Parnaie

Celula

Peretii maronii, de carton, parca ma strang. La fereastra, in loc de clasicul geam sunt cartoane subtiri de PFL. Patura are o culoare albastru murdar, cu trei dungi albe. Dimineata, jegoasa invelitoare trebuie impaturita intr-un anumit fel. Eu, care nu faceam patul acasa, acum tremur cu gandul ca lenea mea clasica s-a dus naibii. E frig si simti cum intra vantul rece, de februarie prin cartoanele care ar trebui sa izoleze termic incaperea. Sunt 60 de paturi acolo, dar noi suntem mai putini...vreo 30 doar. Nici o soapta nu razbate din paturi. Abia ne-am asezat la somn si toata lumea e stresata de trezirea care va urma. La 5,30 vom face ochi. Timpul trece usor si apar cei care vorbesc in somn. "Mama" e cuvantul care se aude cel mai des. Suntem tineri toti, ne-am desprins demult de tzatza mamei pentru a ne agata de altele, dar se vorbeste in somn despre mame. Se mai aude cate un sforait, dar si acela foarte rar. Ma dor buricele degetelor dupa ce am cusut la viteza nasturii pe hainele vechi, din postav dur si murdar. Mi-am intepat degetele cu acul ca sa termin si sa ajung la timp la inspectie. Am intrat la baie, dar numai dupa ce am recitat formula aia tampita cu "satisfacerea necesitatilor fiziologice". Ma uitam la buda turceasca si imi trecuse tot. Nu mai voiam sa mai satisfac nimic fiziologic. La tigara, doar cu grupul si insotiti, sub paza. Nu asta e problema, ci solitudinea. Ma simt singur intre 30 de oameni. Linga mine doarme Gheorghitza, fost coleg de liceu. Linga el e Petrica, de la Manastirea Casin, un plugar vanjos cu palmele batucite de munca. Suntem departe de casa, de Onesti, si doar asta ne uneste. "Ce caut in cosmarul asta...", asta e singurul gand pe care il am. Nimeni nu vorbeste normal cu tine aici. Batranii tipa, iar ai tai, tinerii, soptesc. Unii pentru ca se cred prea tari, altii pentru ca se cred prea slabi.

"Desteptareaaaaaaaaaaaa, sariti din paturiiiiii!!!!!!"

Asta am auzit la 5,30. Au urmat niste bubuituri de mi-au sarit timpanele de la locul lor. Raspunsul a fost pe masura. Jurnalistul jmecher de la Onesti a urlat cat a putut una din cele mai oribile injuraturi pe care le stia. Si s-a mai auzit o bufnitura si un geamat dur de tot. Scot capul de sub patura si ma uit jos, pe podeaua dintre paturile etajate. Cateva paturi zac in dezordine. Ale cui or fi. "Cine le-a aruncat?", se aude vocea autoritara. De sub patura apare Gheorghitza si spune ca el. Ne-am stricat de ras. Parca mai aparuse si ceva soare, desi rasaritul era programat pe la ora 6 si ceva. Unde o fi Polonic acum, trebuie sa ma vad cu el neaparat, sa mai vad o fatza cunoscuta... daca se va putea. Imi indes hainele pe mine, pachetul de Carpati in buzunar si sar in bocanci. gata. A inceput armata. Un an intreg de tampenii. Locul unde s-a terminat logica, pe bune si pe demonstrate. Locul unde am stat inchis mai ceva decat la parnaie. Unde m-am distrat de nu am stiut ce e cu mine. Locul unde afli ce inseamna adevarata umilinta. Doar umilinta te face apoi sa devii lider. Te caleste pentru a deveni Comandant. Momentan, suntem recruti. Adica bibani. Nu am depus juramantul, deci nu suntem nici cal, nici magar. Peste 4 luni de zile devii ratan, iar ultimele 4 luni iti asigura stadiul de veteran, dreptul sa mai dormi o jumate de ora si poate niste trese amarate pe umeri. E unitate de elita, iar boul de mine m-am oferit voluntar. In urma unei smecherii fusesem trecut drept student la Comanadamentul de la Bacau, ma lasasera in pace, nu ma mai cautau recrutorii sa ma ia cu arcanul. Atunci cind ii suni si le spui ca tu vrei sa faci armata, contzopistii de acolo se asigura ca ai parte de ea. Nu oriunde, ci la Garda Nationala.

Va urma