Little big League

Meciuri
Nu ma refer aici la cafturile nostre, la disputele tembele pentru tigari si alte tampenii, ci la meciurile de fotbal. Ca de obicei, la pustani, prima oara faceam alegerile. Eu si Grasul ne imparteam amicii in doua echipe. Stiti procedura, luai o pietricica si o ascundeai la spate in pumn. Grasul se chinuia sa ghiceasca in care pumn, daca ghicea isi alegea el un coechipier, apoi eu, reluam ascunderea pietricelei si tot asa. Iti alegeai jucatorii de care credeai tu ca sunt cei mai buni si te chinuiai sa ramai vreun copilas papagal care trebuia ales sa fie echipele cu numar egal de oameni. Mereu ii luam fata Grasului la asa ceva, ca sa nu mai vorbim de sprinturi. Numai ca a juca impotriva Balenei si a lui Sperila era chinul dracului pentru mine si Polonic. Incepea meciul, Grasul se credea cel mai bun portar si acoperea tot, nu mai vedeai un colt liber. Cum prindea mingea, o lansa ca din tun cu mina direct la Sperila. La vremea aia se juca toata lumea in atac, toti in aparare, doar Sperila era pomanagiul gastii si dormea la poarta adversa sau tinea portarul de vorba.
-Da-o Grasuleeee, auzeam semnalul de alarma de la Skeletron si o luam la fuga inapoi. Polonicul se chircea tot in poarta si nu stia pe unde sa o apuce. Bafta noastra era ca suturile teribile ale lui Sperila nimereau mai degraba geamurile vecinilor decat cadrul portii.

Razbunarile
Sa te fereasca Dumnezeu sa incerci vreo smecherie cind joci cu astia 2 tembeli. A iesit odata Polonic din poarta si a ramas singur cu Grasul. I-a dat craci, la fenta, gol... si a iesit World War 3. L-a fugarit balena pe tot terenul. Radeam toti de ne tavaleam, mai putin Grasul, care transpira serios sa il ajunga din urma. Normal ca printre hohote, Polonic a uitat ca Ghionoaia venea dupa el. Am apucat sa vad cum ii agata Grasul un spitz in cur din voleu si instant i-au dat lacrimile in coltul okilor lui Polonic. Normal ca am ras si mai tare. Se dusese dracului tot meciul, de acum incepea ciomageala. Sperila era luat cu fulgi cu tot la orice minge, iar Grasul trebuia sa se ascunda de suturile care veneau tot mai tari.
-Ba, va sparg pe toti daca mai trageti, jucati frumos, cu mingi pe sus, visa Grasul, care era innebunit sa ne arate ca el stia sa plonjeze ca Duckadam. Gata, ajunge, batem 7 metri, ca e egal, decreteaza Godzilla portarilor.
Partea buna a fost ca nu s-a prins prea repede Grasul ca noi nu voiam sa dam gol, ci sa il pocnim cu mingea. Era prea tarziu cind s-a prins. Polonic ii infipsese o ghiulea in oute si suncile se rasfrangeau pe jos, tavalindu-se de durere. Doua zile nu a mai iesit Polonic la meciuri, stia ca l-ar fi omorat in bataie Grasul.

Geamurile
Sperila era specialistul nostru in transformari si lovituri de pedeapsa. La rugby, desi noi jucam fotbal. Avea la activ cele mai multe baloane trimise direct pe scoala de 3 etaje, pe terenul careia jucam mereu. Cind mergeam in curtea liceului energetic mingile lui se duceau direct prin ciresii amari, de unde tot el le dadea jos. Beleaua e ca pe terenul scolii gardul nu avea decat doi metri inaltime. De la gard la bloc mai erau vreo 5 metri, dar suturile poposeau deseori in geamuri. Cu mingile de 35 de lei, cum le spuneam, nu erau mari belele, ca nu spargeau geamul asa usor. Sa te tii belele cu mingea de piele, ca aia se ducea direct in sufragerie, dormitor, bucatarie si debara. Atunci se vedea cine are forma fizica si cine fuge in asa fel incat sa nu fie prins de privirea gospodarului disperat ca tre sa inlocuiasca geamuri. Cele mai mari belele veneau la concursul de minciuni, unde se prezenta doar Sperila, la usa omului cu geamul spart. Nimeni nu il intrecea.
-Buna ziua nenea, am venit ca sa ...urma un sughit scurt urmat de oftat si o prima lacrima.... am venit ca sa va cer mingea ca ma omoara tata acasa cu bataia.
Mingea nu era a lui, nu au avut ai nostri niciodata bani de minge de piele, dar daca nu i-o ducea copilului pagubit, ala ajungea la usa lui Sperila si o minge de piele era mai scumpa ca un geam pe vremea aia.
-Nene, ma omoara tata cu bataia, sa stiti. Nu eu am tras in geam la dumneavoastra, a fost un tigan din alta incinta care juca impotriva noastra...urmau alte 2 lacrimi si Sperila vedea ca se mai inmoaie pagubitul. In cam cinci minute aparea golanul cu mingea, radios ca un soare si o luam de la capat, avand grija ca echipa lui sa nu mai atace spre poarta care dadea la geamurile blocului.