveau miros. De rusine nu ii spuneam nimic. Asa ca odata cu inundatia ne-am strans pe malul Casinului, la cules bushteni. Numai ca niciuna din cioatele care veneau pe apa nu era drepta, nu era buna de pluta. Toate erau strambe, mari, urate, bune doar de pus pe foc. Ca sa nu mai spun ca lungimea nu corespundea. Erau prea mici. Am trecut la planul B, taiatul copacilor din micutza lunca a Casinului. Securea tatii nu a rezistat foarte mult. Dadea Grasu cu ea in copaci degeaba. Se rupsese coada, iar cind ne era lumea mai draga, ne trezim cu tatal Grasului linga noi.
-Ce faceti aici ma naparstoci, intreaba Serbanescu senior...
-Pai..noi...stiti... de fapt... noi.... jucam...pluta...
-Voiam sa facem o pluta sa plecam pe Casin, o lamureste Serbanescu junior.
-Treci acasa nesimtitule. Deci de aia ai golit frigiderul. Statuse ma-ta la coada 3 ore pentru salamul ala si tu il furasei...Marsh acasa nenorocitule, iar pantoful lui Serbanescu senior a sondat brusc profundorul mostenitorului. Se sparsese gasca, se dusese naibii pluta.

Concluziile...
...au fost trase ceva mai tarziu de subsemnatul si de Sperila. Ne numaram vantaile parinteshti. Eu platisem in curele lipsa securii de acasa. Sperila insa, o incasase preventiv, pentru ca ai lui se temeau ca iar va scapa mina prin pusculitza familiei.
-Sa ma cac in pirateria ta si in pluta voastra de fraieri. Asa imi trebuie daca ma iau dupa voi. Am luat-o aseara cu furtunu1 de la masina de spalat... abia stau pe cur
-Eu iar am luat-o la curu` gol, ca taica-miu refuza sa imi bata hainele. Am dormit pe burta si radea si Dragos de mine...
Grasu se misca cel mai greu dintre toti. Se rupsesera toate unditele de el in casa. Avea o colectie de vanatai ...ceva ce nu aveam toti ceilalti la un loc, dar si planuri mari.
-Ba ideea asta cu pluta nu e rea. Dar nu de pluta e nevoie. Daca cioplim un copac facem piroga...in aia incapem si mai bine, nu se rastoarna, trecem mai repede de baraje. O caram in spate imediat.
-Sa cari pe ma-ta de burtos, ca daca nu era tac-tu sa ma dea in gat la ai mei, nu luam bataia, a incheiat Sperila peripetiile plutasilor.
Se dusese totul pe apa Casinului, Trotusului, Siretului, Dunarii...pina la Marea Neagra. Dar si acum as vrea sa fiu Tom Sawyer.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu