Cutremur!!!

Am trait pina acum cateva cutremure. In ipostaze din cele mai ciudate. Cel de sambata seara, m-a prins la un sprit cu prietenii. Canapeaua din sufrageria apartamentului de la etajul 12, unde ma aflam, a inceput sa tremure. Lustra a luat-o si ea un pic razna, dar cam atata. Zic amicii ca a fost destul de tare, mie nu mi s-a parut. Am prins altele doua, mult mai tari si... mult mai misto. O luam in sensul invers al acelor de ceasornic.

2004 - cutremur tv
Era producator pentru rubrica sport de dimineata de la o televiziune de stiri. Adica munceam de imi sareau ochii, noaptea. De la 9 seara la 10 dimineata. Eram mereu inarmat cu cateva plicuri de ness sau nescafe 3 in 1. Prima grija, sa ma apuc sa traduc stirile care veneau pe fluxurile APTN, Reuters, etc. Si sa imi pregatesc un vraf de casete. Unele brut, altele rec, adica alea pe care imi inregistram stirile. Urmau alte proceduri de trista amintire, asa ca o scurtez. Stateam la calculatorul meu si scriam de tembel. La un moment dat se aude un soi de uruit si vad ca vraful de casete din fata mea, de pe birou, incepe sa danseze. Intorc capul in dreapta. Femeia de serviciu dadea cu mopul. Simte cutremurul, ridica si ea capul din podeau mopaita si dispare, exact ca in desene animate. Coada mopului mai sta cateva clipe dreapta, apoi cade. Ca in desene animate.
Intorc capul la stanga. Victor de la externe, un tip cam la 45 de ani, cu cateva foi in mina. Foile raman in aer, el dispare din cadru si apare brusc sub usa. Nu stiu daca el a impins-o pe femeia de serviciu de sub grinda usii sau daca a fost dezechilibrata, cert e ca femeia a disparut iar din vizor. Ma buseste rasul, se calmeaza placile tectonice, nu mai danseaza Casa Presei cu mine. Ma las pe spate, linistit si ma uit deasupra capului. In dreapta tv, in stanga tv. Daca ar fi picat... scriam blogul pe adresa bufix.raispot.com. Ma uit si sub birou. Aveam loc sa ma ascund acolo. Cam tarziu insa. Cert e ca nebunia a aparut dupa.

Andrei Gheorghe in the house
La 5 minute dupa toata faza, colega reporter de noapte, Irina, a si disparut pe teren, sa ia reactii de la babele speriate din Bucuresti. Normal ca a venit o caseta de imagini beton: babute pijamaliste care si-au tras paltonul peste hainele de somn, mosnegi in capotul de baie, cu servieta cu actele casei in mina si cu palarie de fetru pe cap. Toti cu gandul la cutremurul din 77. Eu stateam linistit la tigara si ness si ma gandeam la tot soiul de stirute sportive. Patruleasa isi facea linistita in cabina machiajul, ea trebuia sa dea ultimele jurnale, de 23 si 24, cei de la emisiunea economica povesteau tutror cum e sa te prinda un cutremur in direct, cind a aparut Andrei Gheorghe. Urca saracul cate 4 trepte odata si gafaia ca motorul mocanitei.
-Cum a fost, e bine tot? ma intreaba. Eram singurul om iesit la tigara, asa ca l-am linistit. Nici macar nu cazusera casetele de pe masa. A intrat in tv si a inceput sa urle. Sa vina toata lumea in platou.
-Psstt... in redactie, ca platoul e ocupat, se dau acum stiri, ii dau o sugestie.
-Asaa, toata lumea in redactieeeee, ca platoul e ocupat. Si s-a apucat el de impartit oamenii in parte jurnalistica si parte de imagine. Normal ca toata trupa de la matinal am lucrat pentru liveuri. Pe Patruleasa a ginit-o repede.
-Esti de la sport, nu?
-Da, spune Simona. (Era mai greu de remarcat pe vremea aia, nu avea airbagurile deschise ca acum).
-Bun, vreau reactie de la mama lui Mutu, ce a simtit ea la Pitesti. Patruleasa s-a fofilat cat a putut si mi-a pasat mie subiectul. Am facut insa ceva cu Dorinel Munteanu care se uscase la fund de frica. Cand a vazut ca merge totul, a plecat Gheorghe la un radio din trust. Am aflat mai tarziu ca nu mai gasise pe nimenea si s-a lasat cu demiteri.

La atelier
Primul cutremur serios pe care l-am simtit prin clasa a cincea sau a sasea. Eram cu clasa, doar baietii, la ora de atelier. Ma inghionteam cu Grasu si cu Polonic la o menghina. Pileam o piesa sau nu stiu ce faceam noi exact acolo. S-a auzit un uruit din acela ciudat, lumea spune ca e zgomot de cutremur. Papagali mici, care nu traisem niciun seism, cascam ochii pe geam sa vedem ce camion trece. Proful de atelier iese din cabinetul lui si urla sa lasam galagia. Vede bancurile de lucru ca se clatina si tipa cat poate...
-Cutremuuuurrrrr, fugitiiiii.
Nu a terminat profu urletul de lupta ca se aude si Grasu tipand din spatele meu.
-Fugiti baaaaa, e cutremuuurrrr. Dupa care isi ia un avant de sprinter si ne lasa pe toti in urma. Atentie, niciunul nu statea pe loc, toti alergam, dar Grasul descoperise ca are vreo gena de a lui Carl Lewis, asa se misca de rapid. Proful era asezat chiar sub tocul usii de iesire si nu dadea semne ca ar vrea sa se miste de acolo, desi turma de elevi se misca spre el. Liderul detasat al gastii, Grasu, avea atitudine de berbec care izbeste in portile castelului la asediu, dar profu a crezut ca daca se pune pe o parte ii poate face loc. Gresit. Pachidermul i-a aplicat un umar in zona ficatului si brusc a disparut proful din usa. Noroc ca a fost aruncat in lateral, altfel sigur il calcam toti ceilalti in picioare. S-a calmat totul, adica nu mai misca nicio cladire, niciun gard, nicio poarta de fotbal, dar Grasul nu voia sa se apropie nici la 10 metri de scoala. Statea chiar la centrul terenul de fotbal, sa fie sigur ca, daca se prabuseste scoala, nu cade pe el. La numai cateva secunde se aude un strigat de ala, disperat rau de tot, cum mai vezi doar in filme. Intoarcem capul si vedem o femeie despletita, intr-un capot de casa care falfaia in urma ei, urland din toti rarunchii.
-Ovidiuliiiiiii! Undi ii baietu mieuuuuuuu????
Ne holbam mai atenti in timp ce silueta tapanoasa se apropia cu o viteza si mai mare. Era Tanti Alexandrina, mama Grasului. Desculta, ravasita, speriata, terorizata, cu ochii care dadeau sa iasa din gavane, in cautarea odorului. Care odor ii raspunde pe acelasi ton delicat, de il auzeai de dincolo de mormant.
-Mamiiicoooo, is bine mamicooo, si o ia la fuga spre ea. Imbratisarea nu a semanat a happy-end de film american, ci a ciocnire de hipopotami. Nu stiu ce naiba i-a spus Grasu la ureche protectivei si singurei mame care coborase sa vada ce face odrasla, dar cert e ca proful si-a luat o porcaiala severa ca ne tinea inca in curtea scolii si nu ne trimitea acasa. Ne-a dat proful drumul de la ore, dar eram inapoi in cinci minute. Ne schimbasem in tricouri si pantaloni scurti si da-i fotbal. Doar nu era sa lasam o zi fara scoala sa se iroseasca la fustele mamei. Seara, a aparut si Sperila. A venit pe banca, prin spatele Grasului, sa nu il vada, i-a infipt doua maini in coaste si un tipat in urechi: Cutremurrr.
-Te dai smecher, sa ma sperii, dar lasa vrajeala, ne-a spus deja Marius ca erai pe sub banca la cutremur.
-Mananca bors, ma uitam sub fusta unei colege de clasa. Are aia...
-Daca tot ai fost asa smecher, de ce ai ramas in scoala pina la ultima ora si nu ai avut curaj sa vii acasa, sau sa iesi macar dion scoala?
-Pai esti prost, nu stii ca scarile se darama primele daca vine o replica? Facea el mereu pe viteazaul, Sperila, dar drept e ca se cacarisise in pantaloni. Iar morcovul din posterior nu se vedea din cauza florilor. Florile de pe campul pe care se afla cainele vinatorului care urmarea iepuroii care se ingramadisera dupa morcov.