vineri, aprilie 06, 2007

Pasc fericit

Obligatii pascale
Pastele a avut un desfasurator diferit in functie de varsta. Nu stiu de ce, dar copil fiind, nu ma inghesuiam la ciocnit de oua. Nu stiam ce e ala Iepurasul, ca trebuie sa primim cadouri si alte chestii cosmetizate, ca acum. Pustanii din gasca nu aveau nici ei foarte multe in comun cu sarbatoarea cea mai mare a crestinismului. Pentru Grasu era un bun prilej sa se indoape cu oua, pentru Sperila era o zi cind se infrupta din cozonacii pregatiti de mama lui, iar pentru mine nu era mare lucru. Ma bucuram cind ii vedeam pe ai mei ca pleaca noaptea din casa la biserica, dar ma inciudam ca dis de dimineata eram treziti si dusi la biserica.
-Uite-i pe baietii lui Capatzana, din acelasi bloc cu noi, cum merg singuri la biserica. Asa ar trebui sa mergeti si voi, nu de mina cu parintii. Nu aveti putina constiintza in voi, ne dascalea mama pe mine si pe Dragos. Degeaba, ca nu ne ardea de mers la biserica duminica dimineata, cind mai prindeai un pui de desene animat la tv. Ne scoteam insa, ca de Paste se lasa cu vizite, casa plina de oaspeti si copiii lor pe care ii bateam sau ii puneam sa ne faca diverse favoruri.

Golaneste
Odata intors de la biserica, luam gasca si plecam de nebuni. Inverzeau dealurile din jurul Onestiului, apa tulbure din Trotus si din Casin ne dadea ameteli, deci era musai sa iesim la iarba verde. Fiecare ciordea de prin casa ce avea si aia eram. De obicei aveam toti oua, cozonac, drob si alte chestii la fel de grele la stomac. Dupa ospatz stateam cu burtile in sus, tolaniti pe cine stie ce varf de deal onestean. La adapost de priviri indiscrete dezbateam lungimea ideala a fustelor la farfuze, povesteam despre cum sa faci o prastie de pietre buna de tot, de metode noi de copiat la scoala sau alte nebunii specifice pustanilor. La biserica doar Polonic mergea, dus de bunici, Grasu si Sperila fugeau de sfintul locas ca tiganii de munca. Ce a iesit peste ani, aflati daca cititi postul ala mai vechi, cu golanii si religia. Cert e ca peripetiile din cimitir erau de belea. Am ratat una singura, cind eram indragostit si ma tineam de fusta unei tipe. A fost insa Frax acolo si am aflat totul fara traditionalele floricele de la Grasu.

Naveta de Ovidiu
Nu ma imbuteliasem eu, doar Gyuri ciordise o naveta de coniac Ovidiu si avea de baut cu baietii, pitulati printre morminte si cavouri. Frax, Alifie, Gyuri, Grasu si Sperila o frigeau cu simtul raspunderii. Daca e bautura, clar ca te apuca brusc si iremediabil curajul. Pofta de aventura, de trai bun, de viata frumoasa. S-au urcat ai mei baieti in roata mare din parc si au inceput sa cante. In limbaj magaresc poate ca vocalizele Grasului se cheama cantec, in lumea oamenilor sunt doar ragete fioroase. Si a venit primul sectorist aflat prin parc, linga Biserica si cimitir. Beleaua cu politistii e ca niciodata nu umbla singuri. Sunt cel putin 2, vorba bancului, pentru ca unul stie sa scrie si altul sa citeasca. Nu stiu care din gasca a fost tare in gura si le-a promis ca le da cu sticla in cap din roata. Cert e ca, la cinci minute dupa, venea forta de cotropire a rotii din parc, adica o gasca intreaga de politisti, caini politisti, masini de ... of course... Politie. Vajnicii betivi au sarit care mai de care de la inaltime si au luat-o la goana.
-Ba ... sa il fi vazut pe fractu cum conducea plutonul de alergatori, te speriai. Baga ala o viteza de nu iti venea a crede, ca sa nu mai spun ca avea si sticlele de coniac pe sub bluza. Le-am baut pe ale lui, ca noi restul le aruncasem, imi povestea a doua zi Sperila toata tarasenia.

Discutii si filosofii
-Daca eram eu Iisus, ii lua mama dracului pe toti, ma dadeam jos de pe cruce si ii bateam numai in gura, ca pe coasa.... Cum naiba ma, tu Dumnezeu sa ii lasi pe lache aia sa se rada de tine. Ii mancam cu cacat cu tot, a inceput Grasu comentariile la adesa filmului "Iisus din Nazaret".
-Ba, e ciudat asa... cum sa te lase tac`tu sa crapi pe cruce... vorbeste scepticismul din Sperila.
-Ba Scheletonul dracului, pe tine, dupa ce ciordesti bani din casa, cred ca te-ar calca ai tai cu masina, asa ca taci naibii din gura, pun eu paie pe foc.
-Gataaaaaaaaaa, ma fac ateu, ii vine ideea Grasului. Ce pana mea, Iliescu e si el ateu si e presedintele tarii. Chiar, de acuma sa vezi tu ce fac eu cu popa la ora de religie, se sumeteste balena urbana. Sa vezi tu ce sterg eu cu el pe jos si cu aburelile lui din cartulia aia groasa. Nu am citit eu Biblia, dar stiu ca o arde si cu de alea porno si cu ruga de dragoste, ce mama naibii de manual de religie crestina e asta...????
Mai linistiti, eu si Sperila nu ne-am bagat in seama la semnarea actelor de dezertare de la crestinism. Asa am fost botezati, asa ramanem. Nici pe Grasu nu l-a tinut decat pina la prima betie, cind a invocat iar ajutorul divin pentru a iesi din mahmureala. Se jura ca nu mai bea decat agheasma, dar sfarsea prin a se aghesmui. Chestii de religie, la care nu se pricepea el foarte tare.

Tarziu
Peste ani, am ajuns sa merg de Paste cu Fane si Ramona pe la Poiana Sarata. E fain acolo. Se face cate un foc mare de tot in curtea bisericilor, se sfinteste palalaia si se aduce lumina. E frumos, dar se dau turele alea de biserica pe care nu le-am suportat eu foarte bine. Ma invarteam si eu ca o oaie cu galbeaza si radeam de o babutza careia ii luase foc baticul de la flacara luminarii unui pusti. Femeia s-a intors la el, l-a tras crestineste de urechi si s-a zborsit la mama pustanului. Atunci am realizat ca e profa mea de Geografie din liceu. Madam Marinescu ramasese la fel de acra, comunismul intruchipat, dar aveam de platit o datorie.
-Cristos a Inviat doamna profesoara....
A urmat un cascat de ochi foarte mari, o gura larg deschisa si mirare cat incape.
-Ma Bufnila, nu te stiam foarte credincios. Cum de ai venit aici, la biserica?
-Stiti ca am pus pariul ala cu dvs, ca nu mai iese Iliescu presedinte... Inca imi datorati o sticla de sampanie, am castigat pariul atunci, iar acum am venit sa imi dati sticla.
-Degeaba a murit Cristos si a inviat, tu tot un bagabont ramai, a incheiat profa discutia.
I-am mai aprins odata baticul, asa, ca din greseala, m-am strecurat printre oameni, si dus am fost. Speram ca flacara aia o luminase pe fosta comunista de frunte :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu