Singuri acasa

Sa te fi ferit Dumnezeu de noi cind ramanea vreunul din cei 4 muschetari singur acasa. Ieseau cele mai mari trasnai, toate desfasurate doar pe raza apartamentului luat de sub stapanirea adultilor. Bine, hai... si zonele limitrofe, a se citi incinta.

Primele tampenii...
...pe care le faceam, erau razbunarile. Stabileam ca fugim la mine in casa, in caz de ceva nasol si ne apucam de scandal. Puneam ochii pe dusmanii cu ceva ani in plus si saream pe ei. Da-le picioare, pumni si chei in cap, dupa care coloana de nebuni ateriza la mine acasa. Fara Frax, sor-mea si parinti, casa devenea un micro paradis al nebuniilor. De parca nu stiam cum e, dadeam drumul la tv, doar pentru a constata ca nu e program deloc. Scoteam sahul, Nu te supara Frate si alte ciurucuri de jocuri aflate in posesia mea si a lui Frax, plus ca ne uitam la unditele lui Dragos, lansete, mulinete, carlige si fire de pescuit. Nu ne scotea mai nimic din universul asta al descoperirilor. Doar telefonul.

Farse cretine
Nu faceam altceva decat sa scoatem din minti lumea de buna credinta. Adica sunam la oameni acasa, ca de mobil nu auzise nimeni pe atunci. Ne documentam din cartea de telefon si da-i distractie.
-Buna ziua...(incepea Grasul tinandu-se de nas, ca sa ii para vocea mai matura)
-Buna ziua.... venea raspunsul.
-Casa Iepure?
-Familia Iepure, da... spuneti...
-Ma numesc Vulpe....
-Auzi mai nenorocituli, di ci nu lasati dracului toati nienorocirili aiestea. Nu v-ar fi rusini?
-Nu fa babo, nu imi e rusine, ha ah aha ha ha aha
...........
-Alo... Maricicccccaaaa, incepeam eu
-Nu, nu e Maricica aici...
-Alooo.... nu va aud bine, aloooo....
-Eu va aud, dar nu e Maricica aici. E greseala.
-Alooo, mai sunteti pe fir?
-Da, mai sunt....
-Pai da-ti dracului drumul ca se rupe...

Supreme warrior
Polonic a fost eroul farselor telefonice timp de o luna si mai bine. Eram in clasa a cincea, venise pe la mine, cu Grasul, inainte de ore si ne-am apucat iar de dat telefoane. Lucavenise de data asta cu texte noi. Avea varianta lui proprie si originala, dar nu stia ce se intampla cu degetele mele din disc. Formasem numarul profei de romana, care statea la 2 scari distanta de a mea, si cu care urma sa ne intalnim in mai putin de 30 de minute. La ora. Stiam numarul ei pe de rost, ca ii mai facusem farse si diferenta intre nr ei si al meu era de doar o cifra.
-Alo..., buna ziua, de la PTTR va deranjam, in legatura cu postul telefonic al dumneavoastra.
-Da, spuneti....
-Va rog sa masurati lungimea cablului de la telefon si pina la priza, facem un sondaj...
-Da, imediat... se aud pasi, ceva zgomote, iar eu si Grasul stateam cu urechile lipite de casca, sa auzim ce iese.
-Da, am masurat, este vorba de 5 metri, ne anunta vocea feminina care semana izbitor de mult cu cea a profei.
-Va ajunge sa va spanzurati, cu toata familia, zice Luca in timp ce il buseste rasul.
-Tu esti... Voiasciuc, zice profa in timp ce se prindea ca recunoaste ea vocea pitigaiata.
Luca se albeste la fata, eu inghit in sec, dar Grasul isi revine primul.
-Voiasciuc este tu fa, nu eu, si vezi ca nu te-am injurat...
La prima ora nu a venit Polonic. A intrebat profa de el si i-am spus eu ca e racit de acum o zi si ca e la spital, internat cu febra. Doua zile nu a ajuns Luca la scoala, dar alibiul a tinut.