Povesti cu iepuri si caini. Sadice rau. (18)

Prin porumb
E de sezon sa vorbesti de iepuri, ce ti-au adus ei de Paste si tot asa. Sa nu credeti ca la noi era cazul. Nu apreciam foarte mult urecheatii, adica ne placeau doar in tigaie, fripti bine si cu garnitura de cartofi piure. Numai ca procesul tehnologic de prindere a imblanitilor era destul de greu. Tica a patit-o primul. Gasca in par mergea la Belci, la pescuit. Cararea care ducea in spate la baraj era marginita de lanuri de poreumb. Printre cucuruzi, un sholdan urecheat, alb cu negru. Deja ne cadeau ochii in gura. "Fripturrrraaaaa", tipau creierele noastre. Tica si Sperila au fost primii care au lasat jos unditele si gentile alea verzi, le stiti voi, tip masca de gaze, de care aveam cu totii. Tiptil, cei mai rapizi vinatori din gasca se apropiau de iepure. Era ora 6 dimineata, credeam ca urecheatul doarme.
-Psssstt, Sperila, scoate ba bluza de treining si sari pe el, da Grasu idei.
-Taci ba boule ca sperii iepuroiul, sarim toti cu gura pe el.
Inca cinci metri si ar ajunge. Sperila se impiedica, ia tranta in porumb, dar iepurele nu misca. Mai sa fie, e mort, ne gandim toti. Tica, probabil cu aceeasi idee in freza, o ia la fuga si sare pe el. Am mai vazut doar cum cade cu botul in pamant, caci ghemotocul disparea in viteza prin lan. Se dusese dracu friptura.

Talentatul domn Bufnila
Tata a fost vinator de cind ma stiu eu. Arma incuiata in safe-ul din debaraua lui, cartusele, banduliera, rucsacul si cizmele, toate imi dadeau foc la imaginatie. Iarna mancam iepure de nu stiam ce e cu mine. Sezonul era in plina fierbere, trageau vionatorii in ei ca la poligon, dar se mai gaseau unii sa incerce acelasi procedeu ca si Tica. Mosh Mitica era unul din ei. Colegul asta de breasla de vanatori al tatei era cam balbait si cam fricos. Intr-o iarna am nimerit haitash cu el alaturi. Avea arma pe umar, dar ce folos... Eu si Frax bateam boschetii din terenul de vanatoare si urlam de nebuni, sa alungam urecheatii in bataia pustilor, iar Mitica era acolo pe post de bodyguard - Vezi Doamne - sa nu se intoarca vreun iepure sa ne muste. Numai ca a avut parte de alta faza. Un urecheat statea pe culcusul de linga boschet si nu voia sa fuga. L-am chemat sa il impuste si ditamai omul s-a aruncat pe animal. Normal ca i-a fugit printre picioare. Normal ca am ras de el de am cazut pe jos, normal ca a fost de toata bafta si s-a ras de el inclusiv la masa vanatoreasca. Cu tata a fost mai dura faza. Acelasi iepure probabil, aceeasi zi, aceeasi chestie, nu voia sa se miste. A luat un cartus in cap de la 2 pasi de ii cauta mama capatzana in traista si nu dadea de ea. Coana iepuroiaca a gasit-o probabil, imprastiata peste tot in culcus. Chestie de talent vanatoresc.

Talentatul domn Bufnila jr
Ma uitam in fiecare duminica de iarna la tata cum jupuia vinatul. Stiam sa desfac un iepure imediat. La fel mergea treaba cu orice alt animal, la fel pot face si sor-mea si Frax. Asa ca in anul in care eu si gasca am vrut sa ne facem toba pentru plugusor, pe mine a cazut magareatza sa jupoi un caine. Care caine, aici e beleaua. Asa ca prin noiembrie cautam de zor cu Grasu, Sperila si Polonic un maidanez sa ii facem felul. Prins ditamai dulaul, pus latul de gat si hai la Podul de Fier sa il spanzuram.
(Podul asta de care vorbesc eu e facut de Anghel Saligny, e destul de inalt si netraversat de onesteni. Doar trenurile mai trec pe acolo, asa ca nu aveam a ne teme de ceva. Poza cu podul e de pe site-ul www.onestionline.ro si e de la inundatiile care au lovit Onestiul acum cativa ani)

Javra era legata cu o sarma de gat, iar de sarma am mai legat o bucata de funie, sa il putem spanzura linistiti, tinandu-l in maini. Grasu tinea de funie, Sperila a aruncat cainele de pe pod, eu si Polonic ne uitam mirati la el. Javra nu voia sa moara. Se zbatea sa rupa latul, dar cam ramasese fara gaz. Sperila ia funia de la Grasu si incepe sa smuceasca de ea in sus, poate poate da coltul mai repede cainele. Eu ascuteam cutitul pe o gresie, iar lui Polonic i se facuse mila.
Lasati-l ba sa scape, ca e aiurea asa... spunea amicul meu. Culmea e ca bodul dintre sarma si funie a cedat, la insistentele lui Polonic. Javra a picat pe bolovani de vreo 10 metri inaltime, iar Grasu a fugit sa il bata pe Polonic.
-Baaaaaa, numa` din cauza ta e asa... ca iti e mila. Nu puteai sa taci dreaq...
Cainele jos, sub pod, intins pe pietre, nu respira. Cum naiba sa ii facem felul? Cauta Grasu` ditamai dala de beton si o arunca spre el. Nimic, pentru ca nu il nimereste. Iau si eu bucata a doua. Il pocnesc fix la mir si ma asteptam sa vad creierii cum tashnesc pe pietre. Canci. Sare in schimb altceva. Cainele... ne uitam ca prostii cum fuge dulaul cu sarma legata de gat si nu ne venea sa credem. Bolovanul trantit de mine in capul lui... il inviase. Concluzia a tras-o Grasu...
-Polonic, anul asta te faci toba. Nu stiu de unde iei una, dar sa ma ia dracu daca nu te tarai dupa mine si faci DUM DUM ca toba.
I-a trecut repede Grasului, cind a auzit ca unii o patisera mai grav ca noi. Gopo si Vali chiar au facut toba, iar acasa la unul de prin nush-ce sat au lasat toba sus pe soba, in timp ce beau un vin. Pielea nu fusese uscata bine si a curs...direct in oala cu sarmale. Cei doi amici s-au ales si cu o bataie si cu banii luati, drept rascumparare pentru oloiul de sarmale stricat.