Cel mai tare chef

Preambul
Niciodata nu am reusit sa fac un chef asa cum am vazut la Iasi. Eram in clasa a XI-a si mi-au aratat moldovenii ca nimeni nu face un chef ca la ei. Mergeam la Dragos la facultate. Trebuia sa ma dau peste cap ca sa accepte frax sa ma primeasca. Dura cam 3 luni de zile treaba asta. Nu ii convenea sa se afiseze cu putzoiul de frac`su la chefuri. Si am nimerit de 1 aprilie acolo. Camera de 5 paturi. Un tocilar coclit in patul de la intrare, 2 nebuni cu chitarele, Frax si un alt smecherozaur. Nu stiu cu ce ii avea la mina, ori erau asa buni prieteni, ca m-am ales cu experiente de neuitat. Cartofi prajiti cubulete, Guns unplugged la 2 chitare si povesti de trubadur din Capitala Moldovei. Caminul din Copou era aproape de parc, asa ca menestrelii de la Informatica ieseau cu instrumentele pe banca. O bagau prima oara pe aia cu inima franta de femei, la ce or mai fi si ele bune pe lumea asta si in 10 minute banca era plina de albinutze gata de polenizat diverse flori. Schimbau repertoriul, treceau la aia cu "hai zdrang zdrang" si farfuzele cadeau pe spate ca Spider Man dupa ce a luat un jet de Raid in oki.

Farsele
Era 1 aprilie, asa ca toata lumea tragea cate o tzeapa oricui se nimerea. Tin minte ca tocilarul a luat-o cel mai tare. I-au scos becul de la veioza, au aplicat o bucata de scotch pe lamela care face contactul cu becul si nu mai trecea curent. A muncit saracul Lache pina seara tarziu si tot nu a stiut de ce nu se mai aprinde veioza. A luat alt bec, a schimbat prizele, tot nu avea lumina la pat. I-au spus doar dupa ce l-au convins sa nu mai vina la chef.
Pe perete aparuse un poster mic, agatat de un cui cu o fasie de snur. Scria mare, cu caractere gotice ca instructiunile in caz de incendiu sunt pe spatele posterului. Am intors foaia si am gasit mesajul: "Doar in caz de incendiu, boule!!!".
Vecinii de la camera 2, de la parter erau traficantii caminului. De la tigari cu bucata si pina la paine si iaurt, oua proaspete de doua saptamani si bere, gaseai de toate la ei in camera. Nu stiu cat i-au dat paznicului pentru privilegiul de a face afaceri acolo, dar camera fratelui era si mai si la capitolul spaga. Au cotizat si ei si s-a dus mosh Costica peste afaceristi.
-Raus baietii, pe geam cu marfa ca a aparut Politia, e razie...
Sareau borcanele, cartusele de tigari, pet-urile de bere ca in fil;mele cu prosti. De la geamul de linga studentii vecini se pisau pe ei de ras. Le iesise totul.

Party-ul
Petrecerea se da mereu in doua camere. Una e garderoba si camera de pauza, alta e sala de dans, haleu si macheala. Mesele erau date la perete, nu existau decat vreo cateva scaune si atata. Nu tu un sifonier, un pat, nimic. Pe masa erau insirate platourile cu aperitive si cateva bidoane de 20 de litri cu licoarea strabunilor biruitori de turcaleti si tatari: Cotnariul drag sufletului Mariei Sale, Stefan. Linga bidoane, sticle de un litru, cani, pahare si furtunase pentru bagat aerul in locul vinului. Mancai, beai, dansai. sa tot fie petrecere, ca voie buna au moldovenii mei de se scoala stramosii din groapa pentru un chef de asta. Nu exista calculatorul cu mp3-uri atunci. Era insa o magaoaie de casetofon cat toate zilele. Si da-i si combate. De la muzica celor de la The Doors si pina la Haddaway, de toate se bagau. Nu se certau la muzica, era un singur om care baga melodiile. Cind lincezea cheful, totul se muta la camera de linga. Atmosfera si mai si aici. Chitarele in brate, melodiile cu dedicatie. Pentru X ca i-au murit corabiile, pentru cutare ca are inima vesela si pentru cutarica, nu de alta dar femeia lui o are cat gura sobei. Si bagau cantecul ala cu sobitza, ca asa mica cum e ea, e sobitza sa. Ca vecinii sunt oameni buni, nu scot nici o vorba, dar vin si ei din cand in cand sa bage o cioata-n soba. La naiba, niciodata nu l-am retinut pe asta si e un cantec mortal de fain. Dupa cantari, bancuri si inapoi la dans.

Final
Finalul de chef e mai mereu acelasi. Aia de au venit la agatat stau ciorchine pe gagici prin cotloane. Ma agatasem de doua tipe. Una era sefa lor de an si dracu stia in ce belele se baga. M-a scapat o alta, sora a unuia din colegii fratelui. Era frumoasa serii si am condus-o acasa, pupat si alte alea. Cind a aflat ca sunt doar in clasa a 11-a, nu mi-a mai scris. Eu aburisem ca sunt anul 2, ca doar ma tinea fizicul.
Frax a facut 2 ore din "Gardutul verde" in camera. Gardul asta era crashma de la 100 de metri de intrarea in camin, loc in care se adunau aia de mai aveau cepul scos din gat si ceva parale prin buzunare. Nu stiu cind a ajuns in patul de sus, la coasta mea, dar stiu ca ardea de nerabdare dimineata sa ma trimita nabii acasa.

Drumul spre iad e pavat...
Pe tren, un fost amic din copilarie, acum student la scoala de popi. Nu aia de la Socola, a lui Creanga, ci aia de popi catolici. Omul meu cu cutia de lichior in mina si tigara in cioc.
-Hai salut Ovidiu, ce faci... da el drumul la conversatia de tren.
-Eu bine, de la frax de la facultate, chefuri si de alea. Tu... nu erai ma la scoala de preoti?
-A, ba da... dar inca mai sunt.
-Bun, dar... ba Gabi, va lasa sa fumati?
-Nu, e interzis.
-Va lasa sa beti?
-Nu, e interzis.
Casc ochii cat cepele domnesti la el si intreb ca prostul...
-Atunci, de ce naiba fumezi? Dai cu alcoolul mai ceva ca mine... Ce Dumnezeu e in capul tau...????
-Nu lua numele Domnului in desert. Si cam asa am dus-o cu conversatiile pina la Onesti.
Dupa cativa ani, la apartamentul lui Frax din Onesti venea preotul Alupei junior cu sfintit de case si alte smecherii. Popa ortodox asta. Ma busea rasul cind ma gandeam la el. Imi spusese Frax ca astia rupeau netul in 2 ca sa printeze cat mai multe poze cu zuze aratandu-si fofoloancele. Mai mult, chefurile popilor bateau tot in materie de distractie. Mie, la Sibiu, mai niciodata nu mi-au iesit asa de bine. Tine de calitatea oamenilor... nu aveam moldovenii la indemana.