O iubire de o vara

Asta se intampla tot prin comunism. La Saturn pe plaja. Eram abia scapat de scoala primara, iar ea era blonda cu ochii olbastri. Eram regele plajei, iar ea era rebela. Eu construiam cele mai faine castele de nisip, iar ea... hai sa o spun si pe aia dreapta...avea un mugurel de san si ii intra slipul alb intre picioare de parca era indesat cu mopul. Se vedea o idee de feminitate si eu o luasem razna pe plaja...

Inginerul number one

Eram cel mai tare inginer comnstructor al sectorului meu de plaja din Saturn. Babacii erau pe cearsaf, frax in apa sau dupa pescari, chibit de nota 10, iar eu faceam cele mai frumoase castele de nisip. Adica ale mele erau cele mai inalte si mai trainice. De ce? Pentru ca tot eu le distrugeam pe cele ale copiilor din sectorul meu de plaja. Treceam pe linga ele si ma impiedicam accidental de ele (daca erau parinti in zona) sau ii frecam un spit direct in cel mai inalt turnulet (daca erau doar pustanii linga citadela). Cand era vorba sa il apar pe al meu... sa te tii vanatai si urlete de prichindei batuti cu lopata in ochi. Daca aparea vreun tata zelos si scapam nescarmanat, ii urmaream mai apoi odrasla pina intra in valuri si o bagam cu capul la fund de nu mai putea urla. (Hm... si cind ma gandesc ca sormea a facut o facultate de 5 ani si tot nu a avut succesul meu in constructii.. he he he)

La geamandura

Era o gluma pe vremuri, ca odata cu marirea pensiilor, mosnegii din Romania vor primi si dreptul de a trece zebra pe rosu si de a inota dincolo de geamandura. E, de geamandura aia rosie, clasica, romboidala, stateam agatat toata ziua cind intram in apa.

-Ia vezi cat e apa, e peste cap?, il intrebam pe Frax. Se lasa cu picioarele pe fund si cu mina dreapta tinuta deasupra capului, ca o prajina, sa ma lamuresc si eu cat era de adanca. Nu era foarte mare, asa ca acolo ma gaseai toata ziua, pina nu ma vedeau ai mei. Mama facea cu capul daca ma vedea, ce sa caut la asa adancimi. Acolo am si agatat-o... sau m-a agatat, ca nici asta nu mai stiu. A, si sa nu creada cineva ca ii retin numele fetei...doar a fost o iubire de o vara.

Eroul plajei

Cum naiba sa impresionezi o fata care apare inotand de parca isi da duhul decat daca ii cedezi locul pe geamandura. Am lasat-o sa se tine de geamandura, in timp ce eu calcam apa. A ramas profund uimita. Am invatat-o si pe ea sa inoate ca lumea, la apa mult mai mica, am nimerit fara sa vreau si cu mina pe .. pe colo pe colo, a fost bine. Instant imi facusem planul... aflu la ce hotel sta, ma vad cu ea, iesim la o vata de zahar si o inghesui eu prin camera cind sunt babacii plecati. Ma holbam ca un nebun la ea si faza asta a durat cateva zile bune. Dimineata inotam impreuna, dupa masa de pranz ne vedeam la jocurile mecanice, inotam iar si seara...Dumnezeu cu mila. Pina la filmul de adio.

Cinema, scoica, bilet...pa

Imi spusese ca e din Ploiesti si ca a doua zi urma sa plece. Tin minte ca mi-a tunat si mi-a fulgerat toata ziua. Nici valurile si nici marea nu ma mai scoteau din melancolia mea. Mama nu stia de nu mai mananc (o premiera pentru mancaul de Bufnila Ovidiu). Ma hotarasem sa ii cer adresa si sa ii scriu fetei, lucru care nu se mai intamplase vreodata. Pregatisem adresa mea scrisa pe un biletel si bagata intr-o scoica de aia mare, melc rasucit de Marea Neagra, care se voia amintire de la mine. Trebuia sa ne vedem la intrarea in cinematograful de vara, unde rula nush ce western. Am stat de prost acolo, ca ea nu a mai venit. Nici filmul nu a mai avut vreun farmec, nu am simtit nici tantarii care ma muscasera pina la os, eram imun la tot. A doua zi nu am mai vazut-o, asa ca a fost zi dde doliu... castelele de nisip de pe plaja nu au mai rezistat nici doua minute de la zidire, le distrusesem pe toate. E, a trecut totul abia pe 15 septembrie cand am vazut ce frumoasa era Anca bronzata si am uitat de ochii albastri. Deh, vorba aia...cine nu are occhi albastri, iubeste si negri.