Cartofi, exorcizari si ochi vineti

-Stai sa imi iau ceva tare sub cur, zice Grasu incercand sa se aseze pe un bolovan, moment in care isi ia ceva tare peste ochi. Diriga auzise exprimarea si tinuse sa ii aplice o scurta corectura. O fi fost el mai incet de minte, Grasul, dar s-a prins imediat ca e rost de tacut din gura si de lasat capul jos pana trece cadrul didactic de langa noi. Eram cu totii in practica de toamna, cand elevii de scoala generala si de liceu faceau munca tractoarelor pe toate ogoarele patriei comuniste. Eram la Radeana, un satuc de langa Onesti, plin de elevi care tipau, alergau, se bateau si povesteau alaturi de profele care aveau doar grija cafelelor si a tigarilor. Pentru noi trei, era impropriu zis ca ne aflam la munca. Era a doua zi in care eram trimisi sa scoatem cartofii din pamant si ne lamurisem repede ca nu era treaba de baieti de oras. prea mult pamant sub unghii, prea multa munca la cooperativa Munca in Zadar. Furasem destui cartofi pentru noi de la ferma din Slobozia, saptamana trecuta, asa ca acum incercam sa invartim cateva traiste "la export". Doar Sperila o luase razna, se credea pionier fruntas, asa ca tineam un sfat al batranilor cu Grasu si cu Polonic.
-Ba, intelegerea a fost ca el se duce pe randuri inainte, vede care sunt cartofii mai mari, ii pune deoparte si apoi venim noi sa ii culegem doar pe aia sa ii luam acasa, fac eu sumarul zilei de ieri. Doar ca asta alerga ieri pe tarla in toate partile cu o cosarca de aia mare, plina de cartofi si se mandrea la aia din clasa de la el cat e de tare si de smecher. Nu am gasit decat cartofei de aia mici si stricati, de care strange toata lumea. Tembelul asta a luat tot ce era mare si a dus la recolta.
-N-a vrut sa vina nici la pauza de masa cand l-am chemat, se lamenteaza Grasul. Vorbisem deja cu baba Tania de la Ochi de pe scara si a zis ca imi cumpara oricate chile de cartofi reusesc sa fur. Grasul reusea niste mermeleli demne doar de eroii lui Sven Hassel. Ar fi vandut orice, de la inele de cravata de pionier (care se furau si niciodata nu se gaseau de cumparat) la rufele vecinului care le uita prea mult pe sarma. El era cel care mergea sa vanda pestele prins dupa cate o iesire pe balta, iar pentru un procent din vanzare, nu te mai faceai de ras la colt de piata cu pungutele de carasei si de obleti. Oricum, banii se duceau apoi pe sucuri, prajituri si filme.

Golanii, Sperila si ... atletismul
In timp ce eu si Suncimea Sa ne dadeam cu parerea ce fel de draci or fi intrat in Sperila, Polonic ne zice confidential...
-Ba, eu stiu ce are, dar nu ma dati in gat ca l-am sifonat eu... stii ca ala e nebun si sare la bataie.
-Stai ma linistit, te apar eu, isi umfla Grasul pieptul de doua ori mai mare decat al unui copil de 12 ani, cat avea el pe atunci. Grasul era cam singurul care ii putea face fata lui Sperila cand asta era pocnit de amoc. Speriatul avea un stil de bataie demn de un internat la balamuc. Dadea din maini si din picioare ca o morisca si nu stiai cand si de unde te trezeai cu un pumn, o palma, un sut, iar in anumite cazuri, cu un bolovan la turloaie sau in cap.
-Stii ca s-a dus cu Dragos si cu Marius si s-a inscris la atletism. (Pe vremea aia, profii de la sporturi veneau prin scoli sa faca preselectii, iar mai toti elevii practicau un sport sau mergeau la Casa Pionierilor sa faca traforaj, karting, acvaristica, pictura etc) M-am dus si eu sa vad ce fac astia pe terenul ala de la punte si am vazut ca se tot dadea pe langa o tipa. E una de la el din clasa, si acuma i-a pus diriga lor sa lucreze impreuna pe tarla. Asta e indragostit, l-a innebunit vrajitoarea aia.
-Ha ha ha, ce bou e asta, ridiculizeaza Grasul puterea vrajii sub care cazuse Sperila in preajma Halloween-ului. Lasa ca il rezolvam repede de tot. Bine ca mi-ai zis. Ochi, ia hai cu mine pana la clasa lui, unde mananca ei. Polonic, zi, cum o cheama pe aia?
-Nu stiu ba, dar nu face prostia sa te iei de el de fatza cu colegii, ca ne ia dracu!
-Taci baaaa, isi sumeseste Grasul manecile si ne ia pe sus dupa el ca o tornada gata sa distruga cele mai frumoase sentimente din amorezul gastii.

Epilog nefast
Exorcizarea lui Sperila din ghearele demonului Amor a avut loc cum nu se poate mai dur si mai eficient. Grasul, insotit de noi, a aterizat in mijlocul clasei lui Sperila. Nu conta ca erau mai mari cu doi ani decat noi, mai smardisem cativa dintre ei si ne cam luasera frica. Unde mai pui ca Frax era si el in zona si se stia ca e mai mare si ca da bine de tot cu vasla.
-Ba Sperila, ai spus ca vii cu noi sa fumezi... sopteste Grasul pe un ton asa de slab ca se auzise pana in centrul Onestiului. Toti profesorii au intors capul spre prichindeii care aveau curaj sa discute despre fumat de fata cu ei. Grasul stapanea foarte bine arta discursului, avea mereu grija sa capteze atentia publicului de la primele cuvinte.
Singura reactie la Sperila a fost ca aschimodia blonda ne face semn cu mana sa o stergem. Statea de vorba cu colega de la aletism, avea pachetelul intins pe un prosop curat si ochii picati in pupilele colegei.
-Ce ma, te-ai indragostit de colega aia si nu iti mai cunosti prietenii adevarati?... insista Grasul, iar de aici reactiile chimice s-au tinut lant. Obrajii lui Sperila s-au inrosit instant, fata a ramas cu dumicatul in gura de era sa i se blocheze caile respiratorii si abia a apucat sa ia o gura de aer cu ochii in jos, ca si izbucnisera hohotele de ras ale colegilor badarani.
Sperila a sarit de pe iarba ca arcul, dar mai repede decat el, eu si Polonic eram la adapost in spatele Grasului. In urmatoarele trei secunde fugeam alaturi de Polonic, iar dupa noi venea gafaind, bombanind si cu un ochi vanat Grasul.
-Dracu sa va ia cu gagicile voastre, naiba stia ca nebuna asta bate mai rau decat Sperila?

Alberto Bomba

Cea mai ieftina jucarie din lume pentru copiii muncitorilor din Gheorghe Gheorghiu-Dej era zapada. Dar asta doar daca voiai sa faci un om de zapada, o cazemata sau o batalie cu bulgari. In momentul in care te credeai Alberto Tomba (singurul campion de schi pe care il cunostea Grasul de la tv) era mai greu. Trebuia sa ai sanie, bob, schiuri, patine sau sac de polietilena. Inutil de spus ca Grasul se credea zeul partiilor improvizate din Onesti, cel mai rapid sanior din gasca, teroarea partiilor si a copiilor mici care veneau singuri pe deal, pulverizatorul de zapada proaspata si terminatorul de sanii. Dar cine a spus ca e usor sa fii "Alberto Bomba", porecla data de Sperila Grasului, inainte de a fi bulgarit.

Sania amfibie
Prima partie incercata de noi a fost cea de "la pod", sub batrana salcie, partie formata din doua bucati abrupte, una de trecere lina si ultima bucata... gheata groasa de pe raul Casin, chiar in centrul orasului. Toti aveam sanii grele, facute de parinti pe la atelierele mecanice din uzinele unde prestau pe atunci. Le frecam talpicile de fier cu resturi de lumanari ciordite de la bunicile religioase si spuneam ca le dam cu parafina. Aflasem asta de la Marius Craciun, si cine eram noi sa il contrazicem. Era de o varsta cu Sperila, dar era vazut drept unul din golanii batrani si intelepti. Polonic era protejatul lui si din cand in cand ne mai aducea cate un pont de asta. Grasul frecase talpicii ca nebunul cu vreo 5 lumanari, voia sa bata orice record de viteza, dar singur pe sanie. Eu si Sperila ne dadeam cu sania mea, pentru ca a lui era la Gogu sau la Rodica (asa e cand ai multi frati, ajungi sa imparti totul). Polonic avea cea mai simpatica sanie, de lemn, cu talpici de lemn peste care era asezata sina subtire de metal. La prima coborare, Sperila statea in fata pe sania mea, eu il impingeam, in timp ce Grasul si Polonic alergau cu saniile in fata, apoi plonjau pe ele. Grasul iesea mereu primul, eu si Sperila pe locul secund iar Luca se sforta sa ne ajunga. Era insa prea usor si nu aluneca la fel de bine ca noi. Cand s-a dat cu Sperila, aproape l-au egalat pe Gras. De acolo si razboiul saniilor care a urmat.
-Sunteti smecheri, da, ca v-ati suit amandoi. Ia sa ma dau si eu cu Ochi pe sanie, sa vedeti ce tare mergem... incepe Grasul razboiul psihologic, ca un boxer la conferinta de presa dinainte de meci.
-Bai sunculitza, degeaba te agiti ca Polonic are sania mai buna si va batem oricum, pune Sperila botul la provocare, fara sa stie ca Grasul avea strategia lui de campion. "Ochi, ma lasi pe mine in fata. Impingi in viteza cat poti de tare sania, apoi sari langa mine. Cand mai e putin pana la baza partiei, te arunci de pe sanie si imi mai faci un vant, sa le luam fata", imi impartaseste Durdulimea Sa strategia castigatoare.
Zis si facut. Aliniem saniile. Matahala de fier a Grasului, cu scanduri groase ca barnele de cabana, alaturi de zvarluga lui Luca. Eu si Sperila impingem. Sarim pe sanii, iar animaloiul de Gras e number one. Luca lasase putin picioarele jos, le sarise zapada in ochi, se franase sania, dar recuperau repede distanta. Pe final de cursa, cat pe ce sa ne intreaca. "Sari", imi zice Grasul, si ma las pe spate, cad in zapada si imping cu picioarele in sanie. I-a intrecut pe cei doi cu mult, cu pera mult. Sania lui a intrat pe gheata groasa, a depasit-o, apoi pe gheata subtire care a cedat sub pachiderm si vehiculul lui. In apa pana la brau, Grasul a inceput sa racneasca de se uitau toti pietonii de pe pod la el. A luat-o la fuga, dar nu spre noi, ci direct pe malul opus. Se facuse fleasca, sania zacea pe fundul Casinului, iar Grasul nu s-a oprit pana acasa, la caldura. A mai iesit seara din casa, cand Sperila povestea tuturor, pe banca din spatele blocului cum au decurs lucrurile.
-Ba, odata il aud ca incepe sa urle ....oaaaa...oaaaa si isi belise ochii si arunca din maini si din picioare. Eu radeam cu Oki si cu Polonic, il strigam la noi, dar el fugea dincolo. Innebunise, sa moara Bibi. De acum ii zic... Alberto Bomba... ha ha ha ha,...aaaaaa.........aaaaaa, dar acolo s-au incheiat hohotele, ca Grasul venise prin spate si ii bagase un bulgare de zapada dupa gat, sub haine.

Gogosarul zburator si Grasul acrobat
La un an dupa toata patania, Grasul tot nu avea sanie. Nu o mai scosese din Casin, de fapt, nici nu o mai gasise. Inundatiile din primavara maturasera tot de pe fundul apei. taica-su lucra la una, dar nu mai mergea sa faci de toate la munca, se inasprise paza. Grasul era suparat mai mereu, iar incursiunile noastre pe Perchiu, la sanius, erau acompaniate de rugamintile lui de a ii da careva sania sa se dea si el. Sperila si Gogoshar aveau si niste schiuri facute din doage de butoi, asa ca mai apuca sa se dea pe sanie cu fratele care nu schia. Pana cand am vazut ca partia mica, de la poale de deal, era folosita de o gasca de prichindei. A intrat Grasul in ei ca uliul in poiata de gaini. A ochit cea mai faina sanie de la un copil neinsotit de parinti si direct de sub cur i-a luat-o. Puradelul a tulit-o sa se planga la parinti, dar distanta pana la blocuri se masura mai degraba in kilometri decat in aruncaturi de bat, asa ca Grasul avea timp sa probeze noua sanie. Tot mare, masiva, cu scanduri solide, cu talpici grosi, inalta si asemenatoare lui din toate punctele de vedere. Partia mica avea sa fie terenul de incercare. Beleaua e ca Grasul avea tendinta sa imite tot ce vedea la golanii mai mari, ba chiar sa ii surclaseze. Gogu ataca partia ca un super schior, iar pe micul damb de la final facea si mici figuri acrobatice, salturi si rasuciri, cu schiurile si cu sania.
-Ia Grasule, imita asta daca poti, ii arunca Gogosar momeala pofticiosului de adrenalina.
Imediat, Grasul a luat sania si dus a fost la capat de partie. S-a asezat cat de confortabil a putut si a impins puternic. A prins viteza, iar la damb a fost aruncat in sus bine de tot. Nu a tinut de sanie, asa ca atunci cand i s-a prabusit curul pe ea, praf s-au facut scandurile. Arata ca un gandac de colorado cu curul infipt intre scandurile rupte, patindand pe turul pantalonilor mai mult decat pe talpicii de sanie. Am ras pana cand a inceput sa ploua, asa ca am lasat totul balta si am plecat acasa. Pe drum, copilul deposedat de sanie si parintele furios ne opresc.
-Asta mi-a luat sania, tatiiiiiii, da drumul la urlatoarele micro pagubitul.
-Nu am furat nimic, doar m-am dat si eu de cateva ori si am lasat-o la copiii aia cu care era el. Nu am sanie nenea, mi s-a rupt, dar nu am furat-o... a scapat Grasul de batalau.
Copilul si-a gasit sania la partie, e adevarat, dar pe Grasul nu l-a mai vazut de atunci.

Alberto Bomba revine
Schiurile lui Sperila si Gogosar devenisera un soi de vedete. Eu si Gras incercasem sa ne dam cu ele, dar nu reusisem decat sa ne invinetim prin locurile moi. Sperila, Gogu si Marius faceau furori cu ele. Ne holbam ca matele la oala cu smantana cand ei zburau pe partie pe langa sanii si nu stiam ce sa facem sa invatam si noi sa schiem. Erau, de fapt, niste bucati incovoiate de lemn, scurte de 40-50 de cm, cu o fasie de piele in loc de legaturi de clapari. Sanii, canci, ca se dadea Frax cu a mea, iar eu si Gras ne dadeam cu curul de partie pe sacii de polietilena. La inceput aveam directie, dar cand prindeai viteza, ajungeai sa te invarti prin zapada ca un carabus cu cracii in sus. Pana cand l-a aburit Grasul pe Sperila sa ia schiurile si sa ne invete si pe noi. Sa mergem doar noi 3 pe partie si sa invatam de la el. Perspectiva academica l-a entuziasmat pe Scheletron, care a doua zi ne arata cum se executa o cristiana. Am luat o serie buna de mufe in zapada pana cand sa ma las batut, dar Grasul era incapatanarea in carne, sunca si oase. Facea doi metri, pica si se ridica, o mai lua un schi razna si fugea dupa el, incerca din nou, termina partia si se intorcea si o lua de la capat. Pana cand a decis el sa se dea mai aproape de padure. Cum-necum, a stat cateva minute pe schiuri, dar ele il duceau pe Gras, nu invers. Cap compas catre primul copac mai zdravan. Ei, si odata s-a lasat Gras pe spate si au zburat schiurile din picioare direct in padure. Copacul a fost doar mangaiat cu un umar de Grasul, dar ia de cauta schiurile. Si da-i scotocire, mai ceva ca in Seek and Destroy. Nexam schiuri. Scandal. Urlete isterice de la Sperila care deja isi imagina batalia pe care i-o da Gogu acasa. Trei zile la rand am revenit pe partie sa le cautam si nu le-am gasit. Trei zile nu a vorbit Gogu cu Sperila, doar ii mai baga cate un ghiont in coaste, de fecare data cand trecea pe langa el. Suma se inmultea cu doi cand era vorba de Grasul, ca doar nu era Sperila prost sa il lase nepedepsit. Cand am gasit schiurile, Sperila nici nu mai voia cadou de Mos Gerila, asa fericit era.

Cowboys and ... injectoare

Handyman
De mic, inveti ca e bine sa faci de toate, sa iti ajuti tatal sa mai mestereasca una-alta, de mic te duceai la orele de atelier sa afli cum se masoara cu sublerul, cum se lucreaza la menghina, la strung si alte activitati care imi aduc aminte de Stefan Banica Jr in timp ce sarea gardul liceului noaptea sa faca el piese de tractor. Asa ca, de mici, umblam cu tunul de carbid, dar mai ales cu pistoalele in care puneam paie de chibrit. Era vorba de o teava subtire, cat sa incapa un cui in ea, asezata pe un pat simplu, de fier sau de lemn, legata bine de tot cu banda izoler. In teava bagai gamaliile de fosfor de la paiele de chibrit, frecai bine cu cuiul, prindeai o guma de cui si de teava, apoi il scoteai putin. Cand apasai pe elastic, cuiul intra fortat in teava si aveai o bubuitura de la paie. Partea cea mai grea era sa ascunzi pistolul de parinti, mai ales cand droaia de babe de la scara turna tot, doar ele erau cele care traiau cu bubuiturile sub geam.

Sperila vs Grasul
Cei doi amici ai mei aveau unii dintre cei mai rabdatori si dumnezeiesc de iertatori parinti, asa ca ei mereu aveau pistoale. In timp ce Polonic ii ascundea arma pe unde putea, sa nu fie confiscata de parinti sau de golanii mai mari, astia doi se distrau la meserie. Daca le lua unul mai mare pistolul, paguba in ciuperci, isi faceau altul imediat. Organizau si adevarate dueluri intre ei, asa cum vazusera in filmele vechi de la cinemateca. Spate in spate, numarau cate 10 pasi, se intorceau fata in fata si isi trosneau pistoalele unul spre altul. Castiga cel care bubuise mai tare. Daca se intampla (si de obicei era cazul) ca pistolul Grasului sa scoata un plicirasuflat, era cazul sa fugi. Toti izbucneau in ras, iar pachidermul nu era adeptul criticii constructive. Totul a culminat cu o vizita a lui la un service auto. Se stia ca injectoarele de la masini sunt cele mai bune pistoale. Bubuiau de iti sarea ceara din urechi, ba chiar mai scoteau si o flama "la gura tevii". Cum-necum, Gras a pus mana pe un injector, marfa de contrabanda si alta nu.

El duel maximo. Maximo am zis!
A bibilit pistolul cel nou pana cand a crezut el ca e cazul sa ii faca proba. Direct in duel. Ca sa fie totul palpitant, duelul a fost propus pe scara la Polonic, locatie cu un ecou demn de haurile din Mordor. Un plici rasuna acolo de parca ai scapat un butoi pe scari. Luca nu prea avea babe la parter, deci erau conditii pentru un duel la amiaza, cand lipseau adultii, dusi la munca. Abia vazuse Gras un film western, asa ca se pregatise special. Tinea pistolul intr-un buzunar putin rupt de la pantalonii lui scurti, sa fie asemanator cu o teaca de cowboy, demna sa gazduiasca cel mai tare pistol din incinta. Nu doar el era nerabdator, toata gasca eram acolo. Eu, Polonic si Sperila, Frax, Gogosar, Marius si Adi, Romica si Daniel Stoica, Tica si Dan Duta, abia asteptam sa auzim traznetul. Grasul tinea cont de toate regulile duelului si avusese grija sa isi incarca injectorul cu un ditamai pachetul facut din 10 gamalii de pai de chibrit. Incarcatura asta facea de obicei sa crape tevile subtiri, cum avea Sperila, dar Grasul voia sa il umileasca odata pentru totdeauna pe Scheletron. Noi tineam de usi sa nu intre aia mici peste noi, ca miorlaiau toti fratii mai mici pe afara, sa vada si ei evenimentul zilei. Gras si Sperila isi incalzeau pistoalele si frecau cuiele peste incarcatura. Ne stransesem ochii, de oarca voiam sa ii protejam de flama care avea sa iasa din injectorul Grasului. Jur ca simteai si transpiratia pe spate, auzeai musca in zbor si vedeai cum un boschete rotund este dus de vant pe strazile oraselului din Vestul Salbatic. Primul care a tras, la semnalul lui Marius, a fost Sperila. A duduit scara. Grasul, tacticos, a indreptat teava armei spre fata duelistului din poza alaturata si a apasat cu sete. Plici. Freaca repede incarcatura si trage din nou. Plici. Si tot asa de inca opt ori. Am rupt-o toti la goana, sa putem rade in voie de victoria suncosului care deja era verde la fata.

Nu e pentru cine se pregateste
Convins ca are un pistol de doi bani, Grasul i-a vandut injectorul lui Frax. Doua bile de sticla sau doar una, nu mai stiu exact ce pret de nimic a avut arma. Cert e ca eu am aflat de tranzactie abia cand am vazut pistolul la Frax. Eram in camera noastra, in casa, si el incarca arma. Pusese doar un sfert de pai, maximum o jumatate.
-Ba, nebuneeee... Nu in casa, ca ne omoara mama, incep eu sedinta de imbarbatare.
-Taci ma, nu te mai mocosi atata, ca am pus putin chibrit. Daca la 10 paie a facut plici, asa, nici macar nu o sa ne auda mama.
E drept ca era duminica, mama, mamaia si tata erau pe la bucatarie si mestecau intr-o dulceata de nuci verzi, sa ii mai indulceasca pe aia mici. Sporovaiau in legea lor, nu aveau cum sa ne auda. A bagat Frax cuiul in injector, a frecat putin, a asezat elasticul, a tras cuiul. Cand a apasat pe elastic, lumea s-a intors pe dos. Bubuitura ca bubuitura, ca dadea sa darame geamurile, flama aproape il parlise pe Frax la mana, de a scapat si injectorul, iar cuiul sarise pana in tavan, unde facuse ditamai borta. (Bine, nu era asa de mare, dar noua ni se parea pe atunci ca o fisa de 3 lei e cat capacul de wc). Nu stiu cand ne-am trezit cu mama si tata in camera, cert e ca peste cateva minute aveam curul plin de dungi rosii de la cureaua tatei (Da chilotii jos, ca eu nu bat haine!, citatul lui preferat inainte sa ne mangaie cu fasia de piele).
Ce folos ca toti au vrut sa cumpere de la Frax pistolul mai apoi, ce folos ca se promiteau averi intregi, masurabile in carlige de undita si briceag cu plasele de os, pistolul fusese confiscat de parinti.

Vom muri, dar vom zambi

Urasc spitalele, dar asta o stie toata lumea. Urasc ambulantele, dar saptamana asta a fost parca prea mult. Oaki da de belele. Voma, greturi, deshidratare, nebunii. Stare de rau grava de tot. 23,59...telefon la 112, legatura la ambulanta, povestesc ce se intampla. Mi se spune ca pleaca o salvare spre noi, dupa ce dau adresa. 00,30...Oaka e tot mai rau, mai sun o data. Mi se spune ca se va urgenta totul si ca va veni ambulanta. 00,45....un mic moment in care se simte Oaki in stare sa se miste...chemam taxi si suntem dusi la primul spital de langa noi, Sf Pantelimon. Sun la 112 si le spun sa anuleze ambulanta, ca ma cac in promptitudinea lor. Ajunge taxiul in 3 minute, la spital in alte 3. 01,10.... ma suna un nr necunoscut.... soferul de pe salvare nu gase blocul meu. Ii spun ca am anulat apelul, m-am descurcat cumva. 01,14... dispeceratul de la salvare ma suna... nu mai stau sa fiu amabil, o iau la 11 metri si ma anunta ca soferul nu gasise blocul si de aia a facut 70 de minute de la ora apelului. Noi sa fim sanatosi si sa nu avem nevoie de voi.
La spital, alt film prost. Un nene in verde sta si dormiteaza la primiri urgente. Introduc Oaka, ii explic simptomele, el se ridica si iese. Ma uit la Oaki, care se topea pe picioare si o asez pe un scaun. Vine o tanti, alte explicatii. Ii face o fisa, o ia cu ea in alta camera, sunt invitat pe hol. Mizerie, vb Parazitilor - la noi si in spital e mai murdar ca la altii pe strazi. O creola locala isi face de lucru cu un mop cu care mai tare manjeste decat sa curete. Oaka mea, gura bogata, le spune medicilor ca suspecteaza o gastrita, cu deshidratare grava, ca a mai avut. Nu o crede nimeni. Dupa 20 de minute si o injectie cu o solutie ciudata, mi se pune Oaka in brate.
-Tot inainte, treceti de usa aia, pe trepte, la radiologie, la etajul intai, ma anunta cu un zambet larg o tinerica asistenta.
Fac 20 de metri cu Oaki la brat. E mai alba decat peretii spitalului. Si se scurge langa mine. Iau Oaka in brate si o repatriez in cabinetul de urgente. Se da alarma, vine o tanti cu burta cat a mea si o ia in primire. 5 minute mai tarziu, iese femeia, trece pe langa mine si intra la alta camera, chiar langa peretele pe care il impingeam eu cu spatele. Aud o voce care o recomanda pe Oaki ptr un consult la o noua tanti. Se muta Oaka acolo. Sunt chemat. Noua tanti e naltuta, slaba, cu ochelari si pare ca stie ce face.
-Sunteti prietenul, da? Treceti strada, la farmacia din stanga si luati un test de sarcina Sure Check.
Ajung acolo, dau banul, testul se cheama Pure Check. Revin. Dupa juma de ora sau mai putin aflu ca Oaki nu e gravida, (le spusese deja, dar cine sa creada o broasca?). Doctorita de la ginecologie ma cheama si ma anunta ca nu voi avea mormoloci in urmatoarele 9 luni. Si ca Oaki e deshidratata grav, are gastrita si mai are ceva. Nevoie de o perfuzie, deci sa o duc iar la prima camera. Fac si asta. I se pune si perfuzia.
Mai trece o ora, mi se returneaza Oaka. E mai bine, are culoarea alb galbui, ca peretele cel curat al spitalului. O reteta agatata de ea, medicamente ptr gastrita si sfatul sa tina regim. Taxi, casa, instalare in pat, ceaiuri. E ora 4 si jumate, aproape cinci. Inainte sa doarma, ii spun ca nu mai mergem la Sf Pantelimon niciodata, e prea mare competenta medicilor. A durat cateva ore sa o creada lumea ca are gastrita si e deshidratata. Ea ma asigura ca a fost cat de cat ok, fetele de la Urgenta au zambit, au fost ok. Asta e, vom muri, dar vom zambi.

Dor de Sulina

E vara, deci e clar ca imi e dor de Sulina. De faleza Dunarii care arata ca o Venetie rurala, cu pavajul ornamental si cu casele lasate in paragina, de restaurantele de langa apa tulbure a Dunarii, de pescarii somnorosi care asteapta turistii sa ii dea cu barca, de cateii mici care ti se incurca printre picioare. Imi e dor de normalitatea de oras fara cersetori a Sulinei, de bancile postate la umbra salciilor mari, de turistii habarnisti care dau la peste printre barcile legate de ponton, de gramezile de pepeni proaspat dati jos de pe barci si de mica piata.

Imi e dor de drumurile prafuite de tara din oras, de masina care duce turistii la plaja pentru 1,5 sau 2 lei, de casele pe piloni ridicate de lipoveni cu cherestea adusa acum zeci de ani de prin India sau alte capete de lume. Imi e dor de smochinii care se intind lenesi peste garduri si din care poti lua fructele coapte cu mana, de localnicii cu ochi albastri care se uita la tine cu intelegere cand te ratacesti pe strada 1, 2, 3 sau 4.

Imi e dor de aglomeratia de la venirea pasagerului, cand jumatate de oras se bate sa ia turistii sa ii cazeze, iar cealalta jumatate asteapta produsele alimentare trimise de la Tulcea. Hamalii se bat pe incarcaturi, sa mai faca un ban, pentru ca la Sulina nu poate cersi nimeni... i se spune sa iasa la pescuit sa isi ia singur masa. Imi lipseste sunetul motoarelor de la barcile Laguna care trec pe langa malul Dunarii ca turbatele cu localnici care abia asteapta sa isi umfle pieptul si sa isi ambaleze motorul in fata turistelor, poate poate ... "trage si la caramida, nu doar la undita".

Imi e dor sa ma trezesc dimineata la ora 5 sau 6, sa imi fac o cafea, sa o arunc in cana de metal si cu unditele sub brate sa ma indrept spre bazinul mic, la pescuit. Sa trec prin oraselul amortit si linistit spre locul unde isi tin localnicii barcile si unde e peste mare, dar nimeni nu il prinde. Sa ma asez la locul meu nadit cu paine si mamaliga si sa ma joc cu babusca, platicile, rosioarele si carasii de acolo, sa vad cum pluta se scufunda repetat, iar seara, inainte sa adorm, cu ochii inchisi, sa vad numai plute care intra sub apa.

Mi-e dor de berea rece din halbele de pe terasele de pe plaja, de terenul de volei unde ma distram ca un copil alaturi de Nucu, Paul, Anca si Andrei. Sa servesc mingea peste fileu doar spre Paul ca sa il vad cum sare in nisip dupa minge ca un caras burtos dupa ramele din carlig. Mi-e dor sa ies la pescuit cu Oaki, mama pestilor, ocrotitoarea bibanilor si babustilor, innecatoarea de rame si scufundatoarea de paine, eliberatoarea purtatorilor legali de solzi. Are fata asta niste glume pe balta de vrei sa te muti acolo. :)

Imi e dor sa stau pe scaunul de plastic, seara, dupa ce ud iarba din curte, sa joc wist, rentz, table sau sa stau pur si simplu de povesti cu amicii, sa umplu cu aer sticla de bere si sa ma feresc de tantarii vampir din Delta. Sa spal carnea de gratar, sa fac mujdeiul cu ulei si sa ma chinui sa aprind focul cu stuf. Sa miroasa a fripura si la 2 ore dupa ce s-a stins focul, iar eu sa ma chinui sa spal vasele.

Sa plec din Sulina si sa imi jur in barba ca tot ma mut in orasul asta vara viitoare daca imi gasesc banii necesari sa imi iau casa si sa imi deschid o pensiune.

Portugalia 2011. partea a 5-a. ZOO

La zoo in Lisabona e cu totul altceva decat la noi. Nu gasesti vulpe, lup, cerb, dai in schimb peste o sumedenie de chestii noi. Oamenii au o telegondola care te poarta pe deasupra tuturor standurilor si custilor de animale. Majoritatea sunt standuri, nu custi. Doar la anumite specii se aplica o cusca, gen tigru alb, leopard de zapada. Vezi leii cum stau tolaniti, elefantii, maimute de tot soiul si participi la activitati interactive. Mergi sa hranesti pelicanii, sa alinti iguanele sau dai o fuga la delfinariu sa vezi un show de 45 de minute. Faza buna e ca exista mai multe spectacole zilnice, asa ca nu ai cum sa ii ratezi. Paunii sunt acolo un soi de gaini si se plimba pe toate aleile din parc, la liber. Cand a scapat un macac din cusca am anuntat un vanzator de la o ghereta de inghetata, sa le spuna administratorilor. Replica a venit lent... sa il las in pace, ca asa mai iese cate o maimutza. Cerseste putin, apoi intra singura inapoi.
Partea cea mai faina e de departe delfinariul. Primul show e cel cu lei de mare. Unul din ei vine prin tribune cu dresoarea si pupa tot ce prinde. La indemnul femeii, se apropie de fiecare spectator si ii aplica un bot rece pe obraz. La Oaki a refuzat sa pupe, stia ca venise insotita. :) Urmeaza apoi un mega spectacol cu delfini, iar dupa cinci minute m-am trezit ca aplaudam si eu cot la cot cu pustimea portugheza.

Portugalia 2011. Partea a 4-a. SF

Cand stai numai in Alfama, cartier istoric, stradute mici si inguste, trepte cu droaia, balcoane si maghernite, a merge in Parco dos Nacoes e o gura de aer proaspat. Ti se pare ca ai schimbat brusc orasul, tara si secolul. Zona este SF de-a dreptul. Cladiri pe care le-a visat un arhitect pe cand avea un trip de la o tigara cu marijuana si aurolac, imaginatie debordanta, ca sa fim sinceri. Autogara Oriente seamana a orice numai a autogara Obor nu, desi e tot in estul unei Capitale. In loc de maidanezi si pereti scorojiti gasesti forme care aduc a Deep Space 9 sau Matrix. Iar ca sa iti amintesti ca totusi te afli in Lisabona, intre cladiri e plin de spatii verzi, de palmieri si copaci de care nu mai vazusem pana atunci. E umbra, e plin de fantani arteziene, iar langa Ocenariu exista o gradina de apa. Mergi pe pietre sau busteni, poduri si podete, treci pe langa utilaje fanteziste cu care sa scoti apa din bazine si sa o torni inapoi, pe sub perdele de apa si ajungi la estuar.
Fotografii mai multe am pe Facebook.
Te sui frumos in telegondola si urci. Ai o priveliste nemaipomenita. Vezi pestanii aia cat un picior de om sub apa si apoi ajungi sa te uiti la Gemenii lor, la un turn care seamana izbitor cu Burj al Arab si te simti iar in cu totul alt oras si in cu totul alta lume.