Banii

Timpul e bani, zicea Benjamin Franklin, dar americanul asta cu fulgerul si tunetul agatate de pantaloni nu a venit vreodata la mine in cartier sa vada cam cum stia Grasul sa produca niste lei. Din clasa a cincea era spaima telefonistilor. Avea la el mereu un cutit de bucatarie si cateva cutii goale de chibrituri. Inghesuia bucati din cartonul cutiei in fanta de la telefoanele cu fisa, le apasa tare de tot pe canal, astfel incat telefonul iti minca fisele si nu stiai de ce. Pandea trecatorii care incercau sa vorbeasca si se bucura ca un copil cind mergea sa recolteze. Impingea lama cutitului pe canal, iar fisele se strangeau toate in buzunarele amicului meu. Partea buna la acest fel de a face bani e conditia fizica. Oamenii care isi pierdeau fisele de 1 si 3 lei il mai fugareau cind il prindeau prin cabine, dar ca telefonistul de serviciu nu il fugarea nimeni.
-Bag picioarele, slabesc ca un fotomodel, tre sa imi angajez pe cineva sa faca asta, spunea minigangsterul onestean.
Nu a fost nevoie sa angajeze, pentru ca si alti pustani au aflat cum sa faca bani din telefoanele publice. Grasu incasa de la ei taxa de protectie si nici nu mai era fugarit.

Sperila era mai direct decat Grasu. Astepta sa se sune de intrare sau de iesire la scoala generala din spatele blocului. Dupa recreatia mare avea bani sa isi ia tigari, iar elevii erau ceva mai suparati, mai vineti pe la ochi, dar si mai usori cu cateva grame, de la fisele care tocmai le parasisera buzunarele. Numai ca viata era grea fara bani multi. Asa ca Steli baga mina in fondurile familiei Mihalcea, indiferent ca banii erau pentru paine, rosii sau rata de la mobila. 100 de lei se ducea intr-o singura zi, alaturi de mine, de Grasu, Polonic sau Sperila. Munca nu ne era un concept prea apropiat. Si apoi, cum sa ii mai cinstesti pe baieti din banii facuti in mod cinstit, te durea inima sa iei un profiterol de 12 lei pentru Polonic. Dar obiceiurile lui Sperila prindeau si la altii. La Polonic nu au tinut insa foarte mult.

Polonic pusese mina pe 400 de lei dupa ce iubitul mamei sale vinduse masina Dacia 1300 din dotare. Eram calare pe el, iar sticlele de lichior cu menta rezultate din smangleala celui mai naiv dintre noi s-au topit repede de tot. Sperila devenise amicul sau la catarama, mincau doar mici si pulpe de pui de la rotiserie, iar eu si Grasu salivam ca niste papagali. De ciuda si de pofta, Grasu a sifonat tot la Nicoleta, sor-sa lui Polonic, asa ca bataia lui a fost de pomina. O saptamana nu a stat pe cur, asa vanatai avea sarmanul meu amic. Grasu radea satisfacut, dar stiam ca va veni si razbunarea.

Trisorii
Toti primeam bani de acasa, dar a ii inmulti era deja un talent pentru gasca. Jucam orice joc de noroc, iar unde nu aveam bafta, trisam din orice pozitie. La poker era bataia cea mai mare. Grasu avea cartile lui, marcate la colturi cu unghia, ca sa stie ce carte va lua de jos sau ce mina au prins adversarii. Ne-a usurat de lovele luni la rindul, pina cind ne-am prins cum trisa. De atunci jucam cu el doar daca cumparam un pachet nou de carti. Tica isi lasase unghia mai mare la degetul mic de la mina cu care taia cartile, si impingea din taiere cartea pe care o dorea. Sperila se multumea sa traga carti de la spatele pachetului, cind le impartea, deci era primul prins si faultat. S-a lasat repede de poker si incerca sa ne fraiereasca la copcica. Stiam ca e mereu pe o mina cu Grasu, asa ca nu jucam niciodata impotriva lor. Si ca sa nu avem scandaluri zilnice cu gospodinele ai caror copii erau lasati fara bani, mergeam pe la alte blocuri, unde ii jecmaneam de bani pe vecinii care nu credeau ca pustanii de clasa a opta pot fi ditamai trisorii.

Pacanelele
Astea au fost boala Grasului ani la randul. Nu reusea sa bata automatele de poker, orice ar fi facut. Lua un careu, dar pierdea totul la risc. Nu stia cind sa bage banii in casa, prefera sa riste si pierdea ca ultimul fraier. Ce producea la carticele si la barbut lasa in baruri, la novomatice. Bafta lui am fost eu si un mosneag cu bani si pofta de a culturaliza golanii patriei.
-Ba baieti... Stiu ca sunt ametit, ca nu ma credeti, dar daca imi raspundeti corect la o intrebare, va dau 100.000 de lei.
-Sa mori tu tataie? Ma lasi, esti baut, vezi ca te sparge babutza daca ajungi acasa fara pensie, facea Grasu misto de el.
-La o singura intrebare daca stiti raspunsul va dau banii... Cat inseamna un bilion de lei?
-Zi Ochios, ca tu le stii pe astea, cu America, ma ia Grasu tare de tot, cu balele curgand la gandul banilor.
-Un miliard... mersi... spun nevenindu-mi sa cred cum facusem rost de parale.
Iar 80.000 de lei din acea recompensa au fost banii cei mai bine investiti vreodata de Grasu si de mine. Am cumparat de la o barmanita o cheie de novomatice, cu ajutorul careia puteai sa iti bagi in casa, la poker, cat voiai tu. Totul era ca aparatele sa se potriveasca, sa fie de la aceeasi firma producatoare. Iar mai toate barurile din Onesti aveau acelasi furnizor. O saptamana am fost printi. Castigam de rupeam la aparate. Numai ca burtosul l-a bagat si pe Sperila pe felie, iar lacomii au lasat trei baruri fara bani in aceeasi seara. Nu stiu care din patroni i-a prins, i-a batut si le-a luat cheia, dar o saptamana Grasu a fost albastru-vanat la fata. S-a reprofilat apoi, devenise escroc sentimental. La 18 ani, amagea barmanitele batrane ca se culca cu ele, le inghesuia pe la baile alea nenorocite de spelunca de gara, in timp ce Sperila salta cateva sutici de lei din casa de marcat lasata nesupravegheata. Hormoniadele au incetat cind Sperila a mai pastrat cateva sute de lei din prada, fara sa ii imparta, iar Grasu a trebuit sa le puna inapoi, altfel il turna o hoashca la Politie.