Cantece de voie buna

Cintaret precoc
La 7 ani ne dadeam in leagan si cantam de chiuia incinta. Eu, Grasu si Sperila eram rapsozii golaniei. Incepeam de incalzire cu cantece golanesti din Dallas. Ca Bobby vrea oarece cu Pamela, ca fata aia nu il lasa, iar in cateva momente zburau de la etaj borcanele de 800, cu apa, spre noi. Uscheala din leagan. De la un moment, devenisem fani ai folkului. Catalin Moisa venea cu o chitara in spatele blocului si o frigeam acolo ceva de jale. Asa am ajuns sa invatam si manelele preistorice. "Te cunosc dupa Sandale, Cenusareasoooo/ Ca esti tarfa de locale, Cenusareasoooo". O bagam apoi pe aia cu taranii, ca sa nu zboare chiar imediat alte noi borcane. "Gata-i neica cu taranii/ S-au emancipaaaat/ Nu mai sunt neica taranii/ Aia de-altadat`". Borcane noi apareau abia dupa ce incepea maneaua manelelor, aia cu "Printisorul meu/ Te iubesc mereu".

Cantaret la strana
La americanii stilul de muzica despre care o sa vorbesc acum se numeste Gospell. La noi, la catolici, era corul bisericii. Mama, mama cat l-am mai fentat. Si eu si Frax fugeam la final de slujba copiilor de nu ne vedeam. Ne-a prins intr-un final parohul, Eduard Sechel, si ne-a trimis la cor, dar asta abia dupa cateva luni de tras chiulul de la actul cultural si religios.
-Luati un La, spune dascalul, si ma uit la el ca vitelul la poarta noua.
A vazut omul ca asa nu merge, deci ne-a dat sa cantam o anumita melodie. Ne-a expediat repede din cor cu mesaje de felicitare gen: "Aveti voci de rinocer, respectiv hipopotam". Scapasem.

Cantaret popesc
In scoli, aptitudinile mele de cantaret nu au iesit in evidenta. Bateam cu Grasu la colegi de scoteau niste sunete demne de orice bariton care si-a prins outzele la usa. La muzica am copiat ca un nebun, am retinut doar cheia sol si ca Mozart a mierlit de tinar, altfel ajungea asta mai mare ca Bach. Ultima intalnire cu Cenusareasa a avut loc la tara, dar indirect. Popa satului o cinta de minune. Era Pastele mic, sau Invierea a doua, nici eu nu stiu cum ii zice. Popa din comuna Izvorul Berheciului slujea la 2 biserici, printre care si cea din satul Antohesti. Statea lumea cu cosurile pline de oua, cozonaci si pasca la usa bisericii, care usa se afla inchisa din lipsa de chei, aflate si ele pe undeva pe sub sutana popei. Seniorul apare undeva la o ora dupa termenul stabilit si apare clatinat, dar cu chef de cantari. Primele versuri au convins pe toata lumea ca liturghia va fi de pomina. "Te cunosc dupa sandaleeeee", tragea popa aer in piept si babele au batut cruci cu nemiluita. S-a incheiat apoteotic, cu o baba pocnita de cadelnitza fix la mir si cu pasca furata de golanasii din sat.

Cantaret la chefuri
In facultate am ajuns ditamai baritonul. Inchisi din fire, ardelenii sunt rapsozi mari de tot cind e vorba de chefuri. Nu va povestesc de la ce chef am invatat eu unele cantece, aia e alta poveste, dar cert e ca am invatat. Si am fript-o 4 ani de zile cu Olteanul si cu Melcul de a ajuns Dan ditamai guristul la o formatie ce o frigea la nunti, botezuri, cumetrii si inmormantari prin Slatina. La final de peterecere in judetul Olt, eram la botezul surioarei lui Paul, toata lumea canta cate ceva. Asa ca musai sa cantam si noi. Am bagat vreo 2 ardelenesti, apoi a luat Melcul microfonul si le-a spus lautarilor ce sa impunga pe arcus. A iesit o doina de jale, de se dadeau oltenii cu capetele de masa. "De-oi muri, m-or pune in groapaaaaa", scheuna Melcul in fata orchestrei. Ceva mai pragmatic, tatal lui Paul - Don Pedro s-a postat in fata lui Dan, la final de cantec, a deschis bratele ca un apostol predicand in fata multimii si a decretat: "Lasa-ma sa fiu Gigi Becali al tau". Seara completa.

Final (temporar) de cariera
Au trecut luni si ani in care am cantat de toate, de la cantece patriotice la catrene inventate pe loc, toate la chefuri. A iesit rau de tot la Sibiu, la 4 dimineata, pe balcon la Margot, cind invitam batalioanele romane sa treaca Carpatii. Au urlat vecinii, i-am acoperit ca veam voci, a iesit de belea. Ultima oara cind am fript-o pe cantece a fost de Revelion. Chef de rockeri. Asteptari mari. O camera si mai si, cu mese pline de bautura. De la whisky la gin si ouzo. dar lipsa chef. Adica fetele si baietii, rockeri cu pretentii, stau pe scaune si beau, nimeni nu danseaza. M-am dus sa fac mancare cu Dan si Andi si Olteanul, am cantat de am rupt. La un moment dat, de pe hol, majoritatea celor invitati la chef steaua aliniati la perete si ascultau ce nazbatii nasc din gura noastra.
-Voi v-ati distrat cel mai bine pina acum, mi-a spus o fata din cele invitate.
A sunat telefonul, ma cheamau alte 2 fete. La ora 2 am plecat. Apoi mi-am dat seama ce bine era ca nu au cantat invitatii. I-am auzit la un karaoke. Mi-am astupat urechile si am suferit profund. Partea buna e ca... cel putin s-au facut de ras in public.