Chef de chef. Botez la Slatina

Memories

Cind imi reamintesc de cele mai tari chefuri ever, e musai sa trec la catastif si botezul de la Slatina, de la surioara cea mica a lui Paul. Plecarea a fost tare: eu, el si Melcul, plus Violeta, slatineanca, fata care avea treaba acasa, nu ca noi. Personalul e plin cu tot soiul de personaje, de la copilul fugit de acasa cu coltul de paine in buzunar si pina la aurolacul care se crede cel mai mare cuceritor si care se da la babe. Frig, ca in personal iarna. Da-i cu bere, sa nu dardaie tzurloaiele. Gata berea. Treci pe vin. Dan incepe sa cante, poate mai pleaca lumea din compartiment. canci, veneau mai ceva ca mustele la miere. Cant si eu si Paul. Pleaca lumea, ne intindem picioarele pe canapele si ne mai cautam de trascau. Canci. Scoate Violeta sampania si ne tinem de urat pina la primul orasel cu gara din traseu, de unde mai luam tescovina, vorba Olteanului. Ajungem cu chiu cu vai la Slatina si Vio ma lasa fara fular si caciula ...ningea. Somn de voie pe canapeaua lui Don Pedro, de ala greu, fara vise, doar cu gandul ca ne-am cacat in fericire, maine avem de calcat camasile ascunse acum in genti.

Pregatiri furibunde

Suna ceasul. Scoala din pat. Trage de Oltean. Stai la coada la baie, ca e casa mare si locatari is multi. Melcul sta in baie de parca il cheama Willy si e balena Orca. Finalmente dusat, barbierit si incepe sa vina lumea sa ia parte la botez. Il prostesc pe Melcul sa imi calce toala si ma duc sa fumez pe balcon. De acolo, casa plina de oltenashi iuti ca mancarea mexicana parea un furnicar.

"Ia alea de pe masa si da-i un scaun la tataia! Nu pune cravata aia ca iti sta aiurea. Mama, cum trece timpul, acusica apare popa si noi suntem inca nepregatiti. Cristi, unde pusesi plasa aia cu sticle, ia de le scoate si aranjeaza-le in frigider. Hai cu telefonul ala, sa sun la amicul X. Unde ai pus numarul de telefon, ca nu e in agenda", cam asa suna viesparul oltenesc. Avea sa fie doar inceputul, ca la botezul propriu-zis a iesit si mai grav decat la pregatiri.

Oltenian killer in devenire

Don Pedro e genul de om care ia foc instant daca e calcat pe coada. Asa plutea un iz de scandal in casa, dar nu stiam de unde. Echipati in costume, cu cravate si camasi calcate de Dan, ne refugiasem in balcon sa nu stam in calea taifunului. Si asa stateam ca ouale in caldare, culmea era sa ne mai si bagam in seama cu lumea, mai mult incurcam. Tot de aici am vazut ce inseamna sa fiarba un om la propriu si la figurat si la foc mic. Treaba a fost asa: Vine Popa. Sarutmina, alea alea. Babele omniprezente mai ca isi baga falangele popii intre dinti cind ii pupa laba. Don Pedro sta mandru, ca un gospodar in batatura. Cinci minute pauza si incepem. Vine si tarcovnicul. La tigara, pe balcon. Ne zice de unele si altele, cind apare popa dupa noi. Uitase cristelnita in care sa scufunde copila, doar nu era sa o duca la biserica pe gerul ala. Cine merge dupa ea? Socrul mic. Cu cine, ca lumea se da lovita in aripa. Cu fiul, asa ca Olteanul se suie in masina si dusi sunt. Revin in 5 minute cu vasul ala mare de alama. Don Pedro fierbe incetisor, abia a dat in clocot, cind cara 3 etaje ditamai hardughia pe trepte. Camasa incepe sa se ude in spate. Popa iar face fata mirata. Tarcovnicul a uitat tamaia si cartea de rugaciuni. "Ba Ovidiule, asta face misto de mine, nu e meseria lui asta, ce naiba... sa nu aduca nimica de la biserica?", aud soaptele lui Don Pedro. Fata ii e rosie si camasa ii strange gatul care se umfla tot mai tare. Paul iese si el, repeta operatiunea transportation, cu tarcovnicul plimbaret. Gata! S-au intors. Porneste tot. Don Pedro spumega si babele se inghesuie in mijlocul camerei, unde era vasul, sa faca nush ce chestii pe acolo. Sa aleaga aia mica de pe tava de obiecte, ca sa puna una si alta in vas, sa nu uite busuiocul, sa nu o scape, sa aiba haine curate si calde, ca e frig si in casa, sa aiba grija unde varsa apa, ca aia se pune numai la radacina unui copacel tinar si tot asa. Don Pedro arata ca un luptator cubanez de guerilla, dar a reusit sa se abtina. Daca avea gun pe mina, se respira mult mai usor in casa aia dupa 2 minute.

Chef de chef

A pornit petrecerea la ora 15, la restaurantul unui hotel. Cu nasi si invitati, cu lautari tocmiti pe bani, care cantau sa se simta ca lumea petrece si se simte bine. Da-i cu flori la mamica, la fetita si cu urari de bine si strangeri in brate cu fericitul tata. Si hai la masa noastra, aia a tineretului, din capatul mesei lungi, de invitati de seama. Noi, studenti parliti ne uitam la hainele de blana si gulere scrobite si ne gandeam cind naiba o sa fim asa si noi. Complexe nu am avut si nici motiv nu ni s-a dat. Am mancat si am baut ca la o nunta mare. Apoi am vazut ce inseamna sa iti fie mila de incaltari. Ciubote, pantofi, opinci sa fi fost si plangeai de mila lor, ca daca invart oltenii horele si sarbele se simte rau de tot. In 25 de minute am invatat si eu si Melcul, numai cat am privit la ei. Nebunie. Nu era praf in sala, ca se ridica de doi metri. Rochii cu decolteu adanc, camasi albe si costume de firma, paiete si fetze cu sclipici, toate se amestecasera intr-un haos, care totusi avea o ordine specifica, a lui. Iar chiuiturile acopereau si formatia si chicotelile celor mici care radeau linga ring. Noi dansam, Olt tragea chiulul si ne tragea si pe noi. In poze si pe video, ca devenise cameraman si fotograf de ocazie. Nu ne-am dat seama de ce, decat mai tarziu cind a inceput sa danseze. Don Pedro era Fred Astaire pe linga fiul lui. (Ca sa nu zic altfel si sa se oftice Paul)

Final cu vedete si bani multi

Nu cred ca e regula in Oltenia, dar la final de botez, mai toti cei cu voce au cantat alaturi de formatie. Am aflat asa ca exista o crasma cu 3 capace, unde dezertorii zace, ca trece tiganii trece, se duce si petrece si altele cate si mai cate. Numai ca vinul ala baut de la ora 15 la ora 4 dimineata isi cam spunea cuvantul si am prins tupeu. Hai sa cantam si noi. Paul s-a tras pe cur si a scapat numai cu filmatul, in timp ce eu si Melcul prestam ardelenesti mai ceva ca Furdui Iancu. Culmea e ca le-a si placut invitatilor. Si odata il las pe Dan solo pe scena si da asta recital.

-De`oi muriiii, m-or pune in groapaaaaaaa

Lumeeee.... si iar lumeeeeee

Si la cap mi-or pune-o chiatraaaaaa

Lumeeeee si iar lumeeee

Barbatii care trimisesera femeile acasa erau acum gata sa muste din pahare. Of si jale. Inima albastraaaaa. Odata se ridica Don Pedro de la masa, se opreste in fata piedestalului de pe care presta Dan, isi pune mainile in sold si isi umfla pieptul.

-Mama mama, ma baiatule, ce voce poti aveaaaaa. Lasa-ma sa fiu Gigi Becali al tau si scoatem bani, transmite Don Pedro oferta de afaceri.

Mai sa intru sub masa de ras. Ma uitam la Paul, el la mine si ne minunam si noi, nu stiam ca poate presta melcul ca gurist la orice formatie de nuntareti. Bun si asa. O chestie ne rodea insa. De ce dracu in viata de zi cu zi se balbaia ca mitraliera, iar acolo uitase cum e sa te impiedici in cuvinte. De atunci nu e chef sa nu ne cante Dan, iar daca e si Don pedro aproape, atunci sa te tii. A, sa nu uit.... Oltene, fa rost de varsurile de la piesa aia, cu Crashma cu 3 capace, ca te ia mama lui proces verbal.