Plugushor trecut prin tunning

Sarbatori … nefericite.
Nu stiu cum s-a facut, dar doi ani la rand am avut probleme mari cu maselele chiar de Craciun si de Revelion. Eram pe antibiotice, iar ai mei golanasi rupeau carafele in doua. Ma uitam ca papagalul, dar anul al doilea am dat naibii si tratament si dureri si abces si dintzar. Nu voiam sa mai fiu papagalul gastii. Lucrasem la plugusor 2 saptamani, ce naiba, meritam si eu cateva pahare. Fiecare strofa, pentru fiecare din noi 4, era compusa special. Amestecasem si politica, personalitati, urari traditionale si iesise un ghiveci amuzant. In loc sa spunem traditionalul plugushor, mergeam cu versiunea noastra, "tunata". In locul refrenului gen: "Trageti roata mai flacai, haiiii haaaaiiiii", aveam expresia de dor si jale… "Si ce mai mincam noi, mai/ Ceapa, cartofi, ciocalai… minati maiiii haiiiiiiiiiiiii, haaaaaiiii". Faceam furori. Cind uram la vecinii de la parter, se auzea pina la etajul al patrulea si ne asteptau moldovenii cu de toate.

Mascati
Anul asta trebuia sa fie special. Ne mascam pentru prima oara. Aveam blugii negri, vesta groasa fara maneci, cu un pulover alb pe sub ea, bandana legata piratereste la cap si o pereche de okelari de soare de ai mamei, gen Vadim Tudor, doar ca scosesem o lentila de la ei. Plus buhaiul la sub-brat. Sperila era imbracat intr-o rochie veche a mamei lui, isi incinsese o curea de care atarnase patru clopotei, iar in mina dreapta avea o talanga mare, de pus la gatul vacii de la Milka, primita de la mine. Pe fatza se daduse si el cu crema neagra de ghete. Grasu luase un parpalac alb de la batranul tata, avea pe ochi un bandaj pirateresc si o caciula de miel, naparlita si mancata de muste. Pe umar I se legana tunul cu carbid, instrument fara care nu concepeam sa facem Plugushorul. Polonic era cel mai linistit, cu o palarie cu boruri largi, dar la fel de pictat pe fata ca si cei dinainte mentionati. Gasca era gata, asa ca am plecat spre capatul orasului, la rude. De acolo coboram spre blocul nostru, care era punct terminus mereu.

Vinisor moldovenesc
La matusa Nina mereu aveam parte de o primire de gala, dar niciodata nu puteam sta mult. Cucernici, sorbeam paharele de vin, mincam feliile de cozonac si inghesuiam banii in poseta atarnata de gatul lui Sperila. Imparteala se facea la final. La rudele celorlalti amici, acelasi tratament. Vinul moldovenesc se urca insa repede la cap, asa ca pina ajungeam la blocul nostru, plugusorul nostru frumos se ducea naibii. Daca gazda nu statea la usa, sa ne vada, Grasu si Polonic isi spuneau strofele stand in fund, pe scari. Sperila se dadea din fata usii, sa se scarpine prin partile moi, iar eu eram la usa, nu cumva sa iasa careva si sa vada ca uratorii trag chiulul cat incape. Odata iesise omul si ne gasise pe toti stand in cur pe scari. Ne-a trimis de la usa lui cu un arsenal de injuraturi mai ceva decat toate stiute de noi. Il intelegeam. Asa ceva ne reusea insa doar la necunoscuti. La rude, la profe, la parinti, stateam smirna.

La mine
Tata aprecia intotdeauna actul artistic popular la justa lui valoare. Adica ne umplea pahar dupa pahar, ne spunea ultimele bancuri si trebuia sa stau cu ochii pe ai mei ca sa nu se scape cu gura la al batran. Ei fumau de fatza cu tata, eu nu. Urma apartamentul lui Sperila, apoi toti vecinii de pe scara. Nu te lasa moldovenii sa mergi cu uratul si sa nu le calci pragul. La Polonic, aceeasi poveste. Noi fumam, el nu. Dar mama lui Luca avea grija sa ne dea si bere si vin si mincare, ca ajungeam la el de obicei rupti in gura ca patentul. Nu ne mai ieseau cuvintele din gura cum trebuie, iar plugusorul devenea o balmajeala si o gasca de "haaaaaaiiii, haaaaaiiiii". Cafeaua de la Luca de acasa era de efect, ea ne mai trezea cat de cat. Normal ca pentru Grasu era nevoie de cantitati triple, dar cine sa fi stiut. Am dat binete si am plecat spre ultimul apartament de colindat.

La Grasu`
Cind a iesit din casa de la Polonic, balena urbana avea tunul pe umar si ochii in ceatza. Mergea mandru, cu capul sus. Exact asa a cazut. Pe burta, fara sa spuna ceva, fara sa schiteze vreo eschiva, fara sa spuna nici passs. Nu vazuse pragul usii si acum era intins ca mortul. L-am ridicat cu greu si l-am tarait pe rind, pret de patru etaje, pina la el acasa. Ca prin farmec, si-a revenit. La fel de tzantzosh ca si la cazatura, a batut cu putere in usa. Nimic. A sunat. Nimic. Ne intrebam daca domnul si doamna Serbanescu sunt acasa, cind Grasu a trantit usa de perete. A intrat cu bocancii plini de zapada prin toata casa, draperiile mici de pe hol s-au agatat de teava tunului, perdelutele au parait in urma lui, dar nu s-a oprit. A dat buzna ca o aratare de cosmar in sufragerie unde petreceau ai lui si rudele. Muzica data la maxim, galagie, cine sa fi auzit...
-Baaaaaaa…sunteti nebuni? Nu ma primiti cu plugusorul?
Moldovenii au sarit repede de tot, ne-au ascultat cintarea, fara strofa Grasului, ca nu era in stare sa o mai spuna. A baut un urcior de cafea cu sare ca sa isi revina. Si tot nu era de ajuns.
-Ovidiuli, nu mai plieca mama nicaieriea, stai acasa, ca esti ametit….se ruga mama Serbanescu de odorul ei.
-Nu. Plec. Am zis, am zis. Ce sunt eu in casa asta, carpa?
Si dusi am fost.

Betia
Ne-am lasat toate tzoalele de mascati pe acasa si am plecat sa mai bem. E tot timpul lume prin bodegi, asa ca nu am dus lipsa de companie. Morti eram. Grasu` insa, ne depasea pe toti. Abia se taraia prin zapada. Ajuns in spatele blocului, il depunem pe banca. S-a tarat de acolo linga stalpul felinarului electric, s-a proptit cu spatele in el, si-a luat capul in maini si a inceput un bocet demn de cea mai neagra vadana.
-Valeeeeeuuuuu…. Doamneee valeuuuuu. Doamne, daca ma scapi si din betia asta Doamneeee, nu mai fac … Nu mai beau Doamneeeee, valeeeuuuuuu.
Nu si-a revenit. Dar Sperila i-a copt-o. Ii spusese ca atunci cind esti beat si casa se invarte cu tine, e bine sa bagi capul sub perna si sa stai acolo.
Dimineata, ne-am dus sa il sorcovim pe amicul mahmur. Dormea. Ne-a primit mama lui si ne-a trimis in camera la el, de unde se auzeau sforaituri demne de un bivol.
-Scoala ba nebune, spune Sperila si trage de mormamul de carne.
Grasu a scos capul de sub perna, iar noi 3 am inghetat. Freza lui cu breton devenise acum un turture intreg, cam cum au raverii din zilele noastre. Beleaua e ca in loc de gel, printre suvitele tepene se vedeau bucati de prajituri, cartofi si ce mai mincase nefericitul. Isi bagase capul sub perna cind ii era rau. Acolo a vomitat, acolo a adormit. Ne-am tirat repede, spunand ca nu mai mergem sa sorcovim pe nimeni, ca il asteptam la un fotbal, ca…. orice, numai sa putem iesi din casa si sa ne tavalim de ras. Pina la urma, Grasu a vazut si ce are in par, si nu l-a iertat pe Sperila. La cateva zile distanta, i-a spus sa se uite in teava tunului, sa vada de ce nu intra carbidul si a pus flacara brichetei la gaura. Tunul era incarcat, duduitura a fost de efect, iar ochii albastri ai lui Sperila erau acum negri. S-au batut si s-au impacat apoi, doar asa e de Sarbatori.