Urasqbesc viata de reporter

Ce e frumos in viata de reporter poate deveni peste ceva timp... groaznic si oribil. Ai parte ca reporter de tot soiul de chestii, la care putini se gandesc. Unele mai bune, altele mai rele. De unele iti vine sa razi cu lacrimi, la altele lasi capul in jos. Am patit-o la Sibiu. Lucram ca reporter pe speciale si am zburat prima oara cu elicopterul, alaturi de 2 echipe de interventii de la Electrica. Se rupsesera firele de inalta tensiune, sus pe munte, la cota 1850 parca. Si mai aveau un loc. Asa ca am uitat ca e 23 decembrie, ca trebuie sa plec si eu acasa la Onesti, mi-am luat aparatul digital si dus am fost pe munte. La minus 20 si ceva de grade.

Cate 2

Aveam 2 caciuli, 2 perechi de manusi, doua perechi de pantaloni, doua se sosete, 2 tricouri si 2 pulovere. O singura geaca, foarte groasa. Tot degeaba. Batea un vant sus de te durea capul, te usturau ochii si simteai cum fiecare bucata de carne se inchide incercand sa preintampine valul de frig. Brazii aratau ca turturii. fara glume. Erau albi, drepti, cu crengile lipite de trunchi. Zapada viscolita avea o grosime de cativa centimetri buni, trebuia sa dai cu toporul sa o spargi si sa vezi cetina verde. ma simteam ca la Apocalipsa. Am inghetat instant cind am vazut cum arata totul: parca eram intr-un film cu scenariu post-apocaliptic. In zare se vedea o stana troienita si ... atat. Echipele de la Electrica munceau de nebuni sa puna firele rupte inapoi pe stalpi.

5 minute

Atata a durat ca sa inghet de tot si sa ma apuc de treaba. Imi facusem pozele pentru ziar si gata. Am tras la sufa macaralei de nu am stiut ce e cu mine. Am Transpirat, am spart gheata si zapada de pe stalp, cot la cot cu echipa de interventie. In scurtele pauze, aflam istoricul interventiei.
-Am incercat si ieri si acum 2 zile sa urcam aici. Aveam saniile cu echipament legate de noi si am inceput urcusul. Era zapada pina la genunchi, urcam bine. Brusc, m-am dus la vale. Zapada era pina la gat. Cum naiba sa mai urcam. Am apelat la pilotii de elicopter. Daca nu ar fi ei, naiba ar mai ajunge aici, imi spune seful echipei. Terminam treaba si asteptam elicopterul. Intai ia echipade pe creasta cealalta de munte. Ai nostri inca sunt rasfirati pe poteca de zapada, fusesera sa verifice alt stalp. Se cara unul pe altul, pentru ca zapada cedeaza sub pasi si mergi la fel de greu ca o pensionara in metrou la 7 dimineata. Ne strangem la timp, ne ia elicopterul si dusi suntem.

Allouette
Era un elicopter francez, cu un pilot, copilot si mecanic de bord. Apartineau de Gaz metan Medias, dar faceau si misiuni pentru SMURD.
-Jurnalistule, scoate aparatul ala digital si hai sa pozam frumusete de Sibiu iarna. Nu stam mult, ca is baietii inghetati, dar cateva poze, tot apuci sa iti iei, in 2 minute suntem acolo, mi-a spus piolotul.
M-au plimbat putin pe deasupra Sibiului sa pot face poze. Superb. Au glumit cu noi, ne-au felicitat pentru treaba si ne-au povestit cat de greu e sa vii pe munte ca sa lasi sau sa iei o echipa. Niciodata nu aterizau pe zapada asta, tineau aparatul la doar cativa centimetri distanta de zapada, de acolo coborai sau urcai in el. Erau extrem de prudenti si nu riscau inutil. Zambeau mereu, erau mai deschisi decat multi pe care i-am vazut. Pilotii sunt alt soi de oameni. Le-am multumit, i-am fotografiat pe fiecare in parte, in grup, linga elicopter, la decolare si aterizare.

Viata. Capat de viata
Dupa un an de zile m-au umplut de tristete. Pilotul si copilotul au murit intr-un accident stupid. S-au izbit de un deal. In zona Clujului. Duceau un pacient pe targa si asistenta de la spital. Mecanicul de bord venea cu trenul acasa, nu mai avea loc in elicopter. Era noapte, ceata, zapada peste tot. La inmormantare a iesit tot Mediasul pe strazi.
-Mai cazusera odata cu elicopterul. Erau toti 3 si toti 3 au scapat. Mecanicul de bord a fost mereu talismanul lor norocos. De cate ori au avut accident si el era acolo, au scapat. Acum nu a mai fost cu ei. Dupa ce au cazut, mai demult, au mers la pilot acasa, au facut o masa mare si au deschis poarta la sosea. Oricine trecea, putea intra sa bea un pahar cu ei, sa manance un mic si un gratar. Era felul lor de a se bucura de viata, ca topti stiu ca o duc putin. Acum , mecanicul de bord e distrus, crede ca daca era cu ei ar fi scapat... nici nu vreau sa stiu ce e in sufletul lui, mi-a spus un vecin.