Buni
Nu stiu cine scria in manualele comuniste descrierea poporului roman, dar cred ca o cunoscuse pe Buni, bunicutza lui Nucu. Senina, primitoare, ospitaliera, cu un zambet mereu la purtator, cu o vorba inteleapta gata sa fie oferita, cu un bun simt din acela vechi, cu reguli care pot fi incalcate doar pentru cei dragi, un OM cum rar de tot am mai vazut. Ea ne-a intampinat de dimineata, cind ne-am trezit, luni, in Sibiu. Bausem destul de cu seara, iar cafeaua calda si-a spus cuvantul imediat. Lapte proaspat si oua de casa de la Alamor, un mic-dejun cum doar la Sibiu am mai avut si o senzatie de bine cum doar Buni stie sa ne imprime. Mai apoi...planuri. Noi in oras, Nucu la treburile sale, jonctiune la 3 sa mergem la o baie in Ocna. Si dusi am fost.
Ratele din centru
In Brasov, Timisoara, Venetia, mai stateau porumbeii cuminti, dar cei din Sibiu, desi sunt rezidenti ai centrului, sunt ceva mai salbatici. Si mai nebuni. In mijlocul pietei mari e o fantana arteziana care arunca jeturile undeva la 2-3 m inaltime. Iar intre jeturi... bagabontii aia de porumbei. Stateau bagati unul in altul, cam 10 bucati de inaripate, asezati ciuciulete si salau stropii sa cada pe ei. Superbi.
-Ovi...vezi...daca aveam aparat foto... ce poze ieseau. Tu nu...ca sa am tinere de minte, ma ia Oaka la misto. Drept e, si eu o luasem atunci cind o sfatuiam sa isiantreneze memoria, ca eu nu cumpar aparat foto.
Am tinut-o asa langa pe centru pina undeva in jur de 3. A venit si Nucu si am decis sa plecam la Ocna cu trenul de 3,50. Numai ca era deja 3,35. Asa ca da-i viteza pina la gara, ia de te urca in tren...si staiiiii, ca personalul de Medias pleaca doar cu intarziere de cateva zeci de minute. Alergasem ca prostii. Degeaba. Bine ca ne-a dus pina la Bai Ocna.
Lacurile
Lacurile de la Ocna sunt ceva inedit. Unul arata ca o groapa de srapnel, altul ca o balta, altul ca o balta ceva mai spalatica, iar ultimul din ele e cocina porcilor de la bunicii mei din Antohesti, asa negru si malos e. Frumos, sa tot fie. Baie in primul, dar nu ft tare. Oaka, in schimb nu mai iesea din apa. Pina cand a vazut ea ca sarea ataca argintul din medalionul broasca primit de la mine, asa ca s-a ejectat de urgenta. In 3 minute eram uscati de soare si cu sarea albita pe piele. Beruri si ape, terasa si tigari, soare cu dinti...vreme de baie. Si am intrat in lacul Brancoveanu, cel despre care se spune ca nu are fund, ca e cel mai sarat...si era. Pluteai fara sa dai din mina, orice miscare te ajuta doar sa te deplasezi. Nu aveai cum sa atingi fundul, desi am incercat sa ma scufund cu Nucu. Te impingea sarea afara ca pe un dop. Ne-am suit pe busteni, am cazut de pe ei, ne-au usturat okii, am iesit si am mai bagat 2 beri. Am pierdut trenul si am iesit la ocazie. De unde ne-a pescuit un taxi. Tipul din masina se uita la Nucu si ii spune....
-Cosbuc 18, nu? Acolo stai...
-Aha...dar ...
-Pai te stiu. Te-am mai dus acasa in cateva seri cind te cam imprastiasei de bautura. Erai un client generos.
Ne-a luat doar 11 lei pe cursa.
Final
Flavius nu putea sa mai iasa la terasa, dar au venit Luci si Margot, basca Andi, amicul lui Nucu. Iar povesti, iar bere la halba...de fapt beam bere Balea la metru. Dupa vreo 4 metri de bere ne-am dus si noi la Carul cu Flori, desi Margot insista sa ne oprim pe terasa unei pizzerii. Am reusit sa stam totusi in nebunia aia de terasa inflorata si sa mancam si pizza de la vecini. Iar acolo a iesit cea mai filosofica discutie ever intre noi. Nucu si Eta se laudau ca stiu nush ce dedesubturi despre nush ce ciuri-buri sibian, mare smecher.
-Cine e ma nenea asta...ce face el?
-E unul smecher care o arde dubios, spune Nucu in speranta ca ma scoate din ceata.
-E un nene cu anumite libertati... ma lamureste bustean si Eta.
-Bai jurnalistii lui peste, ati facut 4 ani de faculta si inca pe atata de munca si nu reusiti sa imi spuneti si mie cine e asta si ce hram poarta. Sunteti praf.
Dupa ce s-au enervat au reusit sa puna cap la cap informatia conform caruia omul era sef la un ong. Bine ca am plecat apoi la somn.
Epilog
Am plecat cu acceleratul de 2,41. Vazusem Ocean`s 13 cind afara ploua, totul era ok, eu citeam pe bancheta linga Oaki care a sforait pina la Brasov. De acolo...am patit ca in Bundy. Avea batranul Al o vorba: Cand e barbatul fericit, vine femeia si strica totul. Asa si eu. Citeam Shogunul, dar Oaki a decis ca pasiunea mea pentru lectura impiedica ... comunicarea.
-Nu mai am chef sa citesti, hai sa stam de vorba. (Atunci am simtit ca ma intorc la Bucuresti, nu doar cand m-au ajuns caldura si duhoarea Capitalei)
