Pionieri in practica

Pregatiri

Fiind pionier, tarlale cutreieram... alaturi de ai mei colegi de clasa si suferinta. Din clasa a cincea plecam cu clasa prin livezi sau pe tarlaua de cartofi in loc sa facem ore. Inainte, il invidiam pe Frax, ca eu stateam de prost intr-a patra cu ghiozdanul in carca, iar el pleca cu gasca sa se distreze, pretextand ca ajuta taranii cooperatisti. Dar mi-a venit si mie randul. La cartofi, la porumb, la mere, la struguri, varza, cam tot ce era de cules prin jurul Onestiului. Adunarea era ceva de coma. Toti aveam genti din acelea verzi in care se tineau mastile de gaze. In ele, de toate. Slana. Paine. Oua fierte. Mustar. Sare. O ceapa mica. Sticluta de apa. Caciula, daca e frig. De toate. Diriga ne strangea in jurul ei ca pe puii de closca, ne alinia cate doi si eu mereu eram in frunte cu Marius Cornea, iar in spate ii aveam pe Grasu si pe Polonic. Daca era sa sufar, sa nu fiu singur. Rau nu sufeream. Cantam. O stiam pe aia cu libelula Don Brebenel de roseau fetele si zambeau profele pe sub mustati. Asta pina ajungeam in tarlaua de porumb de la Slobozia, satucul de linga Onesti. Acolo era marea batalie.

Stiuletii zburatori

Proumbul era despanushat, pus in cosarci mari si carat la gramezi de unde il urcau unii in remorcile de tractor. Fiecare pereche de elevi avea cate un rand sau doua pe care mergea, numai Grasu lua 3. Tinea adevarate lectii de botanica pe coceanul de porumb. Lua matasea, o infasura in hartie igienica sau de ziar, o fuma si apoi trecea la stiulete, care brusc dezvolta si abilitatea de a zbura. In mufa, capatzana, spinare, picioare sau alte parti componente ale gagicilor din clasa. Odata incepeau mimozele a zbiera, asa ca restul lectiei era amanat pina disparea diriga dintre randuri. Apoi cursurile deveneau intensive. Surorile Cantea, 2 gemene, au ripostat. Au plecat vinete pe 30% din suprafata corpului. Ca sa incheie apoteotic si sa sarbatoreasca victoria, Grasu a aruncat un stiulete in sus. Ghinionul l-a trimis direct in captzana descoperita a Valentinei, careia i-au sarit inca o data okelarii de pe nas. Maria se chinuia sa o aline, cind a mai picat un stiulete. Lacrimi si glorie.

Hotii de cartofi

Tot la ferma aia nenorocita de la Slobozia exista ditamai tarlaua de cartofi. 2 zile ne-au lasat sa culegem. In prima am plecat toti baietii cu gentile pline de barabule, una mai mare si mai faina ca alta. A doua zi era sambata si venisem cu plase mari, incapatoare. Diriga la fel. Doar ca eu, Grasu si Polonic le-am umplut si le-am ascuns intr-o mica mlastina de linga sosea. Diriga ne-a vazut, ne-a frecat ridichea, apoi ne-a pus sa le umplem si pe ale ei. Facut, dar cu o mentiune. Am anuntat-o pe inginera ca o profesoara anume fura cartofi. La controlul gentilor, diriga a fost facuta de ras, iar pe drumul de intoarcere veneam ultimii, sa nu ne vada lumea ca eram incarcati ca niste catari de povara, si mai ales sa nu ne ocheascha diriga. Situatia s-a repetat la struguri si mere, la Bogdanesti, cu mentiunea ca devenisem hoti profesionisti. Spuneam ca luam merele in ditamai gentile pentru un prof sau altul. Singurul care s-a prins a fost Bantzu, proful de atelier. Drept razbunare m-a tinut la el in laboratorul foto, cu Polonic, sa developam filme de la ora 14 la ora 23. Era sa il omoare mama lui Polonic, ca il cautase peste tot. Ultimul furt, 3 ladite de struguri ne-a consemnat in scoala. Cind toti plecau pe tarla, clasa noastra statea in banci si alegea fasolea de gargaritzele din ea. A trecut si asta, dupa ce am vazut ca pe anumite tevi de pix se putea trage cu boabele mici. Si taranii romani de pe campuri si ogoare beneficiau din plin de ajutorul nostru. Practica s-a incheiat apoteotic, pe scena Casei de Cultura din Onesti, cu un Bufnila caruia ii picau pantalonii. Dar asta e alta poveste, alt post, maine.