Pauza de provincie

Plec acasa.

Pina miercuri nu mai postez nimic.

Sunt satul de tastatura calculatorului, de displayul de la dvd-player-ul din camera mea de la Bucuresti si nu vreau sa mai aud trancanitul rotilor de tramvai. Nu mai vreau sa imi dea babele bucurestene coate in plex, in graba de a ocupa scaunele libere din metrou, care si asa ajung pentru toti. Nu vreau sa mai fiu privit cu ura doar pentru ca am prins masa libera in club, in timp ce pustanii se inghesuie pe la usi.

Merg acasa.

Sa respir aer curat, sa vad din nou ca pe cer mai sunt si stele noaptea. Sa ma conving inca odata ca exista si Caleea Lactee, nu doar batonul de ciocolata Milky Way. Sa imi clatesc ochii cu femeile si fetele frumoase de la Onesti. Sa le respir parfumul care se scurge lejer din pletele brune, blonde, roscate, cu carlionti sau intinse de vantul caldut din urbea aia mica si calma. Sa nu mai vad chinezismele din Europa si Niro purtate cu mandrie de fete grasute si balaoachese, doar pentru ca au fost luate de la un butic cu patron smecher, de linga Unirii.

Plec la Onesti.
Sa aud cum se strecoara cate un moldovenism in fraza, sa pot spune "oleaca" fara sa fiu privit ca un paria. Sa las sa imi intre iar linistea in vena. Sa citesc presa locala, unde totul e lejer, iar dramele nu se traiesc in cuvinte tari si dure. Sa vad poze tip buletin cu actorii politicii de provincie si nu gramezi de fiare contorsionate, in jurul vreunui pom care a avut ghinionul sa fie sadit in Bucuresti, aproape de un club de noapte.

Voi citi presa locala.

Vreau iar sa citesc pagina de cultura in care se anunta in 4000 de caractere sosirea unui cvartet pseudo-cunoscut, de la cine stie ce facultate moldava, pentru un concert la Casa de Cultura. Sa vad ca lumea merge la biblioteca nu cu intentia de a isi scrie temele pe fuga, ci din pasiunea pentru carte.
Sa vad ca publicitatea out-door se face mai eficient prin afise pe coala A4, nu prin panouri gigante care intuneca ferestrele unor blocuri cenusii. Sa citesc pe afise ca va avea loc sedinta Consiliului local, ordinea de zi care anunta furtuni in pahare cu apa, chiar de linga anunturile de vanzare a apartamentelor.

Plec si vreau...
... Sa las semafoarele innebunitoare din Bucuresti pentru zebrele de linga sensul giratoriu, omniprezent la Onesti. Sa vad cum Trotusul isi duce mai departe spre Siret undele poluate si prea putin populate de clenii, molanele si garlitzele copilariei mele. Sa vad luncile raurilor cum inverzesc, oamenii care isi ard gunoiul din gradinile de la rau, moldovenecele harnice care deja culeg ceapa verde si primele frunze de salata. Sa nu mai vad ceapa crescuta la doi metri de bloc, udata zilnic de maidanezii adoptati de babele din scara. Sa vad cararea gradinii, strajuita de lalele si de narcise, de zambile si de bujori.

Sa simt din nou ca ma apropii de divin doar pentru ca Onestiul e vegheat de sus, de Crucea de pe Perchiu. Sa las ecoul pasilor de licean indragostit sa imi rasune in urechi pe Aleea Castanilor din Parcul Municipal. Sa simt iar nodul din gat, respiratia serpuita si lacrima care sta sa incolteasaca in ochi doar cind revad imaginea ta plecand printre troiene. Sa ma uit la palma care te proteja de frig intr-o iarna tare fierbinte si sa ma gandesc ca "pentru toata viata" nu inseamna asa mult cind esti tinar si iubesti.

Nu stiu sa adaug toate imaginile cu locurile descrise. Le puteti vedea insa pe site-ul unui prieten bun, Claudiu Stefanescu, la www.onestionline.ro