Cat am tot pendulat intre Bucuresti si Sibiu am tras niste chefuri de caram Olteanu beat ca pe ranitii din razboaiele mondiale. Totul se declansa involuntar, pornea de la orice alta chestie, nu era nevoie sa ne chemam unul pe altul la o bere. Asa a pornit una patanie de pomina. De la vorbele lui Nucu legate de armata. Ploua maruntel in Sibiu, era iarna, inghetau mainile in buzunare, dar aveam chef sa bem in aer liber. Catarat pe o terasa de la Inginerie si aia am fost. Plimbam sticlele de Stalinskaia si de Fanta de lamaie intre noi (Nucu, eu si Paul) si da-i povesti. Farfuza aia agatata de Nuc a fost distribuita in rolul principal din sceneta "Mars acasa, ca acum vorbesc barbatii" si aia am fost. Liberi la program. Ceea ce presupune bere, baruri, zuze agatate si distractie. In seara aia am vrut sa dam iama in manelistele sibiene si ne-am dus la un bar de tot rasul...Venezia. Scauna inalte la bar, ca toate canapele sustineau purtatorii de lanturi de aur si zuzele buricatoare (de alea de se bataie fericite pe melodii in care sunt numite janghinoase, traseiste, obosite, haladite).
Dans, frate...
Lui Paul ii lucea rau de tot o pereche de ochi intre urechile alea cat foaia de varza, asa ca trebuia scos alcoolul din el.
-Dans, frate si iti trece imediat ameteala, promite Nucu mai ceva ca Petre Roman in prima campanie electorala.
Cand danseaza Olteanul iese rau. Zuzele vor sa invete figuri de alea smechere de la el, insotitorii fetelor isi sterg bombeurile de praf, ca olteanul calca nu gluma. Acum, a iesit rau ptr el. Mai tare ametise. Pauza pe o canapea. Numai ca mobila in cauza, cind te pravalesti pe ea, te impinge mai departe. Pe jos. De unde se gaseste Nucu sa te culeaga si sa te duca la bar. Unde te sustine Bufnila sa nu te prelingi ca inghetata topita. Si de unde pleci din nou la dans si e musai sa te trimita batengarzii inapoi, ca prea deranjezi. Normal ca ne-au dat afara ...
Respects, respects...
Prima pauza dupa ce am iesit din club a fost la gardul viu. Ca la concurs, eu am tras primul de fermoar la deal, urmat de Nucu, in timp ce Olt era impiedicat de niscaiva maruntis sa si-o dibuiasca. Nu era bai ca dura 1 an, dar aparitia a doi garnieni publici ne-a facut sa stam umar la umar, poate nu il vad organele pe Olt cum se chinuie sa irige bradutii ornamentali. Canci. L-au vazut. A urmat arsenalul ala intreg de scuze, cu buna seara dat mieros si... am scapat.
-Gata. Cafea. Hai la kioshc la Bulevard si bem cafea, sa isi revina si asta si noi, dau eu comanda de pornire. Dupa 5 minute parcurgem cei 30 de metri si cerem ness-uri duble. Nu a iesit nimic din noi, nici macar frigul. Alta cafea si iese ceva din Nucu.
-Ba Oltene, ca sa nu iti fie frig si sa scoti alcoolul, baga flotari. Uite ca si eu fac...
La a doua flotare genunchii lui Paul au ramas pe pamant, el se misca in sus si in jos si noi radeam de marele fost karatist. Numai ca a inceput show-ul.
Cara-te !!!!
Pe amicii mei i-a apucat cheful de sbantz, asa ca se alergau in figuri de karate. Nu stiu cum, dar aeropurtatul Paul i-a sucit okelarii lui Nucu cu o palma venita parca de nicaieri. A urmat o simpla inpingere a parazitului oltenesc si o cursa de vreo 5 metri, cu impleticeli, cursa la capatul careia Paul a aterizat intr-un kioshc de ziare. In cadere i s-a oprit cotul in mijlocul unui geam. Tandari. Geamul, nu Olt... pentru ca inteleptul cedeaza mereu primul.
-Cara-te fraaaaa, poteraaa... hai sa fugim, am mai auzit in urma lui Nucu, care decolase ca MIG-ul pregatit de ultimul zbor.
Eram prins la mijloc. Sa o uschesc cu Nucu, sau sa stau cu Paul, sa il ridic. Aveam gecile lor in mina dreapta, o cafea in stanga. Las naibii cafeaua, trag Olteanul la deal si urlu dupa Nucu, sa ma ajute cu maldarul de om hranit cu praz. Vine Nucu si il loveste paranoia.
-Astia vor cauta unul okelarist, cu geaca rosie, unul cu sapca si geaca neagra, unul cu cioc si jacheta, ca sigur ne toarna ala de la kioshcul de cafea. Hai sa schimbam hainele intre noi si fugim. Mai in ras, mai in serios, am schimbat hainele, de m-am trezit cu geaca rosie, okelari si sapca. Run Forrest.
Invataminte
Prea multe nu am invatat din toata faza. Nici din tambalau, nici din caratul prazilianului la el in camin. L-am dezbracat si pus in pat. Nu va spun cum ne-a fost, pe intuneric, panditi de toti colegii lui de camera, fo 6 la numar, unul mai ascuns sub plapuma decat celalalt. Pai nu zilnic apar doua gorile, pe la ora 3 noaptea, sa isi depuna un camard mort (de beat) in patul de camin. Partea cea mai nasoala e aia cu descaltatul. Eu am scos un adidas, mi-a cazut nasul si l-am lasat pe Nucu la al doilea. Ne disparuse aerul din plamani. Duhoarea sconcsului e aroma curata vizavi de soseta lui Paul, adevarata arma chimica. De atunci, cea mai tare injuratura in gasca noastra e sa te puna unul sa ii pupi sosetele mancatorului oficial de praz. Lasat omul nostru acolo, nu inainte de a-i lua mobilul si ceasul de firma. (Ce vrei ba, sa nu i le fure careva, spusese Nucu). Dimineata Paul ne-a trezit, la telefoane. Nu mai avea ceas si mobil, intrase in crize de paranoia, voia sa bata vreo 2 caminari. Mobilul si l-a primit la examen, dar ceasul nu. A mai durat cateva saptamani sa il recupereze de la Nucu, care si-l pusese la mina si se mandrea peste tot cu scula.
A, si am aflat ca anumite foste colege de an tot citesc blogul, cautand sa afle ce am mai facut. Va spun eu... am luat si examenul ala, de dupa cheful spontan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu