Sulina 3. Mindra corabia, mester carmaciul

Dupa faza cu chilotii se petrece toata actiunea.
Ora 6
- suna ceasul. Sar din pat, ma duc sa fac o cafea, trec la Oltean, dar asta dormea cu simtul raspunderii. Oaka imi spune sa o scol cind sunt gata si restul, ma duc dupa Andrei. Bat in tocul usii la 6,30, il ridic din pat.
-Man, stateam acolo si ma rugam sa nu va treziti niciunul de la ora asta, mi-a spus Andrei dupa ce am revenit din balta. Nu a avut noroc.
I-am trezit pe toti, numai ca Olteanul, ca fata mare, o dadea la intors, ca vrea sa vina, ca vrea sa doarma, ca ar veni sau nu. L-a convins Andrei si am facut echipele. Eu si Olt in caiac, Oaka si Andrei in canoe. Ma mai dadusem eu cu caiacul acum un an, dar atunci eram pe post de motor, in fata, nu in spate, de unde trebuie sa carmesti. M-a instruit repede Andrei si ne-am pus pe apa.
-Au...a... au...a... atata zicea Paul in timp ce se chinuia sa se aseze pe locul din fata al caiacului. A mers pina la urma, m-am asezat si eu si dusi am fost. Dunarea destul de puternica la malul falezei, asa ca am trecut-o repede pina pe partea cealalta.

Viziuni si vedenii. Sumbre toate
Cand eu si Olt incercam sa facem o chestie, la comun, tre sa fie ceva nasol si sa ne tachinam. De data asta, ori lucram bine, ori ne rasturnam. Pina sa pricep eu toate tainele carmitului de caiac pe valurile Dunarii, incepuse sa il muste pe Oltean marinaria de cur. Adica incerca omul sa carmeasca el din fata caiacul. Si normal ca iesea rau. Eu, mai tolomac decat prevedea legea la acel moment, puneam padela tot contra. Ne-am dus in stuf, am iesit din stuf, ne-am dus pe lat, le lung, ca pisatul boului, numai drept nu reuseam sa plutim. Andrei superviza totul indeaproape si ma indruma cu un calm demn de un lord englez caruia ii arde casa in timp ce el isi citeste ziarul. Noroc de el, altfel iesea nasulie mare. Pentru ca in mintea mea deja se derulau niste imagini. Si nu erau deloc frumoase. Iar declicul a venit... de la cine oare, decat de la Paul?
-Auzi ma ... nea Bufnila? Ne miscam si noi mai cu talent?....

In mometul ala padela s-a ridicat din apa. Am apucat-o doar de un singur capat si cu celalalt i-am croit una Olteanului in ceafa de a zburat din caiac. In timp ce el plutea cu curul in sus, m-am intins pe spate si m-am lasat dus de caiac pe Dunare cativa kilometri la vale. Pina in mare.

Cam asta vedeam eu in acele momente. De fapt, i-am spus sa isi soata padela si sa ma lase sa vaslesc singur, ca ma descurc mai bine. Si a mers. Am invatat caiacul de la A la B. Ca pina la Z era cale prea lunga. Dupa pauza de la Farul Vechi, care apare si in Toate Panzele Sus, ne-am lasat dusi de curent pe golful Musura, sa vedem pelicanii si lebedele, eretii de balta si celelalte pasari de pe acolo.

Ca la Discovery
Daca ati vazut reportajele alea de prin jungla cind jurnalistul Discovery sta in canoe si bastinosul munceste la barca, inseamna ca ne-ati vazut pe mine si pe Olt in caiac. Eu vasleam usor din spate, el filma in fata... inaintam de parca scoteam mine din Delta Mekongului. Mai intorcea din cand in cand Olteanul camera si pe mine si ma intreba cum e, cum ma simt, etc. Oricum, din spatele camerei nu ii vedeai decat foile de varza si un zambet larg cat felia de pepene de Dabuleni. Pauza am facut-o in golf, sa vedem pelicanii la hrana. Nu stiu de ce, dar tare cred ca Andrei vazuse ca nu prea aveam eu chef de glume, asa ca se lua de Paul. Apa era mica, pina la genunchi, iar oltenashul meu profan intr-ale Deltei.
-Paul... vezi ca in malul ala stau niste viermi de balta, care se baga pe sub unghia de la picior....
Nu a terminat Andrei fraza ca Paul deja cascase ochii la el nevenindu-i sa creada, dar gata sa o stearga in caiac. Dupa pauza i-a mai venit inima la loc si ma lua pe mine la 11 metri.
-Hai ba Bufnila... uite aia cat sunt de in fata. Si aia mica a ta vasleste mai bine. (Se referea la Oaka si la Andrei care aluneacu cu canoea de ziceai ca sunt bastinasi lipoveni). Pauza din nou la Farul vechi, in care am urcat si de unde am avut o priveliste de innebunesti. Bine, daca treci cu vederea inscriptiile turistice si rahatii acoperiti cu ziare de unii batuti in cap.

Pa si Tzaichin
Astia am fost la intoarcere, eu si Paul. Trebuia sa iesim inapoi pe Dunare impotriva unui curent tare de tot. Mi-a explicat Andrei de vreo doua ori pe unde trebuie sa merg, cum sa carmesc si de astea. Toba de marinarie de caiac, l-am lasat pe el sa iasa, apoi noi.
-Ba, nu mai bine dam caiacul pe sus, peste dig, sa iesim asa, mai simplu... ma ia diplomat Olteanul care avea incredere in orice zeu aztec numai in mine nu, ca pot scoate caiacul inapoi in Dunare.
-Ce ma? Iesim de aici, pe apa, chit ca incercam de zece ori. Aasa ca ... baga bine padela in apa.
Intram pe apa, asez caiacul pe directia buna, dau din padela dupa Olt, ne apropiem de gura de iesire, dau tot mai tare din padela, incerc sa si tin caiacul pe directie cind ne ia suvoiul. Curentul puternic ne ducea inapoi si atunci am apasat pe acceleratie.
-Haaaaaii Olteneeee, baga mare, nu sta sa te uiti la mine, da-i Patzaichine sa iesim. Da-i, da-i da-i....
A dracului pedala de acceleratie, a mers ca unsa. Am iesit in Dunare si ne uitam ca prostii in spate, ca nu ne venea sa credem. Numai ca Dunarea ne tragea usor inapoi, asa ca am accelerat din nou, sa scapam de zona periculoasa. Cert era doar ca eram uzi leoarca si nu stiam daca e apa sau transpiratie. Hainele erau ude complet.

Finish
Am mers contra curentului pina in locul in care ne lasasem pe apa. Am pus caiacul sus, dar si acolo a trebuit sa alunece Paul si sa dea cu curul pamant. Calcase pe o treapta uda leoarca si s-a dus in jos cu zgomot. Bine ca nu patise nimic si a putut sa traga de caruciorul pe care pusesem barcil. Si ca a putut sa ma ajute sa le spalam, in curte la Andrei. Oricum, spritzul de dupa a intrat ca uns. A doua zi...toti 3 ne plangeam de dureri de brate. Umar, biceps, triceps, omoplat...durea ca dxracul. Office-people, vorba lui Andrei. E, lasa ca data viitoare vorbim despre cel mai nesuferit stalker pe care l-am avut la Sulina: Basescu.