Anti-eroii

Nu mi-am propus niciodata sa fac din Grasu, Polonic si Sperila eroi. Dar niciodata nu am vrut sa para ca sunt oameni de cea mai joasa speta. Dimpotriva. Au existat momente cind chiar si eu ramaneam uimit de ce zacea in ei. Sperila fura bani din casa cu constanta unui metronom. Cheltuia toti banii cu noi: la filme, la prajituri, la cumparaturi de jucarii, orice ii trecea prin minte. Dar a gasit un portofel burdusit de bani si acte, portofel pe care s-a dus si la predat la Militie.
-Ce vrei ba Grasule, poate ne dau astia medalia Ordinul Pionieresc... se justifica el.
Medalia cu pricina se acorda tuturor pionierilor care faceau cine stie ce mare chestie de ajungeau sa se scrie de ei prin revista Cutezatorii. Cum Sperila era disperat dupa asa ceva,Grasul a sterpelit una de la o tocilara din scoala si asa am vazut si noi cum arata medalia.

Polonic era cel mai firav dintre noi, stia ca daca sare la bataie risca un bobarnac in nas, sange, umilinta, dar sarea sa apere gagicile din clasa cind se lua vreun coleg de ele. Se lasa cu sange, al lui, dar niciodata nu se dadea la o parte, revenea tot timpul sa apere o fata in fatza unui baiat.

Grasu si cu mine aveam o bafta tare proasta. Se nimerea sa fim la baie cind isi gasea cate un pusti sa se inece. Niciodata nu luasem cursuri de prim ajutor, de salvare de la inec, iar cand Casinul venea mare, dupa ploi, sapa gropi in albie. Pustanii care nu prea stiau sa inoate inghiteau apa cu spor. Inotam mai repede ca Grasu, ajungeam primul si incercam sa scot picii. Cu aia mai mici ca mine nu aveam probleme, la cei de talia mea apareau belele mari de tot. Se incolaceau de mine, iar de inotat nu mai putea fi vorba. Cind ma uitam la Baywatch nu puteam sa nu crap de invidie. Toate victimele americane stiu sa stea frumos linga salvamar, sa il ajute chiar. Romanii, in panica aia, te trageau la fund si riscai sa mori odata cu ei. Metoda de a ii scoate era totusi simpla. Te lasai la fund cu el lipit de tine, impingeai cu picioarele in pamant, te mai saltai la suprafata cu destinatia mal. Am avut noroc de Grasu cind am scos un tip la vreo 80 de kile, desi eu aveam cu vreo 30 de ocale mai putin. Casalotul m-a apucat de par si m-a tras la suprafata, altfel scriam blogul asta de pe primul laptop subacvatic din Iad.

Cea mai aiurea faza traita de mine a fost cu Sperila. Ne uitam la Jurassik Park, cind a venit fata unei vecine, plansa toata, sa ne roage sa ii caram mama moarta la masina din fata scarii. Nu era picior de barbat in casa ei, asa ca apelase si ea la cei doi golanasi care ii mai duceau plasele cu cartofi acasa. Mama vecinei era mica de statura, cam 60 de kile, greutate pe care o caram fluierand. Dar acum era altfel. Statea intinsa in pat, cu pete de sange pe cearsaful care acoperea patul.
-Sperila, eu nu apuc de la cap. Imi e...tarsha, asa, nu stiu cum....
-Ba, e vecina... mie imi e frica, dar lasa ca apuc eu.
Am strans corpul in patura, am coborat 2 etaje, cu mine tinand capatul de patura de la picioare. Mi s-a parut ca a trecut o ora, ma dureau mainile, simteam ca femeia moarta cantareste o tona, am lasat corpul jos la etajul al doilea si abia dupa o scurta pauza am reusit sa o ducem la masina. Masina a dus-o la tzara, in satul natal, iar ceasul meu arata ca trecusera doar 2 minute, nu o ora.

Faceam prostiile pe care le faceam, desi stiam ca nu e bine. Stiam toate regulile de buna purtare, dar preferam sa nu le aplicam. Ne plictiseam daca trebuia sa purtam un dialog de pe pozitii egale cu vreun mucos, asa ca ii trageam un dos de palma si lucrurile reveneau la normal. Ne enerva cind mai aparea unul mai mare ca noi, mai fitos, mai smecher, asa ca puneam lucrurile la punct foarte repede. Pumni, picioare, toate functionau. Ne scoteam unul pe altul din belele, ne minteam parintii pentru a ne acoperi unul pe altul, ne ajutam in orice, iar daca era cazul saream si in foc sa ne scoatem din probleme. Eram prieteni la catarama, eroi unul pentru altul, asa ca si certurile erau dure de tot. Cind ne bateam intre noi, stia tot cartierul. Dar ne ajutam la orice. Mergeam inclusiv la spital, cu Grasu, sa isi faca injectiile Moldamin, pentru reumatism. Cat era el de mare, avea nevoie de incurajari sa faca o amarata de injectie. Cind il lasam singur, pleca la baie, arunca injectiile si spunea ca le-a facut. Ne-am lasat insa de condus Grasul la spital dupa ce am ajuns in jurul morgii din Onesti, care era in drum spre cabinetul lui. Fusesera inundatiile de la Slobozia, in 1992, iar la 2 luni de atunci, aveau cateva cadavre proaspat gasite. Umflate, negre, putzeau ... si nu am mai trecut pe acolo.

Nu doar noi patru eram asa. la titlul de antierou concura cu mari sanse de reusita si fratele meu, Dragos. Imi calcase un pici pe slapi, ii rupsese, dar refuza sa plateasca. Era baiatul unui prof de handbal care statea in blocul nostru. Imi era rusine sa ii bat la usa sa cer banii, asa ca l-am prins la inghesuiala pe pustan, si l-am luat la smotocit. Ala micu` scotea banii din telefoanele publice cu fise din statia de autobuz de linga bloc, asa ca mereu avea bani la el. Numai ca refuza sa plateasca, stia ca ma tem de taica-su. Grasu juca table cu frate-miu la 2 metri de mine si nu avea timp de spectacole, oricum stia care va fi deznodamantul. Ce nu stia el, nu stiam nici eu. Ca bocciul de si-o lua acuma avea epilepsie. Si ca il paleste criza in timp ce eu ii car pumni cu nemiluita. Si ca imi prinde degetul in gura si ca nu ii mai da drumul. Il pocneam cu capul de beton si ala nu dadea drumul degetului inelar de la mina dreapta. Strangea si mai tare din dinti, care deja intrasera in carne.
-Grasule, hai in pana mea incoace si desclesteaza-i falcile tampitului ...
....
-Ba cretinule, imi taie ala degetul in gura, strigam eu in timp ce il dadeam si mai tare cu capul de ciment pe bocciu.
-Lasa-ma ba, ca iau martz, striga Grasu....
Vede apoi ca treaba e pe bune, ca dobitocul nu da drumul degetului din gura si vine usurel, il apuca cu mina de falci si strange
-Tu esti tampit, ba? Eu il dau cu capul de ciment de juma de ora, ala nu da drumul, si tu vii sa il managai?
Rezolvarea a venit de la Dragos. I-a expediat din viteza un sut in fata, de mi-a zburat mina cu falca aluia cu tot.
-Ucigasilooorrrrr!!! strigau femeile de la balcoane... Lacrimi, urlete, blesteme, ploua cu ele pe fratii Bufnila la acel moment.
Cert e ca asa mi-am salvat degetul de la taiere, ca mi s-a facut un antitetanos (omul are mai multi microbi in gura decat un caine) ca nu ma asteptam sa dea Frax cu piciorul, mai degraba Grasu. Si ca bocciul ala si-a luat de atunci batai in reprize, desi ma alerga taica-su la antrenamente de ma innebunise.