In Anul Domnului 2003 dadeam cu sapa la prima bucata tv de sport din Romania, unde pe vremea aia nu erai cameraman daca nu aveai carnet de sofer. Asa ca Titi, omul cu Beta in carca, tragea si de volan cu simtul raspunderii. Ca alaturi de el am trait doua tamponari, primele din viata, nu mai conteaza. Ce ne-a speriat pe amandoi a fost o scurta cursa alaturi de o domnisoara blonda si siliconata la volanul unei decapotabile.
Bucata
Absolvise Scoala Superioara de Jurnalism si voia sa fie reporter. Colegii din redactie care fusesera cu ea in faculta spuneau ca intre cursuri si o plimbare la mall, de brat cu un manelist cu bani, alegea clar momentele de delectare sub cupola, la o terasa. Nebunii din emisie tineau o camera pe ea, prin ciclop, cu transfocarea pe decolteul generos, ca la ce marime avea ... nu purta nici sutien. Era o nebunie curata, toata regia astepta jurnalul privind cum minunea blonda facea o stire. Inutil de spus ca la iesirea pe teren mi-a fost aruncata la toarta fata. Prima consecinta, am plecat la filmare fara caseta. A doua... dupa ce mi-am luat caseta, a fost pe terenul celor de la Dinamo. Filmam sedinta foto pentru fotografia oficiala. De la Barcauan la Stoican, toti dinamovistii se uitau la ea, desi era asezata oblic de grup si fotograful nu avea niciun jucator cu fata la el. Ragusise omul tipand la fotbalisti sa se uite in obiectiv.
Spaime
Din vorba in vorba am aflat cu ce se mai ocupa fata, cu ce se mai ocupase, am devenit cat de cat cunoscuti. Eu, ea si Titi, cameramanul. In semn de bunavointa, s-a oferit sa ne duca pe amandoi acasa in Fiat Stilo decapotabil, culoare galbena. Normal ca ne-am suit. Titi, maniac al masinilor, pe locul mortului, eu in spatele lui. La prima intersectie vede Titi ca fata e cam nesigura si o intreaba de cand are carnet.
-A, pai nu am dat examen. Mi l-a adus acasa fostul meu prieten, cadou de ziua mea.
Cu fata cazuta si ochii iesind din cap ca la melci, Titi mai ingaima cu jumate de glas....
-Si... si..la o intersectie mare, ca aia de la Shell, care urmeaza...cum faci?
-Pai ma opresc. Si stau. Daca ma claxoneaza din spate, trec mai departe, daca nu, mai stau pina pleaca vreunul linga mine sau ma claxoneaza.
Uzi la cur de frica, facem fetze-fetze. O intreb intr-un final plin de curajul pe care ti-l da viziunea decapotabilei cu noi in ea, izbite de un TIR....
-Titi e mai timid asa, nu prea are el curaj sa iti spuna... dar nu il lasi si pe el sa conduca o decapotabila, ca nu a condus niciodata... si stii ca e innebunit dupa masini.
Cand a spus DA, am sarit in sus de 3 metri de bucurie. Urmarea... scriu blogul asta, deci sunt in viata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu