Comoara din pestera

Dealul Perchiu avea cateva grote, botezate de toti... pesteri. Pe naiba. Nu ai fi gasit asa ceva. Erau grote ramase din perioada cand se scotea gips din dealul care domina Onestiul. Cert e ca si Tom Sawyer avusese partea lui de aventuri in pestera, aia cu Joe Indianul, asa ca voiam si eu, neaparat sa ajung in pestera. Baietii mai mari vorbeau despre grozavii petrecute acolo, de criminali care s-au ascuns inauntru, de fete duse cu forta, de ascunzisuri si de comori. Cine naiba sa mai doarma bine noaptea? Eu, Grasul, Polonic si Sperila sigur ca nu.

Gasca in par
Era o zi de vara. Duminica. Fusesem toata gasca la baie pe Casin, apoi ne-am dus pe Perchiu. Eu, Gras, Sperila, Polonic, Marius, Frax, Gogoshar si Cristi.
-Urcam pina in varf?, intreaba Cristi, cel mai mare dintre noi.
-Normal ca urcam. Hai la pestera, sare Sperila cu gura si pune deja pasul pe cararea abrupta care ducea in varf.
-Stai dracului incet, Speriatule, se aude vocea Grasului din capat de coloana. Urca greu de tot, asa ca eu si Polonic ne-am dus linga el sa ii tinem de urat, la un ritm mai putin intens de urcare. I-am ajuns pe ceilalti din urma abia la primul popas. Cristi facuse tigari de liane pentru toti. Erau cele uscate, nu verzi, ca te usturau buzele de la el si ti se inroseau ochii de la fum. Am urcat apoi cu ele in dinti, pretinzand ca avem trabucuri, ca suntem exploratori si facand planuri: ce o sa facem daca vom gasi bani sau comori ingropate in pestera. Grasul voia sa ne duca pe toti la mare si la munte, Polonic se gandea la o groaza de nebunii, toate includeau dulciuri si distractii, iar eu ... visam sa imi iau un cal alb, pistoale de cowboy, sa imi iau barca, pluta macar, si sa fac o excursie pe apa pina la mare.

In varf
De sus, de pe Perchiu, oraselul pare mic, cochet si abia-abia distingeam blocul nostru. Era un adevarat concurs, care il vede. Si tarash-grapish, ne-am dus spre pestera.
-Ba, astia micii... cu Speriatul in frunte, sa nu va aud smiorcaiala daca dam de vreun craniu sau ceva, oase ingropate sau alte alea, ne ameninta Cristi.
Glumea, dar de unde naiba sa stim noi asta? Am ajuns in dreptul refugiului padurarilor de pe Perchiu si am amutit. Nu voiam sa iasa cumva din casa vreunul si sa ne puna pe fuga. Ii banuiam ca sapa noaptea dupa comori, ca bat pe oricine se apropie de pestera si alte asemenea. Am coborat usurel panta plina de scaieti si ciulini, tragand mereu cu coada ochiului spre varful dealului de parca am fi avut un refugiu acolo. Se cobora in sir indian, cu Cristi deschizand coloana, pentru ca el era singurul care mai fusese la pestera. Deodata, un urlet...
-Baaaaa, fugiti baaaaa, si se sparge naibii linistea aia asa de misterioasa. Pune-ti picioarele la spinare Bufnila daca ai cum. Cand m-am intors sa fug spre varf, am dat peste Luca, asta peste Grasul, si ne-am dus toti 3 in bot. M-am simtit luat pe sus de o mina si pus inapoi in picioare. Auzeam ceva, dar nu foarte bine, totul era parca in cioburi.
-V-am tras-o fraierilor, he he he. Luati de va scuturati ca sunteti plini de praf mucosilor, radea Frax la noi. El tipase, el se facuse ca fuge inapoi, el primea acum un potop de injuraturi de la 3 guri de foc.

Pestera
Era de fapt o grota. Cu o intrare mica, trebuia sa te lasi in genunchi ca sa intri. Asezata in coasta, nu era vizibila decat de jos, de la casa padurarului. Gura mica si neagra arata urat, neprimitor, dar asa de misterios ca mi se inrosisera urechile de nerabdare.
-Scoateti lanterne, lumanari, chibrituri, ce aveti la voi, sa vedem inauntru, ordona scurt Cristi si noi incepem sa ne cautam de una si alta prin buzunarele pline cu tot felul de prostiute. Sperila avea doua lumanarele, Grasul chibrituri, eu nici de unele, iar Polonic avea un lumanaroi scurt si gros de ne cruceam toti. Credeam ca e lampa si alta nu. Normal ca ne-am tarat in grota, am aprins lumanarile si am cascat ochii mai ceva ca niste cepe rosii, de apa. Peretii erau cenusii, plini de inscriptii. Ne-am apropiat sa citim niscaiva mesaje tainice. Sunau cam asa. "Ion si Maricela, 8 februarie 1986. Amore mia"- "Vasilica, 1985, iubit, foot", etc. Nu se mai putea asa. Trebuia gasit altceva. Alta provocare. Normal ca prima oara am luat lumanarile si cu fumul lor am desenat cateva cranii cu oase, stema piratilor. Apoi am plecat in pestera, sa vedem ce se ascunde in ea.

Comoara
Cu Cristi in frunte, cu noi in coada sirului, gasca de pustani, am ajuns in capatul grotei. Care era la maxim 20 de metri. Numai ca, surpriza, peretele era gol, alb, neatins. Normal ca ne-am lasat acolo lista cu numele, sa se stie ca suntem primii exploratori care i-au dat de capat pesterii de pe Perchiu. Ochi, Sperila, Polonic, Grasul... cred ca si acum au ramas scrise acolo, daca nu s-o fi gandit careva sa le stearga sau sa le scrijeleasca de acolo. Linistiti, ne-am intins pe iarba de la buza pesterii. Deodata Sperila si Marius sar in sus dand chiote de fericire. In mina Speriatului se vedeau ceva hartii albastrii. Cateva sute de lei. Fericire, imbratisari, eclere, profiteroale, nebunii. Am cautat toti in acel loc, prin nisipul fin de la intrare, dar nu am mai gasit nimic. Nada, zero, niente, nexam, canci, ciuriburi. A fost apoi o feerie de zi. Prima oprire la cofetarie, a doua la baie pe Casin, la digul 2, iar a treia in incinta sa ne dam mari in fata celorlalti cu comoara si descoperirile de azi. Am fost eroi pentru o zi. In cea de-a doua am devenit paria. Gogoshar aflase de la maica-sa ca lipseau 200 de lei din casa. Exact comoara de la pestera. Normal ca iar s-a facut cheta sa acoperim ceva-ceva din paguba. Si iar l-am injurat pe Sperila. Noroc ca ne mai ramasese ideea ca am fost primii in capatul pesterii, altfel il lua gaia. Sa strice el bunatate de comoara cu un gest marunt ca furatul din casa....